Il maestro Pinocchio, sau minciunile ridicole şi cvasi-evidente ale fostului coordonator al cursurilor MISA din Italia, Cătălin Virgil Călin

de profesor yoga Nicolae Catrina

Unele fiinţe umane produc răul întocmai cum albinele produc mierea.
William Golding

Am zis odată şi o mai repetăm: printre cele mai mari neplăceri ale vieţii omeneşti se află desigur şi polemizarea cu minţi ciudate, radicale, care pe lângă evidenta lipsă de judecată se mai „bucură” şi de „darul” relei credinţe.

Ion Luca Caragiale.

Întotdeauna, acela care caută numai petele în Soare, scormonind prin mintea sa perversă doar să critice,
va găsi ceva de criticat chiar şi în Paradis.
Profesor yoga Gregorian Bivolaru

 
Așa cum am subliniat în repetate rânduri atunci când am luat atitudine împotriva minciunilor, calomniilor și mizeriilor ce sunt împroșcate de indivizi tenebroși precum „anonimul” intenselight și alții ca el, există din nefericire unii oameni care, deși pretind cu emfază că sunt mari yoghini, nu pot totuşi să trăiască fără să pună la cale nenumărate nemernicii, fără să mintă şi să ponegrească. Pe unii dintre aceştia îi macină vechi resentimente şi frustrări exacerbate, pe alţii îi macină chinuitoare complexe de inferioritate, iar pe cei mai mulţi dintre ei îi macină dureroase orgolii rănite și sentimentul ratării, pe care cel mai adesea încearcă din răsputeri să și le ascundă în faţa celorlalţi sau chiar faţă de ei înşişi. Pentru astfel de fiinţe umane, este aproape imposibilă recunoaşterea unei autorităţi superioare reale sau acceptarea competenţei şi legitimităţii pe care o conferă o conştiinţă cu adevărat superioară.
 

 

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More