Geţia Hiperboreană – Centrul spiritual şi cultural al lumii vechi

 

Hiperboreea… o legendă, un ţinut fabulos, despre care vorbesc miturile Greciei antice.

O civilizaţie străveche care continuă să fascineze… un spatiu care, ca şi Atlantida, este mutat după voie, fără sprijin mitologic sau istoric, în diferite locaţii, care mai de care mai năstrușnice. Respectivii domni ar face bine să mai arunce ochii peste relatările antichității pentru a vedea ce mărturii există despre această ţară. Majoritatea istoricilor moderni, după „cercetări laborioase”, sunt de acord că Hiperboreea este plasată undeva în zona Polului Nord, sau oricum dincolo de paralela de 65° latitudine nordică. Numai că la Polul Nord NU este sol fertil şi nici NU se fac două recolte pe an, cum spuneau Hekateu si Diodor din Sicilia!

Plasarea Hiperboreei în Extremul Nord nu este decât o interpretare forțată a mitologiei greceşti şi nu se bazează pe niciun fel de documente istorice! S-a încercat, de asemenea, „implantarea” Hiperboreei în Arhipelagul Britanic sau în Islanda, urmând ramura celtică a europenilor, care se presupune a fi descendenţi ai hiperboreenilor. Captivant, dar neconform cu realitatea, deoarece celţii au apărut cam târziu pe firmamentul istoriei pentru a-i cataloga popor neocolit „scoborâtor” din hiperboreeni!

Datorită multitudinii de teorii emise de-a lungul timpului cu referire la amplasamentul geografic al Hiperboreei și al hiperboreenilor, ne putem întreba, pe bună dreptate: Prin această strămutare a Hiperboreei, după opiniile unuia sau a altuia dintre cercetători, nu se încearcă de fapt a se ascunde regiunea geografică în care era plasat acest tărâm mitic?

Nu se încearcă manipularea prin ignorarea izvoarelor antice şi publicarea a cât mai multor teorii cu privire la ipotetica localizare geografică a Hiperboreii? Şi aceasta în pofida faptului că autorii antici sunt unanim de acord asupra locului unde se afla acest ţinut! Nu cumva se mizează pe faptul că atunci când dă de ştiri de genul „Hiperboreea era la Polul Nord”, cititorul neavizat uită să-i mai consulte pe cei care au vorbit de ea în cunoştinţă de cauză şi citeşte uimit „noua teorie”, unii chiar întrebându-se „cum de nu m-am gândit la asta?”! Şi iată cum curiosul nostru nu mai poate găsi adevărul prin hăţişul de ipoteze, care mai de care mai atrăgătoare şi uneori chiar „probate” istoric.

Puțină ordine prin… Hiperboreea!

Pe lângă istoricii „profesionişti” ai Occidentului, care plasează Hiperboreea după bunul lor plac, mutând-o ba în Islanda, ba în Groenlanda, ba în Arhipelagul Britanic, există și unii autori mai „modeşti” să spunem, dar care marcaţi de bun simţ, nu fabulează, ci examinează izvoarele istorice şi îşi formulează concluziile în conformitate cu acestea. Printre aceştia menţionăm o pleiadă de autori, precum Nicolae Densuşianu, Vasile Lovinescu, Mioara Calusita Alecu şi Rene Guenon, ale căror opere au constituit sursă de inspiraţie în prezenta analiză.

Nicolae Densuşianu demonstrează, cu lux de amănunte, unde se afla această mult discutată Hiperboreea, în lucrarea sa de excepţie Dacia preistorică, în care acordă un spaţiu destul de larg hiperboreenilor. El demonstrează cu probe în regulă, că Hiperboreea anticilor nu era alta decât spaţiul Carpato-Danubian-Pontic, Geţia-România, care era centrul cultului apolinic, aici aflându-se insula cea sfântă a lui Apollo şi a lui Ahile.

Vasile Lovinescu demonstrează, de asemenea, cu „acte în regulă”, că Hiperboreea era Geţia carpatică în studiul său Dacia Hiperboreană, încheiat în 1936 şi publicat în foileton în revista franceză Etudes Traditionnelles. Studiul va apărea ca volum abia după război, mai întâi în limba italiană, apoi în limba franceză şi abia apoi în limba română. Curios nu-i aşa, ce interes avem noi pentru istoria națională?! Să nu uităm că studiul lui Lovinescu va apărea în limba română abia în 1994!

Mioara Calusita Alecu vine şi ea cu date noi şi stupefiante, dar fondate istoric, nu fabulând, precum occidentalii. Ea ne demonstrează că celebra Tula, din Hiperboreea, pământul cel mai nordic cunoscut de greci, nu era alta decât actuala Tulcea, oraș din Delta Dunării, România.

Există totuşi şi occidentali de bun simţ. Unul dintre ei, Rene Guenon, în corespondenţa lui cu Vasile Lovinescu, afirmă, după ce studiază materialul trimis de acesta din urmă, că Geţia carpatină ar putea fi centrul tradiţiei hiperboreene:
„este necesar să vă spun (lui Lovinescu – n.n) că ideea că Dacia a fost una din etapele centrului tradiţiei hiperboreene, pentru o anumită epocă, nu mi se pare deloc neverosimilă; dificultatea ar fi aceea de a preciza perioada la care s-ar putea raporta”.
Încă o dată, în alt loc, el se pronunţă textual: „tradiţia dacică ar reprezenta în orice caz o continuare a tradiţiei hiperboreene sub o formă mult mai pură, decât cea a celţilor” (sic!).

Mărturii istorice despre Hiperboreea

Mărturiile anticilor ne dau de înţeles că geto-românii erau hiperboreeni şi locuiau în Hiperboreea.

Astfel, Pindar, în Olimpicele sale, ne vorbeşte despre Apollo, care după ce a terminat de construit zidurile Troiei, s-a întors în patria sa natală de la Istru, la hiperboreeni (VIII, 47); ori în toate tradiţiile antice, Istrul desemna Dunărea, ceea ce demonstrează două aspecte extraordinar de importante:
1) Apollo – Zeul luminii solare, era de obârșie getă;
2) Fapt şi mai important – Geţii de la Dunăre au fost constructorii vestitei cetăţi Troia. (În acest sens pledează şi descoperirile arheologice care atestă că piesele ceramice descoperite în stratul Troia VII, sunt identice cu cultura getică Cucuteni, România, cu centrul de iradiere în Moldova.)

Tot aici este necesar să îl menţionăm şi pe Clement din Alexandria care, făcând referire la marele preot get Zamolxe, spunea că este hiperborean (Stromata, IX.213). Concluzia care se impune este că şi marele Zeu Zamolxe era tot hiperborean, iar adoraţia de care avea parte ca Zeu naţional este o dovadă convingătoare că locuitorii din nordul Dunării erau hiperboreeni, iar ţara lor era Hiperboreea.

Strabon confirmă localizarea geografică a hiperboreenilor şi a ţării lor, spunând că primii care au descris geografic părţile cunoscute ale lumii străvechi i-au plasat deasupra Pontului Euxin (Marea Neagră) şi în nordul Istrului (Dunărea) (Geografia XI.62)

Alte scrieri antice ne spun că hiperboreenii sunt tot una cu pelasgii care locuiau în nordul Geţiei. „Hiperboreii sunt pelasgi, locuitori ai nordului Traciei” (Tracia este o denumire geografică a Geţiei) – spune Apolloniu Rhodiu.

De la Macrobius aflăm că nu doar Dunărea era un fluviu hiperborean, ci şi Donul asiatic (Comentariu la Somnul lui Scipio, II.7). Aceasta este o mărturie în plus că habitatul pelasgo-get nu se reducea doar la Geţia carpato-danubiano-pontică, ci se întindea până în Asia, unde izvoarele antice îi plasează pe massageţi în timpul antichităţii clasice.

De asemenea, Pliniu cel Bătrân ne spune că poporul Arimphaeilor (arimi cum îi numea Nicolae Densuşianu), locuitor lângă Munţii Ripaei (Carpaţi), în Geţia, era de generaţie hiperborean (Istoria Naturală, VI.7).

Avem mărturia lui Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis (Constanţa), că este constrâns să-şi petreacă viaţa în stânga Pontului Euxin, sub Axis Boreus (Tristele, IV,41-42); din nou, în alt loc, acelaşi Ovidiu ne vorbeşte despre Cardines Mundi sau axul boreal din ţara Geţilor (Tristele, II,19, 40, 45).

Martial, adresându-se soldatului Marcellinus, care pleca în expediţie în Geto-Dacia, îi spune: „tu mergi acum să iei pe umerii tăi cerul Hiperborean şi stelele Polului getic”, şi tot Martial numeşte triumful lui Domitian asupra geţilor „Hiperboreus Triumphus” (Epigrame, VIII,78).

Vergilius scria despre Orfeu care „singuratic, cutreiera gheţurile hiperboreene… şi câmpiile niciodată fără zăpadă, din jurul munţilor Ripaei (Carpaţi)” (Georgicele, Iv,5,5 17).

Având în vedere doar aceste mărturii ale autorilor antici, vedem că localizarea geografică a Hiperboreei NU este la paralela de 69° latitudine nordică, ci la cea de 45° latitudine nordică, la care se afla în antichitate Geţia carpatică şi la care se află actualmente România!

Hiperboreea lui Apollo era… Geţia carpatică

După legendele antice, Hiperboreea era localizată dincolo de punctul de unde sufla vântul de nord, Boreas. Să analizăm un pic această afirmaţie mitică. Zeii grecilor nu trăiau prea departe de ţara acestora… Ei sălăşluiau în Geţia carpatică, ţara din care plecaseră, de fapt, aheii spre Elada (actuala Grecie). Acolo, la nord de Istru, trăiseră titanii şi tot acolo, vestitele amazoane aveau o ţară în care conduceau numai femeile. Tot de peste Istru sufla şi vântul de nord Boreas, care trecea peste Marea Neagră, străbătea strâmtorile Bosfor şi Dardanele, ajungând în Grecia!

„La nord de Tracia” (Grecii aveau năravul să denumească totul după bunul lor plac și necesități, astfel că i-au denumit pe toți cei care trăiau la nord de ei, „traci”), scrie Herodot, „ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate să ştie; atât, dar se pare că dincolo de Istru, există pământ nelocuit şi infinit”.

Toate acestea ne arată că limita orizontului geografic al grecilor antici se întindea doar până la Dunăre (Istru). De altfel şi respectabilul istoric Arthur Weigall este de aceeași opinie când, referindu-se la expediţia lui Alexandru Macedon la Dunăre, spune: „Era aventura îndrăzneață, care ar fi putut prea bine pune capăt carierei sale (a lui Alexandru Macedon – n.n.) încă de la început… (expediţia – n.n.) fusese întreprinsă, în mare parte, pentru a putea afirma că el traversase marele fluviu care fusese ca o barieră pentru aventurile septentrionale ale lui Filip şi formase linia admisă între lumea cunoscută a grecilor şi nordul neştiut. Alexandru însuşi considera acest fapt ca fiind de mare importanţă, căci pe ţărmul marelui fluviu (Istru / Danubius / Dunarea – n.n.) el celebra un impresionant serviciu religios, oferind sacrificii lui Zeus, Herakles şi divinităţii Dunării.”

Legendele cele sacre ale antichității clasice plasau patria lui Apollo în Hiperboreea (Aristotel chiar numindu-l Apollo-hiperboreu). Tot în Hiperboreea se născuse şi mama sa, Latona / Leto / Letea, pe o insulă vestită în toată antichitatea pentru cultul ei închinat lui Apollo. Această insulă se numea Leuke (Alba), actuala Insulă a Şerpilor din dreptul vărsării Dunării în Marea Neagră. Pe această insulă se afla cel mai mare şi mai vestit templu al lui Apollo din toată antichitatea, despre care vorbește Hecateu Abderita.

Tot de hiperboreeni se leagă şi istoria înființării templului apolinic de la Delos, precum şi a celui din Delphi. Că centrul cultului apolinic se afla în Hiperboreea Geto-Carpatică, ne-o dovedeşte şi faptul că cei mai cunoscuţi profeţi apolinici, Olen si Abaris, erau hiperboreeni. Olen a fost conducătorul hiperboreenilor, care au fondat templul lui Apollo din Delphi, precum şi primul poet hieratic al Greciei, unde l-a dus apostolatul său pentru credința apolinică. El a compus mai multe imnuri sacre în onoarea lui Apollo, în care amintea şi despre hiperboreenii care mergeau în pelerinaj la Delos, însoțind femeile pioase care erau închinate templului de acolo. Tot lui i se atribuie şi înființarea hexametrului (ritm de vers).

Abaris, alt profet apolinic din părţile Hiperboreei, a stârnit o adevărată senzație în rândurile grecilor prin viaţa frugală şi prin dreptatea-i caracteristică. Numai că, aceste două caracteristici sunt aplicabile şi anahoreţilor geților carpatini, acelor ktistai şi capnobatai, despre care vorbeşte Strabon şi care duceau o viaţă de meditaţie și apropiere de Zeu. În ceea ce privește dreptatea, aceasta este trăsătura de bază prin care Herodot îi desparte pe geții carpatini „daci” de ceilalţi „traci” (dacii și tracii sunt geţi). El spune: „dacii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Acest Abaris, călătorind prin ţinuturile Greciei în timpul apostolatului său pentru întărirea credinței apolinice introdusă de Olen, arăta tuturor o săgeată de aur, despre care zicea că este simbolul lui Apollo. Este foarte captivant de ştiut că geţii vedeau săgeata ca pe un simbol zamolxian, prin urmare Apollo şi Zamolxe par a fi unul şi acelaşi Zeu. În sprijinul acestei ipoteze, pledează şi epitetul de „hiperborean” atribuit atât lui Zamolxe – după cum aflăm din scrierile lui Clement din Alexandria, cât şi lui Apollo – după cum aflăm din scrierile lui Aristotel.

Hiperboreea – Polul spiritual al lumii

Polul getic este o denumire asociată cu Hiperboreea în toate textele antice care se referă la acest subiect. El defineşte de fapt ideea de centru al lumii, ca pol spiritual, asemănător Insulei Fericiţilor din mitologia greacă, adică locul unde pământul este în capabil să comunice cu cerul, de fapt un spaţiu mitico geografic, cosmic şi teluric în acelaşi timp.

Sub acest aspect era percepută Hiperboreea de către grecii din epoca antichității clasice. De fapt, mărturia lui Pindar ne lămurește în acest sens: „nimeni, nici pe pământ, nici pe mare, nu putea descoperi calea minunată care duce spre ţinuturile hiperboreenilor” (Piticele, X.29). Această afirmaţie ne spune şi altceva, dar ea mărturisește despre orizontul limitat al cunoștințelor geografice elene; ceea ce se afla în nodul Dunării era pentru ei, încă la începutul perioadei clasice, un mister şi ţinea de geografia mitică, nu de geografia reală.

Conform aceluiași Pindar, hiperboreenii erau o seminție sfântă, scutită de maladii şi bătrâneţe, care nu cunoşteau războiul (dar îl vor învăţa mai târziu, devenind unii dintre cei mai aprigi luptători ai antichității). Prin urmare, Pindar şi nu numai el, ne descoperă o Geţie carpatică/Hiperboreea, mistică, în care oamenii duceau un trai paradiziac de început de timp, de Epoca de Aur a omenirii.

„Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai…”

Miorița noastră nu ne induce în greşeală! Această baladă a geniului popular, fie ea antică, fie medievală, valorifică o tradiţie foarte veche, conform căreia Geţia carpatică / Hiperboreea era un ţinut paradiziac, plaiul teluric devenind în ordinea sacră, gură de paradis.

Mai este important de menționat că Medicii lui Zamolxe erau renumiți în toată lumea antică şi mai pricepuţi decât grecii în tratarea diferitelor afecţiuni, cum ne spune Platon:
„Văzând că Harmide este de aceeaşi opinie cu mine, prinsei inima, îmi regăsii încrederea în mine, puţin câte puţin, mă înflăcărai şi îi zisei: tot aşa şi cu descântecul cesta, Harmide: l-am învăţat în oaste de la un doctor thrac, unul din ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune că au puterea să te facă nemuritor. Acest trac spunea că doctorii greci au mare dreptate să facă observaţia de care pomenii. Dar, adăuga el, Zamolxe, regele nostru, care este Zeu, spune că precum nu se cade să încercăm a vindeca ochii fără să ne ocupam de cap, ori capul fără trup, tot astfel nu se cade a încerca să vindecăm trupul fără să vedem de suflet, şi că tocmai din pricina asta sunt multe maladii la care nu se pricep doctorii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar fi necesar să se îngrijească. Căci dacă cesta ar merge rău, este peste putinţă ca partea să meargă bine” (Charmides).

La aceasta adaugăm şi faptul că aproape toţi marii învăţaţi ai Greciei antice au fost iniţiaţi în Geţia, cei mai cunoscuţi fiind Aristotel si Pitagora!

Aşa cum reiese din aceste izvoade, Geţia a fost într-o vreme, pierdută pentru noi în negurile istoriei, centrul spiritual şi cultural (civilizator) al lumii vechi. Dacă am privi cu luare aminte trecutul, şi astfel să învăţăm din el, am putea redeveni ceea ce am fost cândva. Numai că aceasta se poate doar prin revenirea la valorile fundamentale ale neamului nostru, nu prin adoptarea docilă a „normelor” europene sau americane, care ne fură ochii în fiecare zi!


Citiţi şi:
Arienii din Carpați sunt fondatorii culturii hinduse
Pelasgia, leagănul civilizației românești (I)

 

yogaesoteric
31 octombrie 2020

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More