Ideologia Statului Maximal în acțiune: Apărarea victimelor împotriva voinței victimelor

Motivarea condamnării lui Gregorian Bivolaru în procesul de la ÎCCJ făcută publică pe 13 noiembrie 2013 a fost un prilej pentru mass-media obedientă de a lansa un nou val de articole senzaționaliste care să întărească convingerea publicului, intoxicat până la refuz cu minciuni și calomnii la adresa liderului spiritual al MISA și a școlii de yoga fondată de acesta, că s-a făcut în sfârșit dreptate în acest caz. Nici de această dată jurnaliștii nu au considerat necesar să se oprească măcar o clipă asupra abuzurilor și problemelor grave din instrumentarea acestui dosar, probleme care reflectă de fapt situația ingrijorătoare a justiției românești.

Un fapt îmbucurător însă este apariția în presa alternativă a unor opinii lucide referitoare la acest caz, demonstând că unitatea părerilor din mass-media oficială nu este o consecință a exprimării adevărului ci a faptului că jurnaliștii nu îndrăznesc să iasă nici măcar un milimetru din țarcul în care au fost priponiți de cei care controlează mijloacele media.

O astfel de opinie lucidă este prezentată în articolul publicat pe blogul personal de timișoreanul Marius Mioc, care evidențiază cel mai semnificativ element din cadrul procesului lui Gregorian Bivolaru de la ÎCCJ, și anume faptul că statul român l-a condamnat pe profesorul de yoga pentru o infracțiune fără victimă.

Deși este menită să apere interesele cetățenilor, justiția ne arată o ciudată față: nu oamenii contează, ci ceea ce vor cei care dețin puterea. În acest proces în niciun caz nu i s-a făcut dreptate presupusei victime, care în realitate este o victimă a abuzurilor săvârșite de instituțiile statului român. Câștig de cauză au avut, deocamdată, cei care îl vânau de mult timp pe Gregorian Bivolaru, persoană incomodă prin activitatea sa și prin dezvăluirile pe care le-a făcut despre francmasonerie.

Vă oferim în continuare articolul respectiv.
http://mariusmioc.wordpress.com/2013/11/15/ideologia-statului-maximal-in-actiune-apararea-victimelor-impotriva-vointei-victimelor/

Ideologia Statului Maximal în acțiune: Apărarea victimelor împotriva voinței victimelor

 de Marius Mioc

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție (judecător Ionuț Matei) în procesul conducătorului MISA Gregorian Bivolaru este neobișnuită în jurisprudența românească, prin faptul că inculpatul a fost condamnat împotriva voinței „victimei”. Mădălina Dumitru, la vârsta de 16 ani se pare că a făcut sex cu profesorul yoga Gregorian Bivolaru. Acum are 26 de ani și în tot cursul procesului a pretins că raportul sexual nu a existat. Din acest motiv, primele 2 instanțe (fond și apel) l-au achitat pe Gregorian Bivolaru iar instanțele suedeze (unde Mădălina Dumitru s-a prezentat ca martoră) i-au dat acestuia azil politic. La recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat decizia. Hotărâtor pentru asta par să fi fost înregistrările de convorbiri telefonice de la SRI, care indică că Mădălina Dumitru a mințit. Mă întrebam, de ce dacă Bivolaru a fost condamnat pentru sex cu o minoră, nu e băgată la pușcărie și Mădălina Dumitru, pentru mărturie mincinoasă? (să se facă dreptate până la capăt, căci Statul trebuie să apere victimele). Am aflat răspunsul din Evenimentul Zilei, care publică motivarea ÎCCJ în proces: „deşi a negat constant statutul de victimă a inculpatului, partea vătămată DM nu a solicitat să nu mai figureze în cauză în această calitate, căci dacă s-ar fi transformat într-un martor conform art. 82 C. proc. pen., drepturile sale procesuale s-ar fi restrâns (nemaiputând să propună şi să administreze probe, să formuleze cereri, excepţii în favoarea inculpatului), iar eventuala sa mărturie mincinoasă ar fi constituit infracţiune (ceea ce nu se întâmplă în cazul părţii vătămate)”.
Instanța a mai reținut că: „minora a dezvoltat o relaţie de dependenţă totală (mentală, afectivă, sexuală, materială), care nu a părăsit-o nici măcar după demararea cercetărilor penale în cauză, transformându-se în principalul apărător al acestuia, prin negarea constantă a calităţii ei de victimă a infracţiunii”.

Codul penal prevede:

Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.

Vârsta „victimei” fiind peste 15 ani la data respectivă, al doilea paragraf a fost temeiul osândirii lui Bivolaru. Instanța a reținut „folosirea de către inculpat a calităţii sale, a autorităţii şi influenţei acestuia”, respectiv calitatea de profesor de yoga.

În motivarea hotărârii judecătorești e scris:
„Procedând astfel, inculpatul a exercitat asupra victimei minore o constrângere morală indirectă, astfel încât consimţământul acesteia la raport sexual a fost unul viciat, încălcându-i-se libertatea sexuală”.

De remarcat că legea nu interzice la modul absolut relațiile intime între profesori și elevi (cunosc cazuri de asemenea relații finalizate prin căsătorie, nu prin condamnare), ci numai în cazul în care profesorul, pentru a determina elevul la relații sexuale, se „folosește” de calitatea sa, ori „abuzează” de încrederea victimei, sau de autoritatea ori influența sa. De observat și diferența făcută de legiuitor între uz (când e vorba de calitate) și abuz (când e vorba de încredere, autoritate sau influență), diferență care nu se regăsește în motivarea hotărârii judecătorești.
Bivolaru și-a folosit influența pentru a o determina pe Mădălina să facă sex, dar asta se întâmplă în toate cazurile în care un bărbat convinge o femeie să aibă relaţii sexuale (alternativa convingerii prin folosirea influenţei ar fi constrângerea). Nu folosirea (uzul) influenței e pedepsită conform textului legii, ci abuzul de influență. Mă întreb ce abuz a fost aici dacă victima însăși nu s-a considerat abuzată? Minoră fiind, poate nu a avut discernământul să-și dea seama că a fost abuzată, dar între timp a devenit majoră și a continuat să susțină că n-a fost niciun abuz. Este sexul liber consimțit, în urma căruia rezultă relații afective care dăinuie și după 10 ani (cum precizează instanța), un abuz?
 
Un profesor care convinge o elevă să întrețină relații intime cu dânsul spunându-i că îi dă o notă mare sau îi motivează niște absențe, adică își folosește calitatea sa de profesor, săvârșește o infracțiune. Nu știu exact ce a determinat-o pe Mădălina Dumitru să accepte relații intime cu Bivolaru (ea tăgăduiește relațiile, dar alegem să credem SRI-ul, cum a ales și instanța), dar prezumția de nevinovăție impunea luarea în calcul și a altor variante decât folosirea calității de profesor yoga. De pildă, faima că se pricepe să provoace orgasm femeilor.

„Minora D.M. a fost asistată permanent până la soluţionarea definitivă a cauzei de către un avocat membru MISA, în condiţiile în care acuzaţia adusă vis-à-vis de această parte vătămată îl viza pe inculpat în calitatea sa de lider spiritual al acestei mişcări. În aceste condiţii, partea vătămată a fost practic lipsită de apărare, adoptând permanent o poziţie procesuală de sprijinire a inculpatului atât prin propria sa mărturie, cât şi prin cererile, memoriile şi plângerile pe care a înţeles să le formuleze în cauză.”, se mai spune în hotărâre.
„Minora” a ajuns între timp la 26 de ani, dar faptul că, majoră fiind, și-a ales singură avocatul care s-o reprezinte înseamnă pentru ÎCCJ lipsire de apărare. N-a vrut să marșeze pe sugestiile procurorilor de a se pretinde victimă și a cere despăgubiri babane pentru „abuzul” suferit, deci limpede e lipsită de discernământ.
Pentru bărbaţii care, dintr-un motiv sau altul, au deranjat serviciile secrete, devine primejdios să facă sex. Oricând pot fi acuzaţi că au abuzat (vezi cazul Assange – wikileaks), iar dacă femeia refuză să acuze, și se încăpățânează chiar și după 10 ani să pretindă că n-a fost niciun abuz, birocrații Statului tot pot considera asta ca dovadă despre cât de malefic și manipulator este bărbatul respectiv. Domnilor, dacă totuşi vă culcaţi cu vreo femeie, fiţi cât mai mitocani cu ea, ca nu cumva aceasta, chiar și după 10 ani, să-și mențină față de voi „o relație de dependență mentală, afectivă, sexuală”, fiindcă asta e dovada de netăgăduit a abuzului. Să recunoaștem: în relațiile dintre sexe se întâmplă manipulări, noroc cu Statul care ne apără!
Prevăd în acest caz o plângere la CEDO, și cred că Mădălina Dumitru o va depune.
 

Citiți și:

Mass-media acoperă abuzurile judecătorului Ionuţ Matei în cazul Bivolaru

Raportul asociației Human Rights Without Frontiers Int’l referitor la cazul MISA/Gregorian Bivolaru

yogaesoteric
18 noiembrie 2013