Comercianţii israelieni vând arme Iranului?

Se adevereşte astfel că banii n-au miros

de George Preda

Se ştie cât de intransigent este Israelul faţă de Iran, mai ales când este vorba de posibila sa înarmare. Cu toate acestea, se pare că atunci când miza este câştigarea unor bani, se mai închid ochii, violându-se severul embargou asupra înarmării impus acestei țări. Cel puţin aşa rezultă dintr-un raport de investigație elaborat de oficiali americani şi greci, scurs către presă, care sugerează că au fost interceptate două nave cu echipament militar, originare din Israel, care intenţionau să se îndrepte către Iran.


În 16 februarie a.c., ziarul grec Kathimerini scria că este în posesia unui document clasificat referitor la interceptarea a două vapoare încărcate cu piese de schimb de folosinţă militară care erau destinate Iranului.

Cele două interceptări au fost făcute în decembrie 2012 și aprilie 2013 de Brigada Financiară a Greciei în colaborare cu Agenția americană de Investigații pentru Securitate Internă. Navele transportau piese de schimb pentru avioanele militare F-4 Phantom, aparate de zbor aflate încă în dotarea armatei iraniene. Acest tip de avion, construit de Statele Unite în anii 1960, pentru a fi folosit de Marina americană, a fost cumpărat de Iran de la SUA în anii ’70, când cele două ţări erau strâns aliate. Embargoul impus Iranului după revoluția islamică din 1979, aflat în vigoare și astăzi, a împiedicat Teheranul să obţină uşor piese de schimb pentru învechita sa flotă de F-4.

Dar partea cea mai şocantă a raportului este că nava ilegală pare să provină din Binyamina-Giv’at Ada, un orăşel israelian situat în apropiere de Haifa. Investigațiile au arătat că transferul ilicit a fost facilitat prin intermediul unei firme greceşti fantomă, Tassos Karras SA, înregistrată la Atena pe numele unui cetățean britanic.

Este posibil ca  negustorii de armament israelieni să aprovizioneze cu piese de schimb militare Iranul? Guvernul de la Tel Aviv a refuzat să comenteze cazul, însă mass-media israeliană consideră că SUA, care cunoștea în timp real despre existența transporturilor de contrabandă, avertizase Israelul, astfel că  oficialii de la Tel Aviv ar fi putut chiar să participe la operaţiunea de interceptare. Totuşi, după prima știre difuzată pe subiect, Canalul 2 al televiziunii israeliene revine a doua zi, sugerând că navele ar fi putut fi parte a unei operaţiuni de tip steag fals conduse de Israel împotriva Iranului, din moment ce „este posibil ca cine a făcut aceasta să nu fi acționat împotriva intereselor Israelui”. Această ipoteză este însă complet neverosimilă, dat fiind că au fost interceptate două astfel de transporturi ilicite, la un interval de patru luni.

Ziarul The Times of Israel scrie că, dacă raportul Kathimerini este adevărat,  ar dezvălui „efortul şocant al Israelului de a furniza armament către cel mai înrăit duşman al său“. Un alt post de televiziune israelian, Canalul 10 de știri, afirma la rândul său că „au mai existat cazuri în trecut când aviditatea după bani a întrecut interesul național”.


Citiți și:

Uimitorul Israel

Evrei ce se ridică împotriva sionismului: Viaţa unui evreu american în Israel

 

yogaesoteric
4 iunie 2014

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More