5 dintre cele mai liniștitoare posturi yoga care ne ajută să dormim mai bine

Yoga este o cale spirituală străveche care a fost fondată în India. Acolo, yoga se practică de mii de ani, dar abia în secolul al XX-lea a fost introdusă și în Occident.
Chiar dacă în India yoga se practică în scopuri spirituale, în țările occidentale oamenii au tendința de a „face yoga” ca simple exerciții fizice sau pentru ameliorarea stresului și relaxare. Tocmai din acest motiv, în zilele noastre yoga este mai populară în unele țări decât mersul la sala de forță.

Yoga este o practică pentru conștiință, suflet și trup. HATHA YOGA este o formă de yoga care are diferite efecte în funcție de asana-ele (posturi) pe care le realizăm. Poate fi practicată atât de cei mai tineri, cât și de persoanele cu o vârstă înaintată. Acestea din urmă pot prefera yoga în locul exercițiilor fizice, mai ales pentru că pot realiza posturile specifice chiar acasă, fiind necesar doar puțin spațiu și o pătură sau un izopren.

Se spune că 84 de asana-e sunt cele mai importante, dintre miile care există. Spre exemplu, sunt asana-e care ajută la pierderea în greutate, la creșterea în greutate, la pace interioară, la relaxarea trupului, la conceperea unui copil pentru cei care își doresc aceasta, la odihnă mai bună, la ameliorarea diferitelor dureri ale trupului, la îmbunătățirea sănătății și multe altele. În continuare, vă vom prezenta cinci posturi liniștitoare pentru un somn bun.

Practicați aceste posturi yoga timp de o jumătate de oră înainte de culcare și vă vor ajuta să începeți a doua zi cu o conștiință și un trup regenerate și energice.

Este recomandat să începem practica asana-elor cu exerciții de încălzire ușoară pentru gât, coloană vertebrală și articulații.

Postura vacii (BITILASANA) și postura pisicii (MARJARYASANA)
Ne așezăm cu sprijin pe palme și genunchi. Pentru postura pisicii, expirăm în timp ce înclinăm capul în jos și ne arcuim coloana vertebrală.

Apoi ajungem la postura vacii prin inspir în timp ce înclinăm capul spre tavan, și ne îndreptăm spatele. Putem alterna aceste ipostaze de câte ori dorim, inspirând în postura vacii și expirând în cea a pisicii. Aceste asana-e relaxează coloana vertebrală, factor esențial pentru un somn cât mai odihnitor.

Postura la perete (SUCIRANDHRASANA modificată)
Trecând pe spate, ne poziționăm astfel încât baza coloanei să fie îndreptată spre perete, la o mică distanță de acesta, în funcție de cum ne este confortabil. Apoi așezăm călcâiul unui picior pe perete și, în timp ce menținem zona lombară în contact cu solul, flexăm piciorul opus și așezăm ușor glezna pe coapsa opusă. Ne menținem piciorul de sus întins pe toată durata posturii, cu degetele de la picioare orientate spre tibie, pentru a le proteja de o vătămare accidentală. Dacă dorim o intensitate sporită, ne putem așeza cât mai aproape de perete și apăsăm ușor cu palma genunchiul orientat spre lateral. Când suntem pregătiți și simțim că este suficient, inversăm poziția picioarelor. Această asana relaxează șoldurile, aspect foarte util pentru somnul sănătos.

Ambele picioare întinse la perete (VIPARITA KARANI)
Din postura anterioară, ne întindem ambele picioarele pe perete. Dacă putem aduce zona lombară chiar mai aproape de perete, astfel încât baza coloanei să atingă peretele, vom facilita o întindere și relaxare mai bună a picioarelor.

Această asana ajută, de asemenea, la drenarea limfei dar și a acidului lactic din mușchii de la picioare, ceea ce ajută la prevenirea leziunilor și, de asemenea, scade simptomele oboselii și durerii dacă ne-am petrecut întreaga zi în picioare.

Postura YOGA MUDRA
Pentru această asana, ne așezăm în genunchi, apoi ne aplecăm în față cu brațele întinse și cu fruntea lipite de sol. Este necesar să ne asigurăm că putem rămâne confortabil în această poziție și reușim să respirăm adânc.

Această postură relaxează coloana vertebrală și întregul trup.

Postura cadavrului (SAVASANA)
Pentru această asana, ne așezăm întinși pe spate. Îndepărtăm picioarele și brațele de trup. Orientăm palmele în sus. Ne relaxăm profund mușchii de-a lungul întregului trup, de la degetele de la picioare până la cap inclusiv, și respirăm profund și lent, în timp ce ne eliberăm conștiința de agitația interioară. Ne focalizăm conștiința asupra respirației. Inspirăm și expirăm în mod natural și ne simțim trupul relaxându-se profund. Unele persoane chiar adorm liniștite în timpul acestei posturi.

La finalul acestor posturi, vă veți bucura de un somn regenerant și sănătos. Pentru cele mai bune efecte, este indicat să practicăm regulat aceste asana-e.

Citiți și:
Valoarea extraordinară a practicii Hatha Yoga în ceea ce privește purificarea fizică, psihică şi în sfera conştiinţei, a fiinţei umane
Aforisme şi cugetări despre stările şi virtuţile dumnezeiești ce se trezesc prin practica yoga

yogaesoteric
23 septembrie 2021

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More