Frumuseţea feminină provine într-o măsură foarte mare din interior

 
„Fie că trăiesc, fie că mor, fie că sunt în orice altă stare, doar pe Tine, o, Doamne, doresc să Te slăvesc, căci trupul Tău cuprinde Universul întreg, preaplin de nectarul Inimii nepieritoare.”
Utpaladeva
 

Feminitatea sublimă şi elevată se reflectă la nivelul trupului prin forme frumoase şi armonioase, dar şi la nivel sufletesc printr-o bogăţie de trăiri minunate şi de virtuţi excepţionale. O femeie elevată are o stare preponderent benefică, are un comportament armonios în relaţiile cu ceilalţi şi inspiră celor din jurul ei o mare bogăţie sufletească. Toate acestea reprezintă frumuseţea ei interioară.
Fiecare dintre noi are trezite anumite calităţi sufleteşti minunate de care e bine să fim conştiente şi să le manifestăm din plin şi armonios căci în felul acesta ele vor spori în sufletele noastre. Putem totodată să ne trezim şi alte virtuţi şi stări minunate, iar pentru aceasta avem multe metode la dispoziţie.
Cultivarea frumuseţii interioare, sufleteşti, ne conduce la trezirea stării de SHAKTI şi la trezirea Sufletului. Orice virtute divină, orice calitate sufletească minunată, poate constitui pentru o femeie înţeleaptă, o poartă către miezul fiinţei ei, către Sufletul ei.

Starea de frumuseţe lăuntrică a unei fiinţe umane se oglindeşte cu o mare acurateţe pe faţa ei, privirea ei mai mult sau mai puţin expresivă ne poate spune întotdeauna foarte multe dacă suntem cu adevărat capabili să o citim sau, altfel spus, să o descifrăm. În felul acesta ne putem da seama că ochii sunt cu adevărat oglinda sufletului. În plus, forma caracteristică a trupului ei evidenţiază mai ales pentru cei iniţiaţi, ce sunt capabili să vadă şi chiar să intuiască dincolo de aparenţe, anumite disponibilităţi benefice latente, felurite înzestrări ce provin dintr-o încarnare anterioară sau chiar unele dificultăţi cu care actualmente ea se confruntă. Tocmai de aceea se spune că întotdeauna, fără excepţie, atât faţa, cât şi forma trupului unei fiinţe umane sunt şi totodată vehiculează o expresie vie a tuturor necesităţilor ce există în universul ei lăuntric, fie în stare latentă, fie în stare de germene, care în anumite cazuri au început deja să încolţească sau chiar să înflorească.

Mai presus de frumuseţea fizică şi de calităţile sufleteşti se află frumuseţea ultimă a Sinelui nostru divin, ATMAN. Descoperirea acestei frumuseţi pe care DUMNEZEU TATĂL a pus-o în fiecare dintre noi este ţelul oricărei căi spirituale. De aceea, frumuseţea are mereu o enigmatică strălucire. În esenţă, orice formă de frumuseţe este mistică, indiferent dacă avem de-a face cu o faţă frumoasă, cu un trup minunat şi armonios pe care nu-l putem uita, cu anumite momente sublime pe care nu ni le putem şterge niciodată din memorie, sau cu o muzică extraordinară, sublimă, ce ne umple inima de încântare şi bucurie. Frumuseţea ne inspiră într-un mod inefabil, ne insuflă o stare de entuziasm, ne iluminează, ne înalţă mintea şi ne animă sufletul.

Femeia cuprinde în fiinţa sa Principiul Creator al Universului, cel care pune totul în mişcare, cel care trezeşte şi manifestă. Fiecare femeie este o reuniune particulară a tuturor aspectelor feminităţii, astfel încât – considerată ca individualitate separată – să fie aşa şi nu altfel, adică o expresie extraordinară a supremei zeiţe MAHASHAKTI.
Calităţile unei femei perfecte, adevărata expresie beatifică a lui SHAKTI, sunt: vitalitatea debordantă, senzualitatea rafinată, simţul umorului, starea permanentă de dăruire, nobleţea interioară, capacitatea de a iubi, intuiţia spirituală, inteligenţa, discernământul, armonia lăuntrică manifestată în toate planurile (de la fizic la supramental), raportare permanentă la Supremul Absolut, DUMNEZEU.

Prin intermediul unei superbe femei nude, în care deja a început să se trezească starea de SHAKTI, o oarecare parte din ETERNUL FEMININ (MAHASHAKTI) ni se dezvăluie în toată splendoarea sa tainică şi cel mai adesea nebănuită. În cazul fiinţelor umane ce sunt înzestrate cu o intuiţie pătrunzătoare aceste aspecte se revelează fulgerător într-un mod enigmatic, tulburător şi adeseori inexprimabil. În felul acesta se manifestă tainica fascinaţie pe care o exercită ETERNUL FEMININ prin intermediul fiecărei femei în care s-a trezit într-o anumită măsură starea de SHAKTI.

„Fiecare dintre voi trebuie să vă revizuiţi modul de a gândi, să vedeţi cum v-aţi irosit vieţile cu nevoi şi dorinţe deşarte. Noi, femeile sădim seminţele SAMSARA-ei prin această căutare neobosită a plăcerilor obişnuite.
Indiferent cât de frumoase şi de strălucitoare sunteţi, frumuseţea şi tinereţea voastră sunt iluzorii. Puteţi fi cu uşurinţă convinse şi amăgite de iubiţi nepotriviţi, care vă vor conduce către infernuri. Aţi renunţat la trupul şi chiar la viaţa voastră pentru soţul vostru şi totuşi, după un timp, veţi pierde controlul şi veţi începe să vă certaţi fără oprire, experimentând astfel o suferinţă mai mare chiar decât cea a locuitorilor tărâmului zeului geloziei. Frumuseţea şi însuşirile voastre sunt precum un curcubeu care dispare la puţin timp după ce a apărut pe cer. Deşi prezente acum, nu vor fi niciodată permanente. Tinereţea şi frumuseţea sunt precum o floare de vară, care nu poate îndura asaltul toamnei, adică al ofilirii şi al îmbătrânirii şi este distrusă la primul îngheţ. Suferinţa bătrâneţii este precum o pasăre mare şi bătrână care şi-a pierdut toate penele: tinereţea, demnitatea şi puterea decad inevitabil. Nu există nicio altă metodă de a evolua cu excepţia aceleia de a acumula VIRTUŢI.” (fragment din „Viaţa uluitoare a prinţesei Mandarava”)

Fragment preluat din cartea „Femeia lui DUMNEZEU – SHAKTI în Extaz” de Diksha Devi.

Citiţi şi:

ELOGIUL ETERNULUI FEMININ ŞI AL MISTERULUI FEMINITĂŢII CARE EXISTĂ ÎN FIECARE FEMEIE

Femeia – ideal de frumuseţe şi iubire divină


yogaesoteric
8 martie 2013


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More