Despre teoria wood wide web (internetul pădurii)

Uluitor! Arborii își amintesc trecutul și vorbesc între ei înainte de eclipse. Ce au descoperit cercetătorii despre memoria secretă a pădurilor.

Un nou studiu sugerează că arborii de molid rețin amintiri străvechi despre mediul lor și comunică între ei în orele premergătoare unei eclipse solare.

Cercetarea, publicată în 30 aprilie în revista Royal Society Open Science, transformă modul în care înțelegem pădurile: nu ca simple colecții de copaci, ci ca sisteme vii, interconectate, care acționează sincronizat, ca o adevărată orchestră a naturii.

„Acum vedem pădurea nu ca un simplu grup de indivizi, ci ca o orchestră de plante corelate în fază”, a declarat Alessandro Chiolerio, co-lider al studiului, de la Institutul Italian de Tehnologie și Universitatea West of England.

Cum au fost descoperite aceste conexiuni?

O echipă interdisciplinară de cercetători din Italia, Marea Britanie, Spania și Australia a construit senzori speciali, plasați într-o pădure din Munții Dolomiți, Italia.

Aceștia au înregistrat simultan răspunsurile bioelectrice ale copacilor de molid înainte și în timpul unei eclipse solare. Rezultatele au arătat că activitatea electrică a arborilor devenea semnificativ mai sincronizată în acele momente, ceea ce sugerează că întreaga pădure acționează ca un sistem unificat.

„Aplicând metode analitice avansate, inclusiv măsuri de complexitate și teoria câmpurilor cuantice, am descoperit o sincronizare dinamică mai profundă, până acum nerecunoscută, care nu se bazează pe schimburi materiale între copaci”, a explicat Chiolerio.

Bătrânii pădurii, gardienii memoriei ecologice

Studiul a mai arătat că arborii mai vechi au reacționat mai devreme și mai puternic la eclipsă, sugerând că aceștia păstrează amintiri străvechi ale mediului pe care le pot accesa și, la nevoie, „informează” copacii mai tineri.

„Practic, asistăm la celebra rețea de lemn (wood wide web) în acțiune!”, a declarat Monica Gagliano, co-lider al studiului, de la Southern Cross University, Australia.

Importanța protejării pădurilor bătrâne

Gagliano a subliniat că descoperirea accentuează importanța protejării pădurilor vechi, care acționează ca niște „bănci de memorie” ecologică.

„Faptul că arborii bătrâni răspund primii, ghidând potențial răspunsul colectiv al pădurii – spune multe despre rolul lor ca depozit de evenimente de mediu trecute. Această descoperire subliniază importanța crucială a protejării pădurilor bătrâne, care servesc drept piloni ai rezilienței ecosistemelor, păstrând și transmițând cunoștințe ecologice neprețuite”, a explicat ea.

Această cercetare deschide noi perspective asupra felului în care plantele comunică, reușind să surprindă ceea ce, până de curând, părea doar un mit poetic: că pădurea are memorie.

Ce este „Wood Wide Web” – internetul pădurii. Copacii se ajută și comunică între ei printr-o rețea subterană de proporții uriașe

Oamenii de știință au descoperit recent că arborii din aceeași specie „comunică” prin rețele subterane de fungi micorizali. Acest „Wood Wide Web” permite copacilor să transfere nutrienți, să trimită semnale de alarmă despre dăunători și chiar să sprijine puieții mai tineri cu resurse suplimentare, demonstrând o formă complexă de comportament social la plante.

Mult timp am privit copacii ca pe ființe tăcute, fixe, izolate – supraviețuind fiecare în felul său, luptând pentru lumină, apă și spațiu. Dar cercetările recente în ecologie au început să rescrie această imagine. În adâncul solului, ascunsă privirii, se desfășoară o rețea vie, complexă și surprinzătoare: „Wood Wide Web” – o formă de „internet” natural care leagă copacii între ei prin intermediul unor ciuperci microscopice.

Expresia a fost introdusă de cercetătoarea canadiană Suzanne Simard, care a descoperit că arborii, în special cei din pădurile temperate și boreale, sunt conectați printr-un sistem subteran de ciuperci micorizale – fungi care formează legături simbiotice cu rădăcinile plantelor.

Acești fungi micorizali creează o rețea fină de filamente, numite hife, care se întind între rădăcinile arborilor, formând un sistem de comunicare și schimb de resurse extrem de sofisticat. Este ca o rețea subterană de cabluri naturale, prin care informația și hrana circulă în toate direcțiile.

Ceea ce fascinează cel mai mult este comportamentul aparent altruist al copacilor conectați la această rețea. Studiile au arătat că:

• Arborii maturi trimit nutrienți (în special carbon, azot și fosfor) către puieți tineri care se află în umbră și nu pot realiza suficientă fotosinteză;
• Când un copac este invadat de insecte, trimite semnale chimice prin rețeaua fungică către ceilalți, care încep să producă substanțe de apărare în avans;
• Copacii pot chiar să „recunoască” membrii propriei specii sau chiar descendenții direcți și să le aloce mai multe resurse.

Aceasta nu este o comunicare conștientă, dar este una inteligentă biologic, cu efecte directe asupra supraviețuirii pădurii ca întreg.

Fungii micorizali nu sunt doar „mesageri”, ci parteneri activi. În schimbul zaharurilor oferite de copaci (produse prin fotosinteză), fungii le oferă apă și minerale esențiale, pe care le extrag din pământ prin rețeaua lor extinsă. Este un exemplu clasic de simbioză mutuală – o relație din care ambele părți câștigă.

Descoperirea rețelei „Wood Wide Web” transformă fundamental modul în care înțelegem ecosistemele forestiere. Pădurea nu este o colecție de copaci izolați, ci o comunitate cooperantă, interconectată și echilibrată.

Această nouă perspectivă are implicații directe asupra modului în care plantăm, gestionăm și protejăm pădurile. De exemplu, în zonele defrișate, păstrarea arborilor maturi sau replantarea unor specii-mamă poate grăbi recuperarea ecosistemului, tocmai datorită acestui sistem subteran de sprijin.

Fără cuvinte, fără ochi, fără tehnologie, arborii colaborează. Într-o lume în care individualismul e adesea promovat, pădurea ne arată puterea tăcută a cooperării. Poate că nu vom auzi niciodată cu urechile noastre „vocea” unui copac. Dar acum știm că, sub picioarele noastre, pădurea șoptește, ajută, avertizează și îngrijește.

Teoria „wood wide web” (internetul pădurii) ne-a fermecat pe toți – însă acum este și subiectul unei lupte acerbe între oamenii de știință

Dezbaterea privind gradul în care pădurile și ciupercile comunică ridică problema dureroasă a prejudecăților de confirmare.

Ați auzit probabil teoria conform căreia sănătatea pădurilor depinde de rețelele comune de micoriză. Copacii trimit resurse vecinilor lor prin fire de hife, care acționează ca un serviciu poștal arboricol subteran, conectând sistemele radiculare din sol. Copacii maturi furnizează resurse în mod preferențial urmașilor lor, asigurând astfel supraviețuirea lor.

Nu vă sună cunoscut? Înlocuiți termenul „rețeaua comună de micoriză” cu „internetul pădurii”, termenul mai familiar care a descris acest fenomen în sute de locuri mai obișnuite: romane, reviste, filme și seriale de televiziune. Wood wide web (internetul pădurii) este unul dintre acele aspecte rare – o teorie științifică care a captat imaginația publicului.

Explozia de interes nu provine dintr-o pasiune inexplicabilă pentru rețelele de ciuperci, ci pentru ceea ce implică teoria: că lumea naturală nu este statică și crudă, ci mai degrabă o comunitate vie guvernată de aceleași principii morale ca și a noastră.

Conceptul de „wood wide web” își are originea într-o serie de lucrări științifice conduse de ecologul forestier Suzanne Simard. Cartea sa din anul 2021, Finding the Mother Tree (În căutarea copacului mamă), a consolidat ipoteza ca fenomen global. Nimeni nu poate învinui un profesor universitar pentru faptul că își formulează munca în termeni pe care un profan îi poate înțelege, chiar dacă o anumită precizie se pierde pe parcurs. Dar problemele apar atunci când o teorie științifică capătă o viață proprie, devenind relevantă din punct de vedere cultural într-un mod care ignoră, simplifică sau contrazice faptele care i-au dat naștere.

Aceasta s-a petrecut în cazul internetului. În anul 2023, trei oameni de știință, conduși de Justine Karst de la Universitatea din Alberta, au publicat o lucrare în revista Nature Ecology & Evolution în care susțineau că teoria internetului pădurii a mers prea departe. Limbajul lor a fost măsurat: nu că aceste rețele de micoriză nu ar exista, au spus ei, ci mai degrabă că afirmațiile despre ceea ce au făcut au depășit dovezile. Era nevoie de mai multe cercetări.

Simard nu a primit bine criticile. Lucrarea lor, a răspuns ea, a fost „o nedreptate față de întreaga lume”. Într-un articol publicat în Nature în luna aprilie, ea a acuzat-o pe Karst de conflict de interese, deoarece a primit finanțare de la Oil Sands Innovation Alliance din Canada – ceea ce înseamnă că afirmațiile sale au fost motivate mai degrabă financiar decât științific.

Karst a ripostat apoi la aceste afirmații, atât în articol, cât și mai târziu pe X.

„Acesta a fost un atac făcut cu rea credință pentru a-mi înjosi caracterul și a-mi pune la îndoială obiectivitatea”, a scris ea.

„Culisele «dezbaterii» au fost urâte. S-ar putea înrăutăți și aș putea petrece mai mult timp apărându-mi caracterul decât dezbătând dovezile. Sper că înțelegeți că nu pot decât să pierd în această situație. Așa că, mă retrag. Dezbateți fără mine.”

Ne gândim la știință ca la ceva neutru: experimente care se desfășoară ordonat, cifre notate pe foi de calcul, societatea care avansează în trepte către un adevăr absolut. Oamenii de știință sunt automatele din spatele acestui proces – temporar capabili să depășească prejudecățile, convingerile și subiectivitatea care fac viața de zi cu zi atât de complicată pentru noi toți ceilalți.

Dar acest aspect nu ar putea fi mai departe de adevăr. Oamenii de știință nu sunt supraoameni – și ei formează atașamente. Într-adevăr, în articolul lor original, Karst et al. nu îl învinuiau doar pe Simard pentru succesul fulminant al internetului forestier. Alți oameni de știință au exagerat, de asemenea, dovezile, scriau ei, citând lucrări în sprijinul ipotezei, chiar și atunci când lucrările propriu-zise erau călduțe cu privire la idee. Nu este de mirare că atât de mulți jurnaliști au preluat metafora: nu numai că era atrăgătoare din punct de vedere emoțional, dar părea și irefutabil de adevărată. În consecință, viteza cu care ideea s-a răspândit în spațiul public a depășit știința care se află la baza ideii în sine.

Internetul forestier este unul dintre multele exemple de idei științifice care au luat-o razna. Mi-am petrecut ultimii trei ani scriind o carte despre istoria mediului – un subiect deosebit de predispus la mituri și interpretări eronate. De obicei, am constatat că simplitatea și romantismul au câștigat în fața complexității și nuanțelor. Repetiția suplinește cu ușurință realitatea; atunci când suficiente voci cântă la unison, puțini se opresc să se întrebe dacă vorbele sunt adevărate.

Unul dintre multele mituri pe care le-am întâlnit în timpul cercetărilor mele a fost cel al Marii Păduri din Caledon; cu alte cuvinte, ideea că Highlands (partea muntoasă a Scoției) a fost cândva acoperită de o mare pădure de pini – până când oamenii au tăiat-o. Într-adevăr, principiile centrale ale mitului sunt adesea repetate în mass-media și de politicieni.

Cu toate acestea, contrar înțelegerii populare, dovezile paleoecologice sugerează că schimbările climatice preistorice au jucat un rol important în dispariția acestor păduri. Realitatea este mai complexă și mai puțin atrăgătoare din punct de vedere politic decât mitul des repetat. Dar nu este cazul să ne temem de ideile dificile.

Îmi plac simplitatea și romantismul, dar îmi plac și acuratețea și dezbaterea cu conștiința deschisă. Scoția are mai puține păduri de pin decât ar putea avea; trecutul nu schimbă aceasta. Între timp, oamenii de știință continuă să lucreze în liniște pentru a dezlega numeroasele mistere ale micorizelor. Cât de răspândite sunt aceste rețele în păduri? Sunt ele cu adevărat benefice pentru răsaduri? Copacii maturi își pot susține rudele? Să sperăm că rețeaua web a pădurii este suficient de flexibilă pentru a încorpora astfel de progrese pe măsură ce acestea se produc. După cum a spus chiar Karst: Less Hype More Hyphae (mai puține fantezii, mai multe hife).

Știința prosperă în urma dezbaterilor. Atunci când oamenii devin atașați de o anumită idee, dezbaterea poate deveni personală. Oponenții nu mai contestă o ipoteză, ci o viziune asupra lumii, una de care s-au atașat mulți oameni din afara științei. Suntem datori față de planetă – și unii față de alții – să rămânem deschiși la adevăr.

Autor: Sophie Yeo – editor al Inkcap Journal și autor al cărții Nature’s Ghosts: The world we lost and how to bring it back / Fantomele naturii: Lumea pe care am pierdut-o și cum să o aducem înapoi

Citiți și:
Pădurea Românească. Resursă economică şi strategică, ecosistem nepreţuit, mediu de spiritualitate înaltă, mediu de psihoterapie şi poezie (I)
Pădurea subacvatică din Kazahstan. Lacul unde copacii par să crească cu susul în jos

 

yogaesoteric
24 mai 2025