Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (7)


Antecedentele represiunii MISA

Introducere 
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (1)

Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (2) 
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (3)
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (4) 
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (5)
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (6)



Începutul practicilor yoga în comunism

O istorie scrisă a mişcării yoga în România nu există încă, aşa cum s-a reuşit în alte domenii în ultimii 10 ani.  Ştim că, interacţionând intens cu lumea şi interesată de experienţe existenţiale ori intelectuale, societatea românească interbelică a făcut loc şi interesului pentru yoga. Gradul de notorietate pe care l-a căpătat yoga şi tărâmul de baştină, India, în România anilor `20 şi `30 ai secolului trecut se datorează mai mult decât oricui proiectului ştiinţific şi literar în care s-a angajat Mircea Eliade. Romanul Maytrei, volumele India şi Caietele maharajahului publicate în 1934, Alchimia asiatică, apărută în 1935, Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne publicată simultan în franceză şi română în 1936, au introdus tema yoga în cultura română.

Când avea să apară volumul său de referinţă, Yoga, nemurire şi libertate, în engleză, în anul 1954, România plonjase în deplin totalitarism. Catalogată drept mistică şi idealistă, yoga nu mai putea fi subiect public. Schimbările comunismului românesc din anii `60 au deschis însă o portiţă şi celor care intersectaseră, întâmplător sau nu, yoga. Despre această disciplină şi filozofie au început să circule informaţii şi să se aducă în ţară reviste şi cărţi.

În anii `70 au fost publicate primele volume despre yoga, începând cu traducerea lucrării lui Asen Milanov şi Ivanka Borisova, Yoga.  Au urmat, în 1973, Yoga, elaborată de Lazăr Baroga şi Marta Baroga, apărută tot la Editura Stadion, în 1973, cartea lui Ion Vulcănescu, Breviar practic HATHA-YOGA din acelaşi an,  Carmen Galin şi Filaret Ropceanu, Yoga pe înţelesul fiecăruia, Nicolae Tufoi, Yoga, izvor de sănătate. Volumele respective au fost obligate să evite dimensiunile filozofice şi mistice ale yoga. 

Volumelor li s-au adăugat, în anii `70, articolele apărute în revistele Ştiinţă şi Tehnică, România pitorească, Flacăra. În ţară au venit câţiva specialişti străini, iar în câţiva ani s-a format un număr de instructori de yoga români, care au început să predea diferite tehnici, în primul rând hatha yoga, în sălile unor case studenţeşti, centre de cultură şi case sindicale. Conform unui document al Securităţii, printre ei se aflau: Nineta Crainici, Sorin Mario Vasilescu, Gregorian Bivolaru, Virgil Aldulescu, Irina Holdevici, Dania Vasilescu, Virgil Maglaviceanu, Ioan Vulcănescu. 

Interes pentru unele tehnici yoga au arătat şi membrii nomenclaturii ori ai Securităţii. Irina Holdevici, care apare în lista instructorilor de yoga elaborată de Securitate, a fost angajată la Casa de Cultură a Ministerului de Interne unde preda ofiţerilor gimnastică yoga, respiraţie şi relaxare. 

Anii `80: de la supraveghere la represiune

Efervescenţa care părea să se producă în jurul domeniului yoga, ca şi în jurul unor teme conexe precum acupunctura, microbiologia, parapsihologia, bioritmurile, alimentaţia raţională şi medicina alternativă a fost brusc întreruptă de scandalul Meditaţiei Transcendentale. 

Totul a început în anul 1977, când Nicolae Stoian, în acel moment cetǎţean francez, a propus Ambasadei R. S. România de la Paris să răspândească „Ştiinţa Inteligenţei Creatoare” – numele eufemizat al Meditaţiei Transcendentale, benefică regimului, argumenta el, întrucât: optimiza utilizarea creierului uman; ridica nivelul de conştiinţǎ al individului; elimina cauzele directe sau indirecte ale majoritǎţii bolilor; întǎrea capacitatea de apǎrare a statului.  Ministerul Afacerilor Externe şi-a dat acordul după ce primise avizul Ministerului Sǎnǎtǎţii, respectiv al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Primele şedinţe de Meditaţie Transcendentalǎ au avut loc la Bucureşti în luna decembrie 1977, sub coordonarea lui Nicolae Stoian şi a soţiei sale Murielle Stoian. S-au desfăşurat iniţial într-o sală a Institutului şi Spitalului „Gheorghe Marinescu”, apoi s-au extins la Institutul de Arhitecturǎ Ion Mincu, la Policlinica Cantacuzino şi la Institutul de Cercetǎri Psihologice şi Pedagogice. La începutul anului 1982, Virgiliu Radulian, directorul Institutului de Cercetǎri Psihologice şi Pedagogice, a fost denunţat pentru „organizarea unor ritualuri religioase şi sectante în interiorul institutului”.  Semnalul atacului final şi general a fost dat de revista Ministerului de Interne, Pentru Patrie, care, în luna februarie 1982, a publicat primul din cele trei episoade acuzatoare ale serialului „Pavajul cu bune intenţii”.

Departamentul Securitǎţii Statului (DSS) a adoptat un program de mǎsuri de o maximǎ severitate aprobat de Ministrul Secretar de Stat al Ministerului de Interne, Tudor Postelnicu. Scopul programului era, conform titulaturii, „prevenirea şi contracararea activitǎţii ostile desfǎşurate împotriva ţǎrii noastre sub acoperirea sectei <Meditaţia Transcendentalǎ>”.

Documentul descria cazul în stilul specific, isteric, al ameninţării la adresa regimului. Drumul lui Nicolae Stoian era pur şi simplu expresia „intensificǎrii şi diversificǎrii activitǎţii duşmǎnoase îndreptate împotriva R.S. România de serviciile de spionaj şi organizaţiile reacţionare din strǎinǎtate [acţionând] în ţara noastrǎ sub acoperirea sectei „Meditaţia Transcendentalǎ” ale cǎrui ritual şi practicǎ oferǎ condiţii optime pentru desfǎşurarea unor acţiuni de spionaj-trǎdare. În acest scop, agenţi de spionaj, emisari ai sectei, veniţi în ţarǎ ca turişti şi vizitatori la rude, au propagat preceptele „Meditaţiei Transcendentale” sub masca unei metode moderne de refacere fizicǎ şi intelectualǎ şi au racolat la activitatea sectantǎ, pe bazǎ de angajament scris, cetǎţeni români din diverse domeniii de activitate, cu precǎdere intelectuali, studenţi şi elevi”.

Programul DSS prevedea, ca măsuri generale, intensificarea activităţilor informativ-operative pentru identificarea persoanelor care încearcă sǎ propage preceptele Meditaţiei Transcendentale, informarea organelor de partid şi conducǎtorilor organizaţiilor socialiste cu privire la activitatea sectantǎ a persoanelor identificate, supravegherea informativă a persoanelor care au aderat la „sectǎ”, verificarea, în special, dacă respectă prevederile ce vizează relaţiile cu strǎinii şi apǎrarea secretului de stat, luarea mǎsurilor necesare pentru a le determina sǎ renunţe definitiv la activitatea lor „sectantă” şi destrǎmarea anturajelor formate. Se cerea unitǎţilor centrale şi teritoriale de securitate stabilirea „cu certitudine” şi „în profunzime” a substratului subversiv al acţiunilor întreprinse sub acoperirea Meditaţiei Transcendentale.

Reţeaua informativă din mediile vizate de Meditaţia Transcendentală, în special din sectoarele de învăţământ, artă, cultură, medicină, institute de proiectare şi cercetări, în cercurile yoga şi în rândul persoanelor cu preocupări parapsihologice, francmasonice ori cu tendinţe mistice orientale, urma să fie completată şi dirijată pentru urmărirea sectanţilor şi emisarilor MT. Măsuri asemănătoare erau transmise surselor externe. Rezultă, din document, că în acel moment existau patru operaţiuni, cu numele de cod „ALFA”, „ATLAS”, „RUTIERUL”, „OCEANUL”, în măsură să obţină informaţii despre centrele  Meditaţiei Trancendentale din străinătate.

După depistarea emisarilor sectei şi a persoanelor care au aderat la Meditaţia Transcendentalǎ, aceştia urmau să fie neutralizaţi. Programul decidea extinderea supravegherii şi urmǎririi informative la membrii familiilor celor ce fuseseră implicaţi în MT. În instituţiile unde existau persoane demascate ori sancţionate pentru aderare la Meditaţia Transcendentalǎ se cerea evaluarea permanentă a reacţiei lor la mǎsurile luate şi dacǎ au încetat definitiv fostele preocupări. Tot unitǎţile centrale şi teritoriale de securitate urmau să asigure publicarea în presa centralǎ şi localǎ de materiale menite sǎ demaşte activitatea sectei şi a persoanelor care au sprijinit ori promovat activ proliferarea perceptelor sectante.

Programul de măsuri stabilea să se intensifice supravegherea şi urmǎrirea informativǎ a diplomaţilor, ziariştilor, doctoranzilor, reprezentanţilor de firme comerciale şi turistice, a altor strǎini suspecţi de a fi cadre şi agenţi de spionaj şi a legǎturilor acestora din rândul cetǎţenilor români. O atenţie specială trebuia dată spaţiului american, a celor englez, elveţian, vest-german, canadian, francez, indian, spaniol şi grec unde Meditaţia Transcendentalǎ avea centre puternice. 

În luna aprilie 1982, interdicţia privitoare la tehnicile MT a fost extinsǎ de către Departamentul Securitǎţii Statului la „yoga ori alte ritualuri de inspiraţie orientalǎ”. Peste câteva luni, în august 1982, Biroul Comitetului Executiv al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport a adoptat Hotărârea nr. 1253 ce viza organizarea ori funcţionarea yoga şi altor discipline cu caracter mai mult sau mai puţin exotic. Documentul, care a mai fost citat, are o relevanţă aparte în măsura în care el arată, chiar dacă implicit, faptul că nu a existat vreo lege care să fi desfiinţat practicarea yoga. A existat în acest sens doar o politică a organismelor comuniste precum CNEFS. Acestea nu puteau legitima, nici măcar dintr-o perspectivă pur formalistă, hăituirea practicanţilor, cum au făcut-o instituţiile datoare să aplice legea. Sutele de ofiţeri de securitate şi tovarăşii lor din miliţie implicaţi în reprimarea mişcării yoga în anii `80 nu au cum să fie exoneraţi de încălcarea drepturilor omului şi deci, de acuza de a fi făcut poliţie politică. Aceştia nu ar fi trebuit să fie angajaţi ulterior nici în Serviciul Român de Informaţii, de vreme ce conform art. 27 al Legii de organizare şi funcţionare a SRI: „Nu pot activa în Serviciul Român de Informaţii aceia care, făcând parte din structurile represive ale statului totalitar, au comis abuzuri, informatorii şi colaboratorii securităţii, precum şi foştii activişti ai partidului comunist, vinovaţi de fapte îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.” 

Să revenim la documentul eliberat de Biroul Comitetului Executiv al CNEFS:

„Hotărârea nr. 1253 din 27 august 1982, a Biroului Comitetului Executiv al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport:

 Văzând concluziile colectivului de specialişti din CNEFS şi organizaţiile cu atribuţii privind conţinutul activităţii lor din ţara noastră;
 Analizând măsurile propuse pentru prevenirea unor practici dăunătoare activităţii sportive;
 Biroul Comitetului Executiv al Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport
Hotărăşte:
- Se interzice organizarea şi funcţionarea oricăror forme de yoga şi karate, pe lângă sau în cadrul cluburilor şi asociaţiilor sportive sau a altor unităţi, indiferent de apartenenţă;
- Secţiile Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Consiliile teritoriale ale mişcării sportive, cluburile asociaţiilor sportive, organizaţiile cu atribuţii în mişcarea sportivă, răspund de aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
(…)
Cap. IX – Amenajarea şi întreţinerea bazelor sportive şcolare – ultimul aliniat:
Se interzice cu desăvârşire punerea la dispoziţie a sălilor de educaţie fizică pentru alte grupări sportive, care desfăşoară activităţi interzise de genul: BUDO, KARATE, YOGA.”

 

yogaesoteric
7 octombrie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More