Împărăţia lui DUMNEZEU este Iubire pură, şi acolo unde domneşte iubirea Lui se află şi El

Fragment din lucrarea „De la iad la rai”, de Jakob Lorber Povestea călătoriei lui Robert Blum după moarte, în lumea de dincolo
 

Jakob Lorber a reuşit printr-o admirabilă formă de exprimare, prin dicteu divin, să transmită întregii omeniri învăţăturile excepţionale revelate de DUMNEZEU, de Iisus şi de spirite evoluate aflate în lumile superioare. Personajul central al acestei cărţi „De la iad la rai”, nu este unul fictiv, Robert Blum a existat în realitate, fiind o personalitate binecunoscută a Germaniei paşoptiste. Această poveste descrie călătoria sufletului lui Robert Blum după moarte, în lumea de dincolo, trecând prin lumi infernale şi ajungând  în lumile superioare, în paradisul dumnezeiesc, ghidat fiind de DUMNEZEU. Pe tot parcursul acestei călătorii spirituale, sufletul lui se îmbogăţeşte cu experienţe spirituale profund transformatoare şi înălţătoare.

În fragmentele selectate din această carte se face referire la forţa transformatoare a iubirii şi necesitatea deschiderii inimii către DUMNEZEU, la cunoaşterea Împărăţiei lui DUMNEZEU şi la semnificaţia pâinii dumnezeieşti şi a vinului divin. În dialogurile purtate de spiritul lui Robert Blum şi a altor spirite cu DUMNEZEU, vocea lui DUMNEZEU este redată în dialoguri prin pronumele Eu.

Capitolul 253
Ceea ce face iubirea este bine făcut
Lasă-te condus numai de ea!

1. Ofiţerul spune: „O, ce minunat este să depinzi de un astfel de Domn, care se află la o înălţime inaccesibilă tuturor fiinţelor în privinţa înţelepciunii, dar care creează libertatea cea mai înaltă în privinţa iubirii şi face în aşa fel încât aceasta să nu lipsească deloc! Da, acest DUMNEZEU este infinit de mare, de sublim şi de sfânt!
2. În Sfânta Scriptură se găsesc nenumărate exemple despre faptul că Tu, Doamne şi Părinte, ai fost de atâtea ori impresionat de iubire. Nu vreau deloc să mă gândesc la acele exemple din Vechiul Testament în care ai ascultat-o pe Sara, în care ai acordat lui Iacov cel iubitor privilegiul întâiului născut, sau ai făcut din Iosif un binefăcător al fraţilor săi. Sau despre Moise, care a fost dintotdeauna un fiu al iubirii şi care a ajuns la Tine, cel din rugul arzând, prin impulsul inimii sale, devenind apoi instrumentul desăvârşit al iubirii şi îndurării Tale.
3. Mă gândesc mai degrabă la Noul Testament, în care Tu Însuţi ai acţionat de atâtea ori prin iubire încât uneori ucenicii şi Apostolii Tăi s-au supărat de-a dreptul. Cu cât drag şi-ar fi dorit ca în anumite ocazii să faci să cadă din Cer foc şi pucioasă pe Pământ! Dar Tu i-ai respins şi ai vindecat acolo unde se aşteptau să răneşti. O, Doamne, întreaga veşnicie este prea scurtă ca să enumerăm minunatele fapte ale iubirii Tale! Dar ce putem face? Nimic altceva decât să Te iubim şi iarăşi să Te iubim, pentru că Tu însuţi eşti numai Iubire şi iarăşi Iubire, în toate!”
4. Eu: „Bine, bine, frate şi fiu al Meu! Ceea ce face iubirea este bine făcut! De aceea, lasă-te întotdeauna îndrumat numai de iubire! Şi oriunde te-ar atrage aceasta, vei ajunge la locul potrivit; căci Împărăţia Mea este Iubire pură, şi acolo unde domneşte iubirea Mă aflu şi Eu. De aceea, nimeni nu poate ajunge fără iubire în Împărăţia Mea, şi cu atât mai puţin în imediata Mea apropiere. Este drept că lumina ochilor Mei străbate întregul infinit şi ea constituie diamantul veşnic strălucitor al înţelepciunii Mele. Dar iubirea se află numai acolo unde mă aflu Eu Însumi în corpul Meu şi unde pot fi diferenţiat ca entitate.
5. Lumina Soarelui răzbate până la depărtări aproape incomensurabile. Dar de căldura lui beneficiază numai acele corpuri cereşti care se află în apropierea lui; căci dincolo de cercurile planetare nu mai răzbate căldura. Corpurile care vor să fie încălzite de Soare trebuie să aibă mai întâi lumina în sine. Un bulgăre de viaţă nu preia căldura înainte de a se topi şi a deveni apă, care este capabilă să preia căldura în sine.
6. Aşadar cine are iubire va găsi iubirea în sine şi o va putea dobândi ca proprietate deplină. Dar cel care nu are iubire nici nu o va putea prelua în sine. Dacă un cărbune nu ar avea foc în sine, nu ar putea ajunge niciodată la incandescenţă.”

Capitolul 278
Locul adevăratei fericiri se află în inima omului
Calea spre Cer este la trei şchioape distanţă

1. Eu: „Da, aşa stau lucrurile. Adevărata fericire poate fi atinsă de om numai pe calea cea îngustă şi în locurile strâmte. Cel care o caută pe străzi largi şi este de părere că fericirea se află  numai în locurile mari şi pline de strălucire nu o găseşte niciodată. Numai orgoliul clădeşte străzile largi ale pieirii şi construieşte pieţele mari, însă acestea nu condiţionează nici din punct de vedere material, şi nici din punct de vedere spiritual fericirea omului.
2.  Aţi văzut adeseori pe lume cum se îngraşă cei mari pe seama celor mici şi a celor săraci. Dar cine a devenit fericit datorită aurului, argintului şi pietrelor preţioase? Eu vă spun vouă: nimeni! Căutarea celebrităţii şi zgârcenia nu se satură niciodată şi tind atât ziua cât şi noaptea să obţină o strălucire şi o glorie şi mai mare, şi tot mai multe bogăţii. Iar cine este nemulţumit, nu este fericit şi nici nu poate deveni vreodată. O piaţă mare şi lată necesită mulţi oameni ca să se umple, şi ea nu mai este atunci suficientă locuitorilor ei. Căci aceştia vor tinde spre extinderea şi umplerea noii pieţe, şi aşa mai departe. Nu este posibil ca astfel de oameni să ajungă vreodată la ţelul lor, dacă nu au găsit adevărata fericire durabilă.
3. Ce constituie de fapt cea mai mare nefericire a tuturor spiritelor Iadului? Este strădania lor de a ajunge la infinit! Însă infinitul nu are pereţi despărţitori şi nici limite. De aceea, este uşor de înţeles că un spirit umplut de Iad nu va putea ajunge niciodată la fericire. Căci cine caută fericirea în nesfârşire nu o va găsi niciodată! Cu cât va ajunge mai departe, cu atât se va deschide în faţa lui o prăpastie fără sfârşit, dincolo de care nu va trece niciodată.
4. De aceea, Împărăţia Mea a fost depusă în fiecare inimă omenească. De aceea, cine vrea să intre în Împărăţia Mea trebuie să pătrundă în propria sa inimă şi să-şi întemeieze acolo un locşor al păcii care se numeşte smerenie, iubire şi împăcare. Dacă omul ajunge să facă toate acestea, fericirea sa este întemeiată pentru veşnicie. Şi în curând va găsi cu mult mai mult decât s-a aşteptat vreodată. Căci o căsuţă mică poate fi dotată cu mult mai uşor cu toate cele necesare decât un palat mare, care continuă să pară gol chiar şi după ce în interiorul său au fost aduse mii de obiecte.
5. De aceea, nu trebuie să vă faceţi gânduri foarte mari despre Cerul Meu, ci o imagine mică şi strâmtă, şi atunci veţi găsi în ea adevărata fericire. – O inimă plină de iubire faţă de Mine şi faţă de fraţii şi surorile voastre, la care se adaugă un simţ activ şi bucuros al activităţii, vă aduce fiecăruia dintre voi adevărata fericire veşnică.
6. De asemenea, nu trebuie să vă imaginaţi că Împărăţia Mea se află foarte departe, căci ea este de fapt foarte aproape. Întregul drum este de cel mult trei şchioape: distanţa dintre creştetul capului şi centrul inimii! Dacă aţi parcurs această mică distanţă, vă aflaţi deja în interiorul ei. Să nu vă imaginaţi că trebuie să faceţi o călătorie în afară, dincolo de toate stelele, căci singura călătorie pe care trebuie să   o faceţi este cea lăuntrică, până în inima voastră. Acolo veţi găsi Cerul şi adevărata viaţă veşnică!”

Capitolul 279
Învăţătura modestă, dar plină de putere, a Domnului
Despre calea cea scurtă care duce către Cer
Raţiunea capului şi cunoaşterea inimii
Pilda culegerii roadelor

1. Spiritele azurii spun: „De faptul că Tu eşti cu adevărat DUMNEZEUL cel veşnic, Domnul şi creatorul tuturor Cerurilor, Sorilor şi Pământurilor, nu mai avem acum nici cea mai mică îndoială. Căci este suficient ca cineva să Te audă vorbind şi orice îndoială îi dispare ca ceaţa în lumina Soarelui. Aşa cum ai vorbit când Te-ai aflat pe Pământ pentru fiecare spirit creat, tot aşa vorbeşti şi acum faţă de noi. Din modul Tău simplu de a vorbi se revarsă izvoarele celui mai profund adevăr al înţelepciunii divine plină de iubire, asemănătoare celui mai măreţ fluviu! Cât de minunată este descrierea căii spre împărăţia Ta! Numai că noi ne aflăm acum în situaţia lui Nicodim, care nu a ştiut nici el, atunci când Tu, Doamne, ai vorbit cu el despre a doua naştere, cum să înţeleagă acest lucru. Calea de la cap până la centrul inimii ar fi într-adevăr scurtă, dar cum să păşeşti pe ea? Lucrurile sună enigmatic, în ciuda înţelepciunii ascunse în ele, şi am dori să te întrebăm, la fel cum a făcut Nicodim la vremea lui: «O, Doamne, cum am putea pătrunde cu picioarele noastre în propriul nostru trup, ba chiar în centrul inimii noastre?». Căci probabil că ar fi mai simplu să ajungem pe cea din urmă stea creată de Tine, decât în propria noastră inimă.
3. De aceea, trebuie, Doamne, să Te rugăm să ne dai o explicaţie mai amănunţită, aşa cum te-au rugat adeseori şi Apostolii Tăi pe Pământ. Căci şi lor, învăţăturile Tale înţelepte li s-au părut nu de puţine ori la fel ca satele spaniole, în care niciun străin nu se poate descurca. Căci cine ar putea să cunoască locul de intrare şi planul lor de construcţie? Doamne, explică-ne mai amănunţit aceste lucruri!”
4. Eu: „Faptul că nu înţelegeţi acest lucru se datorează numai simţurilor voastre, care sunt orientate prea mult către Pământ. Atât de deştepţi ar trebui totuşi să fiţi încât să vă daţi seama că aici nu poate fi vorba de un mers obişnuit cu picioarele, ci numai de o călătorie pur spirituală în propriul suflet. Nicodim era un om pământean, legat de materie; de aceea, este de înţeles că el a asociat ideea celei de-a doua naşteri cu conceptul de trup matern. Însă voi v-aţi dezbărat acum pe deplin de orice materie pământească – şi atunci, cum puteţi gândi, în calitatea voastră de spirite, dintr-o perspectivă atât de materială?
5. Oare nu aţi descoperit niciodată că aveţi în voi o dublă activitate spirituală, una a capului şi alta a inimii? Iată, în cap se află raţiunea rece a sufletului, împreună cu slujitoarea sa, inteligenţa, care se aseamănă unui braţ ce ajunge până departe, plin de ochi şi de urechi. Inteligenţa prelungeşte tot mai mult acest braţ, vrând să cuprindă întreaga nesfârşire. Însă această strădanie nebunească este periculoasă în sine, pentru că aduce acea însuşire a sufletului hotărâtă morţii şi judecăţii, şi care este desemnată prin cuvântul orgoliu. În inimă însă se află iubirea provenită din spiritul propriei Mele inimi. Acest spirit conţine totul în sine, ca spirit al Meu, incluzând tot ceea ce se află în infinit, de la cel mai mare până la cel mai mic.
6. Dacă raţiunea întrezăreşte strădania nebunească a inteligenţei sale, şi în loc să vrea să atingă ceea ce nu poate fi atins, se retrage cu smerenie în inimă (locuinţa spiritului Meu din om), îndreptând într-acolo capacităţile sale de percepţie – atunci parcurge călătoria menţionată de trei şchioape. Pe această cale, omul ajunge la adevărata viaţă veşnică, la pacea adevărată plină de fericire, şi găseşte la un loc tot ceea ce cuprinde întreaga nesfârşire.
7. Desigur, această Împărăţie lăuntrică nesfârşită nu se poate revela decât treptat, ca o plantă ce creşte dintr-un mic germen ascuns în interiorul seminţei sale. Numai de intensitatea iubirii faţă de Mine şi faţă de aproape depinde dacă din acest germen spiritual sămânţa operei Mele va ajunge mai devreme sau mai târziu la maturizare, dând roade mai bogate sau mai sărace. Căci iubirea inimii faţă de Mine se aseamănă cu iubirea şi căldura Soarelui, iar iubirea faţă de aproape cu ploaia absolut necesară. Iar dacă Soarele şi ploaia acţionează împreună în ordinea cuvenită, fiecare recoltă va creşte în modul optim, ajungând în scurt timp la coacere.
8. Pentru o mai bună înţelegere, vă voi da încă o pildă simplă: Această situaţie se aseamănă cu aceea în care un tată îşi duce copilaşii vara în grădina plină cu pomi împovăraţi de roade. Copiii ar dori imediat să se urce în copaci, să culeagă fructele şi să le mănânce fără măsură. Însă tatăl cel înţelept le spune copiilor lipsiţi de experienţă: «Rămâneţi lângă mine! Dacă v-aţi urca în pomi cu puterile voastre firave ca să culegeţi fructele, aţi putea uşor cădea de acolo, rupându-vă mâinile sau picioarele, sau chiar aflându-vă moartea. Însă eu şi slujitorii mei suntem mari şi puternici, şi ştim cum să recoltăm fructele. De aceea, aşteptaţi aici, în linişte! Eu însumi mă voi urca în pomii cei înalţi şi vă voi pune fructele în poală, astfel încât să le puteţi mânca fără cea mai mică osteneală. Iar când veţi fi şi voi mari şi puternici, veţi putea stăpâni şi voi pomii cei înalţi» – Înţelegeţi voi această pildă?”
9. Răspund spiritele albastru-azur: „Îţi mulţumim, Părinte preasfânt! Veşnică mulţumire Ţie! Acum ne este totul la fel de limpede ca Soarele, şi nu mai avem nicio nelămurire”.

Capitolul 280
Însemnătatea corespondenţei pâinii şi vinului
Despre cunoaştere şi faptă.
Misiunea încredinţată spiritelor albastru-azur

1. Eu: „De vreme ce aţi înţeles acum totul, trebuie să şi acţionaţi în conformitate cu cele înţelese, căci altfel nu veţi recolta niciun rod din învăţătura Mea! Acum vă voi da adevărata pâine şi adevăratul vin. Căci şi în această lume pâinea este la fel ca trupul Meu, iar vinul la fel ca sângele Meu. Această hrană vă va fortifica şi de acum încolo nu veţi mai gusta moartea, căci viaţa veşnică va fi în voi”. – (Spre Robert): „Frate Robert, du-te şi adu încă o dată pâine şi vin!”
2. Robert face câţiva paşi spre sud în pădurice şi găseşte acolo într-o poieniţă o găleată întreagă plină cu cel mai bun vin, având alături o mulţime de pahare şi cincizeci de bucăţi din cea mai frumoasă pâine de grâu. Când Robert zăreşte această cantitate de alimente cereşti, o cheamă pe Helena şi pe noile sale ajutoare, Petre şi soţia lui, ca să-i ajute să le aducă pe toate la locul potrivit. Cei chemaţi sosesc de îndată, însă toţi patru nu reuşesc să transporte totul la locul potrivit.
3. Acest lucru este observat de către spiritele împăraţilor, care până acum s-au întreţinut cu Apostolii despre tot ce se află în Cer şi pe Pământ. Aceştia se grăbesc să-l ajute pe Robert, şi astfel reuşesc cu toţii să transporte pâinea şi vinul, întrecându-se apoi în servirea spiritelor albastru-azur, care mănâncă pline de recunoştinţă pâinea şi beau vinul.
4. Însă Eu le spun monarhilor: „Iubiţii Mei fraţi şi prieteni! Este lăudabil şi bine din partea voastră să vorbiţi despre Mine şi despre Împărăţia Mea. Dar şi mai bine şi mai frumos este să trăiţi cu adevărat ceea ce se află în Cer. Cunoaşterea precede într-adevăr acţiunea, dar de îndată ce ştiţi ce aveţi de făcut, trebuie să acţionaţi. Căci o acţiune bună, oricât de mică, este mai bună decât o cunoaştere oricât de mare, dar lipsită de acţiune, întrucât dintr-o acţiune, oricât de mică ar fi ea, apare ceva. Acţiunea este urmată întotdeauna de o înfăptuire, pe când cunoaşterea pură nu înfăptuieşte nimic dacă nu trece la fapte.
5. La ce i-ar folosi unui olar dacă ar fi extraordinar de savant în arta sa, dar nu ar pune niciodată lut pe roata sa pentru a-şi transpune ştiinţa în practică? În mod similar, credinţa este o ştiinţă a inimii: atât timp cât ea nu este transpusă în practică, este ca moartă, căci numai opera înfăptuită îi conferă viaţă. De aceea, M-a bucurat foarte mult că aţi devenit activi într-un sens bun, fără să vă spun Eu. Adevăr vă spun, vouă tuturor: o singură înghiţitură de apă proaspătă pe care i-o daţi unui însetat este foarte preţuită de Mine, căci Eu privesc în primul rând faptele, şi mai puţin cunoaşterea!
6. Dacă cineva ştie ceea ce este drept şi nu acţionează în conformitate cu ceea ce ştie, acela este la fel de păcătos ca acela care cunoaşte dreptatea, dar nu vrea să acţioneze în conformitate cu ea, pentru că ea nu concordă cu comoditatea lui. – De aceea, pentru a fi cu adevărat cetăţean al Împărăţiei Mele trebuie să treceţi întotdeauna dincolo de lene şi de inerţie, şi să înfăptuiţi cele recunoscute prin ştiinţa voastră a fi bune; căci abia atunci veţi fi ceea ce trebuie să fiţi în conformitate cu ordinea Mea veşnică”.
7. (Către spiritele albastru-azur): „Iar acum, că v-aţi fortificat îndeajuns, mai mergeţi încă o dată în adâncuri şi treziţi-i pe cei care pot fi treziţi. Încercaţi să potoliţi spiritele înfierbântate, pentru ca să evitaţi pe cât posibil un război între oamenii Pământului. Şi dacă veţi reuşi chiar şi numai într-o anumită măsură să înfăptuiţi acest lucru, vă va aştepta o mare răsplată în Cerurile Mele, în care veţi putea ajunge cu uşurinţă, pentru că v-am arătat Eu însumi calea cea rapidă înspre ele.
8. Aveţi însă grijă să veniţi în toate direcţiile în întâmpinarea intenţiilor spiritelor roşii ca focul, pentru că acestea îşi vor da toată osteneala să aprindă războiul între domnitori. E drept că nu veţi putea împiedica totul. Dar pentru că veţi acţiona în numele Meu, veţi reuşi totuşi să faceţi foarte mult pentru ca omenirea să nu cadă în nenorocirile cele mai mari. După ce veţi fi împlinit această muncă, întoarceţi-vă din nou în acest loc! Aici vă va aştepta un mesager care vă va oferi o mână de ajutor în numele Meu, la intrarea voastră în Împărăţia Mea. Şi acum, la treabă – Amin!”
9. La plecare, unul dintre spiritele albastru-azur mai adaugă: „O, Doamne şi Părinte al nostru! Dacă ni se va mai face sete şi foame de acum încolo – căci nu putem şti cât vor dura cele pe care le avem de înfăptuit – de unde să mai luăm pâine şi vin?”
10. Eu: „Întreabă-i pe Robert şi pe tovarăşii săi cât timp a trecut de când i-am hrănit la fel ca pe voi cu pâine şi vin, şi dacă până acum li s-a făcut vreodată sete sau foame. Căci dacă cineva a mâncat o dată din pâinea Mea şi a băut vinul Meu, acela nu va mai înseta şi nu va mai fi înfometat niciodată! Căci pâinea Mea este adevărata hrană vie, care se produce mereu din nou în stomacul sufletului tău, hrănindu-i sufletul şi spiritul. Tot aşa, vinul Meu este adevărata băutură care astâmpără setea pentru veşnicie. De aceea, puteţi pleca liniştiţi, căci niciodată nu vă va mai fi foame sau sete!”
11. După această asigurare, spiritele albastru-azur pleacă pline de curaj la munca lor. Rămâne de văzut cât de multe vor reuşi să înfăptuiască ele, pentru că spiritele roşii au început să desfăşoare cea mai înflăcărată activitate pentru atingerea scopului lor; în orice caz, ele vor putea diminua considerabil această activitate deja începută.
12. Eu: „Acum trebuie să vină însă o mare pedeapsă asupra tuturor acelora care s-au dezobişnuit complet să mă cheme pe Mine la nevoie şi să recunoască valoarea oamenilor care nu au fost trimişi de Mine în lume pentru a se lăsa ucişi de dragul strălucirii tronului lor. De data aceasta, poporul care acţionează cumpătat şi treaz va dobândi victoria pentru toate timpurile viitoare. Însă acel popor care acţionează cu cruzime, lucru pe care Eu nu l-am prevăzut şi nu l-am îngăduit vreodată, va ajunge cu greu la victoria finală”.

Citiţi şi:

Cum învaţă oamenii să-L recunoască pe Dumnezeu

În căutarea propriei poveşti adevărate

Trăieşte-ţi viaţa la înalţimea aşteptărilor lui Dumnezeu

yogaesoteric
21 aprilie 2011