În societatea contemporană, conformismul ne răpeşte libertatea
un articol de Victoria Angelescu
Tehnologia modernă a condus la concentrarea puterii politice şi economice şi la naşterea unei societăţi controlate (în statele democratice, în mod politicos şi aparent neostentativ) de către Marea Finanţă şi Guvernul din umbră. Dar societăţile fiind alcătuite din fiinţe umane individuale sunt cu adevărat benefice numai în măsura în care ele ajută fiinţa umană să-şi valorizeze aptitudinile şi potenţialităţile şi să ducă o viaţă fericită şi creatoare. Aşa că e cazul să ne întrebăm:
Cum este afectat omul de progresele tehnicii şi ştiinţei în societatea contemporană?
Iată părerea psihiatrului Erich Fromm: „Societatea occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi; ea tinde să transforme individualitatea umană într-un automat care plăteşte pentru eşecul său uman cu o creştere a bolilor mintale şi cu o disperare ascunsă sub un imbold frenetic de a munci şi de a obţine aşa-zisa plăcere.“ Mai simplu spus: progresul tehnic îşi are dezavantajele lui intrinseci. Mai mult chiar, el ne afectează sănătatea psihică şi mentală.
Victimele bolilor mintale se găsesc, de fapt, printre fiinţele care par a fi normale. „Multe fiinţe sunt normale pentru că s-au adaptat atât de bine la modul de existenţă al societăţii contemporane, deoarece glasul lor omenesc a fost redus la tăcere atât de devreme în cursul vieţii lor încât ei nici nu mai luptă să nu mai sufere şi nici nu mai manifestă simptomele unei revolte, aşa cum se manifestă în cazul nevrozatului.“ (Erich Fromm).
Se poate afirma cu uşurinţă că aceste fiinţe nu sunt normale în sensul absolut al cuvântului OM, sens pe care îl vom reda mult mai bine dacă îl vom desemna prin cuvântul FIRESC. Ele sunt normale doar în raport cu NORMA unei societăţi care din multe puncte de vedere prezintă nefirescuri flagrante.
Conformismul nefiresc al oamenilor „normali”
Adaptarea perfectă a fiinţelor umane la o astfel de societate reflectă, în fapt, măsura alienării lor. Aceste milioane de oameni nefiresc de normali ducând o viaţă cuminte într-o societate la care, dacă ar fi cu adevărat liberi nu ar avea de ce să se adapteze, mai au „iluzia individualităţii“; dar, de fapt ei au fost în mare măsură dezindividualizaţi. Conformismul marii majorităţi a fiinţelor umane contemporane devine sinonim cu uniformitatea. Iar uniformitatea şi libertatea sunt incompatibile. Fiinţa umană, prin natura sa cea mai profundă nu a fost creată pentru a deveni un automat, iar dacă a ajuns în această fază atunci înseamnă că sănătatea mentală şi spirituală i-au fost grav perturbate.
Pe parcursul evoluţiei sale, natura s-a străduit să facă astfel încât fiecare individualitate materială să fie diferită de celelalte, să prezinte o stare de unicitate din punct de vedere fizic şi mental. Orice societate care, în interesul eficienţei sau în numele unei dogme politice sau religioase, încearcă să standardizeze fiinţele umane, individualităţile umane, comite o crimă împotriva naturii umane.
Organizarea, aspect indispensabil universului şi implicit societăţii, nu implică neapărat o uniformitate în care oamenii să pară copiaţi la indigo. Şi de ce să nu fie posibilă o societate alcătuită din fiinţe care îşi cultivă personalitatea, libertatea şi unicitatea şi totuşi cooperează constructiv şi armonios?
În societăţile tradiţionale era altfel…
Aşa cum universul funcţionează şi se autoreglează în mod armonios, în acelaşi fel şi comunităţile umane în care există starea de armonie şi de bun simţ elementar se pot autoregla fără impuneri exterioare sufocante. Ajunge doar să privim puţin în urmă, să aruncăm o privire scurtă asupra antropologiei şi să analizăm societăţile tradiţionale. Acolo, în acea lume în care individualitatea umană era sacralizată, libertatea şi bunul simţ elementar se dovedeau a fi trăsăturile primordiale specifice. Fiecare fiinţă era liberă să-şi manifeste creativitatea, toate ocupaţiile fiind privite ca modalităţi distincte de expresie creatoare a individualităţii.
Prin studiu antropologic se poate dovedi existenţa reală a acestor societăţi şi faptul că libertatea nu este doar o noţiune utopică. O organizare exagerată transformă bărbaţii şi femeile în automate, sufocă spiritul creator şi desfiinţează însăşi posibilitatea libertăţii.
În urma experienţelor sociale la care omenirea a fost martoră mail ales în ultimele două secole se poate spune că libertatea este cel mai bine reprezentată de calea de mijloc, adică de zona de mijloc dintre extremele reprezentate de doctrina liberalismului, acel „laissez-faire”, şi controlul total, dictatura.
Valorile tradiţionale pot fi recreate în contemporaneitate?
Ceea ce putem observa este doar faptul că în multe din societăţile democratice, politicienii şi mass-media preferă să aducă la absurd procedeele democratice, apelând aproape exclusiv la ignoranţa şi lipsa de realism a omului obişnuit. Idealurile democraţiei şi libertăţii se confruntă cu realitatea brută a sugestibilităţii fiinţei umane. Dar libertatea individuală este compatibilă cu un grad ridicat de sugestibilitate individuală? Care este sistemul de valori al libertăţii individuale care poate conferi discernământ omului?
Se poate afirma că nu există valoare decât în raport cu viaţa şi conştiinţa. În societatea democratică actuală există grupuri de oameni care urmăresc să trăiască astfel încât să redescopere în ei acea creativitate, acel bun simţ elementar adus de cunoaşterea conceptului de libertate. Atunci acele grupuri pot fi periculoase? Regăsirea demnităţii şi libertăţii umane poate reprezenta un pericol atât de mare într-o aşa-zisă societate democratică? De ce sunt atât de ostracizate aceste grupuri doar pentru ca sunt altfel, pentru că nu se supun uniformităţii?
Cea mai mare valoare a libertăţii umane individuale este valoarea carităţii şi compasiunii, întemeiată pe realităţile cele mai profunde ale sufletului uman, pe valorile tradiţionale străvechi. Indiferent de diversitatea mentală şi fizică, IUBIREA este cea care uneşte fiinţele umane şi le transformă benefic. Iubirea este mai necesară decât hrana şi adăpostul, dar ei trebuie să i se adauge inteligenţa, fără de care iubirea este neputincioasă şi libertatea imposibil de dobândit. Iubirea şi libertatea nu se opun niciodată exercitării inteligenţei – este un adevăr, un principiu care se găsea la temelia societăţilor tradiţionale.
7 iunie 2005
yogaesoteric