Frăția Babiloniană satanică a Șarpelui – istoria dezvăluită a așa-zișilor Iluminați și a reptilienilor Anunnaki (III)

Citiți a doua parte a articolului

Trei din principalele elemente ale religiei babiloniene erau: focul, şarpele şi Soarele. Voi explica în continuare simbolistica Soarelui, căci aceasta reprezintă un aspect esenţial al istoriei noastre. Cea mai mare parte a populaţiei adoră Soarele pentru darurile evidente pe care le revarsă asupra Pământului, pentru lumina şi căldura sa, care au un efect atât de vital asupra recoltelor şi bunăstării generale a oamenilor.

Ierarhia Frăţiei Babilonului şi celelalte grupuri ale Elitei care deţineau o cunoaştere avansată se concentrau însă asupra Soarelui din alte motive. Ei înţelegeau natura reală a soarelui ca o conştiinţă multidimensională care influenţează întregul sistem solar pe diferite niveluri de frecvenţă. Chiar şi în dimensiunea noastră fizică, emisiile solare de energie magnetică ne afectează în permanenţă, clipă de clipă.

Soarele are un diametru de aproximativ 1.500.000 de kilometri şi conţine 99% din materia existentă în sistemul nostru solar. Reprezintă o sferă imensă de energie, care operează la fel ca o bombă atomică, iar nivelul temperaturii atinge în interiorul său nu mai puţin de 14 milioane de grade Celsius. Se roteşte mai rapid la Ecuator decât la poli, motiv pentru care activitatea câmpului său magnetic este pur şi simplu colosală. Scriitorul şi cercetătorul Maurice Cotterell a făcut un studiu detaliat al petelor şi activităţii solare, în urma căreia Soarele proiectează în afară o cantitate imensă de energie magnetică.

Aceasta a fost fotografiată şi apare ca nişte flăcări imense, unele cu o înălţime de 186.000 de kilometri. Această energie călătoreşte către Pământ purtată de vântul solar şi poate afecta computerele, provocând mari pene de curent electric. Dacă nu ar exista Centurile Van Allen, acele zone de radiaţii care înconjoară planeta şi sunt conexe cu câmpul magnetic al Pământului, energia Soarelui ne-ar „prăji” pur şi simplu.

Maurice Cotterell a studiat ciclurile petelor solare şi a stabilit că există cicluri pe termen scurt, mediu şi lung ale activităţii solare, lucru pe care îl explică în cartea pe care a scris-o împreună cu Adrian G. Gilbert, Profeţiile mayaşe. După ce a avansat cu cercetările sale, Cotterell a descoperit un uimitor sistem matematic şi de simboluri rămas de la populaţia mayaşă din America Centrală.

Mayaşii pretindeau că provin din „zei” şi susţineau că adevăratul lor cămin este o insulă pierdută. Sistemele lor matematice şi astronomice erau uimitor de precise, fiind moştenite, la fel ca şi sistemul de măsurare a timpului, de la o cultură mult mai veche, şi în ultimă instanţă de la extratereştri. Am vorbit mai devreme despre afirmaţia preşedintelui mexican, potrivit căreia mayaşii erau o rasă provenită din încrucişarea oamenilor cu reptilienii sau „iguanele”, după cum le numea el.

Maurice Cotterell a realizat fascinat că ciclurile mayaşe ale evoluţiei umane corespund aproape perfect cu ciclurile emisiilor magnetice solare descoperite de el. Deşi au trecut mii de ani de atunci, ele erau aproape identice. Acest lucru este uşor de explicat. Tot ce există este o formă de energie. Viaţa reprezintă o formă de interacţiune a câmpurilor magnetice. Dacă schimbi magnetismul, modifici practic natura câmpului energetic. Dacă modifici natura câmpului energetic se va schimba inclusiv natura vieţii mentale, emoţionale, spirituale şi fizice, care nu înseamnă altceva decât energie în diferite forme.

De pildă, celelalte planete operează asemenea schimbări în timp ce se rotesc în jurul Soarelui, influenţând câmpul magnetic al Pământului. Ştiinţa care studiază acest fenomen este astrologia. Cotterell crede că noi suntem influenţaţi mai puternic de aceste câmpuri în momentul concepţiei noastre decât în cel al naşterii propriu-zise, punct asupra căruia trebuie să-i dau dreptate. După părerea mea [David Icke, n.n.], ambele momente ne influenţează însă la fel de puternic. Cercetările sale l-au condus pe Cotterell la concluzia că activitatea petelor solare corespunde ciclurilor de fertilitate umană, dar şi cu apariţia şi decăderea marilor civilizaţii şi imperii de pe Pământ.

Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit că omul are în interior un ceas biologic sincronizat cu ritmul solar. Pe scurt, efectul Soarelui asupra vieţii umane este absolut fundamental şi depăşeşte cu mult beneficiile datorate luminii şi căldurii sale. Extratereştrii ştiau acest lucru din cele mai vechi timpuri şi priveau cu respect către Soare. Acesta reprezintă inima fizică şi spirituală a sistemului solar şi a ajuns să simbolizeze în timp creatorul, dar mai ales aspectul masculin al forţei creatoare… „El este Lumina Lumii.”

Această cunoaştere referitoare la Soare va fi o temă centrală a cărţii Secretul Suprem, în care vom călători de-a lungul istoriei până în epoca modernă. Pe de altă parte, ea va îngreuna într-o oarecare măsură decodificarea istoriei, căci strămoşii noştri foloseau constant simbolistica Soarelui şi cea astrologică în legendele lor, iar o parte din numele zeilor lor nu înseamnă altceva decât o referire la Soare şi la planete. Discernerea faptelor reale de cele simbolice nu este un lucru uşor.

După părerea mea, expresia „zeul-soare” a fost folosită inclusiv pentru a-i desemna pe extratereştri şi pe descendenţii hibrizi ai acestora, despre care textele străvechi afirmă că aveau feţe care străluceau ca Soarele, motiv pentru care îi mai numeau şi „Cei strălucitori”. Imaginaţi-vă ce putere aţi avea să vă impuneţi agenda dorită şi să manipulaţi rasa umană dacă aţi cunoaşte dinainte ciclurile energiei solare şi ale celorlalte planete, precum şi maniera în care influenţează acestea conştiinţa umană.

Aţi şti astfel când sunt predispuşi oamenii către mânie, agresivitate, teamă, îndoială şi vinovăţie, şi implicit când trebuie declanşate războaie, colapsuri economice etc. Frăţia a deţinut întotdeauna această cunoaştere, pe care o foloseşte cu mult succes şi în zilele noastre, aşa cum voi arăta în continuare.

Frăţia Babiloniană şi liniile ei genealogice reptiliene s-au răspândit în întregul Orient Apropiat şi Mijlociu, îndeosebi în Egipt, iar mai târziu în Europa şi în cele două Americi. După părerea mea, civilizaţia egipteană care a apărut după cataclismul provocat de Venus a fost opera arienilor de pe Marte, adică a fenicienilor, cu sau fără sprijinul reptilienilor Anunnaki. Cert este că înainte de anul 2000 î.Ch., reptilienii au preluat puterea în Egipt. Curtea Regală a Dragonului a fost fondată de preoţii din Mendes în jurul anului 2200 î.Ch., continuând să existe şi astăzi sub forma Curţii Regale şi Imperiale a Suveranităţii Dragonului.

Actualul Cancelar al acestei organizaţii secrete este autorul Laurence Gardner, iar adresa sa poştală este Columba House din Devon, Anglia (Columba = porumbel = Semiramida).

Potrivit lui Gardner, numele Dracula înseamnă „Fiul lui Dracul”, fiind inspirat de Prinţul Vlad al III-lea al Transilvaniei-Valahiei, un Cancelar al Curţii Dragonului din secolul XV. Tatăl prinţului era cunoscut sub numele de „Dracul”, adică Draco.

Oriunde au ajuns, membrii Frăţiei Babiloniene şi-au creat şcoli ale misterelor cu ajutorul cărora au determinat populaţia locală să creadă în tot felul de prostii şi să renunţe la puterea sa datorită fricii şi superstiţiilor. În schimb, nivelurile superioare ale acestei structuri piramidale îşi transmiteau cunoaşterea avansată celor care deserveau agenda reptiliană.

Dacă apăreau alte şcoli iniţiatice (ne-reptiliene), acestea erau infiltrate de preoţii babilonieni, care preluau mai târziu controlul asupra lor. Şcolile misterelor au existat pe pământ de zeci de mii de ani, poate chiar sute de mii de ani, fiind folosite pentru transmiterea cunoaşterii avansate celor pe care preoţii şi cei din vârful piramidei îi considerau demni să o primească.

În cartea sa Maeştrii înţelepciunii, J.G. Bennett afirmă că misticul rus George Gurdjieff i-a povestit că şcolile misterelor au o vechime de cel puţin 30-40.000 de ani, lucru pe care l-a aflat studiind desenele murale din peşterile din Caucaz şi din Turkestan. Îi aud de multe ori pe adepţii New Age contestând indignaţi faptul că şcolile misterelor din antichitatea îndepărtată ar fi putut face parte integrantă din acelaşi mecanism manipulator.

Răspunsul meu este că, înainte de toate, asemenea organizaţii care ascund cunoaşterea de masele largi nu ar trebui să existe deloc. Indiferent care ar fi intenţia lor, dacă pleacă de la premisa că au dreptul să le conteste această cunoaştere avansată celor mulţi, decizând cine poate să aibă acces la ea şi cine nu, ele joacă deja un joc extrem de periculos prin aroganţa lui.

Au existat într-adevăr şi şcoli orientate pozitiv, care au avut intenţia să dăruiască această cunoaştere celor care ar fi putut-o folosi cu înţelepciune. Eu nu doresc să sugerez în niciun caz că toate aceste şcoli ale misterelor au avut intenţii necurate. Departe de mine acest lucru. Dar chiar şi aceste şcoli pozitive au fost infiltrate la un moment dat de slujitorii reptilienilor.

Iată ce scrie în această direcţie istoricul francmason Manly P. Hall:
„Deşi ceremoniile magice complexe ale antichităţii nu erau neapărat rău intenţionate, pervertirea lor a condus la apariţia şcolilor false de vrăjitorie sau magie neagră [în Egipt]… Magicienii negri din Atlantida au continuat să îşi exercite puterile supranaturale până când au subminat şi au corupt complet morala Misterelor primitive…
Ei au uzurpat poziţiile ocupate cândva de iniţiaţi şi au preluat frâiele guvernării spirituale. În acest fel, magia neagră s-a transformat în religie de stat, paralizând activităţile intelectuale şi spirituale ale indivizilor, cărora le cereau să accepte în întregime şi fără ezitare dogmele impuse de preoţime. Faraonul a devenit o păpuşă în mâinile Consiliului Stacojiu – un comitet de super-vrăjitori ridicaţi la putere de preoţime.”

Magicienii negri despre care Hall afirmă că proveneau din Atlantida erau după părerea mea hibrizii reptilo-umani care au alcătuit Frăţia Babiloniană. Societatea lor secretă s-a răspândit la ora actuală în întreaga lume, operând practic în toate ţările pământului. Coordonarea agendei lor se realizează în prezent transfrontalier, prin intermediul unor companii şi instituţii aparent fără legătură unele cu altele, precum guvernele diferitelor state, sistemul bancar global, cel al companiilor multinaţionale, complexul militar şi imperiul mass-media.

Cunoaşterea nu este bună sau rea; ea este pur şi simplu. Felul în care este folosită ea poate fi însă benefic sau malefic. Iniţiaţii aflaţi pe nivelurile superioare ale organizaţiei ştiu foarte bine în ce constă influenţa magnetică a Soarelui asupra minţii umane, care sunt efectele planetelor asupra comportamentului oamenilor, cum pot fi manipulate timpul, conştiinţa, energia, vremea şi multe altele.

Dacă este folosită în mod rău intenţionat, această cunoaştere poate deveni incredibil de distructivă şi de manipulatoare, lucru care s-a şi petrecut. Simultan, reptilienii şi-au folosit societăţile secrete pentru a crea instituţii publice precum marile religii organizate şi partidele politice, cu ajutorul cărora extrag orice asemenea cunoştinţe avansate din circuitul public. Inchiziţia a reprezentat un excelent exemplu în această direcţie. Să vorbeşti în acele vremuri de probleme ezoterice însemna să îţi semnezi singur condamnarea la moarte.

Acest mecanism a funcţionat atât de perfect încât până şi la ora actuală mai există creştini care condamnă cunoaşterea ezoterică, pe care o consideră „demoniacă”, deşi însăşi religia lor a fost fundamentată pe această cunoaştere.

Primul lucru pe care îl făceau instituţiile creştine când puneau stăpânire pe o ţară sau pe o regiune era să ascundă sau să distrugă textele străvechi. Ele au scos astfel din circuitul public însăşi cunoaşterea de care s-au folosit (şi încă se mai folosesc) reptilienii pentru a manipula populaţia ignorantă. Tot în numele creştinismului au fost distruse marea majoritate a relatărilor despre istoria reală a umanităţii, inclusiv despre rolul jucat de extratereştri în influenţarea destinului uman (deopotrivă a celui pozitiv şi a celui negativ).

S-a putut inventa astfel o „istorie” alternativă, care a tăiat rădăcinile care legau umanitatea de originile sale. Controlul istoriei este foarte important, căci schimbarea prin manipulare a percepţiei maselor asupra trecutului influenţează percepţia lor asupra prezentului.

Toate subiectele asupra cărora am insistat până acum, inclusiv zeităţile şi simbolurile descrise mai sus, ne vor însoţi de-a lungul întregii noastre călătorii până în epoca modernă, prin care vom analiza expansiunea Frăţiei Babiloniene în lume.

Invariabil, reptilienii pur-sânge şi hibrizii manipulaţi de aceştia au ajuns pe poziţii de putere în toate ţările în care s-au stabilit. Nivelul lor de cunoaştere era mult deasupra celui general. În pus, ei aveau un plan pe termen lung de îndeplinit, susţinut de reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni, respectiv Marea Operă a Tuturor Timpurilor, după cum avea să fie denumit de francmasoni.

Acest plan presupunea folosirea populaţiei ne-reptiliene ca sclavi şi preluarea puterii politice şi religioase de preoţii şi iniţiaţii Frăţiei, care se asigurau – între altele – de retragerea din circuitul public a tuturor informaţiilor ezoterice şi ascunderea acestora în societăţile lor secrete. După potop, rasa albă şi liniile genealogice reptilo-ariene s-au extins din Munţii Caucaz şi din munţii Iranului şi ai Kurdistanului către Egipt, Israel/Palestina şi teritoriul ocupat la ora actuală de Iordania, Siria, Irak, Iran şi Turcia, până la Munţii Caucaz.

Deloc întâmplător, aceasta a fost regiunea în care s-au născut toate marile religii ale lumii. În antichitate, civilizaţiile Sumerului, Babilonului şi Asiriei au apărut pe teritoriul actual al Irakului, în timp ce Turcia era cunoscută ca Asia Minor (Mică) sau Persia. Arhiepiscopul de Cashel, Richard Laurence, cel care a tradus prima ediţie în limba engleză a Cărţii lui Enoh din limba etiopiană, a tras concluzia (analizând descrierea celei mai lungi zile a anului) că autorul textului trebuie să fi trăit în regiunea Caucazului şi nu în Palestina, aşa cum cred majoritatea oamenilor.

Aceasta este zona din care au apărut cele mai multe linii genealogice reptilo-umane, textul original al Cărţii lui Enoh fiind mult mai vechi decât cel al Cărţii lui Noe (hibridul reptilian). Pe măsură ce s-a extins în noile teritorii, rasa ariană a fost cunoscută sub diferite nume, cele mai semnificative fiind cele de hitiţi şi fenicieni. Sunt convins că au mai existat şi alte aşezări ariene în afara acestor regiuni, poate chiar şi în Britania, şi sunt la fel de sigur că reptilienii operau şi în alte părţi ale lumii, precum cele două Americi.

Cheia adevăratei istorii a umanităţii din ultimii 7000 de ani este însă situată în regiunea muntoasă din jurul Caucazului, coborând către câmpiile Sumerului şi Egiptului. Cu cât m-am adâncit mai tare în studierea acestor probleme, cu atât mai mult am avut de-a face cu munţii Caucaz. Nu cred că este deloc întâmplător faptul că americanii numesc rasa albă: „rasa caucaziană”. Chiar şi istoricii oficiali recunosc faptul că civilizaţia şi religia hindusă a apărut printr-o migraţie masivă a rasei „ariene” din munţii Caucaz către valea Indului, în jurul anului 1550 î.Ch.

Aceeaşi rasă ariană (arienii îşi spuneau ei înşişi „arya”) a introdus limba sanscrită în India, precum şi legendele şi miturile din cărţile sfinte hinduse cunoscute sub numele de Vede. În urma unor cercetări exhaustive asupra rasei ariene, L.A. Waddell a ajuns la concluzia că părintele primului rege arian al Indiei consemnat de istorie (menţionat în epopeea Mahabharata şi în istoria budistă a Indiei) a fost ultimul rege istoric al hitiţilor din Asia Mică.

Arienii indieni adorau soarele sub forma lui Indra, Părintele Zeilor, în timp ce hitiţii-fenicieni numeau acelaşi Părinte al Zeilor Indara. Acelaşi popor arian s-a stabilit sub diferite nume în Sumer, Babilon, Egipt şi Asia Mică, actualmente Turcia, precum şi în alte ţări din jur, ducând cu ei aceleaşi legende, mituri şi religii. Toate provin din aceeaşi sursă: această rasă ariană despre care se spune că a venit de pe Marte, şi liniile genealogice reptilo-umane care operau sub acoperire în interiorul ei.

Rasa ebraică provine şi ea tot din regiunea Caucazului, şi nicidecum din Israel, aşa cum se pretinde. Surse istorice şi antropologice evreieşti arată că numai un număr mic de evrei au o legătură genetică cu israeliţii. În secolul VIII, un popor care trăia în regiunea Caucazului şi în sudul Rusiei (numit poporul khazar) s-a convertit în masă la religia evreiască. Mai târziu, când imperiul a înflorit, această populaţie a emigrat către nord, stabilindu-se în alte părţi ale Rusiei, în Lituania şi Estonia.

De aici, ei au pătruns în Europa Occidentală, de unde au ajuns în Statele Unite. De pildă, familia Rothschild este de origine khazară. Aceştia sunt oamenii care au impus cucerirea Palestinei arabe după cel de-al Doilea Război Mondial, pretinzând că „Dumnezeu” le-a dat dreptul divin de a se instala în ţara destinată de el „poporului ales”. În realitate, ţara din care au provenit este regiunea Caucazului şi sudul Rusiei, nu Israelul.

Dacă doriţi informaţii detaliate despre această poveste şi despre manipularea pusă la cale de organizaţiile secrete care s-au ascuns în spatele creării statului modern Israel (mai corect ar fi să-i spunem Rothschild-land), vă recomand lucrarea Şi adevărul vă va face liberi.

Rasa albă a migrat astfel către nordul Europei. Primii oameni care au ajuns aici pe mare au fost fenicienii, în timp ce alte popoare de aceeaşi sorginte au migrat lent pe uscat.

Din ultima categorie făceau parte inclusiv cimerienii şi sciţii. Sub diferite nume, aceste populaţii şi liniile genealogice hibride din rândul lor au populat întreaga Europă şi s-au reunit cu arienii deja instalaţi în Britania şi în nordul Europei, ajunşi acolo pe mare. Fenicienii joacă un rol crucial în povestea noastră şi voi insista imediat asupra lor. Cimerienii au migrat din Caucaz şi Asia Mică (Turcia) către nord-vest, ajungând în regiunile pe care există astăzi Belgia, Olanda, Germania şi Danemarca.

Istoricii romani Pliniu şi Tacit afirmă că toate popoarele de pe coasta de nord a Europei, de la Olanda şi până la Danemarca, au aceeaşi origine etnică, afirmaţie susţinută şi de dovezile arheologice care indică faptul că acest popor cimerian a ajuns în respectiva regiune în perioada 300-250 î.Ch. Un alt grup de cimerieni a călătorit de-a lungul Dunării către Ungaria şi Austria de astăzi, până în sudul Germaniei şi al Franţei. Romanii i-au numit gali, în timp ce grecii le-au spus celţi.

Anumite grupuri din aceste triburi celtice s-au instalat în Boemia şi Bavaria, în timp ce altele au invadat nordul Italiei. Istoricul roman Sallust descrie înfrângerea romanilor de către „cimbri”, despre care afirmă că erau gali. Alţi istorici romani afirmă că cimbrii erau celţi. Ei erau împărţiţi în trei triburi: belgii (la nord-est de Franţa), galii (centrul Franţei) şi achitanii (sudul Franţei, până în munţii Pirinei).

Până în secolul al II-lea înainte de Christos, celţii/galii (cimerienii albi veniţi din munţii Caucaz şi din Orientul Mijlociu) au ocupat întregul centru al Europei şi nordul Italiei, după care au cucerit integral această ţară. În jurul anului 280 î.Ch., ei s-au întors în Asia Mică şi au reocupat pământurile strămoşilor lor. După cum afirmă istoricul Henry Rawlinson: „Aceste două invazii majore în Asia Mică au fost făcute de aceeaşi rasă, numită în primul caz cimerieni, iar în cel de-al doilea gali”. În cele din urmă, galii invadatori s-au stabilit într-un loc numit Phrygia, cunoscut ulterior ca Galatia (Gal-atia).

Se presupune că acestui popor le-a adresat Sfântul Petru scrisoarea sa despre care Noul Testament afirmă că le-a fost trimisă galatenilor. Cimerienii sau cimbrii s-au stabilit de asemenea în Ţara Galilor; până astăzi, numele limbii acestui popor galez este Cymru.

Sciţii au fost un alt grup arian, care a migrat de asemenea la nord de Caucaz, către Europa. Cei care le-au schimbat numele, pentru a-i distinge de alte popoare, au fost romanii.

Printre simbolurile sacre ale sciţilor se numărau şarpele, boul (Nimrod/Taurul), focul (soarele/cunoaşterea), şi Tho sau Theo, echivalentul zeului egiptean Pan.

Romanii i-au numit pe sciţi sarmaţi şi germani (de la cuvântul latin germanus, care însemna „autentic”). De atunci, sciţii au rămas cunoscuţi ca „poporul celor autentici”, iar numele de germani le-a rămas până astăzi. Aceeaşi schimbare este confirmată şi de scrierile istoricilor romani Pliniu şi Strabo. Un alt popor căruia romanii îi spuneau german au fost anglo-saxonii.

La ora actuală, Saxonia este un teritoriu situat la nord de Germania şi de Olanda. Atât anglii cât şi saxonii au venit din aceeaşi sursă genetică: cimerienii şi sciţii albi din Caucaz şi din Orientul Mijlociu. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa lui William Cuceritorul şi a normanzilor săi, ultimul popor care a invadat Britania în anul 1066, în urma celebrei bătălii de la Hastings.

Termenii de normand şi Normandia provin de la oamenii nordului (norse), căci atunci când au ocupat regiunea cu acelaşi nume din Franţa, ei au venit din Scandinavia. Povestea eroului scandinav Odin afirmă că acesta a venit din Asaland sau Asaheim, un teritoriu identic cu ţara sciţilor, care poate fi identificat în India ariană. Se spune că de acolo a plecat Odin, între anii 200-300, pentru a cuceri Suedia, în fruntea unei armate uriaşe, numite Svear. Până astăzi, numele Suediei în propria limbă este Sverige, Ţara lui Svear.

Un alt grup de sciţi, cunoscuţi sub numele de sakkas, s-a îndreptat către est, pornind din aceiaşi munţi Caucaz şi călcând pe urmele vechilor arieni. Prin anul 175 î.Ch., sakkas au ajuns la graniţa cu China. Textele chineze din această perioadă vorbesc de un popor numit Sai-wang sau Sok-wang, forţat să fugă în India. Sok-wang înseamnă „prinţii sakka”. Textele arată faptul că aceşti sakka s-au retras către sud, înspre India, trecând prin trecătorile muntoase din Afganistan.

Monedele descoperite din perioada anului 100 î.Ch. confirmă crearea unei regat sakka în regiunea superioară a văii Indului, între Kashmir şi Afganistan. Nu este deloc o coincidenţă faptul că budismul a apărut în ţinuturile ocupate de sakka (sciţii arieni). În jurul anului 500 î.Ch., în regiunea în care se presupune că s-a născut Buddha cu 63 de ani în urmă trăia un trib numit sakyas.

Gautama (Domnul Buddha) a primit titlul de Sakyashina sau Sakyamuni – înţeleptul sakya, maestrul sakya sau leul tribului din Sakya. Toate aceste amănunte vor deveni extrem de semnificative dacă vom constata că toate religiile majore (ba chiar şi cele minore), precum şi eroii lor, provin din aceeaşi sursă. De fapt, sciţii/sakka şi cimerienii/cimbri erau unul şi acelaşi popor, lucru confirmat de inscripţiile de pe Stânca Behistun din munţii Zargos, situată la marginea unui vechi drum al caravanelor ce pleca din Babilon.

Inscripţiile s-au făcut din porunca regelui Darius cel Mare în jurul anului 515 î.Ch. şi au fost scrise în trei limbi: babiloniană, elamită şi persană. Ori de câte ori versiunile elamită şi persană folosesc termenul de sakka, cea babiloniană foloseşte termenul de cimbri.
Sintetizând, această populaţie ariană s-a extins sub diferite nume, dar ducând cu sine aceeaşi religie şi aceiaşi eroi, dinspre ţara ei de origine din munţii Caucaz şi din Orientul Mijlociu şi Apropiat către Europa, India şi China.

Citiţi continuarea articolului

David Icke – Secretul Suprem, Editura Daksha

Citiți si:
Iluminaţii din Bavaria şi Testamentul lor diabolic
Politica lumii este influenţată de structuri energetice malefice

yogaesoteric
1 aprilie 2017