Generalul Iliescu și Beciul Domnesc


AVOCATULUI POPORULUI – SCRISOARE DESCHISĂ

Condamnaţi fără a fi judecaţi?

Excelenţă,

Într-o ţară democratică, aşa cum se pretinde a fi România, respectarea şi apărarea Drepturilor şi Libertăţilor cetăţeneşti, consfinţite prin Constituţie, reprezintă fundamentul unei democraţii consolidate, obiectivul major al autorităţilor publice, preocuparea principală a actorilor care veghează la respectarea normelor constituţionale. În Legea noastră fundamentală se precizează cazurile în care se pot restrânge aceste drepturi, restrângerea fiind o situaţie de excepţie, şi nu una normală, uzuală. Legislaţia penală actuală permite însă încălcarea permanentă a normelor constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Situaţiile sunt multe şi complexe, eu rezumându-mă să mă refer doar la câteva dintre ele.

Am să încep cu ARESTAREA PREVENTIVĂ, şi am să pun fireasca întrebare: de ce se trimit în arestul preventiv persoane care nu reprezintă un pericol social, care n-au săvârşit fapte cu violenţă şi nu sunt predispuse să săvârşească asemenea fapte? În interesul cui se procedează astfel? Cu siguranţă nu al nostru! Noi, cetăţenii, suportăm consecinţele acestor decizii aberante, din banii noştri se suportă cheltuielile cu întreţinerea celor trimişi preventiv la „Beciul Domnesc”. De ce?

Atunci când se consideră că este necesar să fie luate măsuri preventive, şi nu s-au săvârşit fapte cu violenţă, se pot dispune măsuri alternative: arestul la domiciliu, dar şi acesta ca o situaţie de excepţie, sau controlul judiciar. Doar persoanele care nu respectă interdicţiile impuse de instanţa de judecată, ca şi cele care încearcă să se sustragă de la urmărirea penală, sau de la judecată, să fie arestate preventiv. În acest mod se evită aglomerarea spaţiilor de arest, unde şi aşa condiţiile sunt inumane, se degrevează Bugetul statului de cheltuielile aferente arestului, persoana respectivă fiind nevoită să suporte aceste cheltuieli din veniturile proprii (cazarea, masa, echipamentul, deplasările la parchet şi la instanţa de judecată, cheltuielile medicale etc.). Într-o situaţie de criză, cum este cea pe care o traversăm acum, se diminuează pericolul contaminării în grup, iar costurile izolării ar fi mult mai reduse, şi exemplele ar putea continua.

O a doua situaţie, în strânsă legătură cu prima, este aceea a PREZUMŢIEI DE NEVINOVĂŢIE, garantată de Constituţie, dar nu şi de Legea penală. Legea fundamentală prevede că prezumţia de nevinovăţie exista până în momentul în care instanţa de judecată competentă dă o hotărâre definitivă de condamnare, până la acel moment persoană acuzată considerându-se NEVINOVATĂ. Atunci de ce arestaţilor preventiv, consideraţi nevinovaţi pe timpul acestui tip de arest, li se aplică aceleaşi reguli ca celor care au fost condamnaţi definitiv şi a căror vinovăţie s-a stabilit fără echivoc? De ce sunt încătuşaţi, ca şi cei condamnaţi, şi nu sunt în situaţia în care să li se aplice criteriul pericolului social? De ce au acelaşi regim al vizitelor, al pachetelor şi al altor restricţii care se aplică şi celor pentru care instanţa a stabilit în mod definitiv vinovăţia? De ce au acelaşi regim în ceea ce priveşte asistenta medicală şi multe altele? Acest tratament similar nu încălca cumva principiul prezumţiei de nevinovăţie, nu induce în mod automat faptul că persoana, deşi nu a trecut prin toate etapele judecăţii, este deja vinovată? Nu asta este percepţia opiniei publice, a noastră a tuturor? Dacă aceasta este situaţia, şi cu siguranţă aşa este, înseamnă că Legea penală, prin dispoziţiile care permit existenţa unor asemenea situaţii, este NECONSTITUŢIONALĂ şi este necesar să fie modificată, pusă în concordanţă cu normele constituţionale!

Având în vedere aceste considerente, mă adresez Excelenţei-Voastre cu solicitarea de a face demersurile necesare la Curtea Constituţională a României şi la Parlament, pentru eliminarea prevederilor neconstituţionale din Legea penală, pentru apărarea Drepturilor şi Libertăţilor cetăţenilor, care este de fapt temeiul existenţei Instituţiei Avocatului Poporului!

Cu aleasă consideraţie,
Dumitru Iliescu


Citiţi şi:
Ce vede generalul Iliescu în spatele crizei coronavirusului
Generalul Iliescu și arhitecții Noii Ordini Mondiale: Începe o nouă eră, o nouă dominaţie
JUSTIŢIA LA ORDIN: PENTRU UNII MUMĂ, PENTRU ALŢII CIUMĂ (1)

 

yogaesoteric
29 octombrie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More