Generalul Dumitru Iliescu: Fabrica americană de minciuni

Minciuna, manipularea, ameninţarea, distrugerea şi jefuirea – coordonate esenţiale ale politicii SUA

Pe mulţi, probabil, o să îi surprindă acest titlu, dar nimic nu este exagerat, totul este real, iar eu am să urmăresc să argumentez fiecare afirmație. Nu este niciun secret faptul că ultimele administraţii de la Casa Alba au făcut din minciună politică de stat. Nu eu o spun primul, ci au spus-o cei mai cunoscuţi analişti politici americani, cu mult înaintea mea.

Dumitru Iliescu

Dacă nu mă credeţi, lecturaţi ultimele declaraţii ale lui Philip Giraldi, fost ofiţer de informaţii al CIA, în prezent Director Executiv al Consiliului de Interes Naţional, care vorbeşte pe larg despre „fabrica americană de minciuni”. Giraldi, alături de alţi consacraţi strategi americani, scoate în evidenţă faptul că „guvernele american și britanic, în special, au mințit fără încetare populația. Iar mass-media din majoritatea țărilor occidentale e complice la răspândirea acestor minciuni pentru a susține efortul de război împotriva Rusiei, în Ucraina. Minciunile se referă atât la originile, cât și la desfășurarea războiului și au existat, de asemenea, eforturi susținute de demonizare a președintelui Vladimir Putin și a tot ceea ce este rusesc. Inclusiv mâncarea, băutura, limba și cultura rusă și chiar sportivii profesioniști. Cea mai recentă victimă este o simfonie a lui Ceaikovski, interzisă în Canada. Putin este învinuit personal pentru inflație, penurie de alimente și probleme energetice care, de fapt, sunt mai degrabă din vina răspunsului nechibzuit oferit de Washington. Rușii au abordat Statele Unite și aliații acestora cu niște cerințe destul de rezonabile în ceea ce privește propria lor securitate națională, în timp ce o alianță militară ostilă amenința să aterizeze la ușa lor. Problemele în joc erau perfect negociabile, dar SUA au refuzat să cedeze, iar Rusia s-a simțit obligată să intervină militar!

V-am redat acest mic pasaj din discursul lui Giraldi, pentru a observa că el coincide cu ceea ce am afirmat și eu, şi anume faptul că cei care au declanşat războiul în Ucraina nu sunt nimeni alţii decât americanii.

Imperiul Unchiului Sam, avid după putere şi controlul resurselor la nivel planetar, dornic să domine lumea prin mijloace deloc democratice, a declanşat prigoana şi urgia asupra a numeroase popoare, decimându-le şi jefuindu-le bogăţiile. Cei care au îndrăznit să li se opună, au fost eliminaţi fără ezitare, iar populaţia băştinaşă supusă unui genocid inimaginabil.

Propovăduind apărarea păcii şi promovarea democraţiei şi bunăstării, au îngenunchiat numeroase popoare, le-au ocupat făcându-le vasale şi le-au luat cu japca resursele naturale, fiind cea mai conflictuală țară în ultimul secol şi răspândind acest spirit pe tot globul. Administraţiile americane au înfiinţat şi folosit la maxim structuri specializate în dezinformare, în elaborarea şi promovarea minciunilor la nivel planetar, care să le asigure suportul motivaţional necesar pentru declanşarea războaielor împotriva unor ţări care nu aveau nicio vină.

Aşa au atacat Irakul, Afganistanul, Iugoslavia, Siria etc. Ei vorbesc cu neruşinare despre genocidul săvârşit de ruşi în Ucraina, când ei au produs un genocid inimaginabil la Hiroşima şi Nagasaki, în Vietnam, în Irak, în Afganistan, în Iugoslavia, în Siria şi alte ţări.

Nu spun că ruşii nu au făcut victime în rândul populaţiei civile, şi pentru aceasta este necesar să răspundă, dar, din perspectiva genocidului, sunt mici copii pe lângă americani. Soldații americani au ucis intenţionat bătrâni, femei gravide, copii, le-au distrus intenţionat, fără vreun motiv, locuinţele, i-au masacrat pur şi simplu, iar pe alţii i-au schingiuit, şi-au făcut necesităţile pe ei, au violat fetele şi femeile şi au bătut cu bestialitate pe cei luaţi prizonieri, de multe ori mutilându-i. Dar despre astea unii comentatori şi jurnalişti de pe la noi se fac că nu au auzit. I-a lovit orbul găinilor şi surda în păpuşoi.

Americanii au un plan foarte bine pus la punct pentru a influenţa opinia publică în favoarea lor. În laboratoarele de la CIA şi de la Pentagon se construiesc minciunile, informaţiile false, care apoi sunt lansate prin intermediul social media şi prin mass-media în general.

Aşa încep să denigreze persoanele incomode, şefii de stat şi de guvern din ţările ţintă, pentru a-i compromite. Lansează informaţii false despre ei şi familiile lor, îi acuză de corupţie şi de despotism, de dictatură şi de suprimarea drepturilor democratice. Concomitent cu aceste acţiuni, stabilesc sancţiuni împotriva ţărilor care fac obiectul acţiunilor militare ulterioare, şi aceasta nu întâmplător, ci bine programat şi regizat.

Acestea lovesc în mod direct populaţia ţărilor respective, le alterează semnificativ condiţiile de viaţă, traiul zilnic, distrugând sursele de alimentare cu apă, de aprovizionare cu bunuri de larg consum, cu alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, sistemele de transport şi distribuţie a energiei electrice, de aprovizionare cu carburanţi şi multe asemenea elemente. În acest mod, manipulând populaţia, o determină să se revolte împotriva propriilor guverne, propriilor conducători, care fără sprijinul cetăţenilor pot fi mai uşor făcuți să devină paria şi să fie eliminaţi, de cele mai multe ori fizic.

Ei îl acuză pe Putin că doreşte să răstoarne guvernul legitim al Ucrainei, dar nu spun nimic despre câte guverne legitime au răsturnat ei şi câte guverne marionetă au instalat după aceea. Şi ei le-au uitat numărul. Pot însă să ceară un raport de la CIA, care sigur are o evidență clară, fiind instituţia care a planificat, finanţat şi realizat aceste acţiuni.

Ştiţi bine cum au lansat operaţiunile împotriva lui Saddam Hussein, pe care l-au acuzat că deţine arme de nimicire în masă, laboratoare de cercetare în acest domeniu, inclusiv în palatul prezidenţial. După ce l-au căsăpit şi pe el şi mii de irakieni, după ce le-au jefuit bogăţiile naturale – adevăratul motiv pentru care au atacat Irakul – au recunoscut că nu au găsit arme de nimicire în masă şi nici laboratoare, dar nu s-a sesizat niciun parchet militar să cerceteze atrocităţile comise de americani, nu s-a constituit niciun tribunal penal internaţional, nu a sărit nimeni să-i acuze de genocid.

De ce această dublă măsură? La fel s-a petrecut şi cu Miloşevici, care ulterior a fost întemniţat, unde şi-a găsit şi sfârşitul, „ajutat” din plin de cei care l-au arestat.

Aceeaşi soartă au avut-o mulţi lideri care şi-au iubit ţara şi poporul şi s-au opus jefuirii bogăţiilor lor de către americani. Democraţia şi drepturile omului au apus de mult în SUA. Atunci ce le-a mai rămas să exporte au fost doar minciuna, manipularea, ameninţarea, distrugerile, omorurile şi jafurile. Acestea sunt elementele definitorii ale politicii americane.

România este şi ea o ţară supusă acestei politici. Ne-au cotropit, ne-au preschimbat într-o feudă, ne-au luat miliarde de dolari şi continuă să o facă, ne-au determinat să ne facem duşman colosul de la Răsărit şi cea mai puternică economie, iar în curând şi cea mai mare putere militară de pe glob.

Guvernanţii noştri nu realizează, sau nu vor să realizeze faptul că lumea se transformă radical, iar locul nostru este alături de noua putere economică şi militară, care deja a început să se formeze, nu alături de cei ce au intrat cu un picior pe toboganul istoriei, care ne-au luat banii şi bunurile şi nu ne-au oferit nimic în schimb, nici cel puţin eliminarea vizelor.

Scuze!!! Totuşi ceva ne-au oferit: o şepcuţă şi tehnica militară luată de la depozitele de fier vechi……. Criza pe care au declanşat-o americanii prin impunerea nesăbuită de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse ne-a adus în pragul unei situaţii devastatoare, atât pentru noi, cât şi pentru celelalte ţări europene, țări conduse de politicieni incompetenţi, drogaţi, vânduţi şi trădători.

Şi americanii vor resimţi din plin consecinţele acţiunilor iresponsabile ale propriilor conducători. Pentru noi şi pentru întreaga Europă cel mai mare duşman, care ne pune în pericol grav securitatea naţională, nu este Rusia, ci SUA, cele avide de putere şi dominaţie, cele care şi-au răspândit forţele militare pe tot Globul şi care afectează major interesele multor ţări şi popoare, aşa cum nimeni nu a făcut-o în acest început de secol.

Autor: Dumitru Iliescu, general în rezervă, fost șef SPP

Citiți și:
Jacques Baud, colonel al armatei elvețiene: „Abordarea rusă a războiului este foarte diferită de cea a SUA” (III)
De ce are SUA neapărat nevoie de un război cu Rusia?

 

yogaesoteric
6 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More