Ia atitudine, creează o aptitudine

de Mihai Vlădăreanu

Stai în picioare. Spatele drept, ochii închişi. Ridică dreapta până ajunge paralelă cu solul. Roagă un prieten ca după trei minute să încerce să-ţi coboare mâna în poziţia firească. Ce trebuie să faci în acest răstimp? Aminteşte-ţi cu putere o conjunctură din viaţa ta în care ai fost foarte, foarte fericit. Trăieşte cât mai intens. Evocă acele clipe în cele mai mici detalii. Vei observa că prietenului tău îi va fi foarte greu să îndeplinească ce i-ai cerut. Acum, timp de alte trei minute, aminteşte-ţi o situaţie în care ai fost foarte trist sau ai suferit. Trăieşte la fel de intens, în detaliu. Mâna ta va reveni la poziţia firească la simpla atingere a prietenului tău. De ce?
Priveşte în jurul tău. Ce poţi spune despre omul pe care l-ai zărit dimineaţă în tramvai, gârbovit şi fără urmă de zâmbet? Dar despre femeia aceea înaltă care privea absentă pe geam? Dar despre tinerii veseli din spate care nu aveau astâmpăr?
Sau… cum ţi-au mers zilele când ai păstrat spatele drept şi zâmbetul pe buze până la culcare? Dar cele în care, cu umerii lăsaţi şi ochii trişti, te-ai îngrozit de treburile fără număr pe care le aveai de făcut?

Cred că ai înţeles ideea… Da, asta e. Atitudinea creează aptitudinea. Este un adevăr pe care mulţi îl cunoaştem, dar oare câţi dintre noi îl aplicăm?
Tradiţia yoghină e un model în această privinţă. Ea spune: totul este rezonanţă. Există, în corpul uman, şapte centri subtili de forţă care ne pot pune în rezonanţă cu cei şapte centri subtili de forţă macrocosmici (MAHA CHAKRA-e). Cum? Prin posturi corporale specifice. Cum vine asta? Să zicem că vreau să am o voinţă mai puternică. YOGA mă sfătuieşte să lucrez, pentru aceasta, pe centrul trei: MANIPURA CHAKRA. Lucrez atunci, timp de 49 de zile, zilnic, o jumătate de oră, ASANA-e şi tehnici de PRANAYAMA care dinamizează acest centru de forţă. Mă pun astfel la unison cu sursa macrocosmică nesecată a Voinţei universale. Aşa funcţionează.
Mai clar. Când ţi-e teamă – respiraţia se precipită. Când râzi – e amplă. Când eşti relaxat – e liniştită. Deci sentimentele tale se pot citi după felul în care respiri. Tot astfel, orice modificare de dispoziţie se reflectă în felul cum stai aşezat, cum îţi ţii mâinile, umerii, gâtul, capul, picioarele. Ştiind toată teoria, nu mai rămâne decât să o pui în practică. Dacă eşti trist, adoptă o postură corporală yoghină care are drept efect trezirea bunei dispoziţii. Dacă eşti gelos, realizează ASANA-ele care trezesc în tine rezonanţa cu iubirea pură. Dacă eşti agitat, linişteşte-ţi respiraţia prin tehnicile de PRANAYAMA. Şi tot aşa. După cum vezi, posturile corporale yoghine te echilibrează, te destresează, te armonizează. Îţi aduc sănătatea pe tavă. Totul e să le practici.

Azi am întâlnire de dragoste cu YOGA

Prin ce diferă ASANA-ele de exerciţiile sportive, de fitness sau aerobic? ASANA-ele întind, destind şi relaxează, mişcările de aerobic contractă şi compactează. Posturile yoghine sunt statice, lente şi ritmice, exerciţiile de aerobic sunt rapide şi mecanice. Teoria fitness-ului spune că, pentru a deveni mai puternic şi mai sănătos, trebuie să pui inima la treabă, pompând cât mai mult sânge şi oxigen, prin alergări, sărituri şi alte tehnici. Lucrurile nu stau chiar aşa – şi e un fapt dovedit ştiinţific. Muşchii spinali tensionaţi blochează căile nervilor spinali şi ale canalelor energetice, iar energia degajată prin mişcare este consumată prin efort. Posturile YOGA desfac nodurile de tensiune, întind, destind, relaxează. În finalul unei şedinţe de ASANA-e suntem revigoraţi şi profund odihniţi – ca după un somn foarte bun. Prin menţinerea nemişcată a unei posturi corporale, corelată cu un ritm respirator potrivit, yoghinul îşi asigură un masaj al sistemului cardiovascular, oxigenarea sângelui, întinderea şi destinderea coloanei vertebrale, distribuirea echilibrată a energiilor prin canalele energetice specifice către toate organele corpului fizic.
Practica eficientă a ASANA-elor se bazează pe principiul rezonanţei, al concentrării, precum şi pe cunoaşterea centrului subtil de forţă pe care acţionează şi a circulaţiei energiilor în corp. Unii yoghini aseamănă modul de a face ASANA-e cu un cântec al trupului. Trebuie să facem îndeajuns de multă linişte pentru a auzi ritmul divin al vieţii.
O modalitate eficientă de a îndrăgi practica ASANA-elor este vizualizarea creatoare. Cu un strop de imaginaţie, ne vom pregăti pentru şedinţa de HATHA YOGA ca pentru o întâlnire amoroasă. Cum?

Şapte paşi pentru preludiul perfect

1. Camera în care urmează să începi şedinţa de ASANA-e trebuie să fie foarte curată, aerisită, liniştită, cu o temperatură plăcută. Fă-ţi obiceiul de a realiza exerciţiile zilnice în acelaşi loc. Se va crea astfel o atmosferă energetică stimulatoare.
2. Momentul ideal pentru practica YOGA este dimineaţa devreme, la răsărit. Prima jumătate a zilei este o perioadă de ascensiune a energiilor vitale şi spirituale. Dacă este dificil să respecţi această indicaţie, realizează totuşi şedinţa de ASANA-e oricând ai timp.
3. Îmbracă-te cât mai lejer. Renunţă la materialele sintetice şi alege-ţi haine din fibre naturale (bumbac, mătase etc.). Renunţă la cravată, curea, orice obiect care te strânge. Nu purta, pe cât posibil, niciun fel de obiecte metalice: ceasuri, ochelari, brăţări, inele, lănţişoare etc.
4. Nu începe şedinţa de ASANA-e cu stomacul plin. O masă obişnuită are nevoie de aproximativ două ore pentru o digestie completă. În caz contrar, îţi pui serios la încercare organele abdominale şi dai naştere tulburărilor organice.
5. În timpul şedinţei de ASANA-e ţine ochii închişi. Astfel vei ajunge la o mai bună stare de concentrare şi interiorizare şi vei putea conştientiza mult mai bine fluxurile de energie specifice fiecărei tehnici.
6. Orientează-te, în timpul ASANA-elor, cu faţa către polul Nord magnetic sau către Est. În posturile în care eşti întins la sol, capul va fi orientat către Nord sau Est.
7. Înainte de orice, relaxează-te, renunţă la preocupările exterioare, lasă deoparte grijile. Creează în tine o stare de transfigurare interioară, evocă o stare de armonie lăuntrică.
 
Şapte paşi pentru ludiul perfect

1. Începe întotdeauna şedinţa de ASANA-e cu exerciţiile de încălzire.
2. Continuă cu posturile care ţi-au fost recomandate de instructorul tău de YOGA.
3. Menţine o postură cât timp îţi este bine şi te simţi relativ confortabil. Practica ASANA-elor nu e un tur de forţă, nici un test de rezistenţă. Dacă vrei să practici o postură mai mult timp, dar structura fizică nu-ţi permite încă, relaxează-te, revino în poziţia de conştientizare şi apoi reia.
4. Domoleşte-ţi mişcările. Curgerea lor trebuie să fie lină, lentă, controlată. Nu te agita, nu forţa corpul fizic.
5. Studiază circuitul energetic al fiecărei posturi, astfel ca practica lor să fie conştientă şi să te poţi cu adevărat focaliza asupra acţiunii tale.
6. Alternează posturile cu aplecare către înainte cu cele care cer extensie spre spate. În final, nu trebuie să fii nici obosit, nici agitat, ci pe deplin echilibrat.
7. Nu fi rigid în practică. Alege întotdeauna, în funcţie de circumstanţele vieţii sau de nevoile tale interioare, acele tehnici yoghine care se potrivesc cel mai bine cerinţelor.

În loc de postludiu

Lasă-ţi îndeajuns de mult timp pentru a face, la sfârşit, relaxarea yoghină completă. Are un rol esenţial în liniştirea minţii şi în armonizarea energetică pe care o doreşti.

Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 59

Citiţi şi:
Cursurile practice de yoga integrală 
Ce este yoga integrală?

yogaesoteric
martie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More