Acordul cu Iranul: pace sau capcană?
Declarația de intenție dintre SUA și Iran – este serioasă sau doar o pauză de respirație?
Dacă ar accepta actualele proiecte de acord, SUA ar însemna să recunoască o înfrângere dureroasă – o pierdere de prestigiu aproape ireparabilă. Este posibil așa ceva?
Iar ne ținem respirația. În presă se strecoară informații despre un proiect de acord între SUA și Iran, care ar echivala cu o plecăciune din partea SUA. Nu știm nimic concret. Dar din diverse fragmente de informații se strecoară detalii despre un acord de încetare a focului. Deocamdată este necesar să punem cu grijă cap la cap piesele de puzzle.
În primul rând, este clar că nu vorbim aici despre un tratat de pace. Armistițiul anunțat oficial urmează să fie prelungit cu două luni. În acest interval, s-ar putea elabora un tratat de pace (1). Dacă acele 60 de zile de „armistițiu” se vor desfășura la fel de liniștit ca săptămânile anterioare, atunci ne putem pregăti pentru tot felul de ciocniri. Așadar, totul este destul de neangajant, iar armistițiul este plin de găuri ca o brânză elvețiană. Cu toate acestea, detaliile care au ajuns la urechile noastre sunt departe de a fi măgulitoare pentru SUA. Se vorbește despre deblocarea fondurilor iraniene înghețate în SUA (2). Este vorba de aproximativ 24 de miliarde de dolari americani, pe care SUA îi pot folosi ilegal drept capital care generează dobânzi. De asemenea, SUA relaxează sancțiunile asupra exporturilor de petrol iranian, ceea ce ar extinde considerabil marja de manevră financiară a Iranului.
În plus, se presupune că acum va fi necesar să fie găsiți, de undeva, nu mai puțin de 300 de miliarde de dolari pentru a finanța reconstrucția Iranului (3). În mod înțelept, SUA au precizat de la început că banii nu vor proveni în niciun caz din bugetul de stat. Mai degrabă, se vor atrage investitori privați, în special din regiunea Golfului, alături de șeici cu averi de miliarde. Ne frecăm ochii de uimire. SUA ca protectori ai unui miracol economic în Iran? Un Iran în care domnesc oameni pe care strategii americani voiau să-i elimine anterior printr-o schimbare de regim garantată?
Ei bine, în următoarele zile, ceața din jurul acestor fapte se va risipi. Furia din cercurile pro-israeliene de la Washington crește încet, dar sigur. Guvernul israelian a precizat deja că nu va respecta acordurile dintre SUA și Iran. Genocidul va continua neabătut – în ciuda zvonurilor conform cărora un pachet de acorduri SUA-Iran ar urma să includă și încetarea bombardamentelor asupra Libanului de Sud, care nu se poate apăra.
Și la ce obligă Iranul acest memorandum? De fapt, la absolut nimic. Iranul nu trebuie să construiască bombe atomice – ceea ce oricum nu intenționează să facă. De asemenea, Iranul trebuie să reducă activitățile de îmbogățire a uraniului (4). Bineînțeles. Iranul s-a supus regulamentului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) încă de acum câteva decenii și permite vizite regulate ale inspectorilor internaționali. Spre deosebire de Israel. Acesta nu a aderat niciodată la AIEA și deține, conform estimărilor, aproximativ 200 de bombe atomice. Ciudat, comunitatea internațională nu se simte deloc deranjată. Oare de ce?
Iranul va redeschide strâmtoarea Ormuz. În schimb, SUA vor permite din nou trecerea navelor iraniene. Iranul nu va percepe taxe vamale pentru trecerea navelor de transport prin apele sale teritoriale. De altfel, conform dreptului internațional al mării, nici nu are dreptul să o facă. Însă memorandumul acceptă ca Iranul să perceapă „taxe”. Fie că le numim taxe vamale sau taxe simple – în orice caz, acum curg bani noi în vistieria statului iranian, care înainte de război nu erau disponibili ca surse de venit.
Cum se numește așa ceva? De fapt, aspectul nu poate fi înțeles decât ca o recunoaștere a înfrângerii SUA în acest război. Nu știu cum intenționează Trump să supraviețuiască unui astfel de Waterloo la alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie.
Sau poate că totul are cu totul alt sens?
Până acum, oricum, nu s-a petrecut niciodată ca Marea Britanie sau SUA să respecte acordurile bilaterale. Dimpotrivă, pentru această facțiune, tratatele există în mod expres doar pentru a fi încălcate. Nu e nevoie decât să ne amintim de penultimul război dintre SUA și Israel împotriva Iranului, din vara anului 2025. Atunci, negociatorii iranieni au zburat acasă pentru o pauză în negocierile cu SUA, ca să se odihnească în weekend. Abia ajunși în locuințele lor din Iran, negociatorii iranieni au fost pur și simplu exterminați, împreună cu familiile lor, prin lovituri de precizie americane. O realizare militară strălucită. Și un record de meschinărie umană și de încălcare a cuvântului dat. Acum, în noul război, membrii rămași ai guvernului iranian au consultat psihiatri de rang înalt, care au analizat starea psihică a președintelui american în funcție (5). Se pare că expertiza psihiatrică a ajutat la obținerea unor câștiguri teritoriale mai mari în cadrul negocierilor cu amatorul diplomatic Trump.
Ei bine. Să presupunem că Memorandumul de înțelegere dintre SUA și Iran ar fi luat în serios. Atunci ar intra în discuție două motive plauzibile:
1. Întreruperea lanțurilor de aprovizionare are deja consecințe grave atât pentru făptași, cât și pentru victime. Rezervele de petrol din SUA se epuizează. Prețurile petrolului au alimentat inflația. În același timp, portofelele tot mai subțiri ale oamenilor de rând ar putea duce la o depresiune economică, poate chiar ca în 2008 sau chiar ca în 1929. Se omite adesea faptul că întreruperea lanțurilor de aprovizionare este deosebit de dureroasă tocmai în țările asiatice (6). Dar dacă Trump nu le oferă nimic clientelei sale din SUA, sfârșitul său politic nu este departe. Chiar dacă se poate presupune că argumentele rațiunii economice le sunt necunoscute lui Trump și clanului său – cu excepția cazurilor în care este vorba de propriul lor avantaj –, s-ar putea totuși ca o rază de speranță să fi apărut în capetele acestor cleptocrați.
2. Șeicii din regiunea Golfului sunt deja ceva mai iluminați în această privință, oricât de paradoxal ar suna. Ei au tolerat prezența bazelor militare americane pe teritoriul lor, pentru ca propria lor dominație să fie menținută pe termen lung prin forță brută. Acum, iranienii au distrus cel puțin 13 dintre cele 18 baze militare americane și au forțat personalul american să se refugieze în hoteluri. În acest context, au luat foc și proprietăți arabe. Cu siguranță, fiii deșertului și-au imaginat altfel arhitectura de securitate. Acum este necesar, vrând-nevrând, să se înțeleagă cu Iranul. Și anume cu un Iran stabilizat, din care să nu mai pornească revolte și alte evenimente similare.
Și acum varianta încălcării tratatului
Că SUA și aliații săi vor doar să câștige o pauză până la următoarea confruntare armată.
1. Așadar: Donald Trump nu are nevoie de stres în acest moment. Și cu atât mai puțin de imagini televizate cu sicrie de zinc, pline cu soldați americani căzuți în Orientul Mijlociu. Pentru că Trump tocmai și-a sărbătorit cea de-a optzecea aniversare. Această sărbătoare a avut un caracter, să zicem, în stilul Romei antice, cu lupte de gladiatori. Deși niciun luptător nu a fost ucis cu sabia, Ultimate Fighting Championship cuprinde toate variantele în care tipi brutali se pot bate reciproc până la epuizare. Și, din nou, totul s-a rezumat la a face bani: generoasa sponsoră a lui Trump, antreprenoarea din lumea boxului Dana White, a oferit, împreună cu World Liberty Fund, un premiu de 250.000 de dolari pentru cel mai brutal luptător. Un bloc publicitar pentru grupul de criptomonede World Liberty Fund. Acesta aparține – apropo – clanului Trump (7). Trump nu are nevoie de sicrie de zinc nici la Cupa Mondială de fotbal, care se desfășoară în prezent în SUA. Un campionat mondial doar pentru cei frumoși și bogați. Un paradox al fotbalului (8). Și cu atât mai puțin își poate permite Trump sicrie de zinc cu ocazia aniversării a 250 de ani de la Declarația de Independență a SUA, pe 4 iulie anul acesta.
2. O pauză pentru SUA în războiul cu Iranul. Poate că atunci vasalii SUA vor face în schimb treaba murdară? Este deja în curs de desfășurare. Pentru că unitățile navale ale Marii Britanii, Franței și Germaniei vor să pornească cât mai curând posibil spre coastele iraniene, pentru a asigura libera circulație a navelor în strâmtoarea Ormuz. În acest sens, Trump a spus ceva pe deplin corect la summitul economic al statelor G7 care tocmai s-a încheiat: mulțumim frumos, dar noi facem deja asta prin prevederile tratatului pe care îl negociem în prezent cu Iranul (9). Într-adevăr: din Memorandumul de înțelegere reiese că libera trecere prin strâmtoarea Ormuz este garantată chiar de țările riverane. Ce vor, așadar, europenii acolo, în afară de a perturba calmul abia restabilit cu atâta efort?
Guvernul nostru federal afirmă că Marina germană ar vrea doar să scoată câteva mine din apă. Ha, ha, oare este chiar așa? Nu numai că soldații germani ar fi necesar să stea la balustrada navelor civile de marfă, pregătiți de luptă și cu muniție reală, gata să-i împuște pe toți răufăcătorii (10). În plus, sunt prevăzute portavioane, nave de război grele, alături de tot felul de fregate. Și, pe deasupra, avioane și drone care ar urma să supravegheze spațiul aerian. Al cui spațiu aerian?! (11)
Potrivit propriilor declarații, Marea Britanie ar fi susținută de alte 40 de state, care însă nu doresc să-și dezvăluie identitatea (12). Aha. Această faimoasă alianță a luat naștere încă din aprilie anul acesta, când Israelul și SUA se aflau încă în război deschis cu Iranul (13). Oare ar putea fi posibil ca acel spirit belicos din luna aprilie a anului trecut să alimenteze și acum ambițiile de pe coastele Iranului? Oare vasalii, această coaliție a celor ieftini, ar urma să facă treaba murdară pentru SUA? Se pregătește oare aici o mișcare de masă a comunității valorilor occidentale, care dorește să consolideze încă o dată supremația Israelului și a popoarelor albe dominante?
3. În cele din urmă, Israelul a clarificat fără echivoc că nu are deloc de gând să înceteze războiul. „Bibi” Netanyahu nici nu-și poate permite asta (14). Fără război, nu există nicio justificare pentru regimul de urgență din Israel. Lui Netanyahu nu i se poate petrece nimic mai rău decât pacea. Atunci ar fi necesar să se prezinte în fața instanței pentru acuzațiile de corupție.
Ei bine, să așteptăm cu curiozitate. Oricum ar fi, ordinea postbelică nu mai este în mâinile comunității valorilor occidentale. Vechii stăpâni ai lumii vor fi obligați să împartă puterea cu restul lumii. Putem să toastăm pentru asta.
Autor: Hermann Ploppa
Surse și note
(5) https://www.youtube.com/watch?v=twdD-SQP2bU
(7) https://www.tagesschau.de/ausland/amerika/trump-geburtstag-kampfsportveranstaltung-100.html
(8) htmlttps://apolut.net/fussballweltmeisterschaft-nur-fur-die-reichen-von-hermann-ploppa/
(9) https://www.zdfheute.de/politik/ausland/iran-usa-abkommen-hormus-einsatz-marine-bundeswehr-100.html
(11) https://de.euronews.com/2026/06/16/kriegsschiffe-hormus-wadephul-hilfe-deutschland-schutzmission
(12) https://www.youtube.com/watch?v=Xk16zCXAAOs
Citiți și:
Orientul Mijlociu la răscruce
Bilanțul dezastruos al războiului cu Iranul
Trump l-a umilit pe Netanyahu la G7: Bibi, nici nu știi cât de mic începi să fii: „Noi suntem partenerul cel mare, iar el este partenerul foarte mic”
yogaesoteric
20 iunie 2026