Inteligența artificială, dotată cu un software pentru detectarea emoțiilor

O inteligență artificială pentru a traduce emoțiile părea de domeniul SF-ului cu ani în urmă. Azi, a devenit realitate, una orwelliană, cel puțin pentru comunitatea uigură din China.

Beijingul își monitorizează cetățenii de ceva vreme, dar în cazul minorităților deja putem vorbi de persecuții. În toate secțiile de poliție din regiunea Xinjiang (aici trăiesc 12 milioane de uiguri) au fost instalate camere echipate cu un sistem de inteligență artificială capabil să detecteze emoțiile oamenilor.

Unul dintre inginerii care a participat la instalarea programului a declarat presei britanice, sub protecția anonimatului, că orice persoană suspectă este așezată pe un scaun, legată cu cătușe la mâini și picioare și înregistrată video. Camera de filmat, care detectează emoțiile și le analizează, este plasată la 3 metri distanță. Un software creat special analizează cele mai mici expresii faciale pentru a face o diagramă radială care arată ponderea sentimentelor nefaste sau a anxietății. În felul acesta, toate rezultatele obținute vor fi folosite ca o pre-judecată, dar fără dovezi credibile, a persoanei respective. Este un sistem similar cu detectorul de minciuni, doar că folosește o tehnologie mult mai avansată (recunoașterea facială, printre altele).

Este ceva șocant. Acești oameni sunt supuși unei presiuni enorme, iar nervozitatea lor este văzută ca un indiciu al vinovăției”, a reacționat directorul pe China al Human Rights Watch.

Coduri QR la fiecare casă și urmărire GPS prin telefon

Tehnologia inteligenței artificiale este testată pe populația uigură din China. Potrivit BBC, uigurii au parte deja de tratamente înjositoare, fiind obligați să ofere autorităților mostre de ADN și să descarce aplicații guvernamentale care urmăresc în detaliu activitățile lor. Totul, pentru a identifica un comportament „suspect”. Astfel, viața lor se reduce la o acumulare de date și informații.

Aproximativ un milion de oameni au fost deja reținuți pe baza dovezilor furnizate de IA și internați în lagăre de reeducare politică. Beijingul nu contestă aceasta, doar termenul de „lagăre” este considerat nepotrivit, Partidul preferând să le numească „centre de formare profesională” concepute pentru a ajuta oamenii să găsească locuri de muncă.

Fiecare cetățean are obligația să poarte asupra sa telefonul inteligent, în caz contrar putând ajunge la închisoare. S-a ajuns până acolo încât autoritățile au început să plaseze coduri QR pe ușile caselor, fiecare cod fiind specific unei anumite etichete (note) primite de persoana care locuiește acolo. Din închisoarea digitală pregătită de China nu există scăpare, spun apărătorii drepturilor omului. Majoritatea datelor colectate sunt introduse într-un sistem informatic numit Integrated Joint Operations Platform, care semnalează orice comportament presupus suspect.

Se estimează că China găzduiește în prezent jumătate din cele aproape 800 de milioane de camere de supraveghere din lume. De asemenea, deja a început să construiască orașe inteligente, cum ar fi Chongqing, unde Inteligența Artificială controlează tot mediul urban.

Citiți și:
Superputerea supravegherii
Prezentul Chinei, viitorul întregii lumi?
Sistemul de credite sociale din China devine 100% funcţional în acest an

 

yogaesoteric
10 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More