În plină criză, Parlamentul vrea să legifereze o hoție monstruoasă: bani de la stat, cu dedicație, pentru echipe sportive controlate politic. Doar în România: două instituții de stat se pot uni într-o entitate privată!
În timp ce cetățenilor și întreprinzătorilor mici și mijlocii li se pregătesc noi și noi taxe și măriri de impozite, Parlamentul se pregătește să adopte un proiect legislativ prin care autoritățile de stat pot cheltui zeci de milioane de euro, nestingherite și fără teama de control, pentru echipe sportive controlate tot de acestea.
După cum a remarcat Golazo.ro, proiectul de lege de modificare a Legii Sportului prevede o situație unică în lume: două autorități de stat se pot asocia pentru a forma o……. entitate de drept privat!
Proiectul a fost depus exclusiv de parlamentari PSD și a trecut de Senat, urmând să fie dezbătut și la Camera Deputaților.
Există șanse să treacă și de Cameră, după ce sursele GSP au arătat că pe lângă PSD, acest proiect este susținut și de AUR și de UDMR.
Au fost propuse două modificări față de actualul text al Legii 69/2000.
„1. La articolul 21, după alineatul 2) se introduce un nou alineat, alin 2¹) cu următorul cuprins:
„2¹) Asociaţi / În cadrul structurilor sportive, asociaţii de drept privat pot fi şi unităţile administrativ-teritoriale, prin hotărârea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, precum şi alte instituţii publice”.
2. Articolul 27 se completează şi va avea următorul cuprins:
„Art. 27 / Cluburile sportive de drept privat, fără scop lucrativ, sunt persoane juridice nonprofit, constituite, în condițiile legii, ca structuri mono-sau polisportive. Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale şi/sau instituții publice au dreptul să se asocieze conform art. 21 alin. 2¹) formând un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică”.”
Unul dintre inițiatorii legii, președintele PSD Buzău, deputatul Daniel Romeo Lungu, a explicat că motivul acestui act normativ este acela că autoritățile locale cheltuiau bani pentru sportul profesionist și riscau să dea socoteală pentru aceste sume!
În mod halucinant, în loc să se verifice modul de cheltuire a banului public, deputatul PSD vrea o lege care să legalizeze acest mod de operare, fără niciun control.
„Scopul fiind să dăm posibilitatea tuturor autorităților locale să finanțeze sportul profesionist fără a sta cu teama că vine Curtea de Conturi și nu știm cum interpretează. Fiindcă de la un județ la altul, Curtea de Conturi are altă interpretare, iar unele autorități locale se fereau să mai bage bani tocmai fiindcă trăiau cu această frică”, a spus el pentru Golazo.ro.
Sursa citată a arătat zilele trecute că, având „frica” de controale, primarii din țară au cheltuit zeci de milioane de euro anul trecut în fotbalul românesc.
‒ 17.600.000 euro suma injectată de aceștia în echipele de liga I.
‒ 33.000.000 euro suma injectată în echipele de liga a doua.
‒ 11.650.000 euro suma injectată de aceștia în echipele de liga a treia.
Acești bani, reamintim, sunt cheltuiți total netransparent, pe criterii politice, în funcție de culoarea primarului care conduce instituția.
Citiți și:
Tragedia României: Un sistem care de 35 de ani mimează democrația
Se întoarce taxa pe boală: Toate concediile medicale, taxate
yogaesoteric
30 iunie 2025