Georgescu declară război reţelei Soros
Candidatul Călin Georgescu a anunţat în interviul acordat producătorului TV american Shawn Ryan (fost soldat în trupele speciale SEAL), că va interzice reţeaua Soros din România chiar în clipa în care va deveni preşedinte în mod oficial.
Prezidenţiabilul a subliniat că această reţea a făcut mult rău României și românilor. Și nu doar României, ci, în general, oricărei țări în care s-a infiltrat.
Călin Georgescu: Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a fost anulat în mod ilegal și neconstituţional. Au furat votul poporului. Noile alegeri, despre care ei vorbesc acum, sunt o fraudă chiar mai mare. Iar poporul român este conştient că a fost o lovitură de stat ordonată din străinătate și implementată de către oligarhii români. Pentru că vreau să subliniez cea mai importantă propoziţie din conversaţia noastră de astăzi: ei intră în alertă când aud cuvântul „pace”, pentru că ei au nevoie de război. Și încă de la început, acum și pentru totdeauna, eu sunt o persoană a păcii și un preşedinte al păcii. Iar întreaga mea campanie a fost pentru pace. Am spus că nu avem nevoie de război, ci doar de pace.
Presa aşa-zis „tradițională” preferă uneori minciunile în locul adevărului. Când ei m-au întrebat, am spus: „Da ‒ voi opri în prima secundă orice contribuţie a României la acest război.”
Shawn Ryan: Cine sunt unii dintre aceşti oligarhi din România? Ce fac ei?
Călin Georgescu: Sistemul este pretutindeni. Sistemul este în funcţionari publici. Ei sunt într-o reţea creată de Soros încă de la începutul anului 1990. E aceeaşi situaţie pe care (Soros) a făcut-o peste tot. Și a fost o societate civilă distrusă total în 1990.
Vreau să fiu foarte clar: în primul minut când voi fi preşedinte oficial, reţeaua Soros din România va fi interzisă. Interzisă. Pentru că a făcut mult rău țării noastre și poporului nostru. Mult. Mult. Semnificativ. Și nu doar României. Apropo: prin ceea ce au făcut acum, au creat un precedent periculos nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume ‒ în special pentru Statele Unite.
Shawn Ryan: Când a avut ultima oară un preşedinte care să nu fie sub influența oligarhilor din statul paralel? A existat vreodată?
Călin Georgescu: Această situaţie a început încă din 1990. În 1989, a fost o lovitură de stat împreună cu un act revoluţionar din partea poporului, din partea celor animaţi de o convingere sinceră la acea vreme. Dar în realitate a fost o lovitură de stat, iar reţeaua Soros a furat țara imediat. Și ajungem astăzi cu capacitate zero de a ne produce ceea ce avem nevoie din economia internă.
Există o întreagă Românie în afara granitelor țării ‒ ceea ce este foarte periculos și nu ne face bine. Acei oameni nu au plecat definitiv. Ei au părăsit România pentru că au nevoie de un loc de munca decent, au nevoie de demnitate.
Citiți și:
În timp ce Călin Georgescu este elogiat de agenția de presă a Vaticanului, Iulian Chifu vrea ca toți votanții lui să fie recuperați: unii trimiși în închisoare, alții prin procese de deradicalizare consacrate
Călin Georgescu spulberă UDMR, după speculațiile lansate de Kelemen Hunor la adresa sa: „Această asociație de bloc va fi evaluată foarte curând”. Ion Cristoiu: „Atacul vine la ordinele Budapestei”
yogaesoteric
26 ianuarie 2025