Gândurile au chiar inteligență și magnetism

 

Cuvântul „intrapsihism” se referă la activităţi psihice care constau în dezvoltarea unui al şaselea simţ, pe care toţi oamenii îl au, dar de care nu toată lumea este conştientă. Acest al şaselea simţ sălăşluieşte în sistemul nostru nervos ca întreg, fiind controlat de o anumită parte a creierului – acest organ care reprezintă încă un mare mister.

Oamenii de ştiinţă spun că ne folosim doar o mică parte din capacitatea creierului, cu toate că în activităţile noastre ne străduim să îl folosim cât mai bine. Chiar şi aşa, nu putem explica rezultatele minunate pe care le obţinem odată cu dezvoltarea intrapsihismului, şi ne mulţumim doar să le le folosim pentru a-i ajuta pe cei care ne cer aceasta.

Această facultate „cerebrală” pe care o dezvoltăm ţine de domeniul paranormalului. Utilizarea ei este o metodă de psihocunoaştere, în care fenomenele nu mai sunt tributare legilor fizice obişnuite, de unde rezultă că aceste efecte pot uneori să preceadă cauzele. Printre altele, activitatea creierului constă în transmiterea de impulsuri nervoase de la şi între diferite zone ale creierului, între creier şi trup, furnizând astfel baza fiziologică pentru funcţionarea minţii şi, implicit, elaborarea de gânduri; puterea de a gândi şi de a ne folosi de gânduri este cea mai mare putere care ne-a fost dată.

Omul este un gând al lui Dumnezeu

Dat fiind că am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, gândurile omului au la rândul lor puterea de „gândi”, cu alte cuvinte au calitatea de a prolifera, de a se multiplica şi de a se răspândi. De asemenea, au capacitatea de a se explica, adică de a-şi răspunde lor însele şi de a crea simultan şi problema, şi soluţia.

De îndată ce un gând este emis, el se propagă instantaneu până la distanţe fabuloase. Dacă este în acord cu ceea ce întâlneşte, gândul este captat şi se stabileşte un contact; în caz contrar, gândul se pierde şi călătoreşte până îşi epuizează forţa.

Avem puterea să emitem gânduri noi, fie în acelaşi sens, pentru a amplifica şi a întări un gând anterior, fie în sens contrar, pentru a frâna şi a atenua un gând precedent. Aşa se explică de ce gândurile contradictorii nu duc nicăieri, în timp ce un şir de gânduri coerente poate să fie foarte puternic.

Învăţăturile ezoterice orientale arată că gândul produce un turbion energetic (se deplasează în spirală) care atrage din univers tot ce este necesar pentru ca acel gând să se materializeze. Ştiinţa admite că turbionul, vortexul sau spirala se află la baza materiei.

Gândurile au chiar substanţă și dinamism

Ele atrag implacabil gânduri de aceeaşi natură, iar această aglomerare de gânduri are o putere enormă, în bine sau în rău, în funcţie de natura lor. Este esenţial să nu uităm niciodată că gândul are putere creatoare pe toate planurile, inclusiv în planul fizic.

Un gând produce în corpul astral sau în cel mental un vârtej vibrator de particule aparţinând acestor corpuri, apoi o formă-gând este expulzată din aură şi pluteşte în spaţiul subtil. Dacă acest gând are un scop precis, el va fi proiectat rapid spre acel scop. Forma-gând persistă atât timp cât primeşte un impuls de la sursa care i-a dat naştere. Dacă puterea de emisie încetează, forma-gând se dizolvă lent, restituind planului de care aparţine elementele care au servit la formarea ei.

Spiritele Naturii

În afara aurei, formele-gând sunt animate de „elementele planului respectiv”. Acestea sunt forţe semi-inteligente care au rolul de a manifesta diversele energii ale acelui plan. Pentru ca o formă-gând să „acţioneze”, ea este necesar să fie animată de elementele esenţiale ale planului. Deva (o categorie de fiinţe zeieşti) dirijează Spiritele Naturii, deşi acestea au o anumită libertate de acţiune. Numărul lor este considerabil.

Rezumând, forma-gând începe printr-o vibraţie tumultoasă, urmează apoi exteriorizarea ei şi pluteşte în spaţiul subtil, apoi elementele se unesc şi îi dau viaţă. Gândurile puternice răzbat foarte departe, acţionează cu tenacitate asupra corpului mental sau astral al altcuiva, trezind, în funcţie de natura lor – şi dacă întâlnesc rezonanţă – aceleaşi sentimente, aceleaşi impulsuri pe care le poartă în ele.

Fiecare gând urmează legea karma-ei

Gândurile pe care le-am emis se întorc întotdeauna la noi, amplificate în mod specific în rău sau în bine, în funcţie de natura lor iniţială.

Cu toţii avem posibilitatea de a beneficia de substanţa universală a spiritului, care este pretutindeni şi care pur şi simplu aşteaptă momentul în care să se manifeste prin intermediul unui act deliberat al minţii noastre – un gând benefic orientat, plin de forţă.

Citiţi şi:

Descoperire fabuloasă: creierul uman este conectat cu Universul

Un document desecretizat sugereaza ca multi dintre noi am putea avea puteri paranormale

Descoperiri recente! Creierul se modelează în funcție de ceea ce gândim, simțim și facem!

 

yogaesoteric
17 martie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More