Tragedia României: Un sistem care de 35 de ani mimează democrația

Eram la Washington când, la scurt timp după răsturnarea din decembrie 1989, am fost trimis de Vocea Americii la sediul Agenţiei Centrale a Statelor Unite pentru Informaţii unde mă aştepta un analist specializat în studii româneşti.

Misiunea a fost pur jurnalistică, nimic secret, dar a fost o surpriză deoarece iniţiativa unui interviu nu îmi aparţinea nici mie şi nici serviciului românesc, ci diviziei europene. Cunoşteam sediul agenţiei CIA deoarece îl vizitasem de câteva ori cu studenţii mei ofiţeri prin anii 1980, când eram profesor la şcoala militară din Fort Bragg. (Voi vizita din nou acelaşi sediu câţiva ani mai târziu ca invitat la ceremonia unei pensionări, cu care ocazie ni s-au făcut şi fotografii oficiale).

Clădirea instituţiei nu impresionează în mod deosebit, dar este funcţională şi în interior merge ca un ceas elveţian. Eşti însoţit pas cu pas; toate uşile au coduri electronice de acces; coridoarele sunt marcate; funcţionarii pe care îi întâlneşti sunt sobri, deşi când te apropii de ei te salută politicos şi zâmbesc……. O atmosferă de business!

Am ajuns la biroul analistului care mă aştepta amical. M-a salutat folosindu-mi numele mic, mi-a oferit o cafea şi după câteva fraze de politeţe am intrat în subiect. Evident, nu a fost un interviu obişnuit. Luat prin surprindere a fost nevoie să-mi adaptez şi eu atitudinea şi întrebările pentru a da un aspect de interviu discuţiei care a urmat şi pe care am înregistrat-o şi transmis-o la radio.

Privind retrospectiv, este evident că am fost intermediarul unui act de diplomaţie publică; un mesaj pe care guvernul American îl transmitea noilor autorităţi de la Bucureşti. În esenţă, analistul a subliniat că în 1990, după prăbuşirea comunismului, România nu mai avea nicio datorie externă şi în consecinţă îşi putea reface relativ uşor economia şi putea clădi o societate democrată şi prosperă. Totul depindea de noii lideri…….

**********

Au trecut 35 de ani de la zisa revoluţie din decembrie ’89 când, după un efort major de mai mulţi ani şi mari lipsuri, România îşi plătise o datorie internaţională de circa zece miliarde de dolari. Pornea deci de la zero datorii şi putea să-şi creeze o economie solidă şi o societate dreaptă, dar nu a fost să fie.

Azi, după trei decenii de furturi, corupţie şi incompetenţă, România are o datorie externă de 240 de miliarde de dolari, datorie pe care nu o poate justifica şi nici nu o poate rambursa.

Azi, clasa politică de la conducerea ţării a ajuns să fie detestată de numeroşi români şi dispreţuită de străini. Societatea româneasca e profund divizată şi multă lume e disperată. După decenii de „democraţie originală”, România se află în pragul falimentului. Cum s-a ajuns aici?

Totul porneşte de la numitul Iliescu, un individ toxic şcolit la Moscova în stil marxist şi kaghebist şi pregătit ca la momentul oportun să preia conducerea ţării. Şi asta a făcut.

Prima lui grijă după zisa-revoluție a fost să-l lichideze pe Ceauşescu, cel care de fapt îl protejase şi promovase ani de zile în diferite funcţii importante. Şmecher şi pervers, Iliescu a cooptat la conducere vechea securitate şi fosta nomenclatură de partid şi împreună au deturnat revoluţia pentru care au murit mii de tineri idealişti şi nevinovaţi.

Şi pentru a se pune la adăpost, noii politicieni s-au pus imediat bine cu gangsterii bişniţari din Occident cărora le-au pus la dispoziţie resursele şi avuţia ţării.

Scopul lor era unul singur: să rămână la putere şi la ciolan. Şi au rămas!

Imediat după acea schimbare de faţadă din ’89, Iliescu şi acoliţii lui au creat o democraţie anarhică numită originală; o perdea de fum la umbra căreia şi-au însuşit rodul muncii a milioane de români. Tot ce agonisise țara în decurs de 40 de ani de comunism şi de muncă forţată a fost furat, deturnat sau înstrăinat de noua clasă politică iliesciană.

Îmbogăţiţii de peste noapte s-au văzut deodată stăpâni şi au început să se adreseze unul altuia cu apelativul de domn. Numai că au rămas cu o concepție fie de sclavi, fie de stăpâni de sclavi. Degeaba se îmbracă după ultima modă. Degeaba circulă în maşini de lux de sute de mii de dolari or etalează genţi Gucci care costă peste zece mii de dolari bucata de piele găurită. Degeaba poartă ceasuri Rolex. „Ce naşte din pisică, şoarice mănâncă.” Sau mai pe şleau: „Dealu-i deal şi valea-i vale, curva-i curvă până moare!” Rezultatul acestei conduceri ticăloşite a ieşit definitiv la iveală în ultimele luni. Întrebarea este până când vor mai tolera oamenii de rând un asemenea sistem?

Probabil, până când guvernanţii vor plesni de îmbuibare!

Un proverb popular spune ca „Peştele de la cap se strică” şi capul cu pricina a intrat în putrefacţie. După ce s-a lăfăit 35 de ani la Cotroceni şi prin Senat, se pare că lui Iliescu i-a sosit sorocul. E de sperat că odată cu el să plesnească şi sistemul pe care l-a creat şi care azi pare că-şi dă şi el duhul.

Aceşti mai mari ai zilei, nomenclaturiştii de ieri şi pro-europenii de azi, ne-au minţit, ne-au furat şi ne-au înşelat timp de peste 35 de ani, dar acum dau din colţ în colţ. Şi se pare că nu-i mai salvează nici Necuratul. Nu mai au pe lângă cine se gudura. America le-a întors spatele; liderii vest europeni şi-au pierdut încrederea în asemenea marionete; Moscova rânjeşte; vecinii ne dispreţuiesc.

Diriguitorii noştri, care altfel se cred deştepţi nevoie mare, au reuşit să rămână la guvernare împrumutând 240 de miliare de dolari. Ce s-a ales de această imensă sumă? Unde s-au dus banii? Cine sunt cei răspunzători şi ce fel de oameni sunt ei? Cel mai bine i-a caracterizat Frans Timmermans, un lider politic occidental, fost prim vice-preşedinte al Comisiei Europene. Acesta a afirmat: „Problema României este tipică pentru ţările din Africa şi Asia, care deşi sunt pline de resurse naturale, se zbat în sărăcie din cauza prostiei şi hoţiei care colcăie în acele ţări. Resursa umană ajunsă în fruntea ţării e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanţii ei, după ce că sunt hoţi, sunt atât de proşti încât îşi închipuie că pot păcăli toată lumea, deşi ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba lor maternă. Mai elegant decât atât, nu ştiu cum să o spun, dar totuşi o voi face: Problema României e că unul din trei politicieni e la fel de corupt ca ceilalţi doi.” (Citat de pe internet).

La aceste concluzii au ajuns şi alţi intelectuali oneşti din ţară, oameni buni şi cu simţul răspunderii. Iată o apreciere formulată în iulie 2022 de scriitorul Mihai Cantuniari din care citez selectiv:

„Guvernele de după 1989, toate fără excepție, sunt vinovate față de România și de români -  vinovate în fața Istoriei……. mioape și profund egoiste, josnice, grețos de lacome, cel mai adesea antinaționale, aservite tuturor intereselor altele decât românești, preș sub picioarele minoritarilor tot mai agresivi….… Doar o nenorocire încă mai mare, o catastrofă, ne va trezi la realitate și ne va constrânge la acțiune……. Pentru toate acestea, nu poporul este de vină. Dă-i conducători buni, demni, cinstiți  -  și se va conforma înaltelor comandamente morale; dar pune-i în fruntea țării lichele, vânduți, penibile marionete ale altor puteri, orbi la suferințele neamului  -  și veți obține rezultatul ultimelor decenii.” (Din ciclul Omul ca Iarba, Editura Humanitas).

Luaţi aminte, domnilor guvernanţi! Reţineţi că tătucul Iliescu e pe punctul să iasă de pe scena politică pe care a instaurat-o după ’89 şi de care voi aţi profitat cu imensă neruşinare. Încercaţi acum, în ceasul al 12-lea, să scoateţi ţara din miasma în care se zbate de peste 35 de ani. E ultima voastră şansă!

Autor: Prof. dr. Nicolae Dima, USA, 21 iunie 2025

Citiți și:
Trăim în dictatura haosului, a decăderii şi a umilirii naţionale
Neofanariotismul, fenomenul definitoriu al acestui moment istoric în România

 

yogaesoteric
28 iunie 2025