Inegalabilul Trump
Pentru cei neinformați, inclusiv din cauza dezinformărilor sistematice vizând Administrația Trump, este necesar să fie precizate câteva aspecte importante.
E un fals patent că SUA au pierdut războiul cu Iranul. Regimul de la Teheran, dar și Iranul, s-au aflat într-o situație extrem de grea (în special din punct de vedere economic și social) atunci când președintele Trump a decis, tocmai în considerarea acestei situație foarte grele, să încheie un memorandum de înțelegere cu regimul, memorandum care extinde încetarea focului cu circa 60 de zile și deschide Strâmtoarea Ormuz pe durata negocierilor.
În intervalul acestui răgaz oferit de Trump urmează să fie rezolvate chestiunile de fond ale eventualei încheieri a războiului. Și Trump nu se luptă cu Teheranul pentru jucării.
Sub conducerea lui Trump SUA sunt pe cai mari cum n-au mai fost demult în istorie.
Șeful de la Casa Albă a salutat zilele trecute neimplicarea Chinei și Rusiei de partea Iranului – nu întâmplător, ci mai ales pentru a sublinia această trilaterală cu o forță inegalabilă în vreun fel la nivel mondial. O trilaterală care până de curând era pur și simplu de neconceput, din cauza intereselor atât de divergente în istorie ale acestor mari puteri ale lumii.
La reuniunea G7 din Franța, Trump a fost tratat ca liderul suprem (ceea ce și este, de fapt), dar s-a purtat cu maximă decență. Iar episodul cu madam Meloni a fost ceva cu care dânsa a vrut să se victimizeze în mod lipsit de onestitate, deși Trump ar fi avut toate motivele să-i reamintească celei pe care el a tratat-o mult timp cu o prietenie caldă că de câteva luni bune se poartă la fel de urât ca oricare dintre neo-marxiștii vest-europeni.
Și apropo de aceștia, cu ceva timp înainte de reuniune dar și pe timpul reuniunii ei au dat semne clare că vor să renunțe la principalele politici asupra cărora Trump le-a atras în mod repetat atenția că „vă distrug țările”.
Politica Administrației Trump în relațiile cu Cuba comunistă tocmai dă și ea rezultate, regimul e decis să treacă la reforme.
Chestiunea Groenlandei e în continuare pe agenda Washingtonului, iar europenilor li s-a spus și asta în mod clar la reuniunea G7.
Coreea de Sud tocmai i-a cerut președintelui american să o ajute să facă pace cu Phenianul, „așa cum a rezolvat conflictul din Orientul Mijlociu”.
Etcetera.
Iar noi românii ar fi indicat să știm să apreciem că Trump și echipa sa formidabilă reușesc asemenea performanțe și să fim siguri că SUA vor ajuta oriunde popoarele își doresc democrație (nu batjocura noastră), pace și prosperitate.
După cum se vede chiar în aceste clipe.
Autor: Valerian Stan
Citiți și:
Cum dinamitează Trump economia globală
Trump l-a umilit pe Netanyahu la G7: Bibi, nici nu știi cât de mic începi să fii: „Noi suntem partenerul cel mare, iar el este partenerul foarte mic”
Acordul cu Iranul: pace sau capcană?
yogaesoteric
21 iunie 2026