Importanța adeseori nebănuită a eforturilor benefice adecvate (II)

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți prima parte a articolului

Atunci când analizăm cu multă atenţie şi luciditate tot ceea ce au reuşit marii yoghini, yoghinii exemplari ai acestei planete, descoperim că, în realitate, tot ceea ce ei au reuşit s-a bazat fără nicio excepție pe eforturi atente, sistematice, perseverente şi adecvate. Tocmai de aceea s-a spus adeseori, şi încă se poate spune mereu, că pe nu contează ce maestru, pe nu contează ce maestră în practica sistemului Yoga îl face să devină şi apoi să se manifeste mereu ca atare exercițiul potrivit, exercițiul sistematic, perseverent care, în fiecare caz în parte, a implicat, implică un efort eminamente benefic, adecvat.

Tocmai de aceea merită să ne dăm seama că, dincolo de aparențe, fiecare tapas pe care îl alegem şi pe care apoi îl realizăm cu stăruinţă implică, fără nicio excepţie, anumite eforturi adecvate pe care este necesar să le facem. Atunci când privim tot şi toate cele ce alcătuiesc suma practicii Hatha Yoga, descoperim cu uşurinţă că o astfel de sumă presupune anumite eforturi benefice, adecvate, pe care de bună voie şi nesiliți de nimeni am ales să le realizăm şi apoi chiar le-am realizat, căci, dacă am avut doar unele intenții (chiar extraordinare, chiar pline de înţelepciune) care după aceea nu au fost urmate de efectuarea eforturilor concrete adecvate ce erau necesare, acestea nu au însemnat suficient de mult. Spre exemplu, trezirea, dinamizarea şi ascensionarea în universul nostru lăuntric a energiei nesfârşite, colosale fundamentale Kundalini Shakti presupune, fără nicio excepție, realizarea unor eforturi adecvate, eforturi care au fost apoi în mod sistematic efectuate până când energia esențială, colosală Kundalini Shakti s-a trezit în universul nostru lăuntric şi apoi a ascensionat, fiind fixată, spre exemplu, la nivelul centrului subtil esențial, spiritual, de forță, sahasrara padma.

Tocmai de aceea, atunci când intenţionăm să realizăm un anumit tapas şi apoi reuşim să îl ducem la bun sfârşit, fructificăm în felul acesta eforturile adecvate pe care le-am realizat pe parcursul efectuării sale. Dincolo de aparențe, chiar şi un post alimentar total în cadrul căruia bem doar apă necesită totuşi un efort specific, iar atunci când respectivul post este dus la bun sfârşit ne bucurăm de roadele sale caracteristice; un astfel de efort contribuie în această manieră la transformarea noastră lăuntrică, la creşterea noastră spirituală.

Aşa cum ne putem da seama dacă am atins deja o anumită stare de considerabilă maturitate lăuntrică, fiecare efort benefic pe care îl realizăm atunci când parcurgem o cale spirituală autentică contează într-o anumită măsură. Astfel că tot ceea ce realizăm se aseamănă, analogic vorbind, cu picăturile care se strâng, care se acumulează într-un potir, astfel că, la un moment dat, în potirul nostru se adună o mulțime considerabilă de picături care fac să apară, deloc întâmplător, un anumit salt spiritual care apare pe baza meritelor pe care le-am dobândit – merite ce au implicat angrenarea unor eforturi benefice potrivite. Nu este cu putință să ne imaginăm că în absenţa unor eforturi benefice adecvate, atente, perseverente, vom reuşi să facem salturi spirituale imense şi apoi chiar să intrăm în stări de extaz dumnezeiesc, în stări de samadhi, chiar dacă noi suntem nişte leneşi, nişte cârcotaşi, nişte nemulțumiți, nişte revoltați împotriva regulilor elementare care există într-un aşezământ spiritual sau împotriva regulilor elementare pe care practica yoga corectă, armonioasă le implică.

Explorarea pe orizontală versus angrenarea pe verticală

Este însă necesar să ne dăm seama că, pe lângă eforturile benefice, constructive, adecvate care ne conduc prin acumulare la apariţia unor transformări considerabile lăuntrice de natură spirituală, la celălalt pol există eforturile nefavorabile, malefice, nefaste, care la multe fiinţe umane sunt efectuate inconştient şi care nu contribuie la transformarea noastră în bine, nu sunt favorabile armoniei noastre lăuntrice, sănătăţii, depăşirii limitelor, ci, dimpotrivă, contribuie la lunecarea noastră în abisurile ce se deschid în noi şi nu sunt de natură să ne propulseze către o creştere lăuntrică eminamente benefică.

Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate în jurul nostru, constatăm că feluritele vicii, feluritele obişnuinţe funeste implică, de asemenea, realizarea unor eforturi care sunt nefavorabile, funeste. Iar astfel de eforturi ne fac să ne afundăm din ce în ce mai mult în abisurile infernale cu care intrăm în rezonanță ocultă şi apoi continuăm să le aprofundăm, chiar dacă toate acestea ne distrug şi ne duc la pierzanie.

Spre exemplu, atunci când facem eforturi de a accesa internetul pentru a rămâne ore întregi pe chat sau atunci când butonăm fără încetare telefonul mobil de care nu ne mai despărțim nicio clipă, astfel de acţiuni funeste implică totuşi nişte eforturi care ne răpesc timpul, care ne determină să investim anapoda energia lăuntrică de care dispunem şi iată că, prin intermediul unor astfel de eforturi, noi explorăm în permanenţă doar pe orizontală o anumită realitate şi nu facem deloc eforturi spre a explora realităţile sublime, dumnezeieşti, printr-o angrenare pe verticală, care este de natură să ni-L dezvăluie pe Dumnezeu şi să ne facă să-L simțim din ce în ce mai mult în universul nostru lăuntric.

Tocmai de aceea, atunci când suntem suficient de lucizi, este foarte important şi binevenit ca atunci când suntem pe cale să realizăm nu contează ce efort, să ne punem o întrebare fundamentală, întrebare care este necesar să preceadă realizarea efortului respectiv. Este esenţial ca atunci când intenționăm să realizăm un anumit efort de nu contează ce fel să formulăm pentru noi înşine următoarea întrebare: ,,La ce îmi serveşte, în fond, acest efort pe care urmează să-l realizez?

Procedând de fiecare dată în felul acesta, vom avea posibilitatea să ne dăm seama cu detașare, cu luciditate, cu bun-simţ de consecințele reale ce urmează să apară atunci când vom începe să realizăm efortul respectiv. În măsura în care ne dăm seama că efortul pe care tocmai suntem pe cale să îl facem este un efort nefast, este un efort inutil, este un efort steril, este un efort care nu ajută absolut deloc transformării noastre spirituale, este înţelept să ne oprim şi apoi este binevenit să alegem realizarea unui efort eminamente benefic, efort ce este de natură să faciliteze transformarea noastră spirituală, efort care va contribui la ascensiunea noastră pe o altă treaptă lăuntrică.

Confruntarea cu dificultățile

La modul general vorbind, se poate spune că, de îndată ce o activitate nu conduce către rezultatul scontat, rezultat despre care se consideră că va fi atins printr-o derulare fluidă, firească, ce a fost în mod euforic adaptată, există un efort benefic. Până la confruntarea noastră cu un astfel de punct, s-a putut spune că am acţionat practic fără efort. Totuşi, la un moment dat, de îndată ce apare o rezistență, se poate spune că survine un obstacol. Apare în felul acesta o dificultate, indiferent de natura progresului pe care urmărim să îl realizăm.

Sarcina ne lasă atunci impresia că devine dificilă şi tocmai de aceea necesită mai multă anduranță sau, altfel spus, aceasta presupune capacitatea de a rezista la oboseală. Toate acestea ne trimit la izvorul dinamismului, care necesită într-o asemenea situație o confruntare cu oboseala, uneori chiar cu durerea, eventual cu caracterul oarecum respingător al sarcinii, cu plictiseala, cu dezinteresul sau chiar cu concurenţa unui nou gen de atracție ce apare şi care ne poate distrage atenția.

Imediat ce dorim să continuăm, se impune declanşarea unei reacții complexe. Aceasta necesită întărirea, creşterea energiilor specifice deja implicate, intrarea în joc a unor noi resurse. Aceasta presupune o mai bună reglare, o armonioasă organizare, o excelentă concentrare a forţelor noastre lăuntrice, o mai mare intensitate a energiei subtile a voinţei. Toate acestea sunt angrenate spre a rezista în fața a ceea ce uneori ne împinge către a lăsa totul baltă (în situaţii de acest fel suntem ispitiți inclusiv prin influenţa vicleană a demonilor să abandonăm sarcina benefică pe care ne-am propus-o), reuşind printr-un astfel de efort adecvat să depăşim tot şi toate cele ce se opun unui foarte bun sau chiar unui excelent randament.

Se poate spune că am descris până aici mai degrabă un efort benefic ce se integrează într-o activitate ce se află în curs. Însă aprecierea ce apare în sfera conştiinţei noastre poate să ne creeze probleme încă de la începutul primelor semne ce pot fi la modul general catalogate drept o dificultate. Într-o situație de acest fel, o atitudine ce implică realizarea unui efort adecvat va fi exact ceea ce avem nevoie încă din primul moment. Acționând astfel se va putea spune că aceasta va fi atitudinea noastră lăuntrică în momentul în care, spre exemplu, va fi necesar să ridicăm o anumită greutate pe care o considerăm a fi mare înainte chiar de a fi încercat măcar o dată să facem aceasta spre a verifica în felul acesta greutatea reală a obiectului ce urmează a fi ridicat. Analogic vorbind, la fel se petrece în orice fel de activități benefice.

Caracterul, amploarea, durata unei acţiuni, perspectiva unor progrese continue care apoi facilitează succesul necesită, după cum ştim cu toții, o suită de eforturi adecvate pe care va fi necesar să le menținem şi chiar să le reînnoim până la încheierea cu succes a respectivei activități, iar toate acestea implică pentru început existenţa în universul nostru lăuntric a unei anumite dispoziţii către efort.

Dincolo de aparențe, atunci când toate acestea sunt privite din punct de vedere ezoteric, este evident pentru noi că totodată în universul nostru lăuntric se produc imediat cu acea ocazie sau, mai precis spus, se declanşează procese de rezonanță ocultă cu anumite energii subtile specifice din Macrocosmos care operează sinergic şi se concretizează prin ceea ce am putea numi un efort benefic adecvat.

Cum putem amplifica eficienţa eforturilor benefice

Este necesar să ştiţi că efortul benefic are numeroase chipuri, nu numai în ceea ce priveşte diferitele clasificări în efort fizic, efort psihic sau chiar efort moral. Dincolo de aparențe, efortul poate fi clasificat şi din perspectiva diversităţii modurilor sale de realizare.

Un efort benefic adecvat se manifestă cu totul altfel, iar eficienţa unui astfel de efort creşte considerabil atunci când lăuntric manifestăm în simultaneitate o stare de entuziasm puternic ce face să apară în universul nostru lăuntric un proces de rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Entuziasmului Dumnezeiesc.

Un astfel de efort benefic va fi mult mai eficient dacă în simultaneitate manifestăm o stare de eroism lăuntric ce implică un proces de rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Eroismului Dumnezeiesc.

Eficienţa efortului nostru benefic va creşte, de asemenea, dacă în simultaneitate vom manifesta o stare de răbdare exemplară, ce implică un proces de rezonanță ocultă cu energia subtilă sublimă a Atributului Dumnezeiesc al Perseverenţei Dumnezeieşti.

Iată că acționând în felul acesta facem să crească în mod considerabil eficienţa efortului nostru benefic adecvat. Prin integrarea acestor aspecte tainice, devine lesne cu putinţă să obţinem efecte mult mai mari sau, altfel spus, eficienţa efortului nostru benefic va creşte în mod considerabil.

În cazul declanşării acestor procese de rezonanță ocultă cu energiile subtile sublime ale acestor Atribute Dumnezeieşti, în universul nostru lăuntric vor fi captate energii subtile sublime dumnezeieşti care vor cataliza în simultaneitate apariţia unor veritabile minuni lăuntrice, ce vor apare în microcosmosul fiinţei noastre atunci când lăuntric nutrim cu putere astfel de stări simultane care, în exemplul nostru, sunt entuziasm, eroism, perseverenţă. Iată că în felul acesta v-am dezvăluit succint anumite aspecte oculte care sunt cunoscute de mii de ani de cei inițiaţi şi care, atunci când sunt implicate printr-o angrenare constructivă în cadrul efortului nostru benefic adecvat, fac să apară adevărate minuni ce sunt catalizate prin intermediul unor astfel de energii subtile sublime dumnezeieşti ce sunt captate în ființa noastră datorită stărilor şi gândurilor corespondente pe care încă de la începutul declanşării efortului nostru le nutrim.

Trecerea dincolo de nivelul obişnuit de uşurinţă

Aşa cum ne putem da seama cu uşurinţă, un astfel de efort benefic adecvat va fi net superior în comparaţie cu un efort, să zicem aşa, ,,heirupist”, egotic, ce apare pe fondul unei stări de încăpăţânare. Diferenţele în ceea ce priveşte efectul unui astfel de efort benefic adecvat vor fi imense, cu condiţia de a nutri lăuntric astfel de gânduri, astfel de trăiri prealabile ce vor provoca entuziasm, eroism, perseverenţă.

Aceste revelaţii deosebit de importante pe care vi le oferim în premieră vă ajută să înţelegeţi de ce la unii dintre voi eforturile egotice, îndârjite, „heirupiste”, încăpăţânate, nu conduc în cele din urmă la apariţia unor transformări spirituale rodnice. Toate aceste aspecte ezoterice vă ajută să înţelegeţi pentru prima oară diferențele imense considerabile între un efort eminamente benefic ce este într-un mod dumnezeiesc integrat şi care totodată este susţinut prin intermediul energiilor subtile sublime ale unor Atribute Dumnezeieşti (pe care le-am menționat în exemplul nostru) şi un efort egotic, îndârjit, ,,heirupist”, ce poate fi făcut de aceia dintre voi care, datorită ignoranţei, se complac într-o stare egotică şi care se miră şi nu înţeleg cum este cu putință să nu simtă transformări spirituale în urma realizării unui tapas în această manieră.

Aceste revelații ezoterice oferite în premieră vă transformă perspectiva asupra eforturilor benefice pe care le realizaţi şi, mai mult decât atât, în măsura în care sunt puse în practică dintr-o astfel de perspectivă inițiatică, vă transformă din temelii punctul de vedere asupra eforturilor benefice pe care le realizaţi fie atunci când practicați Hatha Yoga la sală, fie atunci când realizați un tapas pe care vi l-ați asumat acasă. La modul global, vorbim despre un efort benefic atunci când avem de a face cu o activitate care este necesar să fie realizată şi care implică atât prin cantitatea ei, cât şi prin calitatea ei, o trecere dincolo de nivelul obişnuit de uşurinţă. Vorbim, aşadar, despre un efort benefic atunci când este necesar să ne asumăm o anumită activitate ce implică depăşirea anumitor limite sau, altfel spus, de îndată ce este necesar să ne impunem o anumită sarcină ce implică să trecem la o treaptă superioară.

Este, de asemenea, fundamental să ne dăm seama că toate acestea presupun declanşarea unor procese de rezonanță ocultă care survin fulgerător, iar aceste procese de rezonanță ocultă vor fi corelate cu gândurile şi stările lăuntrice care există atunci în universul nostru lăuntric.

Toate aceste aspecte pe care vi le expunem în premieră se aplică inclusiv atunci când realizăm în cadrul practicii noastre Hatha Yoga metodologia pe care o cunoaşteţi sub numele de Vijnana Asana.

Citiți a treia parte a articolului

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 125/126

Citiți și:
Unele aspecte esenţiale care evidenţiază efectele benefice ale practicii tehnicilor yoga (I)
Cum să alegem un mod înţelept şi creator de îndeplinire a acţiunilor profund benefice şi dumnezeiesc integrate

 

yogaesoteric
8 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More