Intelectualii de papură

Poate din cauza „schimbărilor climatice” din lumea social-politică, poate pentru că avem în țară tot mai multe „bălți și mlaștini” prin instituții și domenii de activitate, observ cu îngrijorare răspândirea accelerată a unei specii anume de intelectual: intelectualul de papură. Aproape niciodată nu este singur, se întovărășește cu alții asemenea și formează păpurișuri.

Papura, după cum știm, este o plantă perenă, răspândită în bălți și mlaștini. În nămolul în care trăiește are un rizom târâtor, care se prelungește la suprafață, cu o tulpină cilindrică, moale dar erectă. Are în vârf un spic gros, unisexuat, care, la maturitate, se dezintegrează în bătaia vântului. E folosită mai ales la împachetat și pentru confecționare de ștergătoare de bocanci.

Intelectualul de papură, cum sugerează și numele, are multe caracteristici similare. Întâi, e lipsit de fibră morală. Nu face parte din categoria „sufletelor tari”, a celor care „au văzut idei”, cum spunea Camil Petrescu. Are suflet de papură.

Etica lui, dacă are una, este oportunismul: să se încline după cum bate vântul, să se uite la trenduri și să meargă în aceeași direcție. Protestează, dacă așa este trendul, se așază în genunchi, dacă așa i se sugerează. Abandonează oricând adevărul pentru confort și siguranță.

Un risc cât de mic pentru ei de a pierde o funcție, o bursă, o sinecură, o derizorie poziție de putere, îi face să abandoneze gândirea lucidă și să revină la memoria lor de rizom târâtor.

Să luăm, aleator, un fragment dintr-un text de maximă relevanță pentru intelectuali, apărut recent:

„Din punct de vedere al strategiilor cercetării: inductivă, deductivă, abductivă și retroductivă (Agabrian, 2004, p.23), direcția predominantă a fost cea abductivă, dat fiind că procesul de consultare a vizat reconstituirea și înțelegerea experiențelor și a interpretărilor subiecților. Asumpția ontologică a strategiei abductive s-a bazat pe ideea consacrată că realitatea socială este o construcție a actorilor sociali. De asemenea, strategia inductivă a fost abordată punctual, pentru a urmări obiectivele exploratorii și descriptive ale demersului.”

Reacția intelectualilor de papură la acest text nu a fost de analiză lucidă (Ce coerență are textul? Ce valoare de utilitate? Ce vrea să spună?), nici măcar de bun-simț țărănesc – cum reacționa Ion Creangă când învăța gramatica la școala de popi: „cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne păzește!”. Nu. Reacția lor a fost cea a lacheului Pristanda: „Dom’le, e scris adânc”. Desigur, e un text abscons din Hegel, nu-i așa! „O tempora, o mores!” („O, timpuri! O, moravuri!”)

A doua caracteristică a intelectualului de papură e că el vrea să se arate util. Nu ca să rezolve probleme, ci ca să se promoveze pe sine. Coeficientul lui de ego e mai mare decât coeficientul lui de inteligență.

Ca și papura care este folosită mai ales la împachetat și la confecționat rogojini de șters pe bocanci, și această specie se pricepe la împachetat în cuvinte frumoase și la șters aberațiile din discursul celor pe care se străduiesc să-i servească. Pot împacheta în fraze sforăitoare aproape orice. Pot legitima nelegitimabilul. Pot livra orice interpretare în funcție de ce li se comandă.

Pot zăpăci prin sofisme (justifică valoarea prin simpla existență: „valoarea acestui document este dată de faptul că el există”) sau prin pedanterii vagi și găunoase („acest document arată un nivel de viziune bun”, „este comprehensiv” etc).

Pot curăța mizeria oricărui text scris cu bocancii, mai ales dacă acesta are și epoleți. Deși au rizom târâtor, tulpina este erectă (unii se cred spiritus rector!), însă sunt folosiți doar la împachetat și șters mizeria, apoi disprețuiți. Dar ei se simt bine, căci restul păpurișului îi aprobă.

A treia caracteristică a intelectualilor de papură este că ei contribuie la extinderea mlaștinii. Prin cum gândesc și ce fac colmatează tot. Au o retorică reformistă, dar practici de mlaștină. Confundă vorbele cu acțiunea; cred, cu o expresie a lui J. Austin, că pot face multe doar cu cuvintele pe care le rostesc; decizia asumată și acțiunea hotărâtă e pentru subordonați sau pentru populime, nu pentru ei. Încep proiecte și le înnămolesc sau le abandonează.

Blochează oameni valoroși pentru că nu le masează eul lor hipertrofiat, favorizează tacit impostura, tulbură apele ca să nu mai poți recunoaște plagiatorii sau impostorii. Își acoperă cu perdele de fum retoric propria impostură.

Zic că vor reforme, dar în instituțiile în care se află – pe care unii temporar le conduc – colcăie interesele de gașcă, ineficiența managerială, iresponsabilitatea pentru banul public și pentru nevoile țării.

Societatea se uită la ei cu speranță și așteaptă repere de luciditate, de etică – iar ei, prin cum gândesc și cum acționează, creează și mai multă confuzie. Înnămolesc totul. Sub zefirul cuvintelor lor este balta tot mai mlăștinoasă a realității în care ei trăiesc și la care contribuie din plin.

Am scris acest text pentru că încă mai sunt optimist. Încă mai cred că există suficienți intelectuali care ar putea curăța mlaștina, ar putea îndepărta păpurișul.

Sper ca această descriere succintă să-i ajute la recunoașterea mai rapidă a acestei specii invazive. Altfel, lăsați în voia lor, după o vreme, intelectualii de papură se dezintegrează în bătaia unui vânt mai puternic. Dar răspândesc destule semințe cât să extindă păpurișul.

Autor: Mircea Miclea

Citiți și:
Mircea Miclea, despre urmele lăsate de cele 2 luni de izolare: La nivel de societate, cred că se va accentua cultul siguranței, noua religie
Falimentul evident al regimului euro-atlantic în România (III)

yogaesoteric
9 octombrie 2021