HAARP distruge planeta – Agenda de asasinare globală

 

În data de 10 decembrie 2009 o stranie spirală albastră şi-a făcut apariţia pe cerul Norvegiei. Pe 25 iunie 2011 un ciudat nor rotativ, dispus pe orizontală, a fost vizibil pe o plajă din Florida. Ceva asemănător a apărut și în anul 2013 în România, pe o plajă din Eforie Nord. Astfel de fenomene, ce au ajuns deja foarte numeroase, nu sunt, în mod cert, naturale. De asemenea, în ultimii ani asistăm neputincioşi la modificări climatice drastice: ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi bruște de zăpadă, secetă, uragane, cutremure, alunecări de teren. Singura explicaţie oficială pe care o primim este cea legată de încălzirea globală a planetei. Iar amendamentul implicit este că a devenit necesară impunerea unor taxe sporite de mediu, pe care să le plătească fiecare cetățean pentru… a „salva planeta”.

Să fim serioși! Astfel de corelații ce au drept consecință stoarcerea a și mai mulți bani de la cetățean sunt absurde. Cu toate acestea, datorită propagandei abil și perseverent indusă prin mass-media, opinia publică nu sesizează că de câteva zeci de ani este în plină desfășurare un proces amplu și extrem de periculos. Este vorba despre o nouă generație de arme, care au trecut demult de primele stadii experimentale și sunt acum pe deplin operaționale.

Potrivit unui document al US Air Force, intitulat AF 2025 Final Report, armele electromagnetice oferă o vastă aplicaţie în domeniul manipulării climei, punând inamicul în situația de a se confrunta cu inundaţii devastatoare, uragane de mare intensitate, secete prelungite şi cutremure cu grad mare pe scara Richter. Cităm din respectivul document: „Modificările artificiale ale climei au devenit acum parte componentă a securităţii interne şi internaţionale, având inclusiv aplicaţii defensive și putând fi utilizate în scop de descurajare. Capacitatea de a provoca artificial precipitaţii intense, ceaţă densă şi furtuni de mare intensitate, ori de a produce o climă artificială în anumite zone precise sau un cutremur de mare intensitate fac parte acum din setul de tehnologii disponibile”.

Cea mai cunoscută instalație de producere a unor astfel de efecte este, fără îndoială, cea abreviată HAARP, adică Proiectul de Cercetare Aurorală Activă de înaltă frecvență (High-frequency Active Auroral Research Project). HAARP este cea mai avansată armă a Pentagonului, deși Guvernul SUA susține că nu ar fi vorba decât de un inofensiv proiect de cercetare științifică. Instalația principală constă dintr-o uriașă bază de antene deosebit de puternice, amplasată în Alaska, însă administrațiile americane au instalat astfel de sisteme și în zeci de alte puncte ale globului, inclusiv în România. Cel puțin trei astfel de dispozitive sunt active la noi în țară, ca parte a parteneriatului strategic cu SUA și ca urmare a protocoalelor încheiate cu UE. Instalaţia HAARP de lângă localitatea Corbu din judeţul Constanţa a intrat în funcţiune pe la sfârşitul lui august 2010, iar de atunci, seismologii români sunt din ce în ce mai alarmaţi cu privire la activitatea faliei de la Vrancea și a faliei din Dobrogea, dar şi de faptul că se înregistrează seisme în Marea Neagră. Așa cum era de așteptat, Ministerul Apărării a refuzat să răspundă la întrebările adresate în legătură cu această instalaţie.

Câteva referințe despre dezvoltarea armelor electromagnetice

Obiectivele strategice militare au constituit întotdeauna pentru marile puteri o prioritate absolută, iar pentru îndeplinirea acestora au fost admise aproape orice fel de compromisuri. Departe de ochii publicului, testarea noilor arme a implicat adeseori în ultimele decenii experimente devastatoare. În 1958, de exemplu, trei bombe atomice au fost detonate în atmosferă pentru a testa efectul undelor electromagnetice asupra climei. În decursul a doi ani de la această acțiune stupidă au rezultat o serie întreagă de catastrofe climatice. Trei sute cincizeci de mii de proiectile pe bază de cupru au fost lansate în ionosferă în 1961. Rezultatul a fost că Pământul s-a răzbunat printr-un cutremur în Alaska, ce a măsurat 8,5 grade pe scara Richter, iar în Chile o mare parte a liniei de coastă a alunecat în ocean. În 1963, americanii și sovieticii au detonat bombe atomice de trei sute de megatone în stratosferă, care au generat găuri uriașe în stratul de ozon. Câteva zeci de astfel de crime mai pot fi atribuite americanilor, rușilor, francezilor, israelienilor sau chinezilor.

De asemenea, de-a lungul timpului, SUA a experimentat diverse proiecte privind proprietăţile și utilizarea undelor electromagnetice: Argus în 1958, Starfish în 1962, Solar Power Satellite în 1968 și 1978, Space Shuttle Experiments în 1985, Mighty Oaks în 1986, Desert Storm în 1991, Alliate Force în 1999. Toate acestea au avut drept scop distrugerea comunicaţiilor inamicului folosind ionosfera și undele electromagnetice.

Cum a apărut HAARP

Sistemul HAARP se bazează pe cercetările fizicianului Bernard J. Eastlund, care a dezvoltat studiile lui Nikolas Tesla (1856-1943). Tesla a fost autorul unei teorii conform căreia Pământul este un conductor uriaş și sigur, ceea ce oferă posibilitatea organizării unui sistem simplu și eficient de telecomunicaţii și alimentare cu energie gratuită (free energy). Tesla dovedise deja încă din anul 1907 că poate trimite fără niciun fel de fir (wireless) energie electrică la orice distanță folosind ionosfera sau chiar prin scoarța Pământului. Brevetul american nr. 4.686.605 al lui Eastlund, Metodă şi aparatură pentru alterarea unei regiuni din atmosfera, ionosfera şi magnetosfera Pământului, a fost sigilat timp de un an de Guvernul SUA în baza unui ordin de secret. Era cunoscut încă de atunci că instalația propusă de Eastlund poate perturba serios avioanele și ghidarea sistemelor de rachete. Avea de asemenea capacitatea de a furniza unde electromagnetice în arii extinse. Controlul frecvențelor din respectivele zone făcea posibilă blocarea oricărui tip de comunicații electromagnetice clasice.

Mai exact, specificațiile brevetului prevedeau:
„Această invenție oferă capacitatea de a emite cantități de energie fără precedent în atmosfera Pământului în locații strategice. Poate menține nivelul de injecție de putere, în special dacă se folosește pulsul aleatoriu, într-o manieră mult mai precisă și mai strict controlată decât cel realizat de stadiul actual al tehnicii clasice. Poate detona încărcături nucleare la randamente diverse și altitudini diverse.”

„Modificarea vremii este posibilă, de exemplu, prin modificarea vântului din atmosfera superioară, prin construirea unuia sau a mai multor lentile de particule atmosferice care vor acționa ca un obiectiv sau dispozitiv de focalizare.”

Brevetul mai descrie cum poate instalația să producă „explozii de dimensiuni nucleare fără radiații”. De asemenea, descria posibilitatea producerii unor sisteme cu fascicul gigantic de putere, a unor impulsuri electromagnetice uriașe și a unor sisteme de detectare a obiectelor situate dincolo de linia orizontului. HAARP deținea încă de atunci un grup imens de brevete pentru care instalația era proiectată.

Inițial, HAARP a fost controlată de ARCO Power Technologies inc., o filială a Atlantic Richfield Co. Dar în scurt timp patentele și a doua fază a proiectului au fost vândute către E-Systems, unul dintre cei mai mari contractori de informații care lucrează pentru CIA și DIA. Acestea se ocupă de proiecte atât de secrete (Black Projects) încât Congresul Statelor Unite nu are acces la informațiile despre cum și unde sunt cheltuiți banii aferenți.

În anul 1992 programul HAARP a fost asumat oficial de Departamentul Apărării al Statelor Unite, care a recunoscut că lucrează în colaborare cu Institutul de Geofizică al Universităţii Alaska din Fairbanks.

Cum funcționează HAARP

Într-o formulare simplificată, dispozitivul HAARP este un radiotelescop inversat, în sensul că antenele trimit semnale în loc să le primească. Instalația HAARP utilizează unde radio foarte puternice (de milioane de GWatti), de o frecvență extrem de joasă (Extreme Low Frequency – ELF, adică frecvențe de la 3 la 30 Hz). Aceste fascicole sunt trimise în sus, către stratul inferior al ionosferei, la o altitudine cuprinsă între 100 și 350 de km. Ca urmare a încălzirii puternice, zonele respective ascensionează temporar, după care urmează o fază de coborâre accelerată, care produce puternici curenți descendenți. Ionosfera se comportă ca un balon de cauciuc, care se curbează şi, în momentul în care revine la forma iniţială, întreaga forţă este imprimată în jos. Când acest curent descendent se lovește de straturile mai dense aflate în partea superioară a norilor, el se răspândește radial, formându-se nori tubulari la linia de înaintare a formațiunilor noroase. Când lovește scoarţa terestră, poate provoca un cutremur devastator.

Zonele care se curbează în ionosferă sunt formate din electroni aflați într-o stare foarte instabilă și care formează un fel de „lentilă” ce va avea capacitatea de a reflecta înapoi pe Pământ fasciculele de unde trimise de la instalațiile HAARP. În funcție de unghiul din care sunt trimise, fasciculele pot lovi zone precise, aflate la mare depărtare de punctul de amplasare al bazelor HAARP. De exemplu, bazele HAARP din România pot lovi cu ușurință în felul acesta zone din Iran. Undele reflectate sunt deosebit de nocive și penetrează absolut orice, inclusiv organismele vii.

Capacitățile instalației HAARP

– Poate servi ca instrument pentru producerea de schimbări climatice;
– Energia uriaşă generată prin amplificarea de milioane de ori a undelor radio poate distruge orice obiect staţionar sau în mişcare din orice loc de pe Pământ
– Undele ELF pot să penetreze cu ușurință ziduri de cărămidă sau oțel și se propagă foarte eficient prin fluide, putând străbate oceanele;
– Vibrațiile ELF pot pătrunde în scoarța Pământului și pot detecta buncărele ascunse;
– Undele ELF pot fi folosite pentru a detecta rachetele, avioanele și alte aparate zburătoare chiar și în cealaltă parte a globului;
– Frecvențele EFF permit contactul radio chiar și cu buncărele subterane de mare adâncime, cu submarinele atomice sau cu sateliții;
– Poate servi ca sistem de producere a razelor X foarte puternice (aşa-numitele „raze ale morţii”) sau ca mijloc pentru producere de fulgere artificiale în orice punct de pe glob;
– Frecvențele ELF pot bloca în întregime dispozitivele electronice și undele radio ale inamicului;
– Pot afecta psihicul unor ținte umane individuale sau grupuri masive de populație;
– Undele ELF pot imobiliza victimele, împiedicându-le să facă mișcări sau acțiuni de apărare și chiar le pot face să aibă reacții iraționale.

Documentele forțelor aeriene din SUA citate anterior susțin că: „potențialele aplicații ale HAARP includ anihilarea grupurilor teroriste; controlul mulțimilor; prevenirea de încălcări ale securității la instalațiile militare; tehnici anti-personal în plan tactic în caz de război. În toate aceste cazuri, sistemele ELF ar fi utilizate pentru a produce ușoare până la severe tulburări fiziologice sau dezorientare”.

Edward Snowden, celebrul dezvăluitor al multor secrete guvernamentale, arăta că programul HAARP este folosit pentru asasinare și controlul conştiinţelor în masă. El afirma că: „Instalația HAARP este de fapt folosită pentru a extermina sau manipula potențialii dizidenți ai capitalismului global la scară de milioane de oameni. Prin aceste antene terestre, NATO este capabilă, la scară globală, să anihileze de la distanță inamicii sau devianții subversivi care militează împotriva Sistemului”.

Consecințele utilizării undelor ELF de foarte mare putere

Pentru a ne face o idee mai concretă despre efectul devastator al acestor unde, merită să ținem cont că în anul 1983, Brooks Agnew, expert în tomografia Pământului, folosind doar 30W energie, realiza tomografii ale scoarţei terestre şi descoperea zăcăminte petrolifere şi de gaze în diferite zone ale lumii. Acurateţea măsurătorilor era de 100%! HAARP foloseşte însă… 1 miliard de waţi, cu care bombardează ionosfera pentru așa-zise „cercetări științifice”!

Este de asemenea important de spus că întregul nostru sistem biologic împreună cu starea de relaxare a creierului și cu cea de vindecare funcționează la exact aceeași frecvență cu cea principală a Pământului, numită „frecvența Scumann”, adică 7,83 Hz. Aceasta este o frecvență aflată pe domeniul de acțiune al undelor ELF, ceea ce face Pământul, ființele umane și întregul ecosistem să fie deosebit de vulnerabile la influența armelor de tip HAARP. Nu este de mirare că oamenii din zilele noastre, în special în orașele mari, sunt dezechilibrați, iritați, reactivi, supărați, iar bolile se amplifică în ritm amețitor. De asemenea, undele Wifi, telefoanele celulare și o largă serie de alte aparate electronice fac parte din viața noastră de zi cu zi. Prin acțiunea lor corelată undele noastre bio-electromagnetice sunt perturbate, aduse într-o stare de dezechilibru.

Să mai subliniem că ionosfera planetei este foarte fragilă. Împreună cu stratul de ozon, aceasta protejează Pământul și toate formele de viață de razele mortale ce există în spațiul cosmic. Este cu siguranță posibil ca fascicolele de unde emise de programul HAARP nu numai să deranjeze, ci chiar să distrugă acest sistem sensibil creând mari spărturi (găuri) în stratul de ozon de protecție. Bineînțeles, diferitele grupări militare și oamenii lor de știință refuză să recunoască acest pericol.

În opinia multor experți, programul HAARP declanșează deja inundații, erupții vulcanice, cutremure și furtuni devastatoare. Doar un gigawatt de energie este suficient pentru a produce o gaură în ionosferă. Dar, la o putere totală de 100 Gw (100 milioane de wați) efectul este catastrofal.

Numeroşi savanţi şi experţi în armament, cât şi deputaţi ai Parlamentului European se arată deosebit de preocupaţi de dezvoltarea acestui proiect. De exemplu, expertul în energie Gratan Healy (consilier al OSCE) şi Magda Hallvoet (deputat, şeful grupului parlamentar al Verzilor din Parlamentul European) au dezvăluit că acest proiect este „arma finală” ce poate duce la sfârşitul civilizaţiei umane, a lumii însăşi. Cei doi au prezentat un raport în care afirmă că acest tip de armament considerat în stadiul actual neletal („non lethal weaponery”) are consecinţe dezastruoase asupra mediului înconjurător şi, mai mult decât atât, pune în pericol libertatea personală şi democraţia: „Este evident că avem de-a face cu o armă strategică, dar nu este destul de clar dacă acesta are un scop defensiv sau ofensiv şi împotriva cărui inamic potenţial va fi folosită” – afirmau aceştia.

Aceste aşa-zise baze de cercetări sunt extrem de periculoase prin amploarea efectelor pe care acţiunile lor le pot avea asupra întregii planete şi a umanităţii. După părerea unor oameni de ştiinţă efectele folosirii abuzive ale acestor niveluri de intensitate în scutul nostru natural – ionosfera – nu sunt cunoscute şi pot fi catastrofale. Dr. Rauscher a explicat că ionosfera este predispusă la reacţii catalitice: dacă se modifică o mică parte, se poate produce o schimbare majoră în întregul ei. Tehnologia dezvoltată în secret de armată şi de guvernele secrete este mult mai avansată decât ne imaginăm. Există posibilitatea de a crea fenomene de rezonanţă identice „rezonanţei Schumann” şi de asemenea capacitatea de a anihila „Rezonanța Schumann” a Pământului. Experimentele făcute la scară planetară tulbură reţeaua geomagnetică a Pământului, „taie felii” din ionosferă, supraîncălzesc Pământul şi straturile care îl înconjoară, produc „precipitaţii” de electroni în magnetosferă, pot produce schimbări dăunătoare în câmpul electric al Pământului.

Acest sistem poate fi la fel de distructiv și mortal ca și bomba atomică pentru întreaga planetă și pentru toate formele sale de viață, inclusiv pentru omenire.
Prin avansarea utilizării HAARP există riscul de a cauza atât de multă distrugere, durere, suferință și devastare, încât naturii i-ar fi foarte dificil să mai revină curând la o stare normală de echilibru.

Concluzie

Tehnologia HAARP reprezintă cea mai perfecţionată şi eficientă tehnologie contemporană în domeniul războiului, este o teribilă armă (geofizică, strategică şi cosmică) de energie dirijată. În prezent tot mai mulți oameni au ajuns să înțeleagă că metodele de geoinginerie și manipulare a maselor există și sunt folosite împotriva noastră pentru a îndeplini planul de control și depopulare globală. Efortul de depopulare a fost deja recunoscut public de diverse personalități, ca de exemplu Bill Gates. Toate acestea, alături de masivele programe de vaccinare, otrăvirea alimentelor și a apei, a aerului pe care-l respirăm, fac parte din Agenda de depopulare globală, pusă la punct în amănunt de către elita satanică care conduce planeta din umbră. Pentru mai multe delatii despre aceasta, vă invităm să urmăriți filmul documentar Agenda de depopulare – Planul de reducere a populației cu peste 90%.

Citiți și:

HAARP controlează uraganele

Cutremure provocate de tehnologia HAARP în România?

 

yogaesoteric
10 februarie 2020

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More