IA, satanică: Cercetătorii pun bazele unei Inteligențe Artificiale cu mentalitate de stup

Departamentul de inteligență artificială al Intel este unul dintre pionierii necunoscuți ai mișcării moderne de învățare automată. Cercetătorii acestei divizii au făcut progrese în domeniul cipurilor de inteligență artificială, al calculului neuromorfic și al învățării profunde. Iar acum își îndreaptă privirea spre graalul profan al inteligenței artificiale: mentalitatea de stup.

Rezultatul s-ar putea să fie un pic cam dramatic. Dar orice poveste de groază științifico-fantastică este necesar să înceapă de undeva.

Iar progresele uimitoare ale Intel în domeniul învățării consolidate evolutive multi-agent (MERL) ar putea fi o poveste excelentă de început pentru Borg – o inteligență artificială simțitoare din Star Trek care asimilează speciile organice în mentalul său de stup.

MERL este noua metodă a Intel de a învăța mașinile cum să colaboreze.

Conform unui comunicat de presă al Intel:

Am dezvoltat MERL, o metodă scalabilă și eficientă din punct de vedere al datelor, pentru a antrena o echipă de agenți să rezolve împreună o sarcină de coordonare. … Un set de agenți este reprezentat ca o rețea neuronală cu mai multe capete și un trunchi comun (ca un balaur cu mai multe capete, iar capetele lucrează împreună pentru a coordona eficient balaurul, n.n.). Împărțim obiectivul de învățare în două procese de optimizare care operează simultan.”

Noul sistem este complex și implică tehnici noi de învățare automată, dar ideile de bază din spatele acestuia sunt de fapt destul de intuitive.

Sistemele de inteligență artificială nu au ceea ce francezii numesc „une raison d’exister” (un motiv pentru a exista). Pentru ca o mașinărie să facă ceva, este nevoie să i se spună ce să facă.

Dar, adesea, dorim ca sistemele de inteligență artificială să facă acțiuni fără să li se spună ce să facă. Scopul unei paradigme de învățare automată este de a face ca mașinăria să își dea singură seama de anumite aspecte.

Cu toate acestea, tot este necesar să faci ca IA să învețe aspectele pe care le dorești și să uite de restul.

De exemplu, dacă urmărești să înveți un robot să meargă, vrei ca acesta să își amintească cum să își miște picioarele în tandem și să uite rezolvarea problemei sărind într-un picior.

Aceasta se realizează prin consolidarea învățării, adică RL din MERL. Cercetătorii ajustează paradigma de instruire a IA pentru a se asigura că aceasta este recompensată ori de câte ori îndeplinește un obiectiv, menținând astfel mașinăria concentrată pe sarcină.

Dacă vă gândiți la IA în sensul tradițional, aceasta funcționează ca un singur agent (practic, un creier de robot) care încearcă să rezolve singur o problemă uriașă.

Astfel, pentru un creier IA responsabil de a face un robot să meargă, IA este nevoie să își dea seama de echilibru, energie cinetică, rezistență și care sunt limitele exacte ale părților sale fizice. Aceasta nu numai că necesită mult timp – adesea sute de milioane de încercări repetitive – dar este și costisitor.

Sistemul MERL de la Intel permite ca mai mulți agenți (mai mult de un creier IA) să atace o problemă mai mare, împărțind-o în sarcini punctuale care pot fi apoi gestionate de agenți individuali. Agenții colaborează pentru a accelera procesul de învățare pentru fiecare sarcină. Odată ce agenții individuali se antrenează în sarcinile lor, un agent de control utilizează suma antrenamentelor pentru a organiza o metodă prin care să fie realizat întregul obiectiv – în exemplul nostru, să facă un robot să meargă.

Dacă acest sistem ar fi fost format din oameni în loc de inteligență artificială, ar fi fost ca în desenul animat de succes din anii 1980, Voltron, în care piloți individuali pilotează vehicule individuale, dar care se unesc pentru a forma un robot uriaș care este mai puternic decât suma părților sale.

Dar, din moment ce vorbim despre inteligența artificială, este probabil mai util să o privim mai degrabă ca pe un Borg, menționat mai sus. În loc ca un singur creier IA să controleze toată acțiunea, MERL oferă IA capacitatea de a forma ceva ce ar fi o rețea de creiere artificiale.

Chiar am putea fi tentați să o numim mentalitate de stup artificială.

Citiți și:
Inteligența artificială, monopolul care va stăpâni lumea
Tehnologia „neuromodulării” bazată pe grafen este reală: INBRAIN Neuroelectronics descrie biocircuite care controlează creierul folosind grafen operat de inteligența artificială

 

yogaesoteric
19 februarie 2022

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More