Fratelli tutti sau cum încearcă Papa Francisc să creeze Lumea Nouă
Deşi problemele interne ale Vaticanului sunt la un pas să dinamiteze Biserica Catolică, Papa Francisc își vede nestingherit de treabă și continuă să pună umărul la construcția Noii Ordini Mondiale. O Lume Nouă, după cum lasă să se înțeleagă chiar Suveranul Pontif, o lume în care suntem toți egali, dar nu numai atât…
În scrisoarea enciclică intitulată Fratelli Tutti (Frați toți), Papa Francisc își expune cu lejeritate ideile socialiste. De fapt, este mai degrabă un neomarxism în toată regula, după cum se poate observa în acest pasaj: „Privind din punct de vedere nu numai al legitimității proprietății private și al drepturilor cetățenilor săi, ci și al întâiului principiu al destinației comune a mărfurilor, putem spune că fiecare țară aparține și străinului, în măsura în care bunurile unui teritoriu nu trebuie refuzate unei persoane nevoiașe care vine din altă parte”.
În Fratelli Tutti, liderul Bisericii Catolice propune „un mod diferit de înțelegere a relațiilor și schimburilor între țări”, dar unul care minimizează noțiunea de cetățenie și subliniază importanța globalizării, a multiculturalismului, văzut ca viitorul societății. Călugărul iezuit din Argentina urcat pe scaunul Vaticanului afirmă că destinația comună a bunurilor Pământului „necesită ca acest principiu să fie aplicat și națiunilor, teritoriilor și resurselor lor naturale”.
Papa Francisc sapă la temelia identității și suveranității naționale
Pentru Francisc I, identitatea și suveranitatea națională sunt noțiuni perimate, iar Constituția unei țări, o adunătură de legi complet nefolositoare. „Dacă fiecare ființă umană posedă o demnitate inalienabilă, dacă toți oamenii sunt frații și surorile mele și dacă lumea aparține cu adevărat tuturor”, scrie Papa, „atunci nu contează dacă vecinul meu s-a născut în țara mea sau în altă parte”.
Este culmea să vorbească despre deschidere și înfrățire chiar liderul Vaticanului, conducătorul poate al celei mai mari și puternice bănci din lume. Bancă pe care n-a pus-o niciodată la dispoziția și pentru folosul/ întrajutorarea migranților. Când spune că bunurile unei țări aparțin și străinilor, Francisc I nu face altceva decât să împovăreze și mai mult pătura de jos și clasa de mijloc, din taxele și impozitele cărora se pune în mișcare economia. În schimb, niciun îndemn la solidaritate adresat miliardarilor și corporațiilor. Pentru ei, Suveranul Pontif n-a găsit loc în Fratelli Tutti.
„Cu siguranță, toate acestea necesită un mod alternativ de gândire. Însă, fără o încercare de a intra în acest mod de gândire, ceea ce spun va suna extrem de nerealist. Pe de altă parte, dacă acceptăm marele principiu că există drepturi născute din demnitatea noastră umană inalienabilă, ne putem ridica la provocarea de a avea în vedere o nouă umanitate”, conchide Papa.
Papa Francisc merge pe drumul bătătorit de Angela Merkel și Emmanuel Macron, acela al deschiderii granițelor pentru imigranții arabi. Imigranți care trebuie să primească dreptul de a intra în orice țară aleg și să se înfrupte gratuit din resursele găsite acolo.
Este dovedit deja că neomarxismul socialist, promovat asiduu de Papă, este neproductiv și generator de conflicte interetnice. Imigranții ilegali nu numai că nu au dreptul la „bunurile Pământului” altor națiuni, dar nici măcar nu au dreptul să intre într-o țară care le refuză accesul. Punct!
Citiţi şi:
Arhiepiscopul catolic Carlo Maria Viganò despre cum a ajuns (Anti)Biserica Catolică a Papei Francisc să fie slujitoarea Noii Ordini Mondiale (I)
Papa Francisc susține vaccinarea tuturor împotriva covid, bogați și săraci. Sună cunoscut?
yogaesoteric
8 aprilie 2021