Iluzia veşnică a „izolării Rusiei”

De luni de zile, Occidentul proiectează o geopolitică de „izolare” a Rusiei, atât din punct de vedere economic prin sancțiuni, cât și din punct de vedere diplomatic prin crearea de contraalianțe anti-Rusia în întreaga lume. Dar cum funcționează această geopolitică a „izolării”?

La peste șapte luni de la operațiunea militară rusă din Ucraina, consecințele acestui război – în special consecințele sancțiunilor occidentale – au dus la cea mai mare rată a inflației în Europa și SUA.

Potrivit propriilor rapoarte, economia germană „intră în recesiune”. Inflația din Marea Britanie a atins un maxim din ultimii 40 de ani de 9,4%, adâncind criza costului vieții. Dar accentul rămâne pe „izolarea” și „înfrângerea” Rusiei. După cum a arătat ultima vizită a lui Biden în Orientul Mijlociu, marea iluzie nu a făcut încă loc unei evaluări mai raționale a modului în care criza din Europa nu a dus la o criză identică în Rusia, în ciuda sancțiunilor. Economia sa rămâne solidă, deoarece Moscova continuă să obțină câștiguri cruciale pe arena internațională.

Să vorbim despre exporturile rusești de gaze după sancțiunile occidentale. Proiectul de gazoduct „Power of Siberia 2” este în plină execuție, un proiect de gaze care va redirecționa gazul din Europa către China. Prin urmare, această conductă va compensa direct amenințarea europeană de a întrerupe complet importurile de gaze din Rusia. De aici, întrebarea: Există măcar o amenințare europeană credibilă?

În timp ce Rusia a furnizat, până la impunerea sancțiunilor, 35 de miliarde de metri cubi de gaz pe an Germaniei, finalizarea „Power of Siberia 2” îi va permite să furnizeze, prin Mongolia, 38 de miliarde de metri cubi de gaze Chinei. Acest act a determinat Rusia să-și afirme dominația. Producătorul rus de energie Gazprom le-a spus clienților săi europeni că nu poate garanta aprovizionarea viitoare cu gaz din cauza unor circumstanțe neobișnuite.

Această absență a unei garanții rusești reflectă cu greu poziția unei țări aflate sub presiunea sancțiunilor și/sau care se confruntă cu „izolarea”.

În timp ce construirea unei a doua conducte majore către China va spori puterea Rusiei, faptul că China cumpără gaz de la Rusia, în ciuda tuturor presiunilor din partea SUA, spune multe despre puterea diplomatică a Rusiei, bazată pe o viziune pentru o nouă ordine globală multipolară.

Convergența reafirmă prietenia fără limite a Chinei cu Rusia, o relație care a fost forjată de o geopolitică consecventă a SUA de „încercuire” a Chinei și a Rusiei.

Dincolo de China, poziția Rusiei în Orientul Mijlociu rămâne puternică. Vizita lui Vladimir Putin la Teheran și discuțiile cu liderii iranieni și turci contracarează, încă o dată, obiectivul occidental de a impune „izolarea” Rusiei. Este vorba de mult mai mult decât simple întâlniri. Ele au o substanță din care se poate desprinde o semnificație reală care arată eșecul drastic al Occidentului.

În ceea ce privește Iranul, există rapoarte privind o cooperare militară în creștere între Moscova și Teheran. Legăturile tot mai strânse ale Iranului cu Rusia ar putea fi, de asemenea, o poartă de acces către un nou peisaj geopolitic al Orientului Mijlociu.

Luați în considerare următorul aspect: țări precum Arabia Saudită au rezistat până acum presiunii SUA de a scăpa de acordul OPEC+ cu Rusia. Și, de asemenea, nu au nici intenția de a încălca acest acord. „Ieșirea” Americii din Orientul Mijlociu a permis acestor state să exercite un grad ridicat de autonomie strategică în dezvoltarea și gestionarea legăturilor externe. Legăturile centrate pe energie cu Rusia sunt cruciale, ceea ce ar putea oferi baza pentru medierea rusă în normalizarea legăturilor statelor arabe din Golf cu Iranul. Aceasta s-ar putea să se petreacă deja, în măsura în care retorica anti-Iran a președintelui Biden în timpul ultimului său turneu în Israel și în Arabia Saudită nu a lăsat niciun impact.

De fapt, imediat după ce Biden a părăsit Arabia Saudită, ministrul saudit de Externe a declarat pentru CNN că legăturile saudite cu Iranul se îmbunătățesc. Prințul Faisal bin Farhan a făcut această declarație în ciuda afirmației recente a iranienilor că au dobândit deja capacitatea tehnică de a construi un dispozitiv nuclear. Prin urmare, „alianța petrolieră” de facto a Rusiei cu Arabia Saudită își arată impactul și în alte părți. Un rol mai important al Rusiei în regiune poate ajuta la eliminarea problemelor regionale inutile. Această integrare tot mai mare a Rusiei în Orientul Mijlociu nu indică deloc „izolarea” Moscovei.

În altă privință, legăturile Rusiei cu Turcia, membră NATO, rămân puternice. De fapt, Ankara, spre deosebire de Bruxelles, joacă un rol care are potențialul de a reduce impactul nefast al războiului cauzat de sancțiunile occidentale. La 13 iulie, ministrul turc al Apărării a anunțat că Rusia și Ucraina au convenit, în cadrul discuțiilor purtate la Istanbul, să stabilească un coridor securizat pentru exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. La aceste discuții nu a participat niciun reprezentant al SUA sau al UE/NATO, deși a fost prima întâlnire față în față între cele două părți aflate în conflict de la începutul războiului, la sfârșitul lunii februarie.

Rolul Turciei în afara sferei de cuprindere a NATO este legat de propria căutare a Ankarei pentru un rol global mai mare. Acest rol a fost, de asemenea, facilitat de eșecul persistent al SUA de a arăta sensibilitate față de interesele turcești. În timp ce Atena a confirmat recent că va cumpăra 20 de avioane F-35 de la SUA, singura asigurare dată de Biden lui Erdogan a fost aceea de a „lua în considerare” achiziția de F-16 de către Ankara.

Prin urmare, dacă scopul principal al vizitei lui Biden, așa cum a remarcat Jake Sullivan, a fost acela de a construi un front anti-Rusia, doi actori-cheie din Orientul Mijlociu joacă alături de Rusia în moduri care subminează direct politicile SUA.

Prin urmare, în timp ce Occidentul (SUA și UE) poate că a tăiat legăturile cu Rusia, este necesar să înțeleagă că lumea a trecut deja în mare măsură la o ordine multipolară care a redus drastic capacitatea oricărui actor internațional de a-și impune unilateral voința.

Obsesia occidentală pentru „izolare” arată o gândire desprinsă din mentalitatea Războiului Rece care refuză să-și recunoască limitările și impotența într-o lume în mare măsură schimbată.

Citiţi şi:
Dan Diaconu: De ce critic Occidentul şi nu Rusia, China etc.
Este inevitabil un război între SUA și Rusia?

yogaesoteric
6 octombrie 2022