Încă o decizie abuzivă a judecătorilor de la ICCJ în cazul Bivolaru

Justiţia română: „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă”

de Mihai Vasilescu

Acest citat din folclorul românesc se dovedeşte a fi extrem de actual şi potrivit în ceea ce priveşte conduita unor magistraţi ai ICCJ, care judecă în paralel  două dosare extrem de mediatizate, cel al lui Adrian Năstase şi cel al lui Gregorian Bivolaru. Şi Năstase, găsit vinovat de infracţiuni de corupţie, dar şi Gregorian Bivolaru, căruia i-au fost casate două decizii de achitare date la Sibiu şi Alba Iulia, au apreciat că deciziile pronunţate de ICCJ în cazurile lor încalcă anumite dispoziţii legale. Fiecare dintre ei au solicitat anularea respectivelor hotărâri.

Atât decizia de casare a achitărilor obţinute de Gregorian Bivolaru la fond şi apel, cât şi decizia de condamnare a lui Adrian Năstase au fost pronunţate de judecătorii Ionuţ Matei, Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru.

Aspectul care este neregulamentar şi straniu este acela că pentru a verifica deciziile contestate au fost desemnaţi tot unii dintre judecătorii care le-au pronunţat! Mai precis, completul desemnat să judece Contestaţiile în anulare legate de aceste decizii a inclus şi judecători care se pronunţaseră anterior în cauză. Dar cum ar putea un judecător care a luat deja o decizie să se autocenzureze (eventual să îşi facă şi autocritica?!) sau măcar să fie cât de cât obiectiv atunci trebuie să se pronunţe asupra propriei sale decizii anterioare, dacă este bună?

Când li s-a cerut să judece contestaţia formulată de Adrian Năstase doamnele judecător Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru au formulat o cerere de abţinere, neconsiderând că este normal să îşi evalueze propria lor decizie dată în cazul lui Năstase.

 
Când li s-a cerut să judece contestaţia formulată de Gregorian Bivolaru, unii dintre aceiaşi judecători care se pronunţaseră în cauză s-au considerat pe deplin capabili şi obiectivi ca să îşi poată autoevalua decizia din cazul lui Gregorian Bivolaru, respingând contestaţia ca fiind inadmisibilă.

Au fost voci care au afirmat că cele două doamne judecător nu au mai apărut în dosarul lui Adrian Năstase de teama reacţiilor din presă, fiind o chestiune legală, dar şi de bun-simţ că un judecător care a judecat într-o cauză nu mai poate apărea în aceeaşi cauză într-o cale ordinară sau extraordinară de atac, întrucât el s-a pronunţat pe dosar.

Unii, pur şi simplu… nu se pot abţine

Care este motivul real pentru care judecătorii au acţionat diferit în situaţii similare? S-au abţinut să judece contestaţia lui Adrian Năstase, dar în ceea ce priveşte contestaţia lui Gregorian Bivolaru… nu s-au putut abţine să nu i-o respingă. Era irezistibil. Ce mai contează art. 16 din Constituţie, despre „egalitatea în drepturi”? Conform textului de lege: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” şi „Nimeni nu este mai presus de lege.”

Cu toate acestea, când vine vorba despre un fost prim-ministru, al cărui fiu o duce cu maşina prin oraş  „accidental” pe actuala d-na Ministru al Justiţiei, cu mătuşi Tamare care îi lasă moşteniri milionare în euro şi cu mii de mistreţi căzuţi pe „câmpul” de vânătoare, lucrurile stau diferit decât când se pune problema legată de un yoghin a cărui singură avere sunt principiile spirituale, fost deţinut politic maltrat cu bestialitate pentru ideile lui şi pus la zid de mass-media unde nu are nici măcar un prieten.

De ce i-ar mai fi apărate drepturile lui Gregorian Bivolaru când nu este nimeni din toată pleiada de analişti şi luptători pentru dreptate care să se sesizeze şi să reacţioneze dacă se face o nedreptate în acest caz? În cazul lui Gregorian Bivolaru e o tragică complicitate între abuzatori şi cei care ar putea să îi sancţioneze (CSM-ul, Ministrul Justiţiei, presa…) Toţi, în acest caz, se fac că nu observă nimic şi tac chitic. Iar zecile de sesizări din partea lui Gregorian Bivolaru şi ale unor asociaţii pentru apărarea drepturilor omului primesc stereotipul răspuns: „ justiţia este independentă şi nu putem interveni”.
Astfel, în acest caz unic, independenţa justiţiei devine izvor de nedreptăţi şi abuzuri flagrante, făptuitoare a unei discriminări făţişe a lui Gregorian Bivolaru, fără ca nimeni să reacţioneze.

Faţă de această tăcere vinovată a oricărui factor de răspundere român, cum să nu beneficieze Gregorian Bivolaru de protecţia unui stat european democratic? Modul în care se comportă judecătorii în procesul lui Gregorian Bivolaru de la ICCJ arată că suedezii au avut perfectă dreptate când au refuzat extrădarea acestuia, afirmând în justificarea juridică a acestui refuz suspiciunile puternice legate de capacitatea României de a asigura un proces echitabil în acest caz (motiv pentru care nu doar că au respins cererea de extrădare formulată de statul român, dar i-au şi acordat lui Gregorian Bivolaru azil politic pentru a-l proteja de abuzurile autorităţilor române). Reamintim că în 21.10.2005, Curtea Supremă din Suedia a hotărât să respingă cererea de extrădare a lui Gregorian Bivolaru, pe motiv că „există riscul ca Gregorian Bivolaru, din cauza convingerilor sale religioase, să fie supus unor persecuţii foarte grave” în România. Imediat după decizia Suediei a apărut un curent de opinie, promovat în mass-media românească de fostul procuror George Bălan, cum că vina pentru acest „eşec” îi aparţine Ministrului de Justiţie de atunci, Monica Macovei, care ar fi obstrucţionat expedierea unora dintre documentele incriminatoare.  

Mai multe despre Adrian Năstase
http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/ADRIAN-NASTASE-DE-ANI-DE-COMUN23511311.php
http://images.szabubi.multiply.multiplycontent.com/attachment/0/T-H2rwooClAAADSBaFg1/Istoria-Ascensiunii-Lui-Adrian-Nastase.pdf?key=szabubi:journal:4467&nmid=579251798
http://nastase.files.wordpress.com/2008/11/carnet-de-munca2.pdf
 
 

yogaesoteric
4 februarie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More