Gregorian Bivolaru susține rejudecarea procesului de la Sibiu pentru a putea beneficia de dreptul la apărare

La termenul de astăzi, 17 octombrie 2016, de la Tribunalul Sibiu, atât avocații apărării cât și procurorul au cerut sesizarea Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 466 din Codul de Procedură Penală, care a fost ridicată. Gregorian Bivolaru nu a renunțat expres la dreptul de a fi prezent la propriul proces și a fost judecat în lipsă, chiar dacă a fost reprezentat prin avocat. Dimpotrivă, el ceruse în cadrul judecății inițiale să fie audiat prin comisie rogatorie, iar cererea a fost inițial admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă ulterior instanța a retras în mod abuziv dreptul de audiere al inculpatului.

În ceea ce privește motivația cererii de redeschidere a procesului, avocatul Tiberius Bărbăcioru a apreciat că „Gregorian Bivolaru a avut parte de o judecată corectă în fond și apel și de una derapantă din punct de vedere juridic în recurs. Nu s-a făcut dreptate și are dreptul de a fi prezent în fața instanței, de a-și prezenta poziția, apoi evident justiția își urmează cursul.”

Avocata Adina Solomon, apărătoarea așa-zisei părți vătămate din dosar, Mădălina Dumitru, a arătat că „timp de 10 ani clienta mea a negat faptele care au fost reținute în sarcina lui Gregorian Bivolaru” și că aceasta s-a considerat o victimă a procurorilor, nu a domnului Bivolaru. În consecință și ea susține cererea de redeschidere a dosarului.

Instanța a anunțat că având nevoie de timp pentru a decide referitor la cele două cereri formulate, se va pronunța la data de 24.10.2016 în ceea ce privește sesizarea Curții Costituționale, şi la data de 28.10.2016 asupra admisibilităţii în principiu a cererii de redeschidere a procesului.

Biroul de presă MISA

email: biroudepresa_misa@yahoo.com
17 octombrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More