Încă un tun marca Soros?

Cu 30 de zile înainte de verdictul Tribunalului de Arbitraj de la Washington, premierul pesedist Ciolacu și ministrul liberal Boloș au plâns cu lacrimi de crocodil la mormântul unde statul român avea să îngroape peste 6 miliarde de euro. Și nu doar atât: l-au arătat cu degetul pe ex-premierul Cioloș, momentan președinte al unui partid de buzunar, cu șanse minime de a reveni în politica de nivel înalt.

Ciolacu spune că PSD a avut dintotdeauna o atitudine cerebrală în legătură cu exploatarea de la Roșia Montană. Inclusiv în 2013, atunci când premierul Ponta a creionat un proiect de lege privind exploatarea auriferă, care prevedea o redevență de 6% în contul statului român. Asta ar fi însemnat circa 1,2 miliarde dolari, bani încasați la buget. Doar că la vremea respectivă societatea civilă reprezentată de ONG-urile lui Soros a demarat ample proteste de stradă (vă amintiți, „Uniți, luptăm, Roșia Montană o salvăm!”), iar proiectul a murit în sertarele parlamentului.

De la 1,2 miliarde de dolari primiți s-ar fi putut ajunge la 6,4 miliarde dolari pierduți, reprezentând investiția firmei canadiene Gabriel Resources Ltd., plus dobânzile aferente. De aici supărarea lui Ciolacu, exprimată public total neavenit, la limita codului penal, cu mult înainte de aflarea sentinței.

Practic, primii trei acționari ai Gabriel Resources Ltd. Canada sunt mari investitori în aur, care au făcut o bună parte din avere prin astfel de afaceri: John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan. Ei sunt miliardari evrei (Steinmetz) sau americani cu origini evreiești, ca și filantropul George Soros, principalul obstacol în calea exploatării aurului din Roșia Montană (și care a acționat în permanență umăr la umăr cu politicieni din UDMR).

Miliardarii americani veniți în România în 1997, pe vremea guvernării CDR, spun că au apucat să investească până la sistarea lucrărilor, în 2013, suma deloc neglijabilă de 760 milioane dolari. Au făcut-o în urma unor acorduri guvernamentale cu lideri atât de la stânga spectrului politic (PSD), cât și de la dreapta (PNL). Și asta până când pe fir au intrat ONG-urile lui Soros: mișcările de protest au culminat cu decizia soroșistului Dacian Cioloș de a trimite dosarul Roșia Montană la UNESCO, în ultima zi în calitate de premier, pe 4 ianuarie 2017. De remarcat că miliardarii americani deja dăduseră statul român în judecată, la Tribunalul de Arbitraj de la Washington, cu doi ani în urmă. Și pe bună dreptate. Fuseseră păcăliți de diverșii politicieni perindați pe la Palatul Victoria vreme de 18 ani.

Faptul că România a câștigat procesul reprezintă un adevărat miracol. Explicabil doar prin influența lui George Soros la Washington. Dar asta nu înseamnă neapărat că Soros a urmărit interesele României (chiar, ce interes are România la Roșia Montană?), ci propriul război cu miliardarii Paulson, Steinmetz și Kaplan. Apropo, cel puțin doi dintre aceștia, Paulson și Steinmetz, au simpatii clare pentru politicienii republicani din Statele Unite – spre deosebire de Soros, unul dintre cei mai mari donatori ai Partidului Democrat.

Să facem acum abstracție de jocul din culise între miliardarii americani menționați și să analizăm ce a câștigat sau a pierdut România. Iată ce zice premierul Ciolacu: „Am câştigat procesul Roşia Montană! Ne-am luptat pentru România întrucât era nedrept ca fiecare salariat şi pensionar al acestei ţări să fie penalizat pentru ticăloşia unor antiromâni!”.

Ciolacu și PSD au militat în mod constant în favoarea exploatării aurului de la Roșia Montană, pe considerente evident economice. Nu știm dacă și ce comisioane s-au luat de-a lungul timpului pentru impulsionarea investiției. Doar că acum, la spartul târgului, Ciolacu a gafat monumental prin antepronunțările cu privire la sentință, dându-i ocazia lui Cioloș să contraatace prin depunerea unei plângeri penale.

Până la urmă statul român a pierdut doar „buna reputație” în fața unor investitori care au scos din buzunare aproape un miliard de dolari, în speranța că au bătut palma cu niște politicieni serioși. Și, eventual, a mai pierdut niște bani buni la buget, dacă ar fi implementat o modalitate de exploatare a aurului fără utilizarea cianurilor.

Rămâne de văzut care vor fi consecințele. În orice stat civilizat, premierul ar fi demisionat după un astfel de episod stupid, care cu siguranță a venit în întâmpinarea speculatorilor de la bursă. De ce nu, poate chiar în întâmpinarea miliardarului Soros. Filantropul are o bună experiență în branșă și se presupune că a influențat direct sentința Tribunalului de Arbitraj de la Washington.

Ar fi normal ca serviciile noastre secrete să-i întrebe pe Ciolacu și pe Boloș cine le-a sugerat să facă vâlvă în presă. Doar că serviciile noastre par a fi direct cuplate la serverul lui Soros de la New York.

Citiți și:
Se lărgesc culisele jafului de la Roșia Montană
De ce România nu era cazul să piardă niciodată procesul de la ICSID Washington cu Gabriel Resources / Roșia Montană Gold Corporation

yogaesoteric
23 martie 2024