Gălăgia vine de la diavol. Zgomotul alungă Duhul Sfânt
Zgomotul arată o lipsă a harului, iar liniştea este un rod al prezenţei lui Dumnezeu. O viaţă zgomotoasă este una petrecută în afara lui Dumnezeu, în timp ce omul în care sălăşluieşte harul dumnezeiesc devine izvor de pace, odihnă şi linişte, atât pentru el însuși, cât şi pentru cei de lângă el.
„Va veni o vreme când oamenii vor înnebuni şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.” Aceste cuvinte ale Sfântului Antonie cel Mare sunt pe deplin adevărate astăzi. Omul care îşi doreşte linişte şi odihnă, este considerat de cei din jur fie depresiv, fie ca având nervii extrem de solicitaţi.
Cât de greu mai poate fi găsit un loc liniştit. Ţipete ale celor care se cred singuri pe stradă, înjurături în trafic, frâne, claxoane, macarale, motoare, betoane sparte şi zidite la loc, tramvaie, reclame audio pe străzi şi prin autobuze, boxe tot mai puternice, sunete tot mai multe şi mai puternice.
Atât de tare fuge omul de linişte şi de sine însuşi, încât până şi în liftul de la serviciu adesea este încorporat un radio, ca nu cumva cele câteva secunde dintre etaje să le petreacă omul cu sine. Să nu mai vorbim de noile cabine de duș cu radio şi mp3. Oare ce va urma?!
Omului îi este frică să rămână singur cu sine însuşi, căci îi este frică de ce ar putea găsi – sau nu – în inima lui. Sărăcia din mintea şi inima omului de astăzi se vede abia atunci când îi iei totul de lângă el, când îl laşi doar cu el însuşi. Abia atunci el are şansa să se vadă pe el însuşi, aşa cum este de fapt.
Diavolul şi lumea nu-l lasă pe om să petreacă timp în linişte de teamă ca acesta să nu-şi dea seama de lipsa de valoare a acestei lumi, ca nu cumva el să conştientizeze dependența lui de drogurile zilnice, precum ziare, ştiri, televizor, persoane publice, sport, telefon etc.
„Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor.” (Psalm 13, 1)
De ce au fugit sfinţii din sate şi oraşe ?
„Oamenii care doresc liniştea părăsesc oraşele şi îmbrăţişează pustia. (…) Adeseori m-am rugat să nu mai fie nevoie de mănăstiri. Aş dori să fie în lume atât de mare înţelegere şi bună rânduială, încât nimeni să nu mai simtă nevoia să fugă în pustie. (…) Mă rog să ne bucurăm de o pace atât de adâncă în lume (…) încât nu numai să nu fie nevoie ca locuitorii oraşelor şi ai satelor să ia drumul munţilor, dar chiar şi cei ce locuiesc de mult timp, ca nişte surghiuniţi, în pustiu şi în munţi, să se întoarcă din nou în oraşele şi satele lor.” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Dacă sfinţii acelor vremuri au fugit în pustie pentru că în lume nu mai era linişte, într-o vreme în care nu erau curent electric, motoare, boxe, industrie, oare ce ar trebui să facem noi?!
Nu este cazul să fugim în pustie, însă este necesar să petrecem timp în linişte şi tăcere. Dorul faţă de o viaţă liniştită, departe de viteza şi zgomotul societăţii contemporane, este un dor ce se va naşte, mai devreme sau mai târziu, în sufletul fiecărui om.
Tăcerea şi a petrece timp în linişte este o asceză contemporană
Tăcerea şi a petrece timp în liniște este o asceză ce poate părea multora drept ceva copilăresc. Paul Evdokimov spune: „Tebaida eroică impunea posturi extreme şi nevoinţe; astăzi, bătălia se deplasează însă pe alte poziţii (…) eliberarea de orice nevoie de dopaj: viteză, zgomot, excitante, băuturi alcoolice de tot felul. Asceza ar fi mai degrabă liniște impusă, disciplina calmului şi a tăcerii (…) în care omul regăseşte facultatea de a se opri pentru rugăciune şi contemplare, chiar şi în inima tuturor zgomotelor lumii.”.
Şi părintele Alexander Schmemann observa această teamă a omului de a petrece timp în linişte: „Nevoia permanentă de muzică relevă incapacitatea omului modern de a se bucura de linişte, de a o înţelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simplă absenţă, ci tocmai ca pe o prezenţă şi ca pe o condiţie pentru orice prezenţă reală”.
Citiţi şi:
Cât de importantă este relaţia noastră cu liniştea?
yogaesoteric
13 decembrie 2018