Inteligența Artificială: O privire seculară asupra Antihristului digital
„Deturnarea evoluției pentru a se ipostazia în «proiectanții inteligenți» ai vieții pe pământ reflectă aspirația transumaniștilor de a deveni asemenea lui Dumnezeu. De asemenea, reflectă disprețul lor deplin față de Dumnezeu ca inteligență-sursă, care se află în spatele oricărui proiect pământesc. Indiferent cum se poziționează, scopul transumaniștilor este unul anti-Dumnezeu și anti-uman.” – Patrick Wood, TechnocracyNews
De ce au globaliștii o obsesie atât de puternică pentru inteligența artificială (AI)? De unde dorința lor ferventă [de a crea] un creier digitalizat autonom, care îi entuziasmează atât de tare? Este vorba despre ceea ce poate face IA pentru ei și agenda lor, sau există și un scop „ocult” mai întunecat al acestui plan, care este pentru ei atât de atrăgător?
Forumul Economic Mondial, o organizație devotată realizării agendei globaliste „Marea Resetare”, celei de-a Patra Revoluții Industriale și creării unei „economii a lucrurilor [deținute și împărțite] în comun / neocomunism” („shared economy”), dedică o mare parte din fiecare întâlnire anuală de la Davos, Elveția, discuțiilor despre IA și extinderea influenței acesteia asupra vieții de zi cu zi.
Organizația Națiunilor Unite organizează sesiuni ample referitoare la politici legate de inteligența artificială și a depus eforturi considerabile pentru a stabili „reguli de etică” pentru dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale. La baza eforturilor ONU se află ideea că numai ONU este calificată să stabilească și să controleze tehnologiile AI; pentru binele întregii omeniri, desigur. Se plănuiește ca guvernarea bazată pe AI să intre în vigoare până în 2030, conform Cărții albe a ONU (toate instituțiile globaliste au stabilit anul 2030 ca dată-țintă pentru toate proiectele lor).
O altă organizație mai puțin cunoscută, dar substanțială, este Summit-ul Guvernului Mondial, care se desfășoară în fiecare an la Dubai. La acest summit participă mai mulți lideri și reprezentanți de guverne naționale, precum și directori executivi ai unor mari corporații și celebrități. Subiectele principale care sunt în atenția WGS sunt de obicei propaganda schimbărilor climatice, centralizarea economiei globale, transumanismul și IA.
Majoritatea dezbaterilor publice despre IA evidențiază narațiuni favorabile (de propagandă); se urmărește să fim convinși de multiplele avantaje pe care ni le va aduce tehnologia AI. Unele dintre „avantaje” sunt modificări transumaniste în ceea ce privește starea de sănătate, implanturi computerizate în trup sau creier și chiar nanoboți care ar putea fi într-o zi suficient de avansați încât să ne schimbe chiar celulele. Cu alte cuvinte, pentru a beneficia de AI suntem condiționați să devenim mai puțin umani și, într-un grad mai mare, mașini.
Alte presupuse beneficii implică o serie largă de sisteme noi (unele dintre ele sunt construite acum) care ar permite algoritmilor să monitorizeze fiecare aspect al vieții noastre. Globaliștii se referă adesea la aceste sisteme prin expresia „Internetul lucrurilor” – fiecare aparat pe care îl dețineți, mașina pe care o conduceți, fiecare computer, fiecare telefon mobil, cameră de supraveghere, semafor, totul ar fi centralizat într-o singură rețea IA în interiorul unui oraș și fiecare oraș ar fi conectat, într-o imensă „pânză de păianjen”, la o bază de date națională IA.
Internetul lucrurilor este menționat în mod frecvent în combinație cu guvernanța privind schimbările climatice și restricțiile legate de emisiile de carbon. Scopul este foarte clar – guvernele și elitele corporatiste doresc să aibă capacitatea de a monitoriza fiecare watt de energie pe care îl folosiți zilnic. Acest spectru complet de informații îi va ajuta să ne dicteze deciziile și accesul nostru la bunuri și servicii. Ei vor avea un control total asupra oricui locuiește în aceste „orașe inteligente”. Întreaga noastră viață, în fiecare secundă, va fi urmărită și analizată.
Dar cum ar fi posibil aceasta? Milioane de oameni care își trăiesc viața în fiecare zi – sunt o mulțime de date de verificat pentru a găsi pe cineva care nu respectă regulile. Acesta este unul dintre motivele pentru care globaliștii sunt atât de ahtiați după tehnologiile IA – ele constituie singurul instrument disponibil pentru a colecta și a face posibilă colectarea de date în masă în timp real.
Se fac deja eforturi pentru a utiliza sistemele IA pentru a prezice criminalitatea înainte de a se produce (pre-crima). Aceste experimente sunt mai degrabă supraevaluate, deoarece nu prezic, de fapt, anumite crime și nici nu identifică anumiți criminali. Mai degrabă, ei folosesc analiza statistică pentru a prezice în ce zone ale unui oraș este cel mai probabil să fie comise anumite crime. Nu avem nevoie de inteligență artificială pentru asta, orice polițist care a lucrat suficient de mult timp într-un oraș va putea spune când și unde este cel mai probabil să se comită anumite crime.
În mod ironic, algoritmii de inteligență artificială au fost acuzați recent de „prejudecăți rasiste” când vine vorba de zonele pe care le selectează pentru a prezice criminalitatea, deoarece, adesea, zonele [cu criminalitate ridicată] tind să fie cartierele cu oameni predominant de culoare, iar persoanele despre care se prezice că ar putea deveni infractori sunt, într-o măsură mai mare, tineri de culoare. Așadar, computerele au fost acuzate că schițează în mod rasist profiluri de infractori, la fel cum au fost acuzați mulți polițiști.
O altă contradicție clasică a stângii politice este că ei agreează ideea restricțiilor legate de schimbările climatice, a transumanismului și chiar a supravegherii de către IA atunci când aceste idei sunt avantajoase pentru ei, dar unui computer nu îi pasă de sentimentele noastre și nici de tabuurile sociale. El funcționează doar cu numere.
Aici ajungem la pericolele mai mari inerente IA. Imaginați-vă o lume micro-administrată de un algoritm rece care vede oamenii doar în două moduri: fie ca o resursă, fie ca o amenințare.
Predicția referitoare la comiterea unei crime este un nonsens; algoritmii monitorizează obiceiurile și tiparele, iar ființele umane tind să spargă tiparele pe neașteptate. Oamenii sunt afectați în moduri diferite de evenimentele specifice perioadelor de criză, moduri care sunt imposibil de prevăzut. Există mult prea multe variabile și nu va exista niciodată un sistem care să fie capabil să prezică viitorul, dar aceasta nu îi va împiedica pe globaliști să urmărească să forțeze crearea unui astfel de sistem.
Guvernarea IA este ceva inevitabil, potrivit instituțiilor globaliste. Ei susțin că, într-o zi, Inteligența Artificială va fi folosită pentru a guverna societăți întregi și pentru a distribui pedepse în baza unor modele eficiente din punct de vedere științific. Pentru ei, aceasta este evoluția „naturală” a omenirii, una pe care nu o putem evita, dar, în realitate, este o profeție care se împlinește singură. Nu este neapărat menită să se împlinească, ci este proiectată [prin inginerii] să se petreacă.
Susținătorii IA susțin că algoritmii nu pot acționa cu aceeași părtinire ca în cazul oamenilor, prin urmare, ei ar fi cei mai preciși judecători ai comportamentului uman. Fiecare decizie, de la producție până la distribuție, de la asistența medicală până la școală și ordinea publică, ar fi gestionată de IA ca un mijloc de a se ajunge la „echitatea” dorită.
După cum s-a arătat mai sus, ei s-au lovit deja de hibele probabilității statistice și de faptul că, și atunci când IA este lăsată să ia decizii autonome, lipsite de emoții, milioane de oameni vor considera, în continuare, acele decizii ca fiind părtinitoare. Și, în anumite privințe, vor avea dreptate.
Decizia cea mai logică nu este întotdeauna și cea mai morală. În plus, o IA este programată de creatorul său și poate fi proiectată pentru a lua decizii ținând cont de atitudinea părtinitoare a celui care a creat-o. Cine poate programa IA? Cine îi va dicta codificarea? Elitele globaliste?
Și aici ajungem la aspectul mai „spiritual” al chestiunii IA în relație cu globaliștii.
Acum câțiva ani, am scris un articol intitulat „Luciferianismul: o privire seculară asupra sistemului de credințe globalist distructiv”. Scopul meu în acest articol a fost să evidențiez numărul mare de dovezi potrivit cărora globaliștii reprezintă, de fapt, un cult al psihopaților organizați (oameni lipsiți de empatie care se simt bine să creeze distrugere de dragul câștigului personal). Am ajuns la concluzia că globaliștii au într-adevăr o religie, iar „credința” lor de bază, potrivit dovezilor, este luciferianismul.
Da, sunt sigur că vor exista persoane care vor lua în râs această idee, dar faptele sunt de netăgăduit. Există un aspect ocult distinct al globalismului, iar luciferianismul apare constant ca rădăcină a acestei filosofii. Cred că am expus acest aspect destul de clar în articol și nu voi relua aici toate argumentele; oamenii sunt invitați să citească dacă doresc.
Am scris dintr-un punct de vedere secular, deoarece luciferianismul este o ideologie în mod inerent distructivă, chiar și dacă îl privim din afara perspectivei creștine. Dincolo de aceasta, există elemente psihologice care este necesar să fie abordate și pe care creștinismul le ignoră adesea. Filosofia luciferiană este „croită” pentru oamenii narcisiști și sociopați. Ideea de bază a acestui cult este despre existența unor ființe umane „speciale”, care nu sunt împiedicate de nicio limită a conștiinței, moralei sau eticii. Lipsa empatiei este considerată un avantaj pentru realizarea progresului, iar scopul final al luciferianismului este „îndumnezeirea” – oameni care vor deveni zei fie prin idolatrizarea lor de către alții, fie prin puterea influenței lor sau prin metode tehnologice de extindere a vieții și a abilităților lor.
Dar ce legătură are acest cult cu IA?
Cred că globaliștii privesc inteligența artificială cu atât de multă reverență pentru că ei cred că este o nouă formă de viață sau o formă ultimă de viață: o viață pe care o pot crea (așa cum creează zeii viața). Și, dacă privim în mod simbolic, această nouă „viață” este de fapt făurită după asemănarea creatorilor ei: nu cunoaște empatia, sentimentele de remușcare și de vinovăție, nici dragostea. Cu alte cuvinte, este fără suflet, la fel cum psihopații globaliști sunt fără suflet.
Dacă ar fi să privim pentru o clipă IA în termeni religioși, IA este o antiteză față de chipul lui Hristos. Hristos reprezintă o formă atotștiutoare de iubire supremă și sacrificiu de sine potrivit doctrinei creștine. Nu cred că există un cuvânt pentru ceea ce reprezintă, în ultimă instanță, IA. Singurul termen care pare să se potrivească este „Antihrist”: Ochiul atotvăzător. Conducerea unei super-inteligențe lipsite de umanitate.
Pentru a fi mai clar, nu cred în conceptele despre sfârșitul lumii descrise de cei care aderă la interpretări mai populare ale Apocalipsei. Cred că lumea se schimbă. Cred că imperiile se ridică și se prăbușesc, iar decăderea poate fi adesea văzută drept „sfârșitul lumii”, când este, de fapt, vorba doar de sfârșitul unei epoci. Acestea fiind spuse, cred puternic în existența răului; răul însemnând acțiuni intenționat înșelătoare sau distructive comise în beneficiul unor interese pur personale sau organizaționale, cum sunt crima sau înrobirea. Răul există într-adevăr și este un element evident al existenței umane.
Există, de asemenea, trăsături ale umanității care generează binele, care ne împiedică să ne autodistrugem atunci când le manifestăm. Conștiința, rațiunea, înțelepciunea și credința pot crea un scut împotriva răului pentru majoritatea dintre noi. Dacă nu am fi avut aceste trăsături esențiale imprimate în psihicul nostru, ne-am fi autoanihilat cu mult timp în urmă. Dar sunt unii oameni care nu au conștiință, nu au empatie și disprețuiesc aceste trăsături, considerând că ele creează „limitări”.
IA este proiectată de acest gen de oameni. Și poate că nu vor provoca „sfârșitul lumii” în sensul pe care îi înțelegem în mod obișnuit (sau în termeni biblici), dar, cu timpul, ar putea elimina tot ceea ce ne face demni. Într-un fel, aceasta ar fi o Apocalipsă. Ar fi un adevărat coșmar creat de psihopați care folosesc inteligența artificială sociopată, încurajând în mod activ masele să-și abandoneze trupurile umane pentru a deveni monstruozități digitale și himere tehnologice.
Dacă le va reuși planul, aceasta ar fi într-adevăr pervertirea supremă a naturii umane sau a planului lui Dumnezeu. Dorința [acestor psihopați] de a fi dumnezei nu merită [un asemenea sacrificiu] pentru cei mai mulți dintre noi, dar pentru globaliști este visul unei epoci și vor face orice pentru a-l face să devină realitate.
Autor Brandon Smith
Citiți și:
Spaima unui fost director Google: Dezvoltatorii de inteligență artificială creează un zeu
Dictatura digitală. Chinezii au primul oraș 100% supravegheat de Inteligență Artificială
yogaesoteric
26 septembrie 2022
Also available in: Français