În Franța lui Macron, la fiecare 15 zile o biserică este distrusă – În locul ei este construită o moschee

Un veritabil flagel lovește altarele creștine din Hexagon – incendii, vandalism, prăbușiri, demolări – continuând oroarea începută de Marea Revoluție Franceză.

Un studiu realizat în decembrie de Observatorul Patrimoniului Religios din Franța a constatat că o biserică dispare la fiecare două săptămâni.

Distrugerile sunt produse de incendii, prăbușiri, demolări planificate sau acte de vandalism.

Dar – nota bene – două treimi din incendii prezintă toate semnele unui act criminal deliberat, ceea de indică o planificare a distrugerilor.

Potrivit președintelui Observatorului, Edouard de Lamaze, situația alarmantă a devenit cât se poate de evidentă după incendiul bisericii Saint-Pierre din Normandia, din secolul al XVI-lea, care a avut loc la exact doi ani după dezastrul de la Catedrala Notre Dame.

El observă că factorul criminal joacă un rol dominant în dispariția pe bandă rulantă a bisericilor franceze.

Deși statisticile includ toate cultele creștine, cele mai lovite sunt siturile catolice.

Interesant este că, la fiecare 15 zile – adică în același ritm în care sunt distruse bisericile – în Franța apare o moschee.

Lamaze numește acest fenomen un „punct de cotitură” pentru peisajul religios al țării.

Citiți și:
Franța își pune turban: Republica lui Macron se islamizează într-un ritm galopant
Emmanuel Macron pregătește reorganizarea islamului din Franța. Reacția unui lider musulman: NU vă amestecați în religia noastră!

 

yogaesoteric
21 decembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More