În timp ce în România nu există vreo asumare pentru cele 120 de milioane de doze comandate, Polonia refuză să primească și să plătească noi livrări de vaccinuri anti-covid-19

Suntem foarte decepționați de atitudinea Comisiei Europene și a producătorilor

Polonia refuză să primească și să plătească noi livrări de vaccinuri anti-covid-19, a declarat ministrul Sănătății, precizând că țara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP.

La sfârșitul săptămânii trecute [14 aprilie, n.n.], am recurs la clauza de forță majoră și am informat atât Comisia Europeană, cât și principalul fabricant de vaccinuri (Pfizer – n.r.), că refuzăm să primim aceste vaccinuri și că refuzăm, de asemenea, să efectuăm plățile”, a declarat ministrul Adam Niedzielski la televiziunea de știri TVN24.

Această situație va antrena un conflict juridic. În fapt, el există deja”, a adăugat el, precizând că contractul referitor la vaccinuri a fost semnat „între Comisie și producători” și că țara sa nu este direct parte în acest contract.

Potrivit ministrului Sănătății, Polonia, țară de 38 de milioane de locuitori, dispune încă de 25 de milioane de doze de vaccin, în timp ce alte 67 până la 70 de milioane au fost comandate.

În prezent, circa 59,3% dintre polonezi au fost vaccinați cu schema completă, 59,9% au primit o singură doză, iar rata de vaccinare a scăzut puternic, potrivit datelor Ministerului Sănătății.

Suntem foarte decepționați de atitudinea Comisiei (Europene) și a producătorilor”, a mai spus Niedzielski, adăugând că țara sa a încercat în zadar să repartizeze livrările pe mai mulți ani și subliniind costurile ridicate ale vaccinurilor.

Contractul pe care l-am încheiat cu o singură societate se ridică la 6 miliarde de zloți (1,3 miliarde de euro) până la sfârșitul lui 2023, și, în acest an, este de peste 2 miliarde”, a declarat el, adăugând că Polonia se află în prezent sub presiune financiară din cauza afluxului de refugiați ucraineni.

Estimăm deci, de asemenea, că, la scara UE, suntem în drept să așteptăm ca instrumente speciale, care să ne asigure cel puțin mai multă flexibilitate în aceste contracte, să fie concepute pentru noi”, a declarat el.

La Bruxelles, Comisia Europeană a anunțat că a fost informată despre decizia Varșoviei.

Statele membre sunt legate de obligațiile lor contractuale, dar Comisia înțelege bine poziția dificilă în care se află Polonia și va continua să faciliteze discuțiile între guvernul polonez și fabricant pentru a găsi o soluție pragmatică la această situație specifică cu care se confruntă țara”, a declarat Stefan De Keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, conform Economica.net.

Citiți și:
Polonia: Scepticism în jurul vaccinării, inclusiv între membrii Guvernului
Ce cred europenii despre vaccinul anti covid-19. Tânără din Suedia: ‘Dacă cineva mi-ar da 10 milioane de euro, nu m-aş vaccina’

 

yogaesoteric
4 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More