Grădinile zoo cu exponate umane

Nu cu mult timp în urmă, sute de mii de vizitatori se înghesuiau în grădini zoologice deschise în ţări precum Franţa sau Belgia, unde exponate erau oameni închişi în cuşti.

Una dintre primele grădini zoologice cu exponate umane a fost deschisă în 1889, la Paris, cu ocazia Târgului Mondial. În jur de 400 de aborigeni, africani sau asiatici au fost expuşi în cuşti, în ceea ce a fost prezentat drept „habitatul lor natural”.

Târgurile zoo cu oameni au fost gândite iniţial drept strategii de marketing, iar evenimentul din 1889 de la Paris a avut un succes fără precedent, atrăgând 18 milioane de vizitatori.

Ideea a fost preluată ulterior şi de alte ţări din Europa, precum Belgia sau Germania, dar a fost importată şi peste ocean, fotografii de epocă cu oameni expuşi în cuşti, forţaţi să trăiască printre maimuţe sau să tragă cu arcul după alte animale, fiind surprinse la începutul secolului XX în oraşe precum New York sau St. Louis.


Indigeni participând la un concurs de tras cu arcul, organizat în 1904 la St. Louis, în Statele Unite. Evenimentul a fost intitulat Olimpiada Sălbaticilor FOTO powerfulprimates.com

La începutul anilor 1900, Grădina Zoologică din Bronx a avut un eveniment pe care l-a intitulat exclusivist şi care a presupus observarea unui pigmeu pe nume Oto Benga, forţat să trăiască în aceeaşi cuşcă cu o familie de cimpanzei, cu care era nevoit să se lupte uneori. În timpul în care nu se afla în cuşcă, împletea sfori sau trăgea cu arcul.

La vremea respectivă, cotidianul New York Times nota că „foarte puţini vizitatori s-au arătat indignaţi la vederea unui om ţinut în cuşcă şi având drept companioni maimuţe”.


Istoria pigmeului  congolez Oto Benga adus cu forţa în Grădina Zoologică din Bronx, în anul 1906, este una dintre cele mai cunoscute în privinţa abuzului rasist FOTO powerfulprimates.com

Grădinile zoo cu exponate umane au început să dispară în Europa după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. În mod paradoxal, se pare că Adolf Hitler le-ar fi interzis.

Ultimul astfel de eveniment raportat istoric a avut loc în Belgia în anul 1958.


Ultima expoziţie cu oameni a fost ţinută în Belgia în 1958. În imagine, o fetiţă de culoare este hrănită de o vizitatoare FOTO powerfulprimates.com


Prima expoziţie cu exponate umane a fost deschisă în 1889, cu ocazia Târgului Mondial de la Paris, eveniment care a strâns 18 milioane de vizitatori


Africanii, asiaticii şi indigenii erau deseori închişi în cuşti la târgurile deschise atât în Europa, cât şi în Statele Unite, iar strategia de marketing pentru atragerea vizitatorilor era aceea că sunt prezentaţi în habitatul lor natural


Ideea refacerii unui sat de negri era mult mai populară în Germania, unde doctrina darwinismului social era larg răspândită


Aceste femei au fost selectate să lucreze la grădina zoo din Paris, datorită unei caracteristici genetice cunoscută ca steatopigie (depunerea abundentă de grăsimi în regiunea sacro-fesieră). Europenii mergeau la expoziţii, pentru a se holba îndelung la curbele lor


Pigmeii erau forţaţi să danseze în timpul expoziţiilor, pentru a-i distra pe vizitatori


La Târgul Mondial de la Paris, din 1931, expoziţia cu pigmei a fost atât de apreciată, încât evenimentul a atras 34 de milioane de vizitatori


O mamă tinându-şi în braţe copilul sunt prezentaţi în satul negrilor, la o expoziţie din Germania. Evenimentul a fost foarte popular şi a fost vizitat chiar de către Otto von Bismark


Un afiş de mediatizare a unui târg cu oameni din Germania, 1928

Sursa: adevarul.ro

Citiţi şi:
Noua Ordine Mondială – responsabilă de genocidul biochimic planetar
Marea Britanie – prefigurarea modelului sinistru al societăţii planetare fasciste de mâine

yogaesoteric
6 august 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More