Fost șef SPP cutremură SRI! Dosar controversat, făcut la «comanda» lui George Maior: «Tot dosarul a fost construit de ofiţeri»

 

Fostul şef SPP, generalul Dumitru Iliescu, a scris pe Facebook că dosarul lui Toni Greblă, fost magistrat al Curţii Constituţionale, a fost făcut la comanda lui George Maior, fost director SRI, iar ţinta erau mai mulţi magistraţi din CCR pentru a-i face mult mai „maleabili”.

„Deşi Coldea s-a ocupat de execuţia dl. Greblă, ordinul a fost dat de George Maior. Tot dosarul a fost construit de ofiţeri ai SRI şi dat apoi procurorului DNA. Ţinte au fost mai mulţi judecători de la CCR, care au fost monitorizaţi de serviciul de informaţii. Maior a decis să-l ridice DNA mai întâi pe dl. Greblă şi în funcţie de efectele obţinute, încă doi judecători. Acţiunea a avut ca scop «punerea la punct» a judecătorilor CCR şi «convingerea» acestora să fie mai «maleabili» când trebuie să hotărască asupra unor prevederi legale în legătură cu care SRI are un interes major”, a scris Dumitru Iliescu, fost şef SPP, pe Facebook.

Acesta spune că monitorizarea judecătorilor CCR a început din 2009, scopul fiind acela de a aduna cât mai multe informaţii compromiţătoare despre ei.
„Pe lângă politicienii incomozi, oamenii de afaceri români, jurnaliştii «emancipaţi», au fost şi judecătorii ICCJ, precum şi membrii CSM. Nu au scăpat atenţiei lor procurorii şi judecătorii mai puţin cooperanţi. Marea majoritate a mandatelor au fost date pe siguranţă naţională. Dar multe monitorizări s-au făcut şi fără mandat. Toate însă s-au făcut cu acceptul lui Maior. Nu i se prezenta fiecare caz în parte, doar cele mai importante. Periodic însă era informat de dl. Coldea despre rezultatele acestor monitorizări”, susţine Iliescu.



Dumitru Iliescu

Fostul şef SPP afirmă că dacă un dosar în care SRI avea un interes ajungea la un complet de judecată pe care acesta nu îl controla, sau îl controla parţial, se dădeau imediat dispoziţii de monitorizare a judecătorilor respectivi şi de căutare a informaţiilor compromiţătoare despre aceştia.

„Apoi urmează şantajul, sau, pe baza informaţiilor furnizate, înlocuirea lor în diverse moduri din completul de judecată. Acestea au fost informaţiile care mi-au parvenit de-a lungul anilor din interiorul SRI, care ulterior s-au confirmat în cea mai mare măsură, aşa cum mi-au fost trimise şi bileţelele lui Coldea despre judecătorii CCR.

SRI a precizat în comunicatul sau că nu a folosit înregistrările efectuate pe siguranţa naţională în dosare lucrate de DNA. O minciună mai mare ca aceasta nu am auzit până acum. Sunt sute de exemple care demonstrează contrariul. Dacă luăm cazul gl. Cătălin Voicu, vom observa că a fost monitorizat pe siguranţă naţională, iar când a fost nevoie, dosarul a fost trecut de la DIICOT la DNA, cu înregistrări cu tot. Ulterior s-a făcut transcriptul după mixaj, originalele au fost distruse şi nu au fost înaintate instanţei de judecată, la solicitarea acesteia. De fapt acolo au apărut lucruri despre care Voicu nu a vorbit. Au construit cei de la SRI un dialog între Voicu şi altă persoană şi l-au pus în dosarul acestuia. Nu puteau să dea originalele pentru că se vedea foarte uşor făcătura”, mai spune fostul şef SPP.


Citiți și:

SRI – Serviciile Ne…Române de Interese sau am putea spune Serviciile Române de… Infracțiuni

Aşa se prepară un denunţător – Interceptări cu «manelistul DNA» Ciprian Man

Roger Stone, consilierul lui Donald Trump, despre România: Serviciile secrete au scăpat de sub control, sunt în cârdășie cu Soros

 

yogaesoteric
24 noiembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More