Elevii din Focșani au făcut exerciții de non-binaritate cu un transsexual! / Picătura de otravă din convenția de la Istanbul / Partea întunecată a organismelor de protecție a copilului
Pentru că nu am primit încă răspunsul la întrebarea cine şi-ar dori aceasta pentru copiii lui şi pentru că ne întrebăm serios ce profesori au dus elevi la această conferință organizată în baza unui Protocol încheiat între Ambasada SUA şi Inspectoratul Școlar Judeţean Vrancea, continuăm să vă aducem la cunoștință ce au învățat copiii din Focşani de la persoana transgender care le-a vorbit, o persoană de sex feminin pe nume Patricia Braila, dar care trece de câțiva ani printr-un program medical de tratament hormonal, prezentându-se pe sine ca fiind Patrick Braila.
Aceasta le-a vorbit copiilor – unii dintre ei aduși acolo de o profesoară de limba engleză de la Colegiul Naţional Al. I. Cuza din Focşani –, despre identitatea de gen, egalitatea de gen, rolurile de gen şi combaterea discriminării împotriva stereotipurilor de gen şi persoanelor aflate în curs de tranziție de la un sex la altul. La minutul 36’37 li se spune copiilor:
„Cred că este extraordinar de recompensator să facem exercițiul să gândim dincolo de binaritatea masculin-feminin, pentru că fiecare avem în noi, fie că e 0,1%, fie că e 70-80%, din genul pe care îl/se consideră celălalt; și la fel de bine, și la fel de valabil, sunt acele identități care se numesc non-binare, care nu aparțin nici genului masculin, nici genului feminin, s-ar putea să aparțină amândurora în proporții diferite și variabile sau niciunele.”
La minutul 40’02:
„Identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil. Eu acum mă identific ca un bărbat trans. Hetero, sacro (?), romantic și pan-sexual nu mă întreba ce înseamnă, vreau să vă faceți voi exerciţiile!”
La minutul 40’18, persoana transgender de sex feminin le spune copiilor:
„Am avut relații de lungă durată cu femei pe care le-am considerat heterosexuale, pentru că eu – și asta vreau să menționez – pentru că persoanele trans s-au săturat să fie reduse la corpul lor, la organele lor genitale; nu vrem să fim reduși la asta. Genul e aici (arată spre propriul cap). Dar există persoane trans care sunt heterosexuale, care pot fi homosexuale și care sunt homosexuale, sau orice altă identitate sexuală, orientare sexuală. Se pot îmbina în foarte multe feluri.”
Să mai așteptăm răspunsul la întrebările cu care am reluat problema? Sau să punem întrebările fundamentale: Cât mai valorează şi pentru ce sunt pregătiți copiii în România dacă există părinţi şi profesori care contribuie la activitățile educative ca cele de la Focşani?
În ultima perioadă a revenit în actualitate problema Convenţiei de la Istanbul, odată cu refuzul unor ţări precum Slovacia şi Bulgaria de a ratifica documentul. În cele 81 de articole, cuprinse într-un document de nici 30 de pagini, sunt prevăzuţi paşi absolut necesari pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice. Însă, la fel cum este de ajuns o picătură de otravă pentru ca întreaga oală cu supă să devină necomestibilă, există şi în Convenţia Consiliului Europei din 2011 trei articole care deschid o adevărată cutie a Pandorei.
Se întâmplă să scriu acest articol chiar pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii. Poate nu aş fi făcut-o dacă nu aş fi citit, într-un articol al colegului Andrei Tiuț, că opozanţii faţă de Convenţia de la Istanbul se încadrează automat în rândul „ultraconservatorilor”. Se poate ca ataşamentul faţă de norme neschimbate de mii de ani şi necontestate până acum câţiva ani să te facă să devii „conservator”, însă acel „ultra” nu este decât o tactică de demonizare a adversarului.
Este, cu siguranţă, una dintre zilele potrivite pentru a recunoaşte public faptul că România are o problemă majoră în domeniul violenţei împotriva femeilor. Cazurile de femei ucise de partenerii de viaţă, în ciuda plângerilor depuse la poliţie, sunt doar „vârful icebergului” pe care suntem obligaţi să nu îl ocolim. În România trebuie să se ia măsuri urgente şi eficiente pentru protejarea femeilor. Convenţia de la Istanbul, semnată şi ratificată de România, poate fi un important punct de plecare, dacă se elimină cele trei probleme invocate, pe bună dreptate, de aşa-zişii conservatori (în fapt, majoritari în România şi nu doar la noi).
Convenţia de la Istanbul nu a fost ratificată de statele UE Bulgaria, Cehia, Croaţia, Grecia, Irlanda, Marea Britanie şi Ungaria, şi nici de Azerbaidjan şi Rusia, membre ale Consiliului Europei. Trebuia menţionat acest fapt pentru că au apărut deja manipulări precum cea a platformei „Respect”, care menţionează doar Rusia, Azerbaidjan şi Ungaria ca opozanţi.
Prima problemă din Convenţia de la Istanbul este articolul 3, litera c): „‘gen’ va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi bărbaţi.”
Cu alte cuvinte, Convenţia de la Istanbul introduce o nouă normă în privinţa genului. Ţările semnatare se obligă practic să recunoască genul că un construct social, independent de sexul biologic al persoanei. Eşti femeie sau bărbat în funcţie de ce alegi, iar societatea va fi învăţată, aşa cum vom vedea mai jos, să accepte acest vis utopic al aşa-zişilor progresişti. Schimbările legale care ar putea fi forţate de diverse grupuri de lobby, invocând acest articol din Convenţie, pot merge mult dincolo de ce îşi doreşte sau poate accepta o societate dată.
A doua problemă se regăseşte în articolul 12, punctul 1: „Părţile vor lua măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe ideea inferiorităţii femeilor sau pe roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi.”
Dacă ideea inferiorităţii femeilor este cu siguranţă una care trebuie înlăturată, nefiind nici reală nici benefică unei societăţi, în categoria „roluri stereotipe” pot intra tot felul de lucruri, în funcţie de imaginaţia şi interesele fiecăruia. Spre exemplu, pentru unele persoane, „eradicarea obiceiurilor şi tradiţiilor care sunt bazate pe roluri stereotipe” ar putea însemna interzicerea unor practici religioase precum preoţia dedicată exclusiv bărbaţilor.
A treia problemă, care le completează practic pe celelalte două, se regăseşte în articolul 14, punctul 1: „Părţile vor face, acolo unde este cazul, demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe, respectul reciproc, rezolvarea non-violentă a conflictelor în relaţiile interpersonale, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor, în curriculumul formal şi la toate nivelurile de educaţie.”
Pe același model deja menționat, într-o înșiruire de aspecte pozitive se introduce şi o chestiune problematică. După ce am văzut ce pot însemna genul şi rolurile stereotipe din perspectiva Convenţiei de la Istanbul, aflăm din articolul 14 că aceste concepte neclar delimitate vor fi predate în şcoli. Dacă avem o nevoie enormă de educare a copiilor în spiritul non-violenţei faţă de femei (şi nu numai), nu ştiu cine ar fi bucuros să-i fie educat copilul în spiritul încurajării unor afecţiuni precum „gender dysphoria”.
Partea întunecată a organizațiilor de caritate britanice
Sectorul asistenței internaționale din Marea Britanie este în criză din cauza scandalurilor și abuzurilor sexuale din ultimul deceniu. Cel mai recent scandal a fost cel de la Oxfam. Aceasta este o organizație britanică de caritate, cu 5000 de angajați și 23.000 de voluntari, care luptă „împotriva sărăciei și a nedreptăților sociale”. Amploarea abuzului din cadrul Oxfam a fost dezvăluită recent, când directorul Oxfam Haiti, Roland van Hauwermeiren, în vârstă de 68 de ani, a demisionat, împreună cu alți șase angajați, după ce au fost prinși că au angajat prostituate în timp ce acordau ajutor, după cutremurul din 2010 din Haiti. De asemenea, aceștia au descărcat materiale pornografice și ilegale. De menționat faptul că în Haiti prostituția este ilegală. Un raport intern ce condamnă comportamentul acestora subliniază: „Nu se poate exclude faptul că oricare dintre prostituate putea fi minoră”. Cutremurul din Haiti a ucis 220.000 de persoane, a rănit 300.000 și a lăsat 1.5 milioane de oameni fără adăpost.
Scandalul care a lovit organizația Oxfam descoperă 87 de incidente de acest fel înregistrate în interiorul ei. Printre alte organizații cu probleme se numără „Save the Children”, „Christian Aid” și „British Red Cross”. În 2017, „Save the Children” a raportat 31 de cazuri de abuz sexual și „Christian Aid”, două. Din cele 31 de cazuri înregistrate de „Save the Children”, doar 10 au fost raportate la poliție, în timp ce Oxfam a raportat 53 din 87. „British Red Cross” a recunoscut că a existat un „număr redus de cazuri de hărțuire raportate în Marea Britanie”, în total 5 cazuri. Toate cele patru organizații de caritate primesc sume mari de la Ministerul britanic pentru Dezvoltare Internațională.
Președintele haitian, Jovenel Moise, a declarat că scandalul Oxfam este doar vârful aisbergului. El a subliniat că și „Medecins sans Frontieres” a repatriat 17 angajați din cauza unor abateri „inexplicabile”. Haiti a suspendat operațiunile de ajutorare Oxfam.
Un fost angajat al ONU afirma că scandalul de prostituție ce implică organizația de ajutorare internațională Oxfam este un simptom al unei „probleme globale” din industria ajutoarelor.
Fostul ministru britanic al Dezvoltării Internaționale acuză
Potrivit fostului ministru al Dezvoltării Internaționale din Guvernul Britanic (DfID), Priti Patel, pedofili periculoși „exploatează sectorul asistenței internaționale”. Numai în 2017, „131 de lucrători din organizațiile de caritate britanice au fost acuzați de abuz sexual”.
Fostul ministru al DfID Priti Patel a declarat că există temeri că pedofilii fac cerere sistematic pentru a deveni lucrători umanitari peste hotare ca să poată ataca copiii vulnerabili. Ea a criticat organizațiile de caritate pentru că îi lasă pe aceștia să obțină locuri de muncă în asistența internațională și să atace copiii.
Priti Patel a acuzat oficialii de rang înalt de la DfID că au ascuns aceste crime. Ea a declarat că personalul superior al DfID a încercat să o împiedice să vorbească critic cu privire la abuzul sexual al lucrătorilor din asistența umanitară, afirmând că numai soldații ONU sunt implicați, iar a pretinde altceva înseamnă să „depășească barierele”.
În luna septembrie a anului trecut, premierul britanic Theresa May a amenințat că va reține fonduri de la ONU și că le va cere „să-și recâștige încrederea”. Premierul a insistat că va exista „toleranță zero” față de orice act de abuz sexual. Cu toate acestea, premierul britanic nu a ordonat nicio anchetă în ceea ce privește afirmațiile dnei Patel, în ciuda gravității lor.
Marea Britanie este unul dintre primii 10 contribuabili la bugetul ONU, cu peste 2 miliarde de lire sterline pe an.
Avertismente există încă din 1999, dar nimic concret nu s-a făcut
Se estimează că lucrătorii umanitari ai Organizației Națiunilor Unite au violat 60.000 de persoane și că ar avea printre angajații lor 3.300 de pedofili, care lucrează la diferite agenții ale organismului mondial. Afirmația face parte dintr-un dosar-bombă, pe care un fost înalt oficial al Națiunilor Unite, Andrew MacLeod, l-a înmânat fostului ministru DfID Priti Patel, în 2017. McLeod a fost șef al operațiunilor de la Centrul de coordonare pentru situații de urgență al ONU și fost lucrător pentru Crucea Roșie.
Cifrele sumbre de 60.000 de violuri, subliniate de McLeod, se bazează pe recunoașterea în anul trecut de către Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, că trupele de menținere a păcii ale ONU și personalul civil au abuzat 311 victime doar în decursul anului 2016.
MacLeod a declarat că Agenția Națională privind Criminalitatea din Marea Britanie a avertizat din 1999, că infractorii agresori sexuali vizau țările în curs de dezvoltare. „Metodologia aleasă a avea acces la copii este să se alăture unei organizații de caritate pentru copii. Sună atât dezgustător, dar din păcate logic”, a spus el.
ONU a declarat anul trecut că în anul 2016 au fost raportate 145 cazuri de exploatare sexuală, care au implicat 311 victime, raportate în cadrul procesului de menținere a păcii. ONU recunoaște, de asemenea, că probabilitatea numărului de cazuri raportate împotriva personalului său este dublă față de cifrele din afara zonelor de război, care nu sunt centralizate.
Potrivit lui McLeod, multe alte mii de agresori sexuali vizează în mod specific locurile de muncă de caritate pentru a se apropia de femeile și copiii vulnerabili și a existat o acoperire „endemică” a crimelor îngrozitoare timp de două decenii. Cei care încearcă să tragă un semnal de alarmă sunt concediați.
McLeod a spus: „Există mii de lucrători din întreaga lume cu tendințe pedofile, dar dacă porți un tricou UNICEF, nimeni nu te întreabă ce faci. Au impunitatea de a face ce doresc. Este endemic în întreaga industrie a asistenței internaționale din toată lumea. Sistemul este de vină și ar fi trebuit să oprească aceste crime acum câțiva ani”.
El a insistat că acest lucru înseamnă „adevărul greu” că „infracțiunile de viol asupra copiilor sunt finanțate în parte de către contribuabilul britanic”.
McLeod a lucrat în întreaga lume, incluzând slujbe de mare profil din Balcani, Rwanda și Pakistan. El a cerut controale mult mai stricte cu privire la lucrătorii umanitari din domeniu, precum și aducerea agresorilor prinși în fața justiției.
Raportul făcut de „Save the Children”
Un raport al organizației „Save the Children” privind abuzarea copiilor de către lucrătorii organizațiilor de asistență internațională există din 2008, iar baroneasa Nicholson, care conduce o organizație de caritate, a declarat pentru Sunday Telegraph că miniștrii prezidează un sistem de ajutorare „putred”, în care se efectuează puține verificări cu privire la modul în care sunt utilizați banii contribuabililor britanici. Raportul organizației „Save the Children” a evidențiat modul în care orfanii sunt în mod deosebit expuși riscului de abuz, deoarece au fost făcuți să vadă „sexul comercial ca tactică de supraviețuire”.
Autorii raportului au avertizat că „fiecare agenție este în pericol” de a fi infiltrată de perverși, după ce ancheta lor a identificat „toate felurile imaginabile de abuzuri sexuale asupra copilului și exploatare sexuală”, inclusiv viol, prostituție, sclavie sexuală și pornografie infantilă.
Raportul, numit „No One to Turn To”, a analizat situațiile de abuz sexual de către lucrătorii umanitari și forțele de menținere a păcii din Haiti, Coasta de Fildeș și Sudanul de Sud în 2007. S-a constatat că abuzul era „cronic subraportat”, victimele temându-se că ajutorul va fi retras, dacă se plâng. Raportul avertiza Oxfam că „întregul sistem va rămâne în mod fundamental defect”, dacă nu se vor lua măsuri.
ONU și importante agenții ale sale, împânzite de pedofili și agresori sexuali
În 1987, un mare scandal a scos la suprafață un studio secret de pornografie cu minori, ce activa chiar în subsolul clădirii UNICEF din Bruxelles. Acolo era sediul rețelei CRIES (Centre de Recherche et d’Information sur lʼEnfance et la Sexualité), unde se organizau cursuri serale de calculatoare, după care se făceau filme și fotografii pornografice.
Recent, Peter Newell din Marea Britanie, consultant UNICEF și liderul campaniei pentru combaterea pedepsei corporale, a primit șase ani și opt luni de închisoare pentru că a violat un băiat de 12 ani, în perioada 1965-1968. Mass-media a scris și despre alte scandaluri sexuale ce implică agenții ale Națiunilor Unite în ultimul deceniu.
Într-un caz bine documentat, membrii forței ONU de menținere a păcii au fost acuzați de implicare directă în achiziționarea de sclave sexuale pentru un bordel local din Bosnia. Trupele NATO și contractorii privați ai firmei DynCorp au avut legături cu prostituția forțată în Bosnia și Kosovo.
De asemenea, angajații ONU din Haiti și Sudan sunt acuzați de abuz sexual asupra copiilor. Într-un raport al ONU din 2015, au fost intervievate peste 200 de femei haitiene, dintre care o treime erau minore. Ele au relatat că au fost forțate să facă sex cu soldații ONU, în schimbul ajutorului material. În Republica Centrafricană, cel puțin 98 de fete au declarat că au fost abuzate sexual de către trupele de menținere a păcii.
Unul dintre angajații ONU, foarte preocupat de dezvăluirea acestor infracțiuni, a fost Kathryn Bolkovac, fost ofițer de investigații, angajat în cadrul Forțelor Internaționale de Poliție a Națiunilor Unite din Bosnia și Herțegovina. În timpul petrecut ca funcționar ONU, ea a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la abuzurile sexuale de care se făceau vinovați angajații ONU. După mărturiile sale a fost făcut filmul „The Whistleblower”. Bolkovac a declarat:
„Au fost multe cazuri, dar ele nu au fost niciodată urmărite penal: fete tinere din România, Ucraina, Moldova și alte țări est-europene au fost aduse în serviciul personalului ONU și al bazelor sale militare ca sclave sexuale. Cazurile implică ofițeri din multe țări străine, inclusiv SUA, Pakistan, Germania, România, Ucraina, contractori guvernamentali și infractori organizați la nivel local. Investigatori din domeniul drepturilor omului nu au avut niciodată voie să investigheze pe deplin cazurile, iar suspecții au fost imediat îndepărtați din misiune, transferați în alte misiuni sau trimiși înapoi în țările lor de origine.”
Citiţi partea a doua a aricolului
Citiți și:
ONU demascat ca paradis pentru pedofili. Îndemn UNESCO – copiii vor învăța despre masturbare la 5 ani si despre avort la 12 ani
Tehnocraţii sexului fără iubire dau năvală în România
yogaesoteric
3 iunie 2018