Intangibilul Matei – Judecătorul Ionuţ Matei de la Înalta Curte a fost subiectul a 29 de dosare disciplinare din 2012 până în prezent
Inspecţia Judiciară le-a clasat pe toate. Plângerile au fost mai multe, Inspecţia operând şi 4 conexări. În 2020 şi 2021, Matei a avut în total doar trei dosare disciplinare. Zero sesizări în 2014 şi 2015 (Statistică).
Se vede treaba că judecătorul Ionuţ Matei, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a născut sub o zodie norocoasă: dintre cele 29 de dosare pe care le-a avut la Inspecţia Judiciară, niciunul nu s-a soldat cu trimiterea lui în judecată disciplinară.
O spune însăşi Inspecţia Judiciară, într-un răspuns trimis în 16 martie 2021, la o solicitare a redacţiei Lumea Justiţiei formulată în ziua precedentă. Mai precis, LuJu a cerut ca IJ să precizeze, pentru perioada 30 ianuarie 2012 – 30 ianuarie 2021, câte sesizări a primit instituţia pe numele lui Ionuţ Mihai Matei, iar dintre acestea câte a clasat şi câte a trimis în faţa Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii. (Veţi vedea de ce s-a luat ca punct de plecare data de 30 ianuarie 2012.) Sigur că partea întrebării legată de trimiterea la CSM poate să pară redundanta, dar LuJu a vrut să fie sigură că nu cumva a existat totuşi vreun astfel de dosar, pe care eventual Consiliul să-l fi judecat în mare secret, departe de ochii presei.
Subliniem că 29 este numărul dosarelor, nu al sesizărilor, acestea fiind mai multe. O arată chiar Inspecţia Judiciară, care menţionează că a operat patru conexări – câte două în anii 2012 şi 2019. De asemenea, anul 2021 a adus o noutate în relaţia dintre IJ şi Ionuţ Matei, magistratul formulând o cerere de apărare a reputaţiei profesionale şi una de apărare a independenţei, Inspecţia trimiţând deja ambele rapoarte către CSM. Totuşi, Consiliul încă nu a anunţat nici măcar punerea acestora pentru ordinea de zi.
De la Adrian Năstase la Robert Roşu
S-a luat ca punct de plecare data de 30 ianuarie 2012, fiindcă în acea zi Ionuţ Matei – împreună cu judecătoarea Ioana Bogdan – l-a condamnat în prima instanţă pe fostul premier Adrian Năstase la 2 ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”, în timp ce judecătoarea Cristina Rotaru (în prezent Cristina Rotaru Radu, actuala directoare a INM) a făcut opinie separată pentru achitare.
De partea cealaltă, punctul final al perioadei de referinţă este nu ziua de 30 ianuarie 2021 (care a fost stabilită doar de dragul unui interval „rotund”), ci data de 17 decembrie 2020, când magistraţii supremi Florentina Dragomir, Ionuţ Matei şi Ioana Alina Ilie l-au aruncat în închisoare pe avocatul Robert Roşu timp de cinci ani în cauza „Ferma Băneasa”.
La final veţi vedea inventarul celor mai importante condamnări semnate de Ionuţ Matei (la fond sau definitive) în fiecare an analizat.
Iată cum arată statistica Inspecţiei Judiciare în materie de rezoluţii de clasare pe numele lui Matei:
– 2012: 8 clasări;
– 2013: 4 clasări;
– 2014: nicio clasare;
– 2015: nicio clasare;
– 2016: 2 clasări;
– 2017: 7 clasări;
– 2018: 3 clasări;
– 2019: 2 clasări;
– 2020: o clasare;
– 2021: 2 clasări.
Redăm şi cele mai importante condamnări marca Ionuţ Matei (cu precizarea că în 2021 magistratul încă n-a avut timp să îşi manifeste duritatea):
– 2012: ex-prim-ministrul Adrian Năstase, cauza „Trofeul Calităţii”, fond, 2 ani cu executare; complet: Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, opinie separată Cristina Radu pentru achitare;
– 2013:
a) omul de afaceri Gigi Becali, dosarul „Valiza”, recurs, 3 ani cu executare; complet: Livia Stanciu, Ionuţ Matei, Francisca Vasile, Rodica Cosma şi Sandel Macavei; opinie separată Mariana Ghenă, pentru aceeaşi pedeapsă, dar cu suspendare;
b) mentorul MISA Gregorian Bivolaru, un dosar fabricat de trafic de persoane, recurs, 6 ani cu executare; acelaşi complet ca mai sus; domnul Bivolaru fusese achitat şi la fond, şi la apel;
c) fostul procuror Marin Niță de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, recurs, 4 ani cu executare, dosar de luare de mită; complet: Ioana Bogdan, Ionuţ Matei şi Silvia Cerbu;
– 2014: fostul premier Adrian Năstase, dosarul „Zambaccian”, recurs, 4 ani cu executare; Ionuţ Matei, Ioana Bogdan, Cristina Radu, Luminiţa Zglimbea şi Angela Dragne;
– 2015 (an fără plângeri disciplinare):
a) fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, apel, dosarul „Casa pentru mama”, 2 ani cu executare; complet: Ionuţ Mihai Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghenă, Anca Madalina Alexandrescu şi Ştefan Pistol;
b) fosta ministră a Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi, apel, speţă „Zilele Tineretului”, 5 ani cu executare; complet: Ionuţ Mihai Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghenă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Horia Valentin Şelaru;
c) fostul judecător şi membru CSM Adrian Toni Neacşu, apel, 1 an cu suspendare după achitare la fond; complet: Mihai Ionuţ Matei, Simona Daniela Encean, Florentina Dragomir, Lucia Tatiana Rog şi Alina Ioana Ilie; opinie separată pentru achitare: Simona Encean şi Lucia Rog;
– 2016 (tot zero sesizări): fostul europarlamentar Adrian Severin, apel, 4 ani cu executare, dosarul scandalului cu jurnaliştii de la Sunday Times; complet: Ionuț Mihai Matei, Rodica Aida Popă, Simona Elena Cîrnaru, Maricela Cobzariu şi Lavinia Valeria Lefterache; Lefterache a făcut opinie separată pentru achitare, invocând încălcarea principiului aflării adevărului;
– 2017: ex-ministrul de Interne Cristian David, fond, 5 ani cu executare, dosar de trafic de influenţă; complet: Ionuţ Matei, Sandel Macavei; opinie separată pentru achitare: Ioana Bogdan, oricât ar părea de surprinzător (click aici pentru a citi);
– 2018:
a) respingerea cererilor de strămutare formulate întâi de fostul şef ANI Horia Georgescu, apoi de avocata Ingrid Mocanu în dosarul ANRP 2; aflat în faza de fond; ca un făcut: completul, acelaşi de fiecare dată: Ionuţ Mihai Matei, Dan Andrei Enescu, Ioana Bogdan;
b) fosta ministră a Turismului Elena Udrea, dosarul „Gala Bute”, apel, 6 ani cu executare; complet: Mirela Sorina Popescu, Constantin Epure, Simona Daniela Enceanu, Ionuţ Mihai Matei, Simona Elena Cîrnaru;
c) ex-ministrul Transporturilor Dan Șova, apel, 3 ani cu executare, speţă „CET Govora”; complet: Ionuţ Mihai Matei, Ilie Iulian Dragomir, Constantin Epure, Lucia Tatiana Rog, Aurel Gheorghe Ilie; ultimii doi, opinie separată pentru achitarea lui Șova;
– 2019: ex-primarul Constanței Radu Mazăre, dosarul retrocedărilor din Constanța şi Mamaia, apel, 9 ani cu executare; complet: Ionuţ Mihai Matei, Ioana Bogdan şi Ioana Alina Ilie;
– 2020: avocatul Robert Roşu, cauza „Ferma Băneasa”, apel, 5 ani închisoare; complet: Florentina Dragomir, Ionuţ Matei, Ioana Ilie.
Citiți și:
Judecătorul – marionetă Ionuț Matei și tenebroasele sale legături cu lumea interlopă (I)
Ionuț Matei – campion al abuzurilor, discriminărilor şi lipsei de bun-simţ (1)
yogaesoteric
13 decembrie 2021