Impresionat de energia prim ministrului indian, Obama vrea să se apuce de yoga

de Bogdan Radu

Prim ministrul indian, Narendra Modi, l-a lăsat cu gura căscată pe preşedintele american Barack Obama în timpul unei vizite de lucru pe care a desfăşurat-o în SUA în această lună.

La cei 64 de ani ai săi, Modi se afla într-un post religios hindus de nouă zile, timp în care a consumat doar apă caldă. În timpul vizitei la Washington a avut un program de cinci zile înţesat cu peste 50 de întâlniri de rang înalt, vizite de lucru şi discursuri, între care şi o cuvântare înaintea ONU. Deşi nu mâncase de patru zile când a ajuns în Statele Unite, Modi l-a uimit pe Obama prin agerimea şi vigoarea sa.

În a doua zi a vizitei lui Modi în SUA, preşedintele american a oferit o cină la Casa Albă în onoarea oaspetelui indian. Invitaţii s-au delectat cu un antreu din avocado, brânză de capră, ardei gras şi lipii indiene, apoi cu peşte halibut în sos de morcov şi ghimbir, alături de orez basmati cu şofran, iar la desert au savurat creme brulee de mango. Modi a băut un pahar cu apă.

Potrivit unor oficiali prezenţi la această cină, Obama s-a arătat foarte surprins că prim ministrul indian face faţă cu brio programului supra-încărcat doar cu… apă caldă şi yoga. Hindus practicant, Narendra Modi ţine acest post de nouă zile de două ori pe an, de 40 de ani. El a scris pe blogul său că această practică este pentru el „o sursă de forţă, putere şi inspiraţie”.

Interesant este că presa din SUA nu a suflat niciun cuvinţel despre toate acestea. Majoritatea publicaţiilor au scris că singura interacţiune a celor doi oficiali legată de postul lui Modi a fost încurajarea adresată de prim ministrul indian preşedintelui american: „Vă rog să nu vă simţiti jenat şi să vă bucuraţi de cină!”. Zecile de articole apărute în presa americană (cu titluri care mai de care mai amuzante, de exemplu: Obama se înfruptă în timp ce Modi posteşte; La cina de la Casa Albă, Modi, aflat în post, încurajează gazdele să „atace” farfuria) susţin că imediat după aceea au avut loc discuţii economice şi politice, pe întreaga durată a cinei de lucru. Obama a fost criticat de unele publicaţii pentru invitaţia la cină făcută unui om aflat în post, în timp ce alte ştiri informează că oaspetele s-ar fi putut simţi jignit dacă nu i s-ar fi oferit şi lui o cină de stat, aşa cum i s-a oferit predecesorului său.

Presa indiană relatează însă evenimentul diferit. Cu titluri precum Nemâncat de patru zile, prim ministrul Modi îl uluieşte pe Obama cu vigoarea sa, ziarele din India susţin că preşedintele american a rămas cu gura căscată când a văzut cât de lejer şi-a susţinut turul de forţă în SUA liderul indian. Mai mult, oficiali citaţi de presa din India susţin că Obama şi-a arătat interesul de a începe şi el să practice yoga.

Soţia lui, Michelle Obama, practică deja unele exerciţii yoga şi chiar le-a introdus şi în cea mai mare sărbătoare găzduită de Casa Albă – Sărbătoarea Ouălor de Paşte (The Easter Egg Roll), dorind să transforme stilul sedentar de a petrece al americanilor într-unul activ. Din 2009, peste 30.000 de familii americane au făcut exerciţii yoga în cadrul acestui eveniment.

Citiţi şi:

De ce avem nevoie de yoga? Ce ne poate oferi yoga?

Atingeţi Suprema Fericire prin practica YOGA

Postul, cea mai firească terapie

 
 

yogaesoteric

21 octombrie 2014

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More