În loc să răspundă pariului la care a fost provocată, redacţia Cancan lansează o nouă speculaţie penibilă despre MISA
Biroul de Presă MISA solicită acordarea dreptului la replică în urma publicării de către redacţia Cancan a articolului cu titlul „Situatie inedita la Tribunalul Cluj. Lider MISA mort de sapte luni, chemat ca inculpat la procesul lui Gregorian Bivolaru”. Articolul a apărut în data de 29 noiembrie 2014 şi a fost semnat cu iniţialele „M.N.”. Solicităm publicarea în aceleaşi condiţii editoriale a următoarei replici:
Redacţia Cancan publică în ultima perioadă aproape săptămânal câte un articol abject, în dispreţul celor mai elementare principii jurnalistice, care loveşte în imaginea MISA şi a lui Gregorian Bivolaru. În urmă cu trei săptămâni acest tabloid a atins o veritabilă culme a ridicolului şi a publicat un articol în care susţinea – fără a avea nicio bază reală – că Gregorian Bivolaru i-ar fi îndemnat pe cursanţii MISA să îl voteze pe Victor Ponta! Imediat după publicarea acelui articol, Biroul de Presă MISA i-a provocat pe aşa-zişii „jurnalişti” de la Cancan la un pariu care punea la bătaie orice sumă, prin care să se arate dacă aceştia sunt capabili sau nu să aducă probe la afirmaţiile pe care le-au susţinut. Aşa cum era şi de aşteptat, redactorii de la Cancan nu au avut demnitatea să-şi susţină punctul de vedere, ceea ce demonstrează cu prisosinţă că ei recunosc (tacit) că sunt mincinoşi şi că acel articol a fost scris doar pentru a induce în eroare opinia publică.
Biroul de Presă MISA constată că ulterior, în loc să răspundă pariului la care a fost provocată sau să publice replica MISA, redacţia Cancan a recurs la difuzarea altor două articole penibile, care propagă de asemenea, cu rea-voinţă, informaţii calomniatoare despre MISA şi Gregorian Bivolaru. Aceasta denotă cu claritate strategia plină de laşitate de care dă dovadă redacţia Cancan şi în special ziaristul Mihai Niculescu, cel care a semnat cu iniţialele „M.N.” toate cele trei articole. Mihai Niculescu şi tovarăşii lui încearcă probabil prin această tactică să distragă atenţia opiniei publice de la pariul tranşant la care au fost provocaţi.
Primul articolul publicat după cel cu manipularea electorală, mai exact în data de 21 noiembrie 2014, insinua că practicanţii yoga ai şcolii MISA „au luat-o pe alte căi” decât credinţa în Iisus Hristos şi au trecut la „incantaţii bizare” către civilizaţiile extraterestre. Articolul reprezintă, bineînţeles, o dez-informare a opiniei publice întrucât în Şcoala de yoga MISA se pune în realitate un accent deosebit de mare pe credinţa în Iisus Hristos, iar aceasta nu intră absolut deloc în contradicţie cu faptul că ar mai putea exista fiinţe inteligente şi pe alte planete. Se pare însă că ziariştii de la Cancan nu au reuşit să înţeleagă acest lucru (de altfel simplu).
Ultima găselniţă a Cancan, lansată de articolul apărut în data de 29 noiembrie 2014, foloseşte un pretext lamentabil pentru a arunca încă o dată oprobriul public asupra MISA. Autorul a avut indecenţa de a specula un element în definitiv minor şi anume că o persoană decedată, care a făcut parte din MISA, a fost citată dintr-o eroare la un proces.
Pentru a crea o „ştire” din acest incident nefericit, Mihai Niculescu distorsionează o declaraţie a avocatului persoanei decedate. Astfel, din faptul că respectivul avocat, contactat de Cancan, a refuzat să dea informaţii invocând confidenţialitatea contractului pe care l-a avut cu fostul său client, autorul a scornit afirmaţia halucinantă, prezentată inclusiv printr-un subtitlu, conform căreia „Avocatul isi protejeaza clientul, fara sa stie ca a murit!”.
Sub aparenţa că îi pune pe cititori în temă despre persoana care a încetat din viaţă, articolul reiterează apoi o serie de falsuri grosolane, care au mai fost publicate de Cancan. Aceste falsuri se referă în principal la tânăra pe care procurorii – în cârdăşie cu presa de scandal – au considerat-o împotriva voinţei sale ca fiind „victimă” a lui Gregorian Bivolaru în procesul mascaradă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este mai mult decât semnificativ că în ciuda mediatizării obsesive a acestui subiect, niciun jurnalist nu a fost interesat să redea şi opinia aşa-zisei „părţi vătămate”, Mădălina Dumitru! Motivul este evident: aceşti încondeietori aserviţi unor interese meschine nu sunt câtuşi de puţin preocupaţi de adevăr. Totuşi, pentru corecta informare a opiniei publice, Biroul de Presă MISA reaminteşte că declaraţiile reale ale Mădălinei Dumitru au fost publicate de postul de televiziune MISA Senzațional TV aici.
Ca un exemplu foarte elocvent al modului în care ziaristul Mihai Niculescu caută să îşi inoculeze manipulările despre MISA în opinia publică, este de remarcat că acesta obişnuieşte să aplice binecunoscutul procedeu al „suveicii”. Astfel, el îşi promovează pe Facebook articolele prin diverşi amici şi apoi şi le preia singur pe pagina lui de Facebook fără a menţiona sursa (proprie) iniţială. Aceasta arată, fără îndoială, înverşunarea sa în a-şi multiplica insidios minciunile pe care le lansează constant cu privire la MISA şi Gregorian Bivolaru.
Biroul de Presă MISA reaminteşte prin prezenta replică faptul că aşteaptă în continuare un răspuns la pariul mai sus menţionat (cel cu privire la articolul „electoral”). Miza acestui pariu nu constă doar într-o oricât de mare sumă de bani, ci în onoarea lui Mihai Niculescu şi a întregii redacţii Cancan. Aveţi curajul să răspundeţi acestui pariu, domnilor ziarişti?
Biroul de Presă MISA
2 decembrie 2014