FOTOREPORTAJ: Tabăra spirituală yoghină de vacanţă Herculane 2014

În fiecare an, la începutul lunii mai, în staţiunea Băile Herculane sosesc mii de yoghini, printre care sute de străini veniţi din peste 20 de ţări, care participă la Tabăra Spirituală Yoghină de Vacanţă. În acest an, tabăra spirituală organizată de Şcoala de Yoga MISA a avut loc pe parcursul a două săptămâni.

În această tabără au avut loc opt meditaţii în spirală, iar patru dintre ele au fost spirale de Inducţie a Stării de Eliberare Spirituală prin Miracol Divin.

Indiferent de vreme, chiar dacă uneori a plouat cu găleata, iar alteori a fost soare arzător, inimile tuturor yoghinilor au surâs la unison, într-o ambianţă pitorească.

Cu inima plină de aspiraţie şi voioşie, yoghinii au fost prezenţi în sălile de conferinţe şi pe platoul Coronini, pentru a participa la meditaţii de exemplificare ale unor stări model, pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru binele planetei Pământ şi al întregii umanităţi şi pentru a asculta cu atenţie conferinţe pe teme diverse şi foarte interesante.

În pauzele dintre activităţi, unii au acordat interviuri echipei MISA Senzațional TV, iar alţii au practicat Hatha Yoga ori meditaţii, sau au preferat să petreacă timpul cu cei dragi.

Profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a oferit în premieră unele exemplificări spirituale excepţionale în cadrul meditaţiilor de la prânz şi de seară.

Într-una din zile, un grup de yoghini a ieşit în centrul staţiunii pentru o şedinţă de exerciţii Hatha Yoga. Alţii au preferat să-şi realizeze practica zilnică în natură.

Spectacolele cu tematică spirituală au umplut inimile celor prezenți de veselie, frumuseţe, umor, transfigurare şi dragoste de Dumnezeu.

În timpul liber, mulţi s-au bucurat de natură.

Toţi cei care au participat la această tabără spirituală au beneficiat de cadouri spirituale sublime. Câmpul subtil energetic generat de activităţile din cadrul taberei, susţinute de mentorul şcolii de yoga MISA, Gregorian Bivolaru, s-a împletit armonios cu sublimul naturii înconjurătoare şi a rezultat astfel o ambianţă spirituală excepţională, unică, regenerantă, transformatoare.

Pentru mai multe detalii privind taberele spirituale de vacanţă organizate de MISA vă invităm să vizitaţi site-ul: http://misayogacamps.net/

Foto: Mălin Oloier, Pierre Crie, Daniel Radu Farcaş

 

3 iunie 2014

yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More