Chiar și în segmentele „trezite” ale „mișcărilor pentru dezvăluirea adevărului”, sau cel puțin printre mulți oameni care frecventează paginile și site-urile „alternative” de comunicare socială, există o tendință îngrijorătoare de a respinge informațiile inconfortabile ca fiind „teorii ale conspirației”, ca o reacție reflexă emoțională care apără proiecția fiecăruia despre lumea înconjurătoare.
Ne putem aștepta la o astfel de reacție infantilă de la așa-zisa „turmă” care consideră că știrile de la ora 19:00 îi informează în mod adecvat. Totuși, este șocant ca mulțimi de oameni care urmăresc paginile și site-urile ce reprezintă tendințele în „noua gândire” și „media alternativă/independentă” să dea dovadă de exact același mod de a gândi și de aceleași scheme comportamentale ca și fârtații lor lipiți de ecranele televizoarelor, evident supuși ingineriei sociale/spălați pe creier.
Acest articol este relativ scut dar incisiv, precum o sabie a adevărului cu ajutorul căreia se poate răspunde la acuzațiile și respingerile reacționare de tipul „ești un adept al teoriei conspirației” ori de câte ori cineva preferă să atace mesagerul în loc să răspundă mesajului (cu mintea deschisă și cu o atitudine de adult).
Încă este surprinzător cum de atât de mulți oameni sunt în continuare atât de ignoranți încât se luptă cu ideea fundamentală că cei care dețin pozițiile de putere și influență ar putea să conspire între ei, în mod deliberat, pentru a fi părtași la acte imorale, reprobabile, pentru propriul lor interes, ce ar părea incomprehensibil pentru omul obișnuit care nu este un psihopat turbat. Cu toate acestea, istoria ne arată din abundență că, de fapt, exact așa stau lucrurile.
Mai mult, autoproclamata „elită de la putere” a născocit – ȘI A PUS ÎN PRACTICĂ CU SUCCES – mijloace și metode de a manipula vigilența publicului într-o asemenea măsură încât atunci când un cercetător dezvăluie un adevăr incomod legat de conspirație în efortul său de a trezi mulțimile și de a le reda puterea, cei care ar trebui să recepteze aceste informații nedorite resping din start materialul informativ folosind exact terminologia proiectată și oferită lor de Sistemul care îi ține amorțiți! Sigur că fiecare am fost, la un moment dat, la capătul receptiv al acestui fir, fapt de care ne îngrozim acum.
Este revoltător să vedem cum frații și surorile noastre pe care facem eforturi să-i ajutăm să se trezească răspund la aceste strădanii de a le facilita noi înțelegeri EXACT ÎN MODUL ÎN CARE SISTEMUL DE CONTROL I-A CONDIȚIONAT SĂ RĂSPUNDĂ, ca de exemplu: „Uau, ești un adept fanatic al teoriilor conspirației!” și alte asemenea aprecieri. Ei bine, citind în continuare veți putea afla exact cine este la originea etichetei de „adept al teoriei conspirației” și pentru ce scopuri malefice este folosită această denumire încă de când a fost creată și până în ziua de azi. Dacă nu cunoașteți încă aceste adevăruri, s-ar putea să vi se întoarcă stomacul pe dos. Strategia a fost folosită de Sistem – din plin.
Atenție, este necesar să ne maturizăm rapid, întrucât suntem deja martorii unei accelerări masive a tentativei Big Brother de a se infiltra și de a controla fiecare aspect al existenței umane, acordându-ne un statul doar cu puțin mai mult decât acela de a fi surse obediente de venit, supravegheate, vaccinate, microcipate, care funcționează pe pilot automat.
În anul 1967, CIA a creat eticheta de „adept al teoriei conspirației” pentru a îi ataca pe toți cei care îi contestau pe teoreticienii conspirației „oficiali”. Democrația și capitalismul bazat pe piața liberă au fost fondate pe teorii ale conspirației care erau acceptate și considerate normale. Magna Carta (document britanic medieval considerat a fi o piatră de temelie a democraţiei moderne), Constituția Statelor Unite ale Americii, Declarația de Independență și alte documente esențiale ale Vestului au avut la bază teorii ale conspirației.
Dar acestea au fost zilele rele. Acum alta e situația. S-a schimbat în anii ’60. Mai precis, în aprilie 1967, când CIA a formulat o depeșă care evidenția termenul de „”… și recomanda metode pentru discreditarea acestora. Depeșa a fost înregistrată ca „psych” – prescurtare de la termenul în limba engleză care desemnează „operațiunile psihologice” sau dezinformarea – și „CS”, prescurtare de la unitatea de „Servicii Clandestine” a CIA.
Depeșa a fost formulată ca reacție la o solicitare trimisă de ziarul New York Times de a primi anumite informații, în baza legii dreptului la informare.
Documentul emis de CIA afirmă, între altele, următoarele:
„2. Acest curent de opinie este un subiect de îngrijorare pentru guvernul Americii și pentru organizația noastră.
Scopul acestei depeșe este de a oferi un material care să evidențieze și să discrediteze afirmațiile adepților teoriilor conspirațiilor, așa încât să fie oprită proliferarea unor asemenea afirmații în alte țări. Informații de context sunt oferite într-o secțiune secretă și în mai multe atașamente nesecretizate.
3. Modalitate de acțiune. Nu recomandăm să fie inițiate discuții legate de chestiune [a conspirațiilor] atunci când acestea nu sunt deja în desfășurare. Atunci când discuțiile sunt active, solicităm următoarele moduri de abordare:
a. Să fie discutată problema publicității cu contactele prietene din rândul elitelor (în special politicieni și editori), subliniindu-se că [ancheta oficială asupra evenimentului relevant] se desfășoară pe cât de amănunțit este omenește posibil, că acuzațiile criticilor nu au nicio bază și că orice discuții speculative în această direcție sunt folositoare doar opoziției. Să se evidențieze de asemenea că părți din discuțiile legate de conspirații par a fi generate deliberat de… propagandiști. Să li se solicite să își folosească influența pentru a descuraja speculațiile nefondate și iresponsabile.
b. Să se folosească mijloace de propagandă și să se combată atacurile criticilor. În special recenziile cărților și reportajele sunt adecvate pentru acest scop. Atașamentele nesecretizate ale acestui ghid ar trebui să ofere material de context folositor pentru a fi utilizat în mijloacele de propagandă. Tactica folosită ar trebui să evidențieze, acolo unde este aplicabil, că cei care ne critică (I) au formulat teoriile adoptate de ei înainte să apară dovezile, (II) au interese politice, (III) au interese financiare, (IV) au realizat în grabă o documentare inexactă, sau (V) propriile lor teorii le-au sucit mințile.
4. În discuțiile private sau în cele cu mass-media, care nu sunt direcționate către un anumit scriitor, sau atunci când sunt atacate publicații care urmează să apară, următoarele argumente ar trebui să fie folositoare:
a. Nu există nicio dovadă semnificativă pe care Comisia să nu o fi analizat.
b. Criticii pun mare preț pe anumite chestiuni, în timp ce ignoră altele. Ei tind să evidențieze amintirile martorilor (care sunt mai puțin demne de încredere și mai mult divergente – oferind tocmai de aceea suport pentru criticism).
c. În general, teoriile conspirației la scară largă sugerează că este imposibil să te ascunzi în SUA, mai ales că este de așteptat ca informatorii să primească redevențe consistente etc.
d. Criticii sunt adesea ispitiți de o anumită formă a mândriei intelectuale: aduc la lumină o teorie și se îndrăgostesc de ea; de asemenea, iau în derâdere Comisia pentru că nu răspunde de fiecare dată la fiecare întrebare a lor printr-o decizie foarte clară.
f. Cât despre acuzațiile potrivit cărora raportul Comisiei ar fi fost alcătuit la repezeală – acesta a fost finalizat la trei luni după data limită stabilită inițial. În privința gradului în care Comisia a încercat să finalizeze raportul cât mai repede, aceasta s-a petrecut în primul rând din cauza presiunii speculațiilor iresponsabile care deja apăruseră, în unele cazuri provenind de la critici care, refuzând să își recunoască erorile, vin acum cu alte noi critici.
g. Pentru astfel de acuzații vagi cum că «cel puțin zece oameni au murit în mod misterios» se pot găsi oricând explicații naturale.
5. Acolo unde este posibil, speculațiile vor fi contracarate prin încurajarea de a se cita din raportul Comisiei. Străinii cu mintea deschisă care îl vor citi ar trebui să fie impresionați de grija, temeinicia, obiectivitatea și viteza cu care a lucrat Comisia. Cei care au citit alte cărți ar putea fi încurajați să ia în considerație ideea că, lecturând raportul, îl vor descoperi ca fiind net superior operelor criticilor.”
Rezumând tacticile pe care depeșa CIA le-a recomandat:
– se va susține că ar fi imposibil ca atât de mulți oameni să păstreze tăcerea în privința unei conspirații atât de mari;
– se va proceda astfel încât oameni prieteni ai CIA să atace supozițiile și să îndemne spre lecturarea rapoartelor „oficiale”;
– se va susține că relatările martorilor nu sunt demne de a fi crezute;
– se va susține că e vorba de informații vechi și că „nu a apărut nicio dovadă nouă semnificativă”;
– se vor ignora afirmațiile legate de conspirație, cu excepția situației în care discuția despre acestea este deja prea activă;
– se va susține că a specula este o dovadă de iresponsabilitate;
– teoreticienii vor fi acuzați că sunt atașați și de-a dreptul nebuni după teoriile lor;
– teoreticienii vor fi acuzați că sunt motivați politic;
– teoreticienii vor fi acuzați că au interese financiare în promovarea teoriilor conspirației.
Cu alte cuvinte, în anii ’60, unitatea de servicii clandestine a CIA a creat argumente pentru a îi ataca pe teoreticienii conspirațiilor pretinzând că aceștia nu ar fi demni de a fi luați în seamă, ca parte a unor operațiuni de război psihologic ale agenției de informații americane.
Oare nu sunt teoreticienii conspirațiilor cu adevărat duși cu pluta?
Dincolo de evenimentele din istoria Vestului și de depeșele CIA… oare nu sunt teoreticienii conspirațiilor cu adevărat duși cu pluta?
De fapt, teoriile conspirației sunt atât de comune, încât judecătorii sunt învățați să privească acuzațiile legate de conspirații ca fiind doar noi și noi reclamații care să fie respinse, sau care trebuie dovedite în baza unor probe speciale.
Atât procedurile legale federale, cât și cele specifice fiecărui stat din SUA prevăd reglementări specifice atunci când se ia în discuție o conspirație și totodată prevăd pedepse pentru cei vinovați de conspirații.
Să examinăm ce gândesc despre conspirații cei care sunt educați pentru a cântări dovezile și pentru a formula decizii. Să vedem ce consideră judecătorii americani.
Căutând pe site-ul Westlaw.com, unul dintre primele motoare de căutare folosite de avocați și de judecători pentru a studia legi, un experimentat jurnalist de investigație a tastat cuvântul „conspirație”. Acesta este un termen atât de des folosit în procese, încât Westlaw a fost copleșit. Mai precis, a furnizat mesajul: „Căutarea dvs. a fost întreruptă întrucât ar putea rezulta un număr foarte mare de documente.”
Cu alte cuvinte, ar fi fost milioane, sau cel puțin sute de mii de rezultate ale căutării reprezentând cazuri în care a fost folosit termenul respectiv. Au existat atât de multe cazuri, încât Westlaw nu a reușit nici măcar să înceapă procesarea căutării.
Așa că jurnalistul a căutat din nou, de această dată folosit expresia „vinovat de conspirație”, în speranța că aceasta ar restrânge căutarea astfel încât Westlaw să o poată procesa și să ofere cazuri în care judecătorii i-au găsit pe inculpați vinovați de o anumită conspirație. Au apărut exact 10.000 de cazuri – acesta fiind numărul maxim de afișări pe care Westlaw îl poate oferi la o căutare. Cu alte cuvinte, există peste 10.000 de procese în SUA în care au fost folosite cuvintele „vinovat de conspirație”.
Mai mult decât atât, așa cum poate confirma orice avocat, în baza de date a Westlaw sunt publicate doar deciziile judecătorești definitive. Cu alte cuvinte, foarte rar sunt publicate deciziile tribunalelor, singurele decizii publicate în mod curent sunt cele ale curților unde se dau verdictele după judecarea recursurilor. Pentru că în SUA doar o mică parte a proceselor care au loc la tribunal sunt continuate prin recurs, aceasta înseamnă că numărul verdictelor de „vinovat de conspirație” este cu mult, mult mai mare de 10.000.
În plus, „vinovat de conspirație” este doar una din multele expresii care ar putea fi căutate pentru a descoperi cazuri în care inculpatul a fost găsit vinovat într-un proces vizând o conspirație. La o căutare pe Google au apărut 3.170.000 de rezultate la căutarea „vinovat de conspirație” (Guilty of Conspiracy), 669.000 de rezultate pentru „condamnări pentru conspirație” (Convictions for Conspiracy) și 743.000 de rezultate pentru „condamnat pentru conspirație” (Convicted for Conspiracy).
Sigur că multe tipuri de conspirații nu sunt denumite ca atare. De exemplu, prevederi legale de mult acceptate declară că este ilegal ca două sau mai multe companii să conspire să aranjeze prețurile, ceea ce se numește „Price Fixing” (1.180.000 de rezultate).
Având în vedere toate acestea, se poate extrapola afirmând că în SUA au existat sute de mii de condamnări pentru conspirații civile sau penale.
În sfârșit, multe infracțiuni fie nu sunt raportate, fie nu sunt soluționate, iar făptașii scapă fără a fi prinși vreodată. Din acest motiv, numărul real al conspirațiilor comise în SUA este cu mult mai mare.
Cu alte cuvinte, conspirații au loc tot timpul în SUA, iar mulți dintre conspiraționiști sunt prinși și sunt declarați vinovați de instanțele americane. La început, chiar și schema financiară Ponzi a lui Bernie Madoff, care s-a dovedit apoi a fi cea mai mare fraudă financiară din SUA, a fost considerată o teorie a conspirației.
Conspirația este o infracțiune binecunoscută în dreptul american, care este predată studenților de profil încă din primul an de studii, ca parte din curriculum-ul de bază. A îi spune unui judecător că cineva are o „teorie a conspirației” ar fi ca și cum i-am spune că cineva consideră că un altul i-a încălcat proprietatea, sau că l-a atacat, sau că i-a furat mașina. Este un concept legal fundamental.
Sigur că multe acuzații de conspirație sunt false (dacă vă întâlniți cumva cu vreun judecător la o petrecere, rugați-l să vă relateze câteva dintre cele mai nebunești acuzații de conspirație pe care le-a auzit în sala de judecată). Bineînțeles că oamenii vor câștiga sau vor pierde în instanță procesele în care formulează astfel de acuzații în funcție de dovezile care pot fi aduse. Dar același lucru se petrece și în cazul acuzațiilor de încălcare a proprietății, atac sau furt, care unele se dovedesc adevărate, iar altele false.
A dovedi o acuzație de conspirație este similar cu a dovedi orice altă acuzație legală, iar „conspirația” este luată în serios de judecător, la fel ca orice altă infracțiune.
Aceasta nu s-a petrecut doar în cazul lui Madoff. Șefii Enron au fost găsiți vinovați de conspirație, la fel ca și cei de la Adelphia. Mulți oficiali guvernamentali cu funcții mărunte au fost găsiți vinovați de conspirații.
Redactorul pe teme financiare al Time Magazine, Justin Fox, a scris, între altele: „Unele conspirații ale pieței financiare sunt reale”.
Apropo, majoritatea reporterilor de investigație buni sunt de asemenea și teoreticieni ai conspirațiilor.
Ce să mai spunem despre NSA și despre companiile ce furnizează tehnologie care colaborează cu agenția americană pentru a spiona întreaga populație a SUA?
Totuși, liderii noștri nu ar face așa ceva
Chiar dacă cetățenii ar putea admite că directorii de corporații și oficialii guvernamentali cu funcții mărunte ar putea fi părtași la conspirații – ei s-ar putea opune cu vehemență (în SUA) ideii că cei mai bogați și cei mai puternici oameni din stat s-ar deda la astfel de practici.
Dar surse din interior au admis de mult timp că există într-adevăr conspirații la nivel înalt. De exemplu, Administratorul Biroului de Informații al lui Obama, Cass Sunstein, a scris:
„Sigur că unele teorii ale conspirației, potrivit definiției noastre, s-au dovedit a fi adevărate. Camera de la hotelul Watergate folosită de Comitetul Național al Partidului Democrat a fost împânzită de microfoane de oficiali republicani, care lucrau la cererea Casei Albe. În anii ’50, Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) a administrat LSD și alte droguri asemănătoare, în cadrul proiectului MKULTRA, în încercarea de a cerceta posibilitatea de a obține «controlul mental». Operațiunea Northwoods, un plan al Departamentului Apărării de a simula acte de terorism și a învinovăți apoi Cuba pentru acestea, a fost cu adevărat pusă la cale de oficiali cu rang înalt.”
Dar totuși… cineva ar fi dat totul în vileag
O modalitate pe care o folosesc cei care urmăresc să devieze investigațiile legate de posibile conspirații este aceea de a afirma că „cineva ar fi dat totul în vileag” dacă ar fi fost într-adevăr o conspirație.
Dar Daniel Ellsberg, faimos pentru dezvăluirile pe care le-a făcut, explică:
„Sunt expresii foarte des folosite acelea cum că «Nu se pot ține secrete la Washington» sau că «într-o democrație, indiferent cât de sensibil este secretul, este foarte posibil să îl afli a doua zi din New York Times». Aceste truisme sunt cu totul false. Sunt de fapt povești care au rolul de a induce în eroare, modalități de a îi linguși și de a îi îndepărta de la adevăr pe jurnaliști și implicit pe cititori – parte a procesului de a ascunde bine secretele. Desigur că într-un final, multe secrete care într-o societate totalitară nu ar ieși niciodată la iveală pe deplin sunt dezvăluite. Dar adevărul este că majoritatea covârșitoare a secretelor nu ajung deloc la publicul american. Aceasta este adevărat chiar și atunci când informațiile ascunse sunt bine cunoscute de dușman și când sunt în mod clar esențiale pentru desfășurarea războiul pentru putere din Congres și pentru orice formă de control democratic al politicii externe. Realitatea necunoscută de public, de majoritatea membrilor Congresului și de presă este aceea că secretele care ar putea fi de o importanță extraordinară pentru mulți dintre aceștia pot fi ascunse de ei cu succes timp de zeci de ani de către cei care îi conduc, chiar dacă respectivele secrete ar ajunge să fie cunoscute de mii de persoane implicate în chestiunile respective.”
Istoria îi dă dreptate lui Ellsberg. De exemplu:
– O sută treizeci de mii (130.000) de oameni din Statele Unite ale Americii, din Marea Britanie și din Canada au lucrat la Proiectul Manhattan. Totuși a fost ținut secret ani de zile.
– Un documentar BBC arată că:
„În 1933 un grup de afaceriști de dreapta a planificat o lovitură de stat cu scopul de a îl îndepărta pe președintele Franklin D. Roosevelt, cu ajutorul a 500.000 de veterani de război. Conspiratorii, despre care se spune că făceau parte din cele mai faimoase familii din America (proprietarii companiilor Heinz, Birds Eye, Goodtea, Maxwell Hse, precum și bunicul lui George Bush, Prescott) considerau că țara lor ar trebui să adopte politicile lui Hitler și Mussolini pentru a învinge marea criză economică.”
Mai mult, „magnații i-au spus generalului Butler că poporul american va accepta noul guvern pentru că ei controlează toate ziarele”. Ați auzit vreodată până acum despre această conspirație? Cu siguranță a fost una de mari proporții.
Și se mai ridică o întrebare: dacă acei conspiratori controlau toate ziarele la vremea respectivă, oare cum stau lucrurile azi în ceea ce privește consolidarea libertății presei?
– Șapte din cele opt instituții bancare centrale gigantice au devenit falimentare în anii ’80, în timpul „crizelor din America Latină”, iar răspunsul guvernului a fost să le acopere insolvența. Adevărul a fost ascuns zeci de ani.
– Băncile au fost implicate în mod sistematic în infracțiuni și au manipulat toate piețele posibile.
– Guvernele au acoperit accidentele nucleare timp de 50 de ani, pentru a proteja industria nucleară. Guvernele au conspirat pentru a acoperi gravitatea altor accidente de mediu. Pentru mulți ani, oficialii din Texas au raportat în mod intenționat valori mai mici ale cantității de radiații din apa potabilă pentru a evita să denunțe încălcările legii.
– Spionajul în masă realizat de administrația SUA asupra propriilor cetățeni a început cu mult înainte de 11 septembrie. Dar publicul nu a aflat despre aceasta decât mulți ani mai târziu. S-a dovedit că ziarul New York Times a amânat publicarea respectivelor dezvăluiri pentru a nu afecta rezultatul alegerilor prezidențiale din 2004 din America.
– Decizia de a porni războiul din Irak a fost luată cu mult înainte de 11 septembrie. Fostul director CIA George Tenet a afirmat că Casa Albă urmărea să invadeze Irakul cu mult înainte de 11 septembrie și că a umplut cu „mizerii” raportul prin care justifica necesitatea invadării acestui stat. Fostul secretar al Trezoreriei Paul O’Neill – care a fost membru al Consiliului Național de Securitate al SUA – a afirmat la rândul lui că Bush plănuia să invadeze Irakul cu mult înainte de 11 septembrie. De asemenea, oficiali britanici de top au declarat că SUA a discutat despre schimbarea regimului din Irak la o lună după ce Bush a devenit președinte. Se pare că Dick Cheney stabilise înainte de 11 septembrie că zăcămintele de petrol din Irak erau „o prioritate de securitate națională” pentru SUA, înainte de 11 septembrie. De asemenea, a ieșit la iveală și faptul că o mână de oameni au fost responsabili pentru ignorarea dovezilor care demonstrau că Irakul nu deținea arme de distrugere în masă. Toate aceste fapte au fost dezvăluite publicului abia de curând. Tom Brokaw a afirmat că „Toate războaiele se bazează pe propagandă”. Iar un efort susținut de a produce propagandă este o conspirație. Mai mult, oficiali guvernamentali cu rang înalt și persoane implicate în aceste planuri au recunoscut existența unor conspirații dramatice, inclusiv cele de a susține teroriști pentru promovarea anumitor obiective geopolitice și susținerea actelor de terorism de tip steag fals.
Aceste recunoașteri au venit abia la zeci de ani de la producerea evenimentelor.
Aceste exemple arată că este cu putință ca secretul unor conspirații să fie menținut mult timp, fără ca cineva să „dea totul în vileag”.
În plus, pentru aceia care știu cum funcționează operațiunile militare sub acoperire este evident că împărțirea celor implicați pe baza criteriului „cine trebuie să știe”, împreună cu supunerea unei ierarhii de comandă, înseamnă că o mână de descreierați pot să facă jocurile fără ca majoritatea celor care iau parte să aibă cea mai vagă idee la ce participă în momentul în care iau parte la respectivele evenimente.
Mai mult, cei care cred că cei implicați în conspirații se vor lăuda cu faptele lor, uită că cei care sunt în armată sau în serviciile secrete sau care au sume imense de bani pot fi foarte disciplinați. Este foarte puțin probabil ca vreunul dintre aceștia să meargă într-un bar și să se deconspire așa cum ar putea face vreun pungaș alcoolic de rând.
În sfârșit, cei care duc la îndeplinire operațiuni sub acoperire pot face aceasta din motive ideologice, considerând că „scopul scuză mijloacele”. Convingerile unor îndoctrinați nu trebuie subestimate niciodată.
Concluzie
Unele teorii ale conspirației sunt nebunești, dar altele sunt perfect adevărate. Fiecare trebuie să fie judecată în funcție de faptele pe care le implică.
Oamenii au tendința să urmărească să explice evenimente aleatorii pe baza unor elemente care se repetă… așa este programat creierul nostru. Prin urmare, este necesar să facem corelații între teoriile bazate pe conexiuni și legături de cauzalitate și faptele brute, clare.
Pe de altă parte, vechea afirmație a lordului Acton este adevărată: „Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută tinde să corupă absolut”. Cei care operează fără a fi controlați – și fără a fi la vederea ochilor vigilenți ai publicului – au tendința să acționeze pentru a-și servi propriile interese… iar oamenii de rând sunt cei care au de suferit.
Cei din Grecia de demult știau aceasta, așa cum au știu și cei care l-au forțat pe rege să semneze Magna Carta, la fel ca și președinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii și ca părintele economiei moderne, Adam Smith. Ar fi cazul să ne amintim de această tradiție importantă a civilizației vestice.
Postscriptum: Ridiculizarea teoriilor conspirației este o tentativă de a dispersa criticile la adresa celor puternici.
Bogații nu sunt mai răi decât restul lumii, dar nu sunt nici mai buni în mod necesar. Liderii puternici ar putea să nu fie oameni răi… sau ar putea să fie sociopați.
Fiecare ar trebui judecat după propriile acțiuni, nu după stereotipuri sau preconcepții potrivit cărora toți sunt niște sfinți care lucrează neobosiți pentru a servi interesele poporului, sau că toți sunt criminali odioși.
Citiți și:
10 metode insidioase prin care omenirea este cel mai adesea manipulată fără să-şi dea seama
Zece aşa zise «teorii» şocante ale conspiraţiei care până la urmă s-au dovedit a fi pe deplin adevărate
25 de căi neștiute prin care se ascunde adevărul și se dezinformează masele prin mass media!
Conspiraţia sinistră şi mereu actuală a Noii Ordini Mondiale, pe înţelesul tuturor
yogaesoteric
6 iulie 2016