Franța: secretele teribile din spatele lui «Rothschild» se manifestă prin Macron

Prestigioase publicații britanice și italiene scot la iveală legături între Emmanuel Macron și elita financiară franceză, a patronatului
presei

Clasarea lui Emmanuel Macron pe întâia poziție în primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța a fost oarecum o surpriză; Macron era până înaintea campaniei un outsider, în urmă cu câteva luni candidatura lui părea o excentricitate, în urmă cu un an nu se punea încă problema unei candidaturi, ba chiar nici nu era clar ce grupare politică îl susține. De fapt, nici acum nu e foarte clar, informează ro.sputnik.md.

Macron seamănă întrucâtva cu ceea ce am văzut în România și cu ceea ce pare de neînțeles pe scena politică: ridicarea unui grup stângisto-libertarian, care susține fie un grup tehnocrat, fie personaje ciudate de genul Nicușor Dan și compania. Macron este… un pic din toate: este perceput ca tehnocrat, are vederi atlantiste, consideră că nu există o cultură franceză propriu-zisă, ci o cultură apărută pe teritoriul Franței, este căsătorit cu o femeie cu 24 de ani mai mare ca el care i-a fost profesoară – și culmea coincidenței, a avut dintr-o dată bani pentru diverse investiții, dar și pentru campanie – atenție, fără a avea în spate un partid politic ci niște ONG-uri și o „mișcare”!

Dar chestiunile sunt chiar mai bizare, iar legătura ne duce la același personaj pe care îl apără cu ardoare USR și compania „tinerilor frumoși & liberi” – George Soros. Menționăm că, pentru a aplana ideea de „propagandă rusă”, ca și vitriolant-electorala presă franceză, am folosit surse prestigioase din Marea Britanie și Italia.

Il Giornale: „Un replicant Soros”

Cotidianul Il Giornale publica, pe 17 martie 2017, sub semnătura editorialistului Giampaolo Rossi, un articol cu titlul „Apatridul globalist: Macron și noua stângă”. Cităm din subcapitolul „Un replicant Soros”: „În primul rând Macron este produsul perfect al laboratorului ideologiei dominante: un tehnocrat, bancher de stânga, cu idei mai mult iluminate (referitor la anarho-stângismul iluminaților, n.n.) decât iluministe, progresist, multicultural, ecologist dar în favoarea globalizării; pro-imigrație, vrea mai multă Europă, mai multă integrare, mai multă putere pentru Bruxelles, iar în politica externă susține opiniile războinice în Siria și ostile Rusiei lui Putin, în perfectă concordanță cu agenda atlantistă”.

Interesant cum toate aceste idei seamănă cu curentul politic al „străzii” din România și al grupusculelor politice susținute de stradă. Dar, iată concluzia analistului italian privindu-l pe Macron.

„Ideile sale politice par luate direct din documentele Societății deschise a lui George Soros; la fel ca numele mișcării «En March!», incredibil de asemănătoare cu Move.On, organizația la care Soros este principalul finanțator și care susține politicile liberale ale candidaților Partidului Democrat din SUA.”

Emmanuel Macron a lucrat la Inspectoratul General al Finanțelor, apoi a ajuns la „curtea familiei Rotschild, ca bancher de investiții”, scrie Il Giornale. Aici, marea lui lovitură a fost cumpărarea de către Nestle a gigantului american Pfizer. Se reîntoarce în Executiv, pe fondul crizei prin care trec socialiștii francezi ajunge ministrul Economiei, moment în care începe o adevărată luptă împotriva partidului care l-a propulsat, așa cum vom vedea ceva mai jos.
 

Il Giornale face și o listă a principalilor susținători ai lui Macron. Remarcabilă este prezența în jurul lui Macron a elitei puterii financiare franceze dar și a patronatului din mass-media; primul pe listă este Pierre Bergé, industriaș miliardar, filantrop supranumit „Soros de Franța”. Bergé este unul dintre cei mai importanți militanți gay și ai secularismului (printre altele a fost iubitul și partenerul lui Yves Saint Laurent, căruia i-a transformat ideile artistice într-o mare afacere). Bergé finanțează manifestații progresiste și este acționarul majoritar al Le Monde și la Nouvelle Observateur.

În echipa Macron un rol principal îl are Bernard Mourad, omul marii bănci Morgan Stanley în Franța și, scrie Rossi, este „capul compartimentului mass-media al gigantului financiar olandez Altice / SFR, care gestionează peste 60 de publicații (ziare și reviste), inclusiv Liberation, Le Figaro, L’Express, radio și TV”; Bernard Mourad a părăsit această importantă funcție pentru a conduce campania lui Macron. Iată și concluzia jurnalistului de la „Il Giornale”:
„Macron întruchipează perfect idealul globalist, pentru care cultura, tradițiile, limba, națiunile sunt accidente ale istoriei și pentru care nu există decât o singură valoare universală: homo economicus. Pentru Macron, conflictul cu Islamul în Europa este vina unui model social greșit și terorismul islamist «este numai rezultatul lipsei de oportunități economice».”

The Spectator: „O misterioasă mișcare numită Tinerii pentru Macron”

La rândul său, The Spectator, poate cea mai prestigioasă revistă politică britanică (înființată în 1828), publică sub semnătura lui Patrick Marnham, de asemenea un nume mare al publicisticii britanice, o analiză cu titlul extrem de direct: „Cine se află în spatele misterioasei ascensiuni a lui Emmanuel Macron?” și subtitlul: „Până de curând nu a avut un angajament politic – dar ar putea fi pe punctul de a distruge partidul socialist”.

Lui Macron, consideră analistul britanic, la cei 39 de ani săi i-ar mai fi trebuit cel puțin încă 15 pentru a fi o candidatură serioasă la președinția Franței. Ascensiunea sa rapidă este cu totul originală, nouă pentru Franța, apreciază jurnalistul. The Spectator trece în revistă interesantele sale manevre, trecerea de la angajamentul la stat în privat, la banca Rotschild, menționând că Macron a trebuit chiar să plătească 50.000 de euro statului pentru întreruperea prematură a contractului. Apoi revenirea lui în Executivul francez, aprecierea de care s-a bucurat din partea premierului Valls și a președintelui Hollande, ridicarea sa în funcția de ministru al Economiei și, în fine, remarcă analistul britanic, faptul că la puțin timp după ce a ajuns ministru, Macron a început să-și dezvolte o agendă proprie.

„Macron nu s-a sfiit să îl contreze în public pe șeful său, premierul Valls. Imediat după această schimbare de atitudine a apărut o misterioasă mișcare numită «Tinerii pentru Macron». Aceasta a fost lansată pe Internet ca un site «spontan», dar a crescut rapid devenind un grup bine organizat numărând mii de activiști a căror vârstă medie era 33 de ani.”

Apoi Macron a început să ocupe agenda publică a dezbaterilor pe politica europeană și, în ciuda afirmațiilor lui Hollande că „Macron îi respectă autoritatea”, Macron a început să atace chiar politica fiscală, placa turnantă a socialiștilor președintelui Franței. Imediat după aceea, Macron, încă ministru în guvernul socialist, anunță că își va forma propria mișcare politică „En Marche!” – cu legenda „deschisă tuturor celor cu vederi progresiste” și orientată către voturile tineretului. Macron se declară „un centrist” și anunță intenția de a remodela nu doar politica Franței, dar și „cultura și ideologia”. Din nou vă invităm la o comparație cu ideile pe care le auzim la manifestațiile din România – și la ținta atacurilor, socialiștii aflați la putere.

De fapt, inteligenta analiză din The Spectator lasă deschis răspunsul la întrebarea din titlu, toată demonstrația dedicându-se, de fapt, subtitlului explicativ – Macron este pe punctul de a distruge Partidul Socialist francez și, prin el, establishment-ul politic al Franței.

Citiți și:

Suveranismul și schimbarea alianțelor

Primul discurs al lui Trump în fața Congresului SUA, integral în română

yogaesoteric
16 mai 2017