În noaptea de Revelion yoghinii meditează

de Maria Nicola

În noaptea de Revelion, marea majoritate a românilor petrec. Sau se uită la televizor. Înainte de petrecere, pentru o bună parte din noapte, sau chiar în loc de petrecere, yoghinii meditează! De ce? O vorbă din popor spune că aşa cum petreci Revelionul, aşa îţi va merge tot anul. De aceea oamenii vor să se simtă bine, să aibă masa plină, casa curată, să petreacă. Pentru yoghini însă, deoarece Dumnezeu este pe primul loc, este firesc ca înainte de toate acestea Revelionul să fie petrecut în meditaţie!

Schimbarea dintre ani, în jurul orei 0.00, este ceea ce se numeşte un moment de HIATUS sau de trecere. Trecerea de la vechiul an la noul an. Acest moment de HIATUS este un moment al tuturor posibilităţilor. Este momentul în care putem să ne propunem anumite realizări pentru anul care vine şi, datorită impulsionării energetice extraordinare care apare, să ne orientăm viitorul în direcţia pe care o dorim. Revelaţia esoterică a hiatusului de Anul Nou se potriveşte deci perfect cu tradiţia populară despre Revelion.

Înainte de încheierea vechiului an merită să ne facem un bilanţ lăuntric. Ce am realizat în anul precedent? Care au fost punctele noastre forte? Care au fost greşelile pe care nu mai vrem să le perpetuăm? Suntem fericiţi? Am realizat un real progres lăuntric, spiritual? 
 
Yoghinii au avut din nou un an deosebit, în care tot mai mulţi dintre ei au lăsat deoparte alte preocupări pentru a participa la mitinguri şi alte acţiuni sociale şi spirituale, pentru ca şcoala noastră de yoga să treacă cu bine de dificultăţile care au început în 18 martie 2004.

Putem spune că am trecut cu toţii printr-o avalanşă de teste spirituale. Şi că le-am trecut, mulţi dintre noi, cu succes. De acum înainte ne aşteptăm să culegem roadele unui veritabil triumf spiritual, pentru că tot ceea ce are un început are şi un sfârşit.

Respingerea cererii de extrădare, eliberarea lui Gregorian Bivolaru în Suedia şi apoi Congresul Internaţional de Yoga care a avut loc la Bucureşti sunt doar câteva momente euforice care ne ajută să anticipăm succesul final. Căci nu trebuie să obosim în a demasca abuzurile la care am fost supuşi de autorităţile române, ci să perseverăm cu o tenacitate de oţel până când ni se va face dreptate!

Din punct de vedere interior, merită să ne propunem ca noul an să fie pentru noi unul fructuos de creştere spirituală, în apropierea noastră de Dumnezeu. La cumpăna dintre ani, merită să ne propunem obiective spirituale cât mai înalte pentru anul care vine.

Yoghinii meditează în noaptea de Anul Nou pentru a da o orientare pozitivă vieţii lor în anul care tocmai începe. Dar putem spune că yoghinii meditează şi pentru întregul popor român care, deşi petrece atunci, va beneficia din plin de influxul energetic pozitiv adus de meditaţia yoghinilor. Ar fi şi mai bine pentru noi toţi dacă mult mai mulţi oameni ar medita măcar în jurul orei 0.00, raportându-se cu aspiraţie la Dumnezeu în loc să bea şi să arunce pocnitori. 


yogaesoteric


Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More