«Ilegalii» – elita agenţilor din intelligence

Un secret bine păzit: directoratul «S» al KGB

Despre faima şi acţiunile KGB (Komitet Gosudarstvenoi Bezapasnosti) s-au scris romane, s-au făcut filme, însă despre un anumit compartiment din organigrama spionajului sovietic se cunosc puţine elemente concrete şi, până la un punct, credem că este de înţeles acest lucru. Este vorba despre Directoratul „S”, care pregătea o categorie aparte de spioni: „ilegalii” sau „fantomele”.

Integraţi complet în realitatea unei ţări străine sub o identitate falsă, „ilegalii” nu au niciun fel de contacte cu reprezentanţii ambasadelor sau consulatelor Federaţiei Ruse din ţara de reşedinţă şi nu reacţionează decât la ordinele ofiţerului de caz, singurul (sau aproape singurul!) care le cunoaşte adevărata identitate şi le îndrumă paşii din Centrală, pe baza unui sistem de legătură convenit la plecarea în misiune.

Pentru vecini, prieteni sau colegi de muncă, „ilegalii” trec drept cetăţeni oneşti, respectuoşi şi loiali ţării în care trăiesc. Pe toată durata misiunii, aceştia nu mai au niciun fel de legături cu familia sau rudele rămase în Rusia. De asemenea, li se interzice folosirea limbii ruse, chiar şi în familie. După ani şi ani, totul intră în normalitate, „ilegalii” ajungând chiar să viseze în altă limbă.

Misiunile „ilegalilor” sunt diverse: crearea de relaţii în medii ce concentrează informaţii secrete; pregătirea logisticii (cazare, documente de identitate/călătorie, găsirea unui loc de muncă…) pentru o operaţiune specială (implantarea unui agent, extragerea altuia etc.); avansarea în carieră şi ocuparea unor funcţii cât mai importante în sectoare sensibile din ţara de reşedinţă; activarea unor măsuri deosebite în eventualitatea unui conflict cu Federaţia Rusă etc.

Orice serviciu secret care se respectă are un compartiment de „fantome” (există „ilegali” americani în Rusia, dar şi în unele state europene aliate!!!), iar Centrul de Informaţii Externe din România comunistă nu făcea excepţie de la regulă, pentru că „ilegalii” reprezintă cea mai bună sursă de informaţii.
Aceştia sunt elita agenţilor din intelligence, recrutaţi de serviciile secrete pentru profesionalismul, abnegaţia şi patriotismul de care dau dovadă.

Reînvierea morţilor din cimitire

Generalul-locotenent Vladimir Efimovici Semiciastnîi, fost preşedinte al KGB (1961-1967), aduce în atenţie o serie de aspecte de principiu ale pregătirii „ilegalilor”, valabile pentru toate structurile de intelligence, inclusiv pentru cele ale României dinainte de 1989:

General-locotenet Vladimir Semiciastnîi

– Sarcina Directoratului „S” consta în pregătirea unor ofiţeri de informaţii care să nu se deosebească cu nimic şi în nicio împrejurare de nativii din unele state occidentale, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania fiind ţinte prioritare. Totul trebuia să fie perfect, de la vorbirea fluentă, fără accent străin, a limbii viitorului stat de „adopţie” şi terminând cu unele mici detalii, aparent nesemnificative, cum ar fi, de exemplu, legarea şireturilor la pantofi: de obicei, ruşii îşi leagă şireturile aplecându-se în faţă sau lăsându-se pe un genunchi, în timp ce occidentalii caută mai întâi ceva (un scaun?) pe care să pună piciorul.

– Pregătirea „ilegalilor” se face în mod individual, vârsta recomandată pentru începerea antrenamentelor fiind în jur de 30 ani. Este riscant să angrenezi într-o asemenea aventură un tânăr de 20 ani, pentru că este „necopt” şi nici nu poate trece testele, care sunt de o duritate de nedescris. Hipnotizat, viitorul ofiţer de informaţii nu trebuie să vorbească limba rusă, ca să nu mai vorbim de provocările legate de băutură sau femei.

– Durata de pregătire a unui „ilegal” nu este standard: pentru unii candidaţi patru ani sunt suficienţi, în timp ce alţii au nevoie de cinci-şase ani. Ofiţerii ruşi sunt transformaţi în americani, englezi, francezi sau germani autentici: aceştia ştiu cum şi cât se plăteşte un apartament în New York, cum se completează un mandat poştal la Londra, o declaraţie fiscală la Paris sau cum te poţi descurca pe cont propriu la Bonn.

– În timp ce viitorii spioni se pregătesc din greu, în rezidenţele din străinătate se lucrează intens la crearea unei „legende” (biografie falsă), care să ateste că „ilegalul” este american/englez din naştere. O posibilă soluţie ar fi găsirea unui mormânt al unui copil decedat prematur şi radierea din evidenţele bisericii a oricăror referiri la moartea acestuia. Ştergerea din registrele bisericii este, de obicei, doar o chestiune de bani, evident cu o motivaţie plauzibilă (o moştenire, de exemplu).
Cel mai uşor de rezolvat o asemenea problemă este atunci când copilul a murit şi a fost înhumat într-o localitate diferită de cea natală. Dacă serviciul de contraspionaj autohton vrea să verifice identitatea „ilegalului”, va constata că, într-adevăr, este născut în localitatea respectivă. Cine se mai apucă să cerceteze dacă o persoană a murit într-un alt stat (american) sau într-o altă ţară?

– După ce s-a rezolvat problema viitoarei identităţi, iar candidatul a dovedit că este apt să fie trimis în misiune îndelungată, intră în scenă Serviciul tehnic, care pregăteşte toate documentele necesare: certificat de naştere, permis de conducere, paşaport cu o mulţime de vize de călătorie etc. Pentru confecţionarea acestora, specialiştii ruşi primesc de la rezidenţele externe hârtia originală, cerneala folosită, mostre de documente de identitate, semnături sau ştampile etc.

– La sfârşitul unui lung şi dificil proces de instruire, „ilegalul” trebuie să înceapă o nouă viaţă. Să nu vă imaginaţi că odată ajuns în SUA/Marea Britanie acesta îşi va cumpăra imediat o casă, va organiza petreceri cu vecinii etc. De regulă, „ilegalul” apare ca un „bătut al soartei” (şi-a pierdut serviciul, a investit într-o afacere care s-a dovedit riscantă, a pierdut la Bursă etc.) şi aşa poate intra mai uşor în contact cu oameni dispuşi să-l ajute sau să-l recomande unor persoane influente. Va trebui să treacă o bună bucată de vreme până ce „ilegalul” va fi pe picioarele sale.

„Ilegalii” – actori pentru toată viaţa

La rândul său, generalul-locotenent Vadim Alekseevici Kirpicenko, care a condus mult timp Directoratul „S” din KGB, susţine că afirmaţiile despre spioni şi activităţi clandestine vehiculate pe diferite canale atât în Vest cât şi în Est sunt una, şi altceva este o declaraţie a unui fost şef al Directoratului „S”, relevând următoarele: Este dificil şi nepotrivit să dezvăluim fapte concrete despre activitatea „ilegalilor”, chiar dacă ne referim la trecut. Este un subiect extrem de sensibil şi la fel de bine păzit. Selecţionarea, verificarea, recrutarea şi pregătirea unui ofiţer care să lucreze sub acoperire neconvenţională, cu documente false, reprezintă o afacere dificil de gestionat, care implică eforturi conjugate ale unor specialişti din diverse domenii ale muncii de intelligence.

Vadim Kirpicenko

Munca aceasta este unică, iar candidaţii extraordinari: curajoşi, culţi, cu voinţă puternică, capabili să anticipeze reacţia adversarului, rezistenţi la stres şi eforturi (fizice şi intelectuale) prelungite, cu excelente cunoştinţe de limbi străine, adaptabili la noi condiţii de trai etc.

Chiar dacă o persoană selecţionată termină pregătirea şi dispune de asemenea calităţi, nu înseamnă că poate deveni şi un bun ofiţer care să acţioneze în clandestinitate. Unele trăsături de caracter se formează cu greu şi deci ar trebui să fie native: arta disimulării, stăpânirea de sine şi chiar o uşoară înclinaţie spre mister şi aventură.

Paradoxal, dar „ilegalii” nu pot fi comparaţi cu actorii care se transformă pentru o seară – poate o stagiune – într-un anumit personaj. Este altceva să te transformi în cineva care trăieşte efectiv o nouă viaţă, vorbeşte şi visează într-o altă limbă.

Activitatea unui „ilegal” este total diferită de cea a unui ofiţer dintr-o rezidenţă diplomatică. Oricât de stresantă ar fi munca acestuia din urmă, noaptea se culcă liniştit lângă soţie şi copii, uitând de grijile zilnice. Un „ilegal” nu are o asemenea acoperire, nu are un loc unde să se relaxeze şi să uite de sine, iar deseori nici familia nu-i este aproape. Supravieţuirea sa într-un mediu ostil depinde numai de mintea sa şi de profesionalismul ofiţerului de legătură din Centrală.

În antrenamentul viitorilor „ilegali” apar deseori momente sensibile, legate îndeosebi de familie şi viaţa socială, dificil de gestionat. Ofiţerul este pregătit individual de experţi în diverse domenii, ceea ce presupune timp, discreţie totală şi, în consecinţă, limitarea contactelor şi a comunicărilor. Pentru depăşirea unor astfel de momente, conducerea KGB încuraja crearea unui microclimat prietenos, cu persoane „compatibile” (de regulă cadre de încredere din serviciu!), ca un echipaj pentru un zbor de lungă durată.

România – o prioritate evidentă a „ilegalilor” sovietici

În capitolul „Operaţiunile Progress” din cartea Arhiva Mitrohin – KGB în Europa şi în Vest, ne sunt prezentate date confidenţiale referitoare la acţiunile informativ-operative desfăşurate de serviciile secrete sovietice pe teritoriile ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, o atenţie aparte fiind acordată României.

Începând din 1968 (după invadarea Cehoslovaciei!), KGB a hotărât folosirea „ilegalilor” şi în ţările socialiste. Astfel, în afară de reţeaua deja existentă, în 1971 au mai fost infiltraţi trei „ilegali” în Bulgaria, patru în Ungaria, şapte în RDG, nouă în Iugoslavia şi 13 în România! Prioritatea acordată României după 1970 reflecta nemulţumirea crescândă a sovieticilor faţă de politica externă a lui Nicolae Ceauşescu, care cum bine remarca istoricul Alex Mihai Stoenescu, combina o versiune a neostalinismului în interior cu o independenţă crescândă faţă de URSS pe plan extern.

Preşedintele Vladimir Puţin: legal printre „ilegali”

Directoratul „ilegali” nu apare în organigrama oficială a Serviciului de Informaţii Externe (Slujba Vneşnei Razvedki – SVR), însă este puţin probabil ca SVR să fi renunţat la folosirea unor astfel de ofiţeri de intelligence. Recentele dezvăluiri ale FBI şi MI-5 (contraspionajul britanic) atestă că operaţiunile clandestine deţin o pondere însemnată în gândirea strategilor de la Iasenevo (Cartierul general al SVR), fapt confirmat chiar de liderul de la Kremlin.

Astfel, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia-1, preşedintele Vladimir Putin a susţinut că activitatea sa în structurile sovietice de spionaj a fost legată nu doar de Serviciul de Informaţii Externe, ci şi de cea a „ilegalilor”, subliniind următoarele: „Aceşti «ilegali» sunt oameni care posedă calităţi deosebite, convingeri puternice şi o construcţie psihică specială… Nu oricine poate lăsa în urmă familia şi prietenii, pentru a-şi sacrifica viaţa pentru Patrie. Doar cei mai buni dintre cei buni sunt capabili de acest lucru. Pot să spun – şi nu exagerez deloc – că «ilegalii» sunt unici şi trăiesc cu dorul de ţară în sufletul lor. Le doresc fericire şi prosperitate, fiind convins pe deplin că urările mele vor fi auzite.”

Fără a fi deloc ironici fi cunoscând relativ bine dăruirea fi loialitatea „ilegalilor” ruşi, noi suntem siguri că aceştia au receptat cu satisfacţie mesajul prezidenţial, la care unii, probabil, au și mulţumit prin sistemul de legătură stabilit cu Centrala.

Citiţi şi:

Arhiva Mitrohin şi istoria secretă a KGB (I)

Bani mulți pentru recrutarea agenților

O analiză lucidă, puțin cam tardivă. Avem nevoie de soluții acum, după 27 de ani de rătăcire bezmetică
 

yogaesoteric
15 mai 2018