Iisus Hristos a fost expulzat din G7

Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, și-a invitat colegii din G7 la Münster, pentru o reuniune în care subiectul principal a fost Războiul din Ucraina și impactul său asupra lumii.

Ședința celor 7 miniștri de Externe a avut loc în sala unde, în 1648, a fost semnată pacea istorică din Westphalia, dintre spanioli și olandezi, care a pus capăt Războiului de Treizeci de ani.

Pentru această reuniune, Baerbock a dispus îndepărtarea din sală a crucifixului din lemn, vechi de aproape o jumătate de mileniu.

În poza care îi înfățișează pe cei șapte șefi ai diplomațiilor din Germania, Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Japonia, Italia și Franța, se observă clar pe peretele de lemn din fundal lipsa lui Iisus Hristos răstignit.

La întrebarea ziarului Bild, ministerul de Externe german a răspuns:

Crucifixul a fost îndepărtat din motive de protocol.

Ulterior, un purtător de cuvânt a explicat că, pentru reuniunea miniștrilor de Externe G7, a fost făcut un număr de modificări în sală, inclusiv ale mobilierului.

Pentru aceste modificări, a insistat acesta, nu a existat „nicio decizie luată la nivel politic”.

Annalena Baerbock face parte din Partidul Verzilor și este autoarea halucinantei declarații de acum câteva luni, conform căreia „părerea alegătorilor NU contează”.

Citiți și:
Sfârșitul Dezbaterii: Ai dreptul să fii de acord cu NOI
Al IV-lea Reich: Führerul Europei anunță Moartea Democrației – Este vremea dictaturii și a trădării
Nu este o glumă, este pura realitate a ceea ce ni se pregătește: omul nou, eliberat de „cătușele tradiționalului și ale religiei

 

yogaesoteric
16 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More