Ilie Șerbănescu despre marele jaf al gazului românesc de la Marea Neagră: «Din gazul de la Marea Neagră izvorăște obligația ieșirii din UE»

Ce să-i replici dlui Terhes? (vezi Gazul românesc – emblema trădării naționale, Cotidianul, 16 iulie 2018) Că a fost desființată petrochimia pentru că așa ne-a dictat Banca Mondială, pentru că așa a fost programul UE pentru România, pentru că așa a vizat OMV preluând și apoi închizând Doljchim și Arpechim, pentru că așa a urmărit DNA băgând la pușcărie pe supraviețuitorii dictatului Băncii Mondiale, care mai acționau prin industria de îngrășăminte?! Ce să mai replici?!

Consumul de gaze în România s-a prăbușit de la 40 miliarde mc în 1990, la circa 12 miliarde mc anual în deceniul al doilea al anilor 2000. Demolarea ultimei redute – producția de îngrășăminte chimice – a dus consumul industrial de gaze de la 3 miliarde mc în 2008 la doar 1,2 miliarde în 2017. Consumul industrial de gaze a fost surclasat de consumul casnic. Și nu există niciun program de industrializare sau măcar de extindere a utilizării casnice a gazelor.

De altfel, ce s-ar mai putea face așa, bătând din palme, când gazul din Marea Neagră ar putea ajunge pe piață încă din 2019?! Ce semnificație practică are, într-o asemenea situație, condiția pusă concesionarilor de a vinde în România 50% din gazul exploatat?! Prevalându-se de faptul că n-au cui să vândă în România, concesionarii vor trimite gazul tot unde au vizat proiectele lor, mai ales că legea nu prevede niciun fel de sancțiuni dacă nu se conformează condiției de 50%.

Are vreun program pentru oameni statul român? România, posesoare de gaze, are o rețea de distribuție de gaze de 53.000 km. Ungaria hulitului Viktor Orban, neposesoare de gaze și cu un teritoriu mult mai mic decât cel al României, are 89.000 km de rețele de distribuție de gaze. Aici 95% dintre gospodării se încălzesc cu gaze. În România nici măcar 1/3. Peste 4 milioane de gospodării, deci o jumătate din total, se încălzesc cu vreascuri și lemne de foc. Un program de alimentare cu gaze a acestora ar fi totuși ceva, în ciuda faptului că nu reprezintă o cine știe ce valorificare a gazelor naturale cum este în petrochimie sau în industria farmaceutică! Complotul – căci altfel nu poate fi numit – al colonialiștilor de stirpe germană împotriva României funcționează la maximum. Șeful E.ON Germania pentru România, care deține jumătate din distribuția de gaze de pe teritoriul românesc, a anunțat că nu are în vedere extinderi ale rețelei de distribuție decât dacă se vor dovedi strict rentabile, adică să nu deranjeze cumva proiectele OMV de furnizor regional pe seama resurselor României sau, mai explicit, să asigure toate condițiile ca gazul din Marea Neagră să fie exportat și nu utilizat în România. Îi împiedică vreun program al României cu ceva să-și atingă scopul cu gazul românesc?! Populația României trebuie să plătească sume exorbitante ca să se racordeze la rețeaua de gaze – fără vreo facilitate de la statul român. În România dictatul aparține fără echivoc unora de genul celor de la OMV și E.ON, sub parohia colonială a Bruxelles-ului.

Dacă la cârma Românei ar fi oameni nu numai responsabili dar și cu dragoste de țară, episodul sinistru al gazului românesc ar putea trezi conștiințe și determina decizii fără îndoială cu caracter eroic având în vedere contextul internațional.

Ieșirea din mecanismul sordid al redevențelor – din care posesorul de resurse, după calculele pe cazurile din toate timpurile și din toate locurile, nu se alege cu mai mult decât numai o parte din 20 – este deocamdată nerealistă. Dar ieșirea din UE – DA!

Cu atât mai mult cu cât cel puțin 80% din contenciosul dezastruos pentru țară al gazului românesc din Marea Neagră se află în mecanismele „colonialismului colectiv” al UE: condiționalitatea aderării de externalizarea resurselor; răpirea de către Bruxelles a dreptului fiecărui posesor de resurse de a beneficia într-un fel sau altul, prin prețuri sau prin aprovizionare, de înzestrarea de la Dumnezeu cu aceste resurse; impunerea fără temeiuri și condiții economice a așa-numitei liberalizări a pieței și prețurilor, care a dus la creșteri nejustificate de tarife (independent de episodul Marea Neagră); distrugerea petrochimiei și industriei în general, pentru forțarea exporturilor de resurse în locul valorificării lor interne; finanțarea pe seama consumatorilor a conductelor pentru aceste exporturi; privarea românilor de accesul la propriile resurse, indiferent dacă pentru valorificări industriale sau pentru încălzire etc.

În ciuda complicațiilor și durerilor, retragerea din UE – implicând anularea tuturor acestor servituți înspăimântătoare – este o obligație de respect față de sine și demnitate pe care o impune nu numai emblematica trădare de neam și țară reprezentată de cazul gazelor românești din Marea Neagră, ci și adevăratul bilanț al apartenenței României la UE, organizație care, prin mecanismele celui mai odios colonialism actual, cel colectiv, și fluturând povești despre democrație, stat de drept și corectitudine politică, a luat tot României (economia națională, decizia națională, identitatea națională) în beneficiul altor popoare, nu contează cât de meritorii sau nu.

Citiți și:

BRUA 40 mld euro – Care este adevărata miză a gazului de la Marea Neagră

Prof. dr. Constantin Ciutacu: «Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine»

yogaesoteric
27 martie 2019