Genocidul din Gaza – Acapararea de teritorii a regelui Bibi
„Dacă ați urmat vreodată un curs de salvare, știți că există o posibilitate reală ca atunci când vreți să salvați o persoană care se îneacă, aceasta să vă tragă în jos și să muriți amândoi. Este o lecție pe care ar fi bine să n-o uităm atunci când discutăm despre relația Americii cu Israelul.” (Adaptare după Larry Boorstein)
Recent, Israelul și-a intensificat atacurile aeriene asupra orașului Rafah, bombardând peste 50 de locuri din inima acestuia. Imaginile video de pe X au arătat trâmbe de fum care se ridică din taberele improvizate și din clădirile rezidențiale în care peste 1,4 milioane de refugiați sunt înghesuiți în prezent, în cel mai dens populat loc de pe pământ. Campania aeriană a Israelului a fost însoțită de o ofensivă terestră considerabilă, care a desfășurat tancuri și vehicule blindate la granița de sud, unde trupele israeliene au capturat rapid punctul de trecere Rafah, fără rezistență.
Creșterea bruscă a violenței a declanșat panica în rândul palestinienilor, dintre care mulți și-au adunat deja familiile și bunurile în cărucioare și autobuze și au fugit spre nord pentru a fi în siguranță. Atacul deschis asupra enclavei civile amintește de atacurile anterioare asupra orașelor Gaza și Khan Younis, ambele urmând un model similar. Lansarea unor bombardamente aleatorii este menită să amplifice sentimentele de teroare în rândul populației, în timp ce blocada umanitară întărește controlul asupra alimentelor și proviziilor medicale esențiale. Obiectivul aici nu este de a ucide cât mai mulți palestinieni posibil, ci de a-i forța să intre în orașe întinse de corturi, unde vor lâncezi în mijlocul dărâmăturilor, până când comunitatea internațională va găsi o modalitate de a-i scoate din țară. Pentru Israel, scopul jocului a fost întotdeauna curățarea etnică, o radiere cuprinzătoare a populației native. Invazia terestră asupra Rafah-ului reprezintă faza finală a acestei strategii maniacale. Citez în continuare dintr-un articol de pe site-ul World Socialist Web:
„Atacul asupra Rafah vine în ciuda acceptării recente de către Hamas a unei propuneri de încetare temporară a ostilităților, în schimbul eliberării ostaticilor. Dar după ce au petrecut săptămâni întregi încercând să învinovăţească palestinienii pentru războiul în curs, oficialii israelieni au respins categoric propunerea.
Ca răspuns la atacul criminal israelian, mai mulți oficiali americani și-au reiterat sprijinul nelimitat pentru Israel. «Întotdeauna am arătat clar că suntem angajați în apărarea Israelului», a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel. «Acest angajament față de securitatea Israelului rămâne ferm.»”
Sintagma cinică și înșelătoare „dreptul Israelului de a se apăra” a devenit sinonimă cu uciderea premeditată în masă a civililor. Majoritatea oamenilor nu au văzut niciodată ceva atât de oribil ca genocidul Israelului în Gaza, ceea ce explică de ce campusurile universitare din Statele Unite au devenit focare de activism politic aproape peste noapte. Studenții servesc acum drept conștiință a națiunii americane, opunându-se unui atac în mod flagrant imoral, care vizează în mod deliberat femei și copii fără apărare.
Deloc surprinzător, Israelul nu a prezentat încă nicio dovadă concretă că baia lor de sânge de 7 luni a ucis chiar și un singur militant Hamas. În schimb, se așteaptă să credem afirmațiile neverificate ale purtătorilor de cuvânt ai IDF, care s-au dovedit a fi nedemni de încredere în repetate rânduri. Din câte știm, cifrele deceselor din rândul Hamas sunt complet fabricate, la fel ca știrea cu „cei 40 de bebeluși decapitați” sau numeroasele acuzații fictive de viol. Toate aceste falsuri elaborate s-au dovedit a fi parte a unei campanii de relații publice întortocheate, menite să obțină sprijin pentru măcelăria necruțătoare a Israelului.
De fapt, nu există niciun motiv să credem că operațiunea Israelului are vreo legătură cu Hamas. Hamas este doar un pretext pentru a-i atrage pe palestinieni și a-i alunga din Gaza. Acesta este scopul real. Dar, în timp ce sondajele arată că marea majoritate a populației globale se opune cruciadei demente a Israelului, nu acesta este cazul și în Israel.
Într-un articol recent, Philip Giraldi a afirmat că „92% dintre israelieni susțin pe deplin masacrarea palestinienilor de către Netanyahu și psihopații săi”. Autorul Norman Finkelstein a coroborat în mare măsură descoperirile lui Giraldi, dar a oferit mai multe detalii într-un interviu recent pe You Tube. Iată ce a spus el (min. 55:10): „Nu este vorba doar de statul israelian. Dacă te uiți la societatea israeliană (…) susține în mod covârșitor războiul genocid din Gaza. Aproximativ 95% dintre evreii israelieni susțin războiul (…).Mărturisesc că am fost uimit când am citit cifrele. În ianuarie, doar 3,2% dintre evreii israelieni credeau că IDF folosește prea multă putere de foc în Gaza. Îți vine să crezi aceste cifre? În ianuarie, când cazul ajunsese deja la ICJ cu privire la problema genocidului, doar 3,2% dintre israelienii evrei credeau că IDF folosea prea multă putere de foc în Gaza. Deci, atunci când oamenii îl învinuiesc pe Netanyahu pentru nebunie (…) aceasta este o denaturare a faptelor. Întreaga populație este de acord cu ceea ce face Netanyahu”. (Finkelstein raportează, de asemenea, că 60% dintre evreii israelieni se opun chiar să li se furnizeze palestinienilor ajutor umanitar.)
Într-un videoclip de două minute pe Rumble, Finkelstein a furnizat și mai multe date interesante, care ajută la ilustrarea caracterului monstruos al actualei dezlănțuiri israeliene. Iată o parte din ceea ce a spus: „Am foarte puțină simpatie pentru ceea ce a devenit acest stat. Este un stat satanic (…) Dacă luăm fiecare aspect măsurabil: intensitatea bombardamentelor; încărcătura bombelor; imprecizia bombelor; distrugerea infrastructurii civile; raportul dintre civilii și combatanții uciși; raportul dintre femei și copii și numărul total al celor uciși. Dacă ținem cont de toate acestea, (…) ceea ce face Israelul în Gaza este nemaivăzut. (…) Ei ucid oameni într-un lagăr de concentrare. Aceștia nu pot merge nicăieri. Nu pot fugi.”
Ce să facem cu toate acestea? La urma urmei, americanilor li se spune constant că israelienii sunt la fel ca ei și că împărtășim aceleași valori și credințe occidentale. Deci, de unde marea discrepanță? De ce, de exemplu, 75% dintre democrați se opun acum acțiunii Israelului în Gaza (majoritatea populației SUA dezaprobă acum acțiunea israeliană în Gaza – conform sondajelor Gallup), în timp ce o majoritate covârșitoare a israelienilor crede că actele sângeroase ar fi necesar să continue? Și de ce auzim în mod constant lideri politici israelieni și birocrați de nivel superior denigrând palestinienii în limbajul cel mai vitriolic și mai plin de ură? Și, în cele din urmă, de ce vedem o multitudine de videoclipuri pe rețelele de comunicare virtuală cu israelieni care sărbătoresc distrugerea spitalelor, a universităților și a moscheilor palestiniene sau care blochează camioanele cu alimente care se îndreptau spre Gaza, sau apărând cu bucurie în fața camerei de filmat în timp ce maltratează prizonierii aflați în grija lor? Cum explicăm acest fenomen? Ce ideologie întortocheată a otrăvit conștiințele acestor oameni, încât să ajungă să-i trateze pe alții cu o inumanitate atât de flagrantă? Priviți acest videoclip cu israelieni fericiți care celebrează invazia din Rafah:
BREAKING: ZIONISTS DANCING AND SINGING AS THEY INVADE RAFAH TO KILL CHILDREN
Source: @stairwayto3dom pic.twitter.com/7VM2ktq1Ux
— Sulaiman Ahmed (@ShaykhSulaiman) May 6, 2024
Scene de felul acesta îi fac pe oamenii obișnuiți să se întrebe uluiți de ce israelienii sunt atât de fericiți că armata lor este folosită pentru a distruge o populație civilă. Ce glorie este în asta?
Niciuna. Mulți oameni sunt la fel de nedumeriți când aud că politicienii israelieni își exprimă dezgustul față de palestinieni, în timp ce susțin că femeile și copiii merită aceeași pedeapsă ca Hamas. De unde a apărut acest izvor al urii? Și de ce ar vrea cineva sănătos la cap să blocheze camioanele de ajutor umanitar să livreze alimente femeilor și copiilor înfometați? Ce nebunie este asta?
Cum ajung oamenii așa? Ce fel de mediu social produce oameni care celebrează acte sadice de brutalitate și cruzime?
Autorul Lawrence Davidson ne ajută să răspundem la aceste întrebări, arătând cum transplantarea în Palestina în principal a evreilor europeni a creat „incubatoare culturale și rasiale” pentru o concepție de tipul „noi (superiori) vs. ei (inferiori)”, care este destul de comună în rândul populațiilor de coloniști. Iată mai multe detalii:
„Fondatorii sionismului modern erau atât evrei, cât și europeni și (ca atare) dobândiseră simțul cultural de superioritate al Occidentului în raport cu non-europenii (…) Acest sentiment de superioritate avea să joace un rol important atunci când s-a ajuns la un acord (Declarația Balfour) (în care), britanicii ajutau la crearea unei «Patrii naționale evreiești» în Palestina. În alte colonii europene, în care locuiau un număr mare de europeni, în epoca de după cel de-al Doilea Război Mondial a avut loc o eventuală evacuare a acestora, pe măsură ce puterea s-a transferat asupra nativilor. Din păcate, în cazul Palestinei, acest proces de decolonizare nu a avut loc niciodată. La scurt timp după aceea, sioniştii au început să execute un plan pregătit pentru a cuceri «Ţara Sfântă» şi a alunga sau subjuga populaţia indigenă. Cât despre acel punct de vedere imperialist care îl vedea pe european superior și pe nativ inferior, acesta a devenit instituționalizat în practicile noului stat israelian.
Aceasta a făcut ca Israelul să fie unul dintre puținele state naționale autoproclamate «occidentale» care a continuat să pună în aplicare politici imperiale de stil vechi: au discriminat populația palestiniană în toate modurile imaginabile, i-au înghesuit în arii închise și au căutat să le controleze viețile în detaliu.
Dacă vreți să știți ce a însemnat aceasta pentru evoluția cetățenilor israelieni, care acum joacă rolul unei puteri imperiale de sine stătătoare, puteți să aruncați o privire asupra cărții lui Sven Lindqvist intitulată Exterminați toate brutele (New Press, 1996). Această lucrare arată în mod convingător că stăpânirea asupra populațiilor native, care adesea opuneau rezistență, înjosirea și umilirea acestora, uciderea sau pedepsirea lor în mod regulat atunci când acestea protestau, a condus la trezirea în coloniști a pornirilor genocidare.
Israelienii și-au învățat copiii punctul de vedere imperialist, l-au întărit cu reportaje părtinitoare din mass-media, au etichetat rezistența inevitabilă opusă de palestinieni drept antisemitism și au considerat-o ca o dovadă a necesității de a suprima și controla această populație formată din «ceilalți».
Și, din punctul de vedere sionist, acest întreg proces a funcționat remarcabil de bine. Astăzi, toți evreii israelieni, cu excepția unei mâini de oameni, nu îi agrează și se tem de oamenii pe care i-au cucerit și i-au strămutat. Și-ar dori să plece. Și, când rezistența lor devine ceva mai greu de suportat, sunt dispuși să-i vadă scoși din calea lor…
Acum că apartheid-ul din Africa de Sud nu mai există, israelienii sunt ultimii continuatori în viață ai acelei moșteniri îngrozitoare.” („Originile rasismului anti-arab al Israelului”, Consortium News)
Să repetăm: „Stăpânirea asupra populațiilor native, care adesea opun rezistență, înjosirea și umilirea acestora, uciderea sau pedepsirea lor în mod regulat atunci când acestea protestează, conduce la trezirea în coloniști a pornirilor genocidare.”
Rezumă asta experiența palestiniană din ultimii 75 de ani?
Da.
Și s-au concretizat acele „porniri genocidare” într-un genocid deplin, care a schimbat toată Palestina istorică într-o zonă de foc dezlănțuit, în care măcelul total al civililor este aplaudat ca o luptă împotriva Hamas?
Din nou, da.
Este demn de remarcat faptul că punctele de vedere ale altor analiști nu sunt pe deplin sincronizate cu cele ale lui Davidson. De exemplu, iată cum a răspuns autorul Ron Unz când a fost întrebat dacă crede că „rasismul a jucat un rol în modul în care palestinienii sunt tratați (de către Israel)”.
„După cum am discutat într-un lung articol din 2018, termenul «rasism» este mult prea blând pentru a descrie atitudinea iudaismului ortodox tradițional față de toți ne-evreii. Bazându-mă pe lucrările fundamentale ale profesorului israelian Israel Shahak, am evidențiat câteva fapte importante: din păcate, există și o latură mult mai întunecată, care implică în primul rând relația dintre evrei și non-evrei, cu termenul extrem de derogatoriu «goim», folosit frecvent pentru a-i descrie pe cei din urmă. Pentru a fi mai clar, evreii consideră că au suflete divine și goimii nu, fiind doar fiare în formă de oameni. Iar motivul principal pentru existența non-evreilor este acela de a servi ca sclavi ai evreilor, unii rabini de rang înalt afirmând ocazional acest fapt binecunoscut pentru ei.
Viețile evreiești au o valoare neprețuită, iar cele neevreiești deloc, ceea ce are implicații politice evidente.
Întâlnirea mea în urmă cu un deceniu cu descrierea sinceră făcută de Shahak a adevăratelor doctrine ale iudaismului tradițional a fost cu siguranță o revelație zguduitoare pentru mine. Dar, pe măsură ce am digerat treptat toate implicațiile, tot felul de puzzle-uri și fapte deconectate au devenit dintr-o dată mult mai clare. De exemplu, cărțile mele de istorie i-au menționat întotdeauna în mod dezaprobator pe Max Nordau din Germania și pe Cesare Lombroso din Italia ca două dintre figurile fondatoare ale teoriilor europene ale rasismului și eugeniei, dar abia de curând am descoperit că Nordau fusese și fondator, împreună cu Theodor Herzl, al mișcării sioniste mondiale, în timp ce principalul său tratat rasist, Degenerare, i-a fost dedicat lui Lombroso, mentorul său evreu.
Evident, Talmudul nu este o lectură obișnuită printre evreii de rând în zilele noastre. Dar este important să reținem că până acum doar câteva generații, aproape toți evreii europeni erau profund ortodocși. Tiparele culturale și atitudinile sociale foarte distinctive pot pătrunde cu ușurință într-o populație considerabil mai largă, în special cea care rămâne ignorantă cu privire la originea acelor sentimente, o condiție care sporește influența lor nerecunoscută. O religie bazată pe principiul «Iubește-ți aproapele» poate fi sau nu funcțională în practică, dar o religie bazată pe «Urăște-ți aproapele» ar putea avea efecte culturale pe termen lung, care se extind cu mult dincolo de comunitatea directă a celor profund evlavioși. Dacă aproape toți evreii au fost învățați timp de o mie sau două mii de ani să simtă o ură fierbinte față de toți neevreii și, de asemenea, au dezvoltat o infrastructură enormă de necinste culturală pentru a masca această atitudine, este greu de crezut că o istorie atât de nefericită nu a avut absolut nicio consecință pentru lumea noastră actuală sau cea a trecutului relativ recent.” („Rădăcinile evreiești ale dezlănțuirii din Gaza”, Ron Unz, The Unz Review)
Ambele aceste răspunsuri ajută la explicarea înclinației neobișnuite a Israelului pentru comportamentul crud și sadic.
Fie că acel comportament este o expresie a unei concepții colonialiste care vede ocupantul ca fiind în mod inerent superior poporului nativ sau o doctrină religioasă care denigrează străinii ca fiind „doar fiare în formă de oameni”, rezultatul este același. În ambele cazuri, comportamentul agresiv al unui grup este justificat din punctul de vedere al superiorității sale de bază față de celălalt. Acesta este tipul de logică nietzscheană care permite unei națiuni să pună la pământ o întreagă populație civilă și apoi să încerce să denumească asta drept un „război între egali”. Ce glumă. După cum spune Finkelstein, „Ei ucid oameni într-un lagăr de concentrare”. Gaza nu este nici măcar o luptă de gladiatori, este echivalentul moral al unui pluton de execuție.
De asemenea, este necesar să ne întrebăm de ce Netanyahu continuă cu operațiunea Rafah, când aceasta a exacerbat în mod clar izolarea tot mai mare a Israelului și a tensionat relațiile dintre Tel Aviv și Washington. Motivul este, pur și simplu, că planul de expulzare a populației arabe din Palestina precede crearea statului evreiesc cu aproape 50 de ani. Cu alte cuvinte, planul de eradicare forțată a poporului indigen din patria lor istorică datează de la începuturile sionismului însuși, cu mai bine de un secol în urmă. După cum a spus zelotul sionist Yosef Weitz în 1940 – cu opt ani înainte de întemeierea statului Israel:
„Să fie clar că nu există loc în țară pentru ambele popoare (…). Dacă arabii o părăsesc, țara va deveni largă și spațioasă pentru noi (…). Singura soluție este un pământ (…) fără arabi. Nu este loc aici pentru compromisuri (…) Nu există nicio altă cale decât să-i transferăm pe arabii de aici în țările vecine (…) Nu e cazul să fie lăsat niciun sat, niciun trib. Nu există altă soluție.” („Arhitectul epurării etnice din Israel”, Stefan Moore, Consortium News).
Iată câteva informații suplimentare din articolul lui Moore:
„În 1932, când Weitz s-a alăturat Fondului Național Evreiesc, în Palestina erau doar 91.000 de evrei (aproximativ 10% din populație) care dețineau doar 2% din pământ. Schimbarea acelei realități demografice a necesitat două direcții de acțiune radicale, și anume, convingerea mandatului britanic din Palestina să permită mai multă migrație evreiască și, în același timp, dezvoltarea unui program eficient de expulzare a palestinienilor indigeni.
Datorită angajamentului obsesiv al lui Weitz pentru expulzarea în masă a palestinienilor, el a devenit cunoscut drept «arhitectul transferului» – un eufemism pentru epurarea etnică, care avea să ajungă la apoteoză în Nakba din 1948.
«Nu este loc pentru noi cu vecinii noștri (…) singura cale este să-i tăiați și să-i eradicați din rădăcini [pe arabii palestinieni].»
David Ben-Gurion a anunțat într-un discurs din 1938: «După ce vom deveni o forță puternică (…) vom aboli împărțirea și ne vom extinde în întreaga Palestină. Statul va fi necesar să păstreze ordinea – nu prin predici, ci cu mitraliere.»
Planul D a fost planul final pentru curățarea etnică a Palestinei: «Ordinele au venit cu o descriere detaliată a metodelor care se voia a fi folosite pentru evacuarea forțată a oamenilor: intimidare pe scară largă; asedierea și bombardarea satelor și a centrelor populației; incendierea caselor, a proprietăților și a bunurilor; expulzarea rezidenților; demolarea caselor; și, în cele din urmă, plantarea de mine între dărâmături pentru a preveni întoarcerea locuitorilor expulzați.»
Când s-a terminat, mai mult de jumătate din populația indigenă a Palestinei, peste 750.000 de oameni, fusese dezrădăcinată; 531 de sate au fost distruse și se estimează că între 10-15.000 de palestinieni au murit. Între timp, limbajul rasist folosit de liderii Israelului pentru a justifica eradicarea în masă a palestinienilor a rămas neschimbat: «Ne luptăm cu animalele umane și vom acționa în consecință”, a scuipat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant; «Aceasta este o bătălie, nu numai a Israelului împotriva acestor barbari», spune prim-ministrul Benjamin Netanyahu, «este o bătălie a civilizației împotriva barbariei». Și «Nu există palestinieni, pentru că nu există un popor palestinian», declară ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich.
«Este tentant să respingem renașterea transferului drept excesele sălbatice ale extremiștilor de dreapta», scrie Nur-eldeen Masalha. «O astfel de demitere este totuși periculoasă și este bine să ne reamintim că conceptul de transfer se află chiar în centrul sionismului».” („Arhitectul epurării etnice din Israel”, Stefan Moore, Consortium News).
O lectură atentă a articolului lui Moore ar fi în mod normal suficientă ca să-i convingă pe cititori că scenariul din 7 octombrie este doar o cortină de fum folosită pentru a ascunde motivul real al războiului, care este hotărârea Israelului de a controla întregul teritoriu dintre râu și mare, pentru a putea stabili un stat evreiesc viabil din punct de vedere demografic, cu o majoritate evreiască clară. Acesta este obiectivul principal al proiectului sionist și a fost de mai bine de un secol. Ultimul obstacol rămas în atingerea acestui obiectiv sunt aproape două milioane de palestinieni care preferă să moară decât să-și abandoneze patria. Le dorim succes.
Autor: Michael Whitney, analist geopolitic și social, SUA
Citiți și:
Antisemiți nu sunt cei care spun adevărul despre genocidul Israelului din Gaza, ci cei care săvârșesc genocidul, îl justifică sau îl ascund
Măcel făcut de sioniști în Gaza: 33.000 de civili decedați, foamete, boli, ostatici captivi, război în escaladare, societate divizată
yogaesoteric
24 mai 2024