În cazul yoghinilor MISA, progresele justiţiei se lasă aşteptate

Debusolarea justiţiei române este declarată oficial „progres”

de George Preda

Asistăm în ultimele zile, cu stupoare, la o patriotică glorificare a justiţiei române şi a progreselor pe care – zice-se – aceasta le face. Laudele străbat mesajul prezidenţial, semnalele europene, declaraţiile CSM-ului… deşi asistăm în direct la TV la un iureş de fapte care dovedesc mai degrabă debusolarea şi deruta justiţiei române decât competenţa şi imparţialitatea sa.

Apogeul auto-suficienţei judiciare a fost atins luni, 20 februarie, la prezentarea festivă a raportului de activitate a Parchetului General şi a Procurorului General al României, Ilie Botoş. Adoptând rolul de flăcău muncitor de la ţară, Botoş a turuit conştiincios (deşi complet irelevant) o statistică numerică lipsită de substanţă şi semnificaţie privind cazurile tratate de procurori în anul 2005.

Nu putem, în aceste condiţii, decât să ne alăturăm şi noi marii majorităţi a populaţiei care – statistic vorbind – se întreabă unde sunt acele progrese ale justiţiei române despre care tot auzim? Cu ce se laudă domnii procurori, a căror incompetenţă şi lipsă de profesionalism este televizată aproape zilnic, şi pe care de altfel noi am avut ocazia să o experimentăm dramatic pe propria piele?

Avem şi noi nişte întrebări de pus celor care laudă progresele procurorilor români şi-i mângâie părinţeşte şi patronizator pe cap. Am vrea răspunsuri la aceste întrebări cât mai curând, căci iată vin vremuri şi mai grele pentru cetăţenii români: se profilează o legislaţie care să permită Parchetului să avizeze supravegherea cetăţenilor, urmărirea şi ascultarea acestora, aşa cum acum numai infracţiunile privind atentarea la siguranţa naţional o permit în prezent.

Şi cum rămâne cu cazul MISA?!

Tuturor celor care laudă justiţia română, dar mai ales celor care le acordă susţinere şi sprijin necondiţionat procurorilor, le adresăm aceste întrebări:

De ce, în cazul lui Gregorian Bivolaru, a fost redeschis un dosar pentru care se dăduse de două ori NUP (decizia de neîncepere a urmăririi penale), în absenţa unor fapte sau dovezi suplimentare? Acest lucru s-a petrecut în luna martie 2004 şi a declanşat întreaga gamă de acţiuni represive la adresa practicanţilor yoga.

De ce, după supravegherea realizată de SRI timp de peste zece ani a sute de yoghini, supraveghere care legal necesită mandate emise nominal, urmărirea penală din 2004 a fost declanşată in rem (adică, se cunoşteau faptele, dar nu se cunoşteau făptuitorii)?

Care sunt acele informaţii ultrasecrete provenind de la SRI prin care procuratura justifică brutalitatea percheziţiilor din martie 2004? Aceste informaţii sunt şi acum considerate „clasificate”. Procuratura susţine că refuză să le facă publice „pentru a nu compromite reputaţia” pracţicanţilor yoga, deşi toată lumea ştie ce au făcut procurorii cu reputaţia yoghinilor…

De ce au fost percheziţionate şi devastate, cu mandate privind infracţiuni de natură informatică, locuinţe în care nu a existat niciodată vreun calculator sau conexiune Internet?

De ce au fost date presei pentru a fi făcute publice imagini filmate la percheziţiile brutale din martie 2004? De ce yoghinii, oficial declaraţi „martori”, au fost prezentaţi public ca infractori de drept comun? Şi cum este posibil ca după percheziţii la 16 imobile şi interogarea a 80 de persoane să se formuleze aberant acuzaţia de … relaţie sexuală a unui yoghin cu o minoră de aproape 18 ani? Oare toţi ceilalţi 80 fuseseră „martori” la această relaţie scornită de procurori?

Cum s-a putut emite mandatul de arestare pe numele lui Gregorian Bivolaru, în condiţiile în care declaraţia smulsă sub teroare fusese contestată deja de Mădălina Dumitru? Cum este posibil să fie justificat acest mandat de arestare prin dorinţa de a-l proteja pe mentorul MISA de agresivitatea oamenilor la adresa lui?

De ce au fost date presei probe confiscate la percheziţii: fotografii, filme, notiţe şi însemnări personale? Cine sunt procurorii autori ai declaraţiilor „oficiale” către presă din martie 2004, conform cărora yoghinii ar fi învinuiţi de trafic şi consum de droguri, prostituţie, pornografie, evaziune fiscală, trafic de carne vie , de arme etc? De ce au fost ridicate tone de bunuri personale fără nici o legătură cu acuzaţiile aduse? De ce aceste bunuri nu au fost nici acum returnate? De ce s-a pus sechestru pe 70 de imobile, care nu au fost evaluate şi fără a stabili vreo legătură între proprietarii lor şi martorii acuzării? Oare ca să acopere cheltuielile exorbitante ale operaţiunilor anti-MISA?

De ce sunt citaţi diverşi yoghini la serviciu pentru a fi interogaţi, doar pentru ca le crea probleme? De ce în cadrul anchetelor se pun întrebări generale despre cursurile de yoga, despre convingerile spirituale şi modul de viaţă al yoghinilor, fără nici o legătură cu subiectul anchetelor?

Daca declaraţiile mincinoase a câteva persoane au dus la constituirea unui dosar în care sunt peste 30 de învinuiţi şi 70 de imobile sechestrate, de ce declaraţiile a sute de martori privind falsitatea acuzaţiilor aduse, abuzurile procurorilor în timpul percheziţiilor şi anchetelor sunt ignorate cu desăvârşire?

Şi, în final: de ce autorităţile ignoră sau ridiculizează manifestările de protest, unul dintre puţinele drepturi constituţionale care nu le-a fost răpit yoghinilor şcolii MISA?

Poate că unii au obosit să ne audă repetând aceste întrebări. Noi însă nu ne putem permite să ostenim în a le repeta din nou şi din nou, până când autorităţile vor da semne că ne aud şi ne ascultă plângerile. Pentru că, dacă ne oprim acum, nu avem garanţia că vom putea avea o viaţă liberă în România.

23 februarie 2006
yogaesoteric

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More