Ghidul profesorului Mencinicopschi: 25 de alimente de bază analizate de fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare
Ratele tot mai mari de boli metabolice (diabet, obezitate), afecțiuni cardiovasculare, autoimune și cancerigene ar fi necesar să ne pună pe gânduri cu privire la calitatea alimentației noastre.
Cele mai multe cazuri de boală se datorează unei diete incorecte, aproape inadecvată necesităților organismului uman.
Produsele care se vând astăzi în magazin au trecut prin procese intense de rafinare, sau conțin o serie de aditivi nocivi: coloranți artificiali, potențatori de gust, zahăr, îndulcitori, cantități mari de sare și grăsimi, ingrediente modificate genetic, conservanți și lista poate continua.
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare a făcut o analiză a alimentelor de bază care se găsesc în comerț. A clasificat alimentele ca fiind bune sau nocive, pe care este indicat să le alegem sau, respectiv, să le evităm atunci când mergem la cumpărături.
Coșul de cumpărături al specialistului nu conține produse procesate, ci doar alimente proaspete, cât mai naturale:
– fructe, legume și verdețuri de sezon (leurdă, salată verde, urzici, păpădie, andive)
– varză, conopidă, broccoli, ridichi (cruciferele sunt contraindicate persoanelor cu hipotiroidism)
– ceapă, usturoi, praz
– citrice, ananas, avocado, mango
– ciuperci
– ceai verde
– ouă de țară sau marcate cu cifra zero care înseamnă că sunt bio
– paste din spelta (grâu dur)
– orez brun
– năut
– alge
– cartofi noi (fierți în coajă)
– urdă, iaurt probiotic
Iată o listă cu 25 de alimente de bază ce au fost analizate de prof. Mencinicopschi:
(În analiza sa profesorul a inclus şi diferite tipuri de carne, peşte şi produse pe bază de carne, pe care însă nu le-am menţionat aici, consumul acestor alimente nefiind în acord cu recomandările tradiţiei milenare yoghine pentru o viaţă sănătoasă.)
1. pâine albă – nu se recomandă, pentru că are mult amidon;
2. pâine neagră – este important să fie din măciniș, total sau integral, fără aditivi alimentari; cea din făină albă, cu malț torefiat nu este bună;
3. făină – se recomandă doar cea integrală; făina albă are un index glicemic mare;
4. mălai – se recomandă mălaiul integral din porumb; mălaiul instant are un indice glicemic ridicat;
5. orez – este bun orezul cu bobul lung, brun; nu este indicat orezul alb;
6. lapte – nu este bun cel nefiert;
7. iaurt – doar natural, alb; nu este indicat cel cu zahăr, fructe sau arome;
8. brânză – este bună brânza de vaci, dulce, nu și cea topită sau înlocuitorii de brânză;
9. ouă – sunt indicate cele ecologice; ouăle de rață pot avea salmonella;
10. cașcaval – este bun cel natural, făcut din lapte; nu cumpărați cașcaval feliat pentru sandvișuri sau cel care seamănă cu brânza topită;
11. smântână – se poate consuma cu moderație smântână naturală, cu maxim 24% grăsime; nu este bună smântâna cu substanțe de îngroșare, smântâna vegetală;
12. margarină – nu este recomandată;
13. gem – doar cel făcut în casă, cu moderație, fără gemuri din comerț cu arome, E-uri, îndulcitori și conservanți;
14. portocale – doar cele din UE; cele din afară pot conține bifenil (un compus care păstrează coaja proaspătă);
15. dulceață – doar cea făcută în casă, cu moderație, fără dulcețuri din comerț cu arome, E-uri, îndulcitori și conservanți;
16. ciocolată – se consumă cu moderație ciocolata cu un conținut de minim 70% cacao; nu este bună cea cu mult zahăr sau grăsimi hidrogenate;
17. biscuiți – pot fi consumați cei din făină integrală, bogați în fibre, fără E-uri; cei din făină albă, sărați sau dulci, cu creme și aditivi sunt nocivi; citiți etichetele;
18. murături – nu consumați legume conservate în oțet; sunt recomandate conservele în saramură, cum este varza murată, dar făcute în casă;
19. zahăr – se va consuma cu moderație, invertit; fără îndulcitori artificiali, aspartam, zaharină, sirop de porumb;
20. ulei – se recomandă cel presat la rece, iar pentru prăjit, uleiul de porumb; nu sunt indicate uleiurile hidrogenate, nerezistente la prăjit;
21. paste – acestea este recomandat să fie din grâu dur, integral, fierte al dente (adică mai crude); nu cumpărați paste din făină albă;
22. măsline – cele mai bune sunt măslinele naturale, uscate și conservate în ulei de măsline; evitați măslinele în saramură, deoarece au fost tratate cu E-uri;
23. ciuperci – sunt bune cele proaspete, gen champignon, funghi porcini; evitați ciupercile la conservă;
24. sucuri – doar sucurile de fructe făcute în casă, diluate cu apă plată; nu cumpărați sucuri din comerț, au aditivi periculoși, mai ales coloranți;
25. cereale – cumpărați cereale integrale; nu alegeți sortimentele cu glazură, expandate sau cu zaharuri.
Citiți și:
Uleiurile vegetale rafinate sunt un pericol pentru sănătate
Dr. Pavel Chirilă: «Luați această listă cu E-uri când mergeți la cumpărături, pentru a vă feri de boli»
Zece reţete vegetariene delicioase
yogaesoteric
7 ianuarie 2021